Decizia nr. 404/1997
referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 330, art. 330^1 și a art. 330^2 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Muraru - președinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Victor Dan Zlatescu - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Ionescu Maria împotriva
Deciziei Curții Constituționale nr. 19 din 30 ianuarie 1997 *).
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14 octombrie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și în lipsa părților legal citate, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 21 octombrie 1997.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin Încheierea din 1 noiembrie 1996, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 330, art. 330^1 și a art. 330^2 din Codul de procedură civilă, ridicată de Ionescu Maria.
Prin Decizia nr. 19 din 30 ianuarie 1997, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate ca vadit nefondata, soluție care s-a fundamentat pe Deciziile nr. 73/1996 și nr. 96/1996.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, Ionescu Maria, pentru următoarele motive:
- excepția a fost soluționată fără citarea părților;
- greșit s-a reținut ca o prevedere legală declarata neconstitutionala nu poate face obiectul unei noi excepții;
- s-a dispus conexarea unor dosare care au obiect diferit și părți diferite.
Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.
Senatul apreciază ca recursul este nefondat.
Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca recursul este neîntemeiat deoarece, asupra constituționalității art. 330, art. 330^1 și a art. 330^2, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin decizii definitive, care, conform art. 145 alin. (2) din Constituție, sunt obligatorii.
Camera Deputaților nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA,
având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctele de vedere ale Senatului și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330, art. 330^1 și ale art. 330^2 din Codul de procedură civilă, raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:
Motivul de recurs privind necitarea părților la judecata în fond este neîntemeiată. Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale prevede la art. 24 alin. (2) ca, atunci când excepția de neconstituționalitate este vadit nefondata, soluția se adoptă cu unanimitatea voturilor membrilor completului de judecată, fără citarea părților.
Și cel de-al doilea motiv de recurs este neîntemeiat, întrucât o prevedere legală declarata neconstitutionala de Curtea Constituțională nu mai poate face obiectul unei noi excepții, deoarece, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituție și art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, deciziile definitive ale Curții Constituționale sunt obligatorii erga omnes și au putere numai pentru viitor, astfel ca textele respective nu mai pot face obiectul unei noi examinari asupra constituționalității.
Nici motivul de recurs privind conexarea dosarelor la judecata în fond nu este întemeiat. Potrivit art. 164 din Codul de procedură civilă, pricinile se pot conexă atât la cererea părților, cat și din oficiu de către instanța, atunci când exista o strânsă legătură de obiect și cauza care să justifice judecarea împreună a unor pricini. În speta, obiectul dosarelor conexate fiind excepția de neconstituționalitate a acelorași dispoziții din Codul de procedură civilă, privind recursul în anulare, evident ca între aceste dosare exista o strânsă legătură, iar conexarea lor este justificată.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 și al art. 26 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ionescu Maria împotriva
Deciziei Curții Constituționale nr. 19 din 30 ianuarie 1997 .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 21 octombrie 1997.
--------------------
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
*) Decizia Curții Constituționale nr. 19 din 30 ianuarie 1997 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 11 iunie 1997.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.