HG nr. 1251/2008
privind suplimentarea bugetului Ministerului Internelor și Reformei Administrative din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2008, pentru aniversarea la data de 1 decembrie 2008 a Zilei Naționale a României și a 90 de ani de la Marea Unire
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 2
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
- Legea nr. 500/2002 11 iulie 2002 privind finanțele publice
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al
art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Internelor și Reformei Administrative pe anul 2008 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2008, cu suma de 2.200 mii lei, la capitolul 51.01 "Autorități publice și acțiuni externe", titlul 20 "Bunuri și servicii", pentru Instituția Prefectului Județului Alba, în vederea acoperirii cheltuielilor ocazionate de aniversarea la data de 1 decembrie 2008, la Alba Iulia, a Zilei Naționale a României și a împlinirii a 90 de ani de la Marea Unire.
Articolul 2
Acțiunile ce urmează a fi realizate pentru această aniversare se stabilesc și se aprobă de Instituția Prefectului Județului Alba, care va controla modul de utilizare a sumei alocate potrivit
art. 1, în conformitate cu prevederile Legii nr. 500/2002
privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, precum și cu celelalte dispoziții legale.
Articolul 3
Ministerul Economiei și Finanțelor este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Ministerului Internelor și Reformei Administrative pe anul 2008.
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: Ministrul internelor și reformei administrative, Cristian David p. Ministrul economiei și finanțelor, Cătălin Doica, secretar de stat București, 8 octombrie 2008. Nr. 1.251.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.