Decizia nr. 881/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2, 11, art. 18 alin. (2) și (3) și

art. 21 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Societatea Comercială "Comerț ALF II" - S.R.L. din Sfântu Gheorghe, jud. Covasna în Dosarul nr. 59/119/2007 al Curții de Apel Brașov - Secția comercială.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de avocatul autorului excepției prin care solicită acordarea unui nou termen, având în vedere că nu se poate prezenta la termenul de față.

Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public cu privire la această cerere.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune acordării unui nou termen.

Deliberând, Curtea respinge cererea de acordare a unui nou termen și acordă cuvântul pe fond reprezentantului Ministerului Public.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a dispozițiilor art. 2, 11 și

art. 18 alin. (2) și (3) din Legea nr. 146/1997 , considerând că aceste texte de lege nu contravin dispozițiilor constituționale invocate de autorul excepției. În ceea ce privește art.21 din Legea nr. 147/1997, arată că, datorită modificării acestuia, intervenită ulterior sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstitu ționalitate, ipoteza legală criticată de autorul excepției a fost îndepărtată, astfel că excepția de neconstituționalitate a devenit inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 27 martie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 59/119/2007, Curtea de Apel Brașov - Secția comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstitu ționalitate a dispozițiilor art. 2, 11, art. 18 alin. (2) și (3) și

art. 21 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Comerț ALF II" - S.R.L. din Sfântu Gheorghe, județul Covasna, într-o cauză comercială.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că textele de lege criticate sunt contrare art. 20 și 21 din Constituție. În acest sens, arată că prin Cauza Societatea Comercială "Marolux" - S.R.L. și Jacobs contra României (2008) și Cauza Iorga contra României (2007), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legislația română privind taxa judiciară de timbru, determinată sub foma unui procent raportat la valoarea pretențiilor formulate, este contrară art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în măsura în care nu ține seama de particularitățile concrete ale cauzei, așa cum este situația particulară a reclamantului și a veniturilor sale. În plus, chiar impunerea procentului prevăzut de lege ca taxă judiciară de timbru apare ca fiind disproporționată față de scopul probabil urmărit de legiuitor. În ceea ce privește procedura de contestare a cuantumului taxei de timbru, consideră că aceasta este contrară art.6 din convenția amintită, deoarece procedura de soluționare a contestației este lipsită de contradictorialitate. În sfârșit, susține că procedura de acordare a scutirilor, reducerilor, eșalonărilor sau amânărilor pentru plata taxelor judiciare de timbru este extrem de limitativă și nu acoperă situațiile concrete în care reclamantul se vede pus în situația de a nu putea reclama obținerea unor drepturi bănești cu privire la care se consideră îndreptățit datorită impunerii taxei de timbru.

Curtea de Apel Brașov - Secția comercială consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată, în acord cu cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Ashingdane contra Regatului Unit al Marii Britanii (1985), Weissman contra României(2006), Tolstoy-Miloslasvky contra Regatului Unit al Marii Britanii (1995) și Kreuz contra Poloniei (2001), că o caracteristică a liberului acces la justiție este aceea că nu este un drept absolut. Astfel, acest drept, care cere prin însăși natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa. Limitarea accesului liber la justiție este compatibilă cu prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dacă prin aceasta se urmărește un scop legitim și dacă există un grad rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat. În sfârșit, apreciază că nu este excesiv cuantumul taxei judiciare de timbru stabilit în speță.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie, consideră că textele de lege criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 2, 11, art. 18 alin. (2) și (3) și

art. 21 din Legea nr. 146/1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările ulterioare.

Textele de lege criticate au următoarea redactare:

- Art. 2: "(1) Acțiunile și cererile evaluabile în bani, introduse la instanțele judecătorești, se taxează astfel: [...]

(2) Taxa aferentă contestației la executare silită, prevăzută la art. 2 alin. (2) din lege, nu poate depăși suma de 1.500.000 lei, indiferent de valoarea contestată.

(3) Valoarea la care se calculează taxa de timbru este cea declarată în acțiune sau în cerere. Dacă această valoare este contestată sau apreciată de instanță ca derizorie, evaluarea se va face potrivit normelor metodologice prevăzute la art. 28 alin. (2) din prezenta lege.";

- Art. 11: "(1) Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50 % din:

- taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată de prima instanță;

- taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani.

