Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 422/1997

referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă

prezumat în vigoare

Data actului
28 octombrie 1997
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 52 din 6 februarie 1998
Citează
3 acte
Structură
0 articole · 5.069 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale

Are ca temei 1

  • Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Iuca Maria Ecaterina împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 55 din 19 martie 1997 *).

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 21 octombrie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și în lipsa părților legal citate, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 28 octombrie 1997.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin Încheierea din 19 decembrie 1996, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă, ridicată de Iuca Maria Ecaterina.

Prin Decizia nr. 55 din 19 martie 1997, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă, constatând ca este lipsită de obiect în urma modificării acestor prevederi prin Legea nr. 17/1997.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, Iuca Maria Ecaterina, pentru următoarele motive: decizia de fond este nelegală, deoarece nu a avut în vedere motivul de neconstituționalitate a textului de lege criticat, și anume dreptul procurorului general de a declara recurs în anulare oricând; prin lege s-a recunoscut temeinicia excepției invocate, în sensul că dreptul de a declara recurs în anulare a fost limitat la un termen de 6 luni de la data când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă, argumentul ce a stat la baza acestei modificări fiind acela ca textul, în formularea inițială, încalcă principiul constituțional al stabilitatii raporturilor juridice.

Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca recursul este neîntemeiat, deoarece, asupra constituționalității dispozițiilor legale ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate Curtea Constituțională s-a pronunțat prin decizii definitive, care, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituție, sunt obligatorii.

Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:

Recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins.

Curtea a fost investită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă în redactarea potrivit căreia recursul în anulare putea fi declarat oricând. Prin Legea nr. 17 din 17 februarie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 18 februarie 1997, dispozițiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă au fost modificate, în sensul introducerii termenului de 6 luni, înlăuntrul căruia procurorul general poate declara recurs în anulare.

Potrivit practicii Curții Constituționale, inclusiv Deciziei Plenului nr. III din 31 octombrie 1995 privind judecarea constituționalității unei dispoziții legale modificate ulterior invocarii excepției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, dacă textul atacat a fost între timp modificat, sesizarea rămâne valabilă numai dacă textul, în noua sa redactare, conserva excepția de neconstituționalitate.

În speta, noua redactare a textului art. 330^1 din Codul de procedură civilă inlatura prevederile ce formau obiectul excepției de neconstituționalitate cu care Curtea a fost investită conform art. 23 din Legea nr. 47/1992, astfel ca, în mod întemeiat, în decizia recurată s-a constatat ca aceasta a rămas fără obiect.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 și al art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Iuca Maria Ecaterina împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 55 din 19 martie 1997 .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 1997.

-----------

prof. univ. dr. IOAN MURARU

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu

*) Decizia Curții Constituționale nr. 55 din 19 martie 1997 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 24 decembrie 1997.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.