Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 857/2008

privind constituirea și funcționarea grupului de experți responsabili cu organizarea și susținerea candidaturii României în vederea obținerii dreptului de organizare a Festivalului Olimpic al Tineretului European (F.O.T.E.) - ediția de iarnă, 2013

prezumat în vigoare

Data actului
13 august 2008
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 618 din 22 august 2008
Citează
1 act
Structură
5 articole · 4.337 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se constituie grupul de experți responsabili cu organizarea și susținerea candidaturii României, denumit în continuare grup de lucru, structură fără personalitate juridică, organizată pe lângă Comitetul Olimpic și Sportiv Român.

Articolul 2

Grupul de lucru are ca scop obținerea dreptului de organizare și pregătirea desfășurării efective a Festivalului Olimpic al Tineretului European (F.O.T.E.) - ediția de iarnă, 2013, în România.

Articolul 3

(1)

Grupul de lucru este alcătuit din personalul desemnat prin ordin al președintelui Comitetului Olimpic și Sportiv Român, din reprezentanți ai federațiilor sportive naționale, precum și ai altor autorități publice centrale și locale.

(2)

Grupul de lucru este coordonat de 2 experți internaționali, desemnați la recomandarea Comitetului Internațional Olimpic de către președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

Articolul 4

Grupul de lucru are următoarele atribuții principale:

a) organizează sistemul de lucru în vederea stocării datelor necesare întocmirii dosarului de candidatură a României pentru obținerea dreptului de organizare a F.O.T.E. - ediția de iarnă, 2013;

b) culege și centralizează toate informațiile necesare pentru întocmirea dosarului de candidatură a României pentru obținerea dreptului de organizare a F.O.T.E. - ediția de iarnă, 2013;

c) asigură comunicarea permanentă între Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Agenția Națională pentru Sport, federațiile sportive naționale implicate, pe de-o parte, și structurile sportive internaționale cu incidență în domeniu, pe de altă parte;

d) asigură comunicarea permanentă cu alte autorități ale statului român, care sunt implicate în acest proces;

e) întocmește și înaintează dosarul de candidatură pentru obținerea dreptului de organizare a F.O.T.E. - ediția de iarnă, 2013;

f) susține candidatura României în fața structurilor abilitate ale Asociației Comitetelor Olimpice Europene și ale Comitetului Internațional Olimpic;

g) participă ori de câte ori este nevoie în vederea îndeplinirii scopului propus, la întâlnirile de lucru ale Asociației Comitetelor Olimpice Europene și ale Comitetului Internațional Olimpic;

h) răspunde, din punct de vedere logistic și organizatoric, pentru derularea pregătirilor privind desfășurarea F.O.T.E. - ediția de iarnă, 2013, prin identificarea soluțiilor optime de caz, prin realizarea conceptului de prezentare și desfășurare a evenimentului, inclusiv a pregătirilor aferente acestuia, precum și prin organizarea efectivă a evenimentului;

i) răspunde de stabilirea și derularea relațiilor de colaborare cu alți parteneri și/sau sponsori, atrași în pregătirea și desfășurarea F.O.T.E. - ediția de iarnă, 2013;

j) asigură comunicarea permanentă cu societatea civilă prin comunicate de presă, conferințe de presă, publicații și pagină web;

k) îndeplinește orice alte atribuții în vederea realizării scopului pentru care a fost constituit, cu respectarea cadrului legal existent.

Articolul 5

Grupul de lucru își desfășoară activitatea potrivit Regulamentului de organizare și funcționare, aprobat în cadrul primei ședințe de lucru a acestuia, care va avea loc în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
───────────────
Șeful Cancelariei Primului-Ministru,
Marian Marius Dorin
Președintele Agenției Naționale pentru Sport,
Octavian Ioan Atanase Bellu
Ministrul pentru întreprinderi
mici și mijlocii, comerț, turism și
profesii liberale,
Ovidiu Ioan Silaghi
București, 13 august 2008.
Nr. 857.
_________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.