Decizia nr. 840/2008
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (4) și (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Ion Tiucă - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 29 alin. (4) și (6) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepție ridicată de Ibolya Kocsis în Dosarul nr. 2.468/102/2006 al Curții de Apel Târgu Mureș - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 25 martie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 2.468/102/2006, Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 29 alin. (4) și (6) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepție ridicată de Ibolya Kocsis.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât instituie competența instanței de judecată de a se pronunța asupra admisibilității unei excepții de neconstituționalitate, deși această competență revine în exclusivitate Curții Constituționale.
Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal consideră excepția neîntemeiată.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituționale. În acest sens, invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. 29 alin. (4) și (6) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, având următorul cuprins: "(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. [...]
(6) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale, încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."
Textele constituționale invocate sunt cele ale art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiției, art. 146 privind atribuțiile Curții Constituționale și ale art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană. Este invocată și încălcarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând excepția, Curtea constată că prevederile de lege criticate sunt norme de procedură pe care instanța care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepții care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, unica autoritate de jurisdicție constituțională. Această procedură nu face însă posibilă respingerea sau admiterea excepției de neconstituționalitate de către instanța judecătorească, ci doar pronunțarea, în situațiile date, asupra oportunității sesizării Curții Constituționale. Instanța de judecată are rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți, având obligația de a le respinge ca inadmisibile pe cele care nu îndeplinesc cerințele legii. Așadar, Curtea nu poate reține că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 21, 24, art. 124 alin. (2) și art. 146.
Referitor la susținerea că prevederile
art. 29 alin. (4) și (6) din Legea nr. 47/1992
sunt contrare dispozițiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea constată că, deși autorul nu arată în ce constă această încălcare, afirmația sa este contrazisă chiar de existența procesului în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate.
În ceea ce privește raportarea la dispozițiile art. 11 alin. (2), art. 20 alin. (2) și la art. 148 alin. (2) din Constituție, Curtea constată că acestea nu sunt incidente în cauză.
Pe de altă parte, Curtea constată că prevederile alin. (6) al
art. 29 din Legea nr. 47/1992
au mai fost supuse controlului de constituționalitate, în esență pentru motive similare celor din prezenta cauză. Astfel, de exemplu, prin
Decizia nr. 228 din 4 martie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 24 aprilie 2008, și
Decizia nr. 421 din 10 aprilie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 5 mai 2008, Curtea a statuat că aceste prevederi sunt constituționale.
Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziilor de mai sus își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 29 alin. (4) și (6) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepție ridicată de Ibolya Kocsis în Dosarul nr. 2.468/102/2006 al Curții de Apel Târgu Mureș - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 8 iulie 2008.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Maria Bratu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.