Hotărârea nr. 40/2008
cu privire la cererea de urmărire penală a domnului senator Păcuraru Nicolae Paul Anton
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
Având în vedere solicitarea Direcției Naționale Anticorupție din cadrul Pachetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind formularea cererii de urmărire penală față de domnul senator Păcuraru Nicolae Paul Anton, ministrul muncii, familiei și egalității de șanse, transmisă Senatului cu Adresa nr. 1.041/C din 18 aprilie 2008,
având în vedere îngrijorările și obiecțiile formulate de senatori în luările de cuvânt la dezbaterile în plen privind precaritatea datelor, informațiilor și documentelor transmise, încadrarea juridică a unor fapte grave, precum și durata exagerată a anchetei penale,
constatând că actele și documentele înaintate Senatului sunt copii, originalele rămânând la organele de anchetă,
în temeiul dispozițiilor art. 67 și art. 109 alin. (2) din Constituția României, republicată, precum și ale art. 150 din Regulamentul Senatului,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Senatul cere urmărirea penală a domnului senator Păcuraru Nicolae Paul Anton, în Dosarul nr. 239/D/P/2007, care urmează să fie apreciată și dispusă de organele de anchetă, potrivit legii, pe baza probelor administrate, și solicită ca urmărirea penală să fie finalizată într-un termen rezonabil.
Articolul 2
Senatul constată că a fost sesizat în vederea exercitării prerogativelor prevăzute de art. 109 alin. (2) din Constituția României, republicată, de către procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, și nu de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu încălcarea prevederilor art. 23 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților și al senatorilor, cu modificările și completările ulterioare, și a Deciziei Curții Constituționale nr. 270/2008.
Articolul 3
Dosarul nr. 239/D/P/2007 și materialele anexate, transmise Senatului, se secretizează și se arhivează la Senat.
Articolul 4
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se transmite Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 26 august 2008, cu respectarea prevederilor art. 150 alin. (3) din Regulamentul Senatului.
PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU București, 26 august 2008. Nr. 40. _________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.