Ghidul din 23 octombrie 2008
a Programului de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală și energie eoliană ori alte sisteme care conduc la îmbunătățirea calității aerului, apei și solului
prezumat în vigoare
Prezentul ghid de finanțare furnizează informații privind completarea cererilor de înscriere în Programul de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală și energie eoliană ori alte sisteme care conduc la îmbunătățirea calității aerului, apei și solului, denumit în continuare Program, a cererilor de finanțare pentru proiecte, precum și desfășurarea programului de finanțare. Ghidul de finanțare este documentul în care sunt precizate toate criteriile de eligibilitate care trebuie să fie îndeplinite de către solicitantul finanțării, precum și cele privind proiectul și cheltuielile, bugetul prevăzut și desfășurarea programului de finanțare.
Capitolul I Generalități
Articolul 1
Obiectul Programului
Obiectul Programului îl reprezintă finanțarea de la Fondul pentru mediu a proiectelor de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală și energie eoliană ori alte sisteme care conduc la îmbunătățirea calității aerului, apei și solului, beneficiari fiind operatorii economici, composesoratele, ocoalele silvice, unitățile administrativ-teritoriale, unitățile și instituțiile de învățământ, persoanele fizice, asociațiile de locatari și organizațiile neguvernamentale.
Articolul 2
Scopul Programului
Scopul Programului îl reprezintă îmbunătățirea calității aerului, apei și solului prin reducerea gradului de poluare cauzată de arderea lemnului și a combustibililor fosili utilizați pentru producerea energiei termice folosite pentru încălzire și obținerea de apă caldă menajeră, precum și stimularea utilizării sistemelor care folosesc în acest sens sursele de energie regenerabilă, nepoluante.
Articolul 3
Definiții
În sensul prezentului ghid de finanțare, expresiile și termenii de mai jos se definesc astfel:
a) Autoritate - Administrația Fondului pentru Mediu;
b) beneficiar - solicitantul al cărui proiect a fost aprobat și a încheiat contract pentru finanțare cu Autoritatea;
c) condominiu - proprietatea imobiliară formată din unități de proprietate individuală, definite ca apartamente sau spații cu altă destinație decât aceea de locuințe, și proprietatea comună indiviză; este inclus acestei definiții tronsonul cu una sau mai multe scări din cadrul clădirii de locuit, în condițiile în care se poate delimita proprietatea comună;
d) energie eoliană - energia cinetică a maselor de aer atmosferic aflate în mișcare relativă față de suprafața terestră;
e) energie geotermală - energia termică stocată în structura geologică a Pământului;
f) energie solară - energia emisă de Soare în întreg domeniul spectral al radiației sale;
g) instalator - operatorul economic specializat, care comercializează și instalează sisteme de încălzire ce utilizează energie solară, energie geotermală și energie eoliană sau alte sisteme care conduc la îmbunătățirea calității aerului, apei și solului;
h) instalator validat - instalatorul validat de Autoritate;
i) imobil - clădirea cu unul sau mai multe niveluri, cu sau fără teren aferent, aflată, după caz, în proprietatea, concesiunea, locațiunea sau administrarea solicitantului;
j) Manual de operare al Fondului pentru mediu - documentul care conține procedurile referitoare la depunerea, analiza, evaluarea, selectarea, finanțarea, urmărirea și controlul implementării proiectelor pentru protecția mediului;
k) sistem de încălzire - complexul de instalații, echipamente și elemente destinate obținerii/producerii de energie termică și apă caldă menajeră;
l) sistem de încălzire clasic - sistemul de încălzire bazat pe arderea lemnului sau a combustibililor fosili: petrol, gaze naturale, cărbune etc.;
m) alte sisteme de încălzire - sistemele de încălzire bazate pe surse regenerabile de energie, altele decât cea solară, geotermală sau eoliană, care pot fi produse în viitor datorită progresului științei și tehnicii;
n) unitate de proprietate individuală - apartamentul sau spațiul cu altă destinație decât aceea de locuință, parte dintr-un condominiu, destinat locuirii sau desfășurării altor activități, împreună cu cota-parte indiviză din proprietatea comună;
o) solicitant - operatorul economic, composesoratul, ocolul silvic, unitatea administrativ-teritorială, unitatea ori instituția de învățământ, persoana fizică, asociația de locatari sau organizația neguvernamentală care utilizează sisteme clasice de obținere a energiei termice și a apei calde menajere și care solicită finanțare de la Fondul pentru mediu prin depunerea cererii de finanțare sau a cererii de înscriere.
