Decizia nr. 522/1997

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Claudia Miu - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 și ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, ridicată de intimatul-reclamant Ionescu Nicolae în Dosarul nr. 3.935/1996, aflat pe rolul Curții Supreme de Justiție - Secția civilă.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18 noiembrie 1997, în prezenta intimatului-reclamant Ionescu Nicolae, a reprezentantului Ministerului Public și în lipsa celorlalte părți legal citate, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 2 decembrie 1997.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin Încheierea din 16 mai 1997, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 și ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, ridicată de intimatul-reclamant Ionescu Nicolae în Dosarul nr. 3.935/1996 al acestei instanțe.

În motivarea excepției autorul susține ca dispoziția legală atacată încalcă drepturile și libertățile fundamentale înscrise la titlul II din Constituție, precum și dispozițiile art. 130 alin. (1) din legea fundamentală.

Exprimandu-și opinia, instanța de judecată apreciază ca excepția este neîntemeiată.

În scopul soluționării cauzei, conform prevederilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, în redactarea sa inițială, s-au solicitat puncte de vedere fiecărei Camere a Parlamentului și Guvernului.

În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepția de neconstituționalitate nu este intemeiata, având în vedere practica jurisdicțională a Curții.

Președinții Camerei Deputaților și Senatului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții, concluziile procurorului, dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, republicată, constata următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea este competența să soluționeze excepția referitoare la dispozițiile art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 și ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă.

Curtea s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea dispozițiilor art. 330^2, art. 330^3 și ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996 și, respectiv, nr. 255 din 22 octombrie 1996, și a constatat, pe de o parte, ca prevederile ale art. 330^2 alin. 2, ale art. 330^3 și ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă sunt constituționale, iar pe de altă parte a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Având în vedere ca, potrivit prevederilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, un text declarat neconstitutional nu mai poate face obiectul unei noi excepții de neconstituționalitate, excepția vizând dispozițiile art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă urmează să fie respinsă ca inadmisibila, în temeiul prevederilor art. 23 alin. (6) din aceeași lege.

De asemenea, urmează și fie respinsă și excepția privind dispozițiile art. 330^2 alin. 1, ale art. 330^3 și ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă ca fiind nefondata, întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea practicii jurisdicționale a Curții Constituționale.

Unicul motiv de neconstituționalitate, invocat în cauza, este acela ca, după instituirea unui termen în vederea exercitării recursului în anulare, se creează o situație discriminatorie între persoanele care beneficiază de acest termen și cele care nu beneficiază.