(2) Se timbrează cu 30.000 lei cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătorești:

- încheierea de scoatere în vânzare a bunurilor în acțiunea de partaj;

- încheierea de suspendare a judecării cauzei;

- hotărârile de declinare a competenței și de dezinvestire;

- hotărârile de anulare a cererii, ca netimbrată sau nesemnată;

- hotărârile prin care s-a respins cererea, ca prematură, inadmisibilă, prescrisă sau pentru autoritate de lucru judecat.";

- Art. 18 alin. (2) și (3): "(2) Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate.

(3) Cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere irevocabilă.";

- Art. 21: "(1) Instanța judecătorească poate acorda scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru în condițiile art. 74-81 din Codul de procedură civilă.

(2) Pentru taxele datorate Ministerului Justiției, cererea de acordare a scutirilor, reducerilor, eșalonărilor sau amânărilor pentru plata taxelor judiciare de timbru se soluționează de Judecătoria Sectorului 5 București."

Autorul excepției consideră că aceste texte de lege sunt contrare textelor din Constituție cuprinse în art. 21 referitor la accesul liber la justiție, precum și art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, cu raportare la dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că textele de lege criticate au constituit în numeroase rânduri obiect al controlului de constituționalitate. Astfel, prin

Decizia nr. 202 din 29 aprilie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 9 iunie 2004, și

Decizia nr. 451 din 15 aprilie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 20 mai 2008, Curtea a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit. Cu acele prilejuri Curtea a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și normal ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. S-a reținut, de asemenea, că echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanța de judecată prin hotărârea pe care o pronunță în cauză, plata acestora revenind părții care cade în pretenții. Făcând trimitere și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constituțională a amintit Cauza Ashingdane contra Regatului Unit al Marii Britanii (1985), în care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiție este aceea că nu este un drept absolut. Astfel, acest drept care cere, prin însăși natura sa, o reglementare din partea statului poate fi subiectul unor limitări atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa.

În ceea ce privește

art. 18 alin. (2) și (3) din Legea nr. 146/1997 , Curtea, prin

Decizia nr. 102 din 9 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 9 martie 2006, a statuat că aceste texte de lege "constituie o normă procedurală care reglementează soluționarea cererii de reexaminare împotriva încheierii de stabilire a taxei de timbru, așadar un incident procedural [...]. În condițiile în care în discuție este o chestiune prealabilă, soluționarea acesteia este guvernată de principiul celerității, care ar fi grav afectat prin aplicarea în materie a principiilor oralității și contradictorialității, a obligativității citării părților, ca și a posibilității exercitării unei căi de atac împotriva încheierii de soluționare a cererii de reexaminare."

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

În sfârșit, în ceea ce privește

art. 21 din Legea nr. 146/1997 , Curtea observă că, ulterior sesizării sale cu excepția de neconstituționalitate,

art. 53 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008

privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, a abrogat prevederile

art. 21 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 , precum și prevederile art. 74-81 din Codul de procedură civilă. Acest nou act normativ a dat, în același timp, o nouă reglementare ajutorului public judiciar, care să vină în întâmpinarea standardelor europene impuse pentru a asigura un acces efectiv la justiție, detaliind și lărgind sfera situațiilor când justițiabilii se pot bucura de un astfel de ajutor. În acest sens, trebuie reținute prevederile

art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 , potrivit cărora "(1) Beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 500 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat.

(2) Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 800 lei, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporție de 50%.

(3) Ajutorul public judiciar se poate acorda și în alte situații, proporțional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiție, inclusiv din cauza diferențelor de cost al vieții dintre statul membru în care acesta își are domiciliul sau reședința obișnuită și cel din România."

Având în vedere aceste modificări legislative, Curtea apreciază că, prin această nouă reglementare, critica de neconstituționalitate a

art. 21 din Legea nr. 146/1997 , în sensul formulat de autorul acesteia, a rămas fără obiect.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 21 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Societatea Comercială "Comerț ALF II" - S.R.L. din Sfântu Gheorghe, județul Covasna, în Dosarul nr. 59/119/2007 al Curții de Apel Brașov - Secția comercială.

2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2, art. 11 și

art. 18 alin. (2) și (3) din Legea nr. 146/1997 , excepție ridicată de același autor în același dosar al Curții de Apel Brașov - Secția comercială.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 iulie 2008.