Articolul 4
Suma prevăzută pentru derularea Programului
Alocarea din Fondul pentru mediu a sumei necesare finanțării Programului se face anual, în limita fondurilor stabilite cu această destinație, prin bugetul anual de venituri și cheltuieli al Administrației Fondului pentru Mediu și al Fondului pentru mediu, aprobat prin hotărâre a Guvernului.
Pentru anul 2009, suma prevăzută pentru derularea Programului este de 520.000 mii lei.
Suma alocată Programului provine din taxa pe poluare pentru autovehicule.
Articolul 5
Modalitatea de finanțare
Finanțarea se acordă prin modalitate nerambursabilă, ca procent din cheltuielile eligibile ale proiectului.
Procentul de cheltuieli eligibile nefinanțat constituie contribuția proprie a solicitantului și este asigurată din surse financiare proprii.
Finanțarea se face eșalonat, în interiorul perioadei de valabilitate a contractului pentru finanțare, și pe măsura realizării proiectului.
Articolul 6
Cuantumul finanțării
Finanțarea se acordă:
a) în cazul operatorului economic, composesoratului sau ocolului silvic, în procent de până la 50%, dar nu mai mult de 250.000 lei pentru un sistem, cu excepția proiectelor executate în regiunea București-Ilfov, pentru care finanțarea se face în procent de până la 40%, dar nu mai mult de 200.000 lei pentru un sistem;
b) în cazul unității administrativ-teritoriale, unității sau instituției de învățământ, în procent de până la 60%, dar nu mai mult de 300.000 lei pentru un sistem;
c) în cazul persoanei fizice, asociației de locatari sau organizației neguvernamentale, în procent de până la 90%, dar nu mai mult de 25.000 lei pentru un sistem.
Articolul 7
Modalitatea de participare la Program
Solicitanții participă la Program prin două modalități:
a) solicitantul prevăzut la art. 6 lit. a) și b), numai prin modalitate directă, prin depunerea cererii de finanțare la sediul Autorității, în cadrul sesiunilor de finanțare, conform cap. II "Participarea la Program prin modalitate directă";
b) solicitantul prevăzut la art. 6 lit. c), numai prin modalitate indirectă, prin depunerea cererii de înscriere la un instalator validat de către Autoritate, conform cap. III "Participarea la Program prin modalitate indirectă";
c) instalatorul depune la sediul Autorității, în cadrul sesiunii de finanțare stabilite de Autoritate, cerere de înscriere în vederea validării participării la Program, conform cap. III "Participarea la Program prin modalitate indirectă".
Capitolul II Participarea la Program prin modalitate directă
Articolul 8
Eligibilitatea solicitantului
Pentru a participa la Program prin modalitate directă, solicitantul trebuie să îndeplinească cumulativ o serie de criterii de eligibilitate.
Solicitantul, operator economic, composesorat sau ocol silvic, trebuie să întrunească criteriile prevăzute în Manualul de operare al Fondului pentru mediu - ediția octombrie 2008, Partea I "Generalități" - Criterii de eligibilitate referitoare la solicitant - Operatori economici.
Solicitantul, unitate administrativ-teritorială, trebuie să întrunească criteriile prevăzute în Manualul de operare al Fondului pentru mediu - ediția octombrie 2008, Partea I "Generalități" - Criterii de eligibilitate referitoare la solicitant - Unități administrativ-teritoriale.
Solicitantul, instituție de învățământ, trebuie să întrunească criteriile prevăzute în Manualul de operare al Fondului pentru mediu - ediția octombrie 2008, Partea I "Generalități" - Criterii de eligibilitate referitoare la solicitant - Unități și instituții de învățământ. În plus, trebuie să dețină în proprietate, concesiune sau administrare imobilul pe/în care se implementează proiectul.
Pentru unitățile de învățământ, cererile de finanțare sunt depuse de către unitățile administrativ-teritoriale.
Articolul 9
Suma prevăzută
Alocarea din Fondul pentru mediu a sumei necesare finanțării proiectelor solicitanților care participă la Program prin modalitate directă se face anual, în limita sumei totale alocate Programului.
Pentru anul 2009, suma prevăzută este de 120.000 mii lei.
Articolul 10
Sesiunea de finanțare
Solicitantul care îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute la art. 8 poate depune cerere de finanțare în cadrul sesiunilor organizate anual de Autoritate.
Pentru anul 2009, prima sesiune de finanțare se organizează în perioada 3-28 noiembrie 2008.
Cererea de finanțare și documentația anexată, legată, paginată și opisată, se depun într-un singur exemplar, în plic sigilat, la registratura Autorității, la adresa: Administrația Fondului pentru mediu, municipiul București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sectorul 6, cod poștal 060031.
Documentele prevăzute la alin. (3) pot fi transmise prin poștă, cu confirmare de primire, cu condiția ca data de expediere, evidențiată prin ștampila poștei, să nu depășească data-limită de depunere aferentă sesiunii de finanțare.
Pe plic trebuie înscrise în mod obligatoriu următoarele informații:
a) denumirea și adresa completă a expeditorului (solicitantului);
b) titlul: "Programul de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală și energie eoliană ori alte sisteme care conduc la îmbunătățirea calității aerului, apei și solului";
c) mențiunea "Participare prin modalitate directă";
d) sesiunea de finanțare.
Documentația conținând ștersături, ilizibilă, incompletă sau neconformă cu realitatea atrage respingerea cererii de finanțare.
Articolul 11
Documentele obligatorii care însoțesc cererea de finanțare Solicitantul care participă la Program prin modalitate directă depune alături de cererea de finanțare următoarele documente:
a) solicitantul operator economic, composesorat sau ocol silvic: documentele prevăzute în Manualul de operare al Fondului pentru mediu - ediția octombrie 2008, Partea a II-a "Procedura finanțării proiectelor - Anexa 1", formular nr. 2 "Documente necesare pentru solicitarea finanțării";
b) solicitantul unitate administrativ-teritorială: documentele prevăzute în Manualul de operare al Fondului pentru mediu - ediția octombrie 2008, Partea a II-a "Procedura finanțării proiectelor - Anexa 1", formular nr. 3 "Documente necesare pentru solicitarea finanțării";
c) solicitantul instituție de învățământ: documentele prevăzute în Manualul de operare al Fondului pentru mediu - ediția octombrie 2008, Partea a II-a "Procedura finanțării proiectelor - Anexa 1", formular nr. 3 "Documente necesare pentru solicitarea finanțării".
Articolul 12
Procedura finanțării proiectelor
Finanțarea proiectelor se realizează în conformitate cu procedura prevăzută în Manualul de operare al Fondului pentru mediu - ediția octombrie 2008, Partea a II-a "Procedura finanțării proiectelor", și constă în:
a) analiza și evaluarea cererilor de finanțare;
b) perfectarea, semnarea contractului pentru finanțare și acordarea finanțării;
c) implementarea și monitorizarea proiectelor finanțate;
d) raportul final;
e) păstrarea documentelor privind finanțarea proiectelor.
Contractul-cadru pentru finanțare nerambursabilă pentru beneficiarii care participă la Program prin modalitate directă este prevăzut în anexa nr. 9.
Articolul 13
Termenul de realizare a proiectului
Termenul de realizare a proiectului nu poate depăși 12 luni de la data încheierii contractului pentru finanțare cu Autoritatea.
Articolul 14
Eligibilitatea proiectului și a cheltuielilor
Este eligibil proiectul care prevede înlocuirea sau completarea sistemului clasic de încălzire cu un sistem nou, care utilizează energie solară, energie geotermală sau energie eoliană ori un alt sistem nou, care conduce la îmbunătățirea calității aerului, apei și solului.
Cheltuielile eligibile care sunt finanțate de Autoritate corespund criteriilor de eligibilitate pentru categoria de proiecte "k - creșterea producției de energie din surse regenerabile", în conformitate cu prevederile Manualului de operare al Fondului pentru mediu - ediția octombrie 2008, Partea I "Generalități" - Criterii de eligibilitate referitoare la cheltuieli.
Capitolul III Participarea la Program prin modalitate indirectă
Articolul 15
Eligibilitatea solicitantului
Pentru a participa la Program prin modalitate indirectă, solicitantul trebuie să îndeplinească cumulativ o serie de criterii de eligibilitate.
Solicitantul, persoană fizică, trebuie să întrunească următoarele condiții:
a) indiferent de cetățenia, domiciliul sau reședința sa, trebuie să dețină în proprietate, concesiune sau locațiune, în România, imobilul pe/în care se instalează sistemul sau unitatea de proprietate individuală în care se instalează sistemul;
b) să acționeze în nume propriu;
c) să susțină contribuția proprie.
Solicitantul, asociație de locatari, trebuie să întrunească următoarele condiții:
a) membrii asociației de locatari să dețină în proprietate sau locațiune unități de proprietate individuală din condominiul pe/în care se instalează sistemul;
b) să acționeze în nume propriu;
c) să susțină contribuția proprie.
Solicitantul, organizație neguvernamentală, trebuie să întrunească următoarele condiții:
a) să fie persoană juridică română;
b) să dețină în proprietate/concesiune/locațiune/administrare imobilul pe/în care se instalează sistemul sau unitatea de proprietate individuală în care se instalează sistemul;
c) să acționeze în nume propriu;
d) să susțină contribuția proprie;
e) să nu se afle în procedură de dizolvare sau lichidare.
Prin asociație de locatari se înțelege și asociația de proprietari.
Articolul 16
Înscrierea în Program a solicitanților
Solicitantul care îndeplinește criteriile de eligibilitate prevăzute la art. 15 se înscrie la un singur instalator validat, dar numai după publicarea pe site-ul Autorității a listei instalatorilor validați, completând și depunând în acest sens o cerere de înscriere, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1.
Instalatorul validat, care a încheiat contract pentru finanțare cu Autoritatea, eliberează solicitantului nota de acceptare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2.
Nota de acceptare eliberată solicitantului asigură accesul acestuia la Program.
Înscrierea solicitantului și eliberarea notei de acceptare se fac în limita sumei contractate de către instalatorul validat cu Autoritatea.
Responsabilitatea înscrierii solicitanților în Program revine în exclusivitate instalatorului validat.
Autoritatea nu emite solicitanților aprobări, adeverințe, acorduri, avize, autorizații sau alte documente, în vederea achiziționării și instalării sistemelor în cadrul Programului.
Articolul 17
Documentele obligatorii care trebuie depuse de solicitanți
Solicitantul înscris la un instalator validat pune la dispoziția acestuia documentele necesare achiziționării sistemului și desfășurării lucrărilor de instalare a sistemului.
Solicitantul, persoană fizică, depune:
a) actul de identitate, în copie;
b) actul de proprietate, contractul de concesiune ori contractul de locațiune, după caz, a imobilului sau a unității de proprietate individuală, în copie legalizată;
c) actul autentificat de notarul public, prin care proprietarul concedent sau proprietarul locator își exprimă acordul privind efectuarea lucrărilor de instalare a sistemului, dacă este cazul;
d) documentul care atestă o situație particulară: căsătorie, desfacerea căsătoriei, schimbarea numelui și/sau a prenumelui etc., dacă este cazul, în copie.
Solicitantul, asociație de locatari, depune:
a) statutul asociației, în copie;
b) documentul care atestă dobândirea personalității juridice, dacă este cazul, în copie legalizată;
c) certificatul de înregistrare fiscală, dacă este cazul, în copie;
d) procesul-verbal al adunării generale în care a fost ales președintele asociației, în original sau copie legalizată;
e) hotărârea adoptată în adunarea generală a asociației, cu acordul majorității membrilor, care să cuprindă: decizia privind participarea la Program, persoana desemnată să reprezinte asociația în relația cu instalatorul, să semneze contractul cu acesta, să semneze facturile și alte documente etc. și decizia privind susținerea contribuției proprii cu indicarea clară a surselor financiare, în original sau copie legalizată;
f) procura notarială prin care este împuternicită persoana care va acționa și va încheia acte juridice în numele și pe seama asociației de locatari, în vederea achiziționării și instalării sistemului în cadrul Programului, dacă asociația nu este reprezentată de un președinte;
g) lista proprietarilor/locatarilor și destinația spațiilor, în copie.
Solicitantul, organizație neguvernamentală, depune:
a) actul de înființare a organizației, cu toate modificările și completările ulterioare, în copie;
b) hotărârea adoptată de organul de decizie al organizației, care să cuprindă: decizia privind participarea la Program, persoana desemnată să reprezinte organizația în relația cu instalatorul, să semneze contractul cu acesta, să semneze facturile și alte documente etc. și decizia privind susținerea contribuției proprii cu indicarea clară a surselor financiare, în original sau copie legalizată;
c) procura notarială prin care este împuternicită persoana, alta decât reprezentantul legal, care va acționa și va încheia acte juridice în numele și pe seama organizației, în vederea achiziționării și instalării sistemului în cadrul Programului;
d) certificatul de înregistrare fiscală, în copie;
e) certificatul eliberat, la cerere, de către instanța competentă, care atestă că organizația nu a fost radiată din Registrul asociațiilor și fundațiilor, în original;
f) documentul care atestă calitatea de proprietar/ concesionar/administrator/locatar al imobilului pe/în care se instalează sistemul sau al unității de proprietate individuală în care se instalează sistemul, în original sau copie legalizată;
g) actul autentificat de notarul public, prin care proprietarul concedent, proprietarul-locator sau proprietarul care a dat spre administrare imobilul ori unitatea de proprietate individuală își exprimă acordul privind efectuarea lucrărilor de instalare a sistemului, după caz;
Instalatorul validat garantează comercializarea și instalarea sistemului, numai dacă:
a) solicitantul prezintă documentele obligatorii;
b) locația și amplasamentul propuse de solicitant permit instalarea sistemului;
c) solicitantul achită contribuția proprie.
Articolul 18
Suma prevăzută
Alocarea din Fondul pentru mediu a sumei necesare finanțării proiectelor solicitanților care participă la Program prin modalitate indirectă se face anual, în limita sumei totale alocate Programului.
Pentru anul 2009, suma prevăzută este de 400.000 mii lei.
Articolul 19
Eligibilitatea instalatorului
Pentru a se înscrie, în vederea validării, în Program, instalatorul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
a) să fie persoană juridică română și obiectul de activitate principal sau secundar să corespundă grupei CAEN 432 - Lucrări de instalații electrice și tehnico-sanitare și alte lucrări de instalații pentru construcții;
b) să funcționeze și să aibă activitate economică de cel puțin 6 luni la data depunerii cererii de înscriere;
c) să aibă îndeplinite obligațiile de plată a taxelor, impozitelor și contribuțiilor către bugetul general consolidat, bugetele locale, Fondul pentru mediu;
d) să aibă deschis la Trezoreria Statului contul 50.70.24 "Disponibil din sume alocate din Fondul de mediu reprezentând finanțare sau cofinanțare nerambursabilă a proiectelor pentru protecția mediului";
e) să nu fie insolvabil, în stare de reorganizare judiciară sau faliment, în încetare de plăți ori în stare de insolvență, să nu aibă suspendate activitățile economice sau să nu se afle în situații similare;
f) să nu facă obiectul unei proceduri legale în justiție pentru situațiile prevăzute la lit. e), precum și pentru orice altă situație similară;
g) să nu sponsorizeze activități cu efect negativ asupra mediului;
h) să declare, prin reprezentantul său legal, că sistemele comercializate și instalate în cadrul Programului corespund reglementărilor de punere pe piață;
i) să declare, prin reprezentantul său legal, că își asumă responsabilitatea pentru soluțiile tehnice adoptate în cadrul Programului;
j) să declare, prin reprezentantul său legal, că acordă garanție și asigură lucrări de service atât sistemului instalat, cât și lucrărilor de instalare a sistemului, pentru un termen de cel puțin 3 ani de la data instalării în cadrul Programului.
Articolul 20
Sesiunea de finanțare
Instalatorul care întrunește condițiile prevăzute la art. 19 poate depune cerere de înscriere în vederea validării, în cadrul sesiunii organizate anual de Autoritate.
Pentru anul 2009, sesiunea de depunere a cererilor de înscriere se organizează în perioada 3-28 noiembrie 2008.
Instalatorul depune un dosar care cuprinde următoarele documente:
a) cererea de înscriere în vederea validării în Program, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3, în original;
b) cererea de finanțare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4, în original;
c) certificatul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului, împreună cu toate anexele, în copie;
d) procura notarială prin care reprezentantul legal al instalatorului împuternicește persoana care îl reprezintă în relația cu Autoritatea, inclusiv la momentul semnării contractului pentru finanțare, dacă este cazul;
e) certificatul constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului, valabil la data depunerii cererii, din care să rezulte: datele de identificare, capitalul social, obiectul principal de activitate și activitățile secundare de activitate, administratorii, acționarii/asociații și situația juridică, în original;
f) certificatele de atestare fiscală și certificatul fiscal, valabile la data depunerii cererii de înscriere, care să ateste faptul că instalatorul nu are datorii la bugetul general consolidat și la bugetele locale, în original;
g) certificatul de cazier fiscal, valabil la data depunerii cererii de înscriere, în original;
h) certificatul de atestare privind obligațiile de plată la Fondul pentru mediu, în original;
i) formularul de raportare contabilă la încheierea ultimului exercițiu financiar, vizat de organele teritoriale de specialitate ale Ministerului Economiei și Finanțelor, însoțit de raportul administratorilor și al comisiei de cenzori sau raportul de audit, după caz, precum și formularul de raportare contabilă semestrială, vizat de organele teritoriale de specialitate ale Ministerului Economiei și Finanțelor, însoțit de ultima balanță de verificare lunară, aferentă anului în curs;
j) declarația reprezentantului legal al instalatorului privind zona geografică unde acesta poate instala sisteme de încălzire care utilizează energie solară, energie geotermală și energie eoliană sau alte sisteme care conduc la îmbunătățirea calității aerului, apei și solului;
k) proiectul, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5, în original.
Anterior încheierii contractului pentru finanțare, instalatorul prezintă originalele documentelor depuse în copie la dosar pentru ca acestea să fie certificate "conform cu originalul" de către personalul Autorității.
Cererea de înscriere, însoțită de cererea de finanțare și documentația anexată, legată, paginată și opisată, se depune într-un singur exemplar, în plic sigilat, la registratura Autorității, la adresa: Administrația Fondului pentru mediu, municipiul București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sectorul 6, cod poștal 060031.
Documentele prevăzute la alin. (5) pot fi transmise prin poștă, cu confirmare de primire, cu condiția ca data de expediere, evidențiată prin ștampila poștei, să nu depășească data-limită de depunere aferentă sesiunii de finanțare.
Pe plic trebuie înscrise în mod obligatoriu următoarele informații:
a) denumirea și adresa completă a expeditorului;
b) titlul: "Programul de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală și energie eoliană sau alte sisteme care conduc la îmbunătățirea calității aerului, apei și solului";
c) mențiunea "Participare prin modalitate indirectă";
d) sesiunea de depunere.
Documentația conținând ștersături, ilizibilă, incompletă sau neconformă cu realitatea atrage nevalidarea instalatorului.
Articolul 21
Validarea instalatorului
Validarea instalatorului constă în analiza și evaluarea cererii de înscriere, a cererii de finanțare și a documentației anexate depuse de către acesta.
În vederea validării instalatorului înscris, prin dispoziție a președintelui Autorității, la propunerea directorului Direcției proiecte, se numește Comisia de validare, constituită din personal din cadrul Autorității.
Comisia de validare verifică, pe baza documentelor prezentate, îndeplinirea de către instalator a condițiilor prevăzute la art. 19 și art. 20 alin. (3), completând fișa de evaluare a eligibilității, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 6.
În baza propunerii Comisiei de validare, Comitetul director al Autorității validează instalatorul sau respinge cererea de înscriere a acestuia, în termen de 15 zile de la data închiderii sesiunii de finanțare.
Instalatorul care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 19 și art. 20 alin. (3) este validat să participe la Program.
Lista instalatorilor validați și suma acordată fiecăruia se publică pe site-ul Autorității în termen de 3 zile lucrătoare de la data închiderii perioadei de validare.
Articolul 22
Suma acordată instalatorului
Un instalator nu poate solicita pentru proiectul propus, sub sancțiunