OUG nr. 101/2008
privind trecerea unui imobil din domeniul public al statului în domeniul privat al statului și darea acestuia în folosință gratuită Ambasadei Franței în România
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Aprobat prin 1
- Legea nr. 31/2009 13 martie 2009 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 101/2008 privind trecerea unui imo…
Ce face acest act
Abrogă 1
- Legea nr. 368/2007 21 decembrie 2007 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2007 privind darea unei părți d…
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
Având în vedere:
- solicitarea formulată de Ambasada Franței în România, adresată Guvernului României, de a sprijini construirea unui nou liceu francez în România, prin atribuirea unui teren care să permită realizarea facilităților necesare unității de învățământ;
- necesitatea finalizării lucrărilor fără întârziere, astfel încât procesul de învățământ să se desfășoare în bune condiții;
- faptul că edificarea acestei instituții este necesară pentru realizarea de urgență a continuității educării tinerilor;
- luând în considerare relațiile de cooperare internațională stabilite între cele două state,
ținând seama de faptul că un răspuns prompt al statului român, prin Guvernul României, în calitatea sa de administrator al bunurilor aparținând domeniului public și privat al statului, are efecte benefice pentru întărirea bunelor relații și legăturilor culturale de tradiție dintre cele două state, se impune ca măsurile necesare implementării deciziei de punere la dispoziție să fie luate imediat, lipsa acestor măsuri putând avea consecințe grave asupra calității procesului educațional,
ținând cont de faptul ca elementele sus-menționate determină o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Articolul 1
Se aprobă trecerea unui imobil aflat în administrarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, prin Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" din București, ale cărui date de identificare sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia.
Articolul 2
Se aprobă darea imobilului prevăzut la art. 1 în folosința gratuită a Ambasadei Franței în România, în vederea construirii unui nou sediu pentru Liceul "Anna de Noailles", pe durata existenței construcției cu această destinație.
Dreptul de folosință gratuită încetează dacă imobilul nu este folosit în conformitate cu destinația sa.
Articolul 3
Predarea-preluarea imobilului dat în folosință gratuită potrivit prevederilor art. 2 se face pe bază de protocol încheiat între Ministerul Internelor și Reformei Administrative, prin Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" din București, și Ambasada Franței în România, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Articolul 4
Se aprobă trecerea imobilului, identificat potrivit anexei la
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2007
privind darea unei părți dintr-un imobil în folosința gratuită a Ambasadei Franței la București, aprobată prin
Legea nr. 368/2007 , aflat în administrarea Ministerului Apărării, din proprietatea privată a statului în proprietatea publică a statului.
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență încetează dreptul de folosință al Ambasadei Franței în România asupra imobilului transmis prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2007 , aprobată prin
Predarea-preluarea imobilului identificat potrivit anexei la
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2007 , aprobată prin
Legea nr. 368/2007 , se face pe bază de protocol încheiat între Ambasada Franței în România și Ministerul Apărării, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Articolul 5
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2007
privind darea unei părți dintr-un imobil în folosința gratuită a Ambasadei Franței la București, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 21 iunie 2007, aprobată prin
Legea nr. 368/2007 , se abrogă.
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: ───────────────── Ministrul internelor și reformei administrative, Cristian David Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu Ministrul economiei și finanțelor, Varujan Vosganian București, 3 septembrie 2008. Nr. 101.
Anexa DATELE DE IDENTIFICARE
ale imobilului aflat în administrarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, care trece din domeniul public în domeniul privat al statului pentru a fi dat în folosință gratuită Ambasadei Franței în România ┌───────────────┬────────────────┬────────────────┬────────────┬───────────────┐ │ Adresa │ Persoana │ Persoana │Caracteris- │ Numar în │ │ imobilului │juridică de la │juridică la care│ticile │ inventarul │ │ │ care se │ se transmite │tehnice ale │ bunurilor │ │ │ transmite │ folosința │imobilului │ domeniului │ │ │ imobilul │ gratuită a │ │ public al, │ │ │ │ imobilului │ │ statului, │ │ │ │ │ │atribuit la MEF│ ├───────────────┼────────────────┼────────────────┼────────────┼───────────────┤ │Municipiul │Statul român - │Ambasada Franței│Suprafața │35.344 │ │București, │Ministerul │în România │terenului = │(parțial) │ │Aleea │Internelor și │ ┤24.000,0 mp │ │ │Privighetorilor│Reformei │ │ │ │ │nr. 1A, │Administrative -│ │ │ │ │sectorul 1 │Academia de │ │ │ │ │ │Poliție │ │ │ │ │ │"Alexandru Ioan │ │ │ │ │ │Cuza" din │ │ │ │ │ │București │ │ │ │ └───────────────┴────────────────┴────────────────┴────────────┴───────────────┘ ___________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.