Decizie · Comisia de Supraveghere a Asigurărilor

Decizia nr. 854/2008

privind suspendarea desfășurării activității de broker de asigurare de către Societatea Comercială EUROREALASIG - BROKER DE ASIGURARE - S.R.L.

prezumat în vigoare

Data actului
15 septembrie 2008
Emitent
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 663 din 23 septembrie 2008
Citat de
1 act
Citează
4 acte
Structură
3 articole · 5.689 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, cu sediul în municipiul București, str. Amiral Constantin Bălescu nr. 18, sectorul 1, cod de înregistrare fiscală 14045240/01.07.2001, reprezentată legal de președinte, în temeiul

art. 4 alin. (19) din Legea nr. 32/2000

privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare,

în baza Hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, adoptată în ședința din data de 2 septembrie 2008, conform

art. 4 alin. (22)-(24^1) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia a fost analizată documentația aferentă Notei nr. IX.356 din 20 august 2008 privind controlul inopinat efectuat la Societatea Comercială EUROREALASIG - BROKER DE ASIGURARE - S.R.L.,

în conformitate cu atribuțiile prevăzute la art. 5 lit. h^2), art. 8 alin. (2) lit. i) și

art. 38^1 alin. (2) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, în baza

Deciziei nr. 691 din 30 iulie 2008 , organele de specialitate ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor au efectuat un control inopinat la Societatea Comercială EUROREALASIG - BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., cu sediul social în municipiul București, str. Teiuș nr. 82, sectorul 5, înregistrată la registrul comerțului cu nr. J 40/16520/04.09.2007, cod unic de înregistrare 22354084, înmatriculată în Registrul brokerilor de asigurare sub nr. RBK - 440/05.11.2007.

Controlul a fost efectuat de organele de specialitate ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor în perioada 11-13 august 2008 și a avut ca obiect verificarea respectării condițiilor aprobate prin autorizația de funcționare, precum și a modului de îndeplinire a acestora, a aplicării prevederilor normelor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor privind raportările aprobate prin

Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 113.139/2006

și ale normei Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor privind situațiile financiare aprobate prin

Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 19/2008 . Verificarea a avut la bază documentele și situațiile prezentate și întocmite sub responsabilitatea reprezentanților societății.

Rezultatele acțiunii de analiză și control au fost concretizate în Procesul-verbal, semnat fără obiecțiuni de către reprezentantul brokerului, înregistrat sub nr. 70 din 14 august 2008 la societatea sus-menționată, iar la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor sub nr. 20.369 din 18 august 2008.

În urma efectuării controlului, s-au constatat următoarele:

- din data de 19 iunie 2008 societatea nu are administrator și/sau conducător executiv;

- din data de 28 februarie 2008 (dată la care a expirat contractul de comodat) societatea are sediul social expirat;

- societatea nu are în vigoare polița de răspundere civilă profesională a brokerilor;

- societatea nu a transmis nicio situație financiară sau raportare în perioada 5 noiembrie 2007 - 20 martie 2008.

În ședința din data de 2 septembrie 2008, Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a hotărât suspendarea, la cerere, a activității societății, până la rezolvarea de către societate a neregulilor constatate și menționate în actul de control, în conformitate cu prevederile

art. 5 lit. g) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, drept care decide:

Articolul 1

Se suspendă, la cerere, desfășurarea activității de broker de asigurare de către Societatea Comercială EUROREALASIG - BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., până la rezolvarea de către societate a neregulilor constatate și menționate în actul de control, în conformitate cu prevederile

art. 5 lit. g) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 2

(1)

Pe toată perioada de suspendare a activității de broker de asigurare prevăzută la art. 1, brokerului de asigurare i se interzic desfășurarea activității de negociere și încheiere de noi contracte de asigurare pentru persoanele fizice sau juridice, acordarea de asistență pe durata derulării contractelor în curs sau în legătură cu regularizarea daunelor, precum și desfășurarea oricăror operațiuni specifice brokerilor de asigurare, astfel cum sunt definite în

Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.

(2)

Brokerul de asigurare are obligația să aducă la cunoștința clienților săi suspendarea activității de asigurare, în termen de cel mult 3 zile de la data primirii prezentei decizii, în vederea efectuării plății ratelor scadente la contractele în curs de derulare direct la asigurător, precum și a oficiului registrului comerțului, de îndată, dispozițiile Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

(3)

Cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea duratei de suspendare, brokerul este obligat să comunice Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor fie reluarea activității de asigurare, fie prelungirea duratei de suspendare, fie încetarea activității de broker de asigurare.

Articolul 3

Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor

art. 9 alin. (2) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.

Președintele Comisiei
de Supraveghere a Asigurărilor,
Angela Toncescu
București, 15 septembrie 2008.
Nr. 854.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.