Decizia nr. 352/1997

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Constantin Burada - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Vidrighin Ioan și Vidrighin Maria împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 56 din 20 martie 1997 *).

----------------

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin Încheierea din 16 ianuarie 1997, pronunțată în Dosarul nr. 2.162/1996 al acestei instanțe, a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă, ridicată de Vidrighin Ioan și Vidrighin Maria.

Prin Decizia nr. 56 din 20 martie 1997, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă.

Aceasta soluție s-a fundamentat pe practica jurisdicțională a Curții Constituționale în materia recursului în anulare.

Împotriva deciziei sus-menționate au declarat recurs, în termen legal, Vidrighin Ioan și Vidrighin Maria pentru următoarele motive:

1. Dispozițiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă sunt totuși neconstituționale, deoarece drepturile și libertățile cetățenilor trebuie aparate și respectate conform Constituției. Modificările aduse art. 330^1 din Codul de procedură civilă dovedesc ca dispoziția "oricând" era nelegală și neconstitutionala. Hotărârea judecătorească prin care s-a admis acțiunea în revendicare a fost pronunțată la data de 22 iunie 1993, deci înainte de 26 iulie 1993, când nu exista instituția recursului în anulare, situație "pe care Curtea Constituțională nu a avut-o în vedere", pronunțând o soluție contrară propriilor soluții anterioare.

Or, a lasă "oricând" la dispoziția unui terț un drept câștigat înseamnă nerespectarea drepturilor.

Considera ca în mod greșit s-a respins excepția de neconstituționalitate ca rămasă fără obiect, întrucât aceasta este valabilă numai în măsura în care excepția de neconstituționalitate ar fi fost motivată și s-ar fi limitat la faptul ca recursul în anulare se poate exercita "oricând". În realitate, recurentii, în motivarea excepției, au susținut ca dispozițiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, indiferent de termenul în care se poate exercita recursul în anulare, sunt neconstituționale. Asa fiind, modificarea acestor prevederi nu făcea ca sesizarea sa rămână fără obiect, ci trebuia analizata excepția referitoare la dispoziția privind posibilitatea atacarii hotărârilor judecătorești de către Ministerul Public.

2. Ministerul Public nu poate interveni într-un proces în care nu a luat parte. Or, posibilitatea atacarii cu recurs în anulare a hotărârilor judecătorești de către procurorul general înseamnă intervenția unui terț într-un proces la care nu a luat parte.

Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate nu este intemeiata, având în vedere practica jurisdicțională a Curții Constituționale în materia recursului în anulare.

Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:

Recursul este neîntemeiat și urmează să fie respins.

Cu privire la dispozițiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996 și, respectiv, nr. 255 din 22 octombrie 1996.

S-a statuat prin aceste decizii ca procurorul general poate declara recursul în anulare "oricând", prevederea fiind în concordanta cu dispozițiile art. 128 din Constituție, potrivit cărora căile de atac se exercită de părți și de Ministerul Public în condițiile legii. Posibilitatea de a exercita recursul în anulare "oricând" nu contravine nici tratatelor internaționale ratificate de Parlamentul României.

Susținerea recurentilor ca modificarea adusă dispozițiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă prin Legea nr. 17/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 18 februarie 1997, prin instituirea unui termen pentru exercitarea recursului în anulare, vadeste tocmai neconstituționalitatea reglementării anterioare nu este intemeiata. Instituirea termenului menționat nu este o problemă de constituționalitate, ci o măsura care tine de politica legislativă în competența exclusiva a Parlamentului.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea constata că nu poate fi reținut, deoarece faptul ca hotărârea judecătorească atacată prin recurs în anulare a fost pronunțată anterior datei de 26 iulie 1993 nu este o problemă de constituționalitate, ci una de aplicare a legii în timp, ce tine de competența instanței de judecată.

Și susținerea ca în mod greșit s-a reținut prin decizia de fond ca excepția privitoare la dispozițiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă este lipsită de obiect este nefondata, întrucât admiterea criticii ar insemna negarea însăși a recursului în anulare.

Motivul de recurs prin care se critica exercitarea recursului în anulare de către procurorul general, care echivaleaza cu intervenția unui terț într-un proces la care nu a luat parte, este, de asemenea, nefondat. Potrivit art. 130 din Constituție, Ministerul Public reprezintă interesele generale și apara ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor. Asa fiind, intervenția Ministerului Public în activitatea judiciară nu este aceea a unui terț, ci a reprezentantului intereselor generale ale societății, chiar în litigiile civile.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 și al art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Vidrighin Ioan și Vidrighin Maria împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 56 din 20 martie 1997 .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 30 septembrie 1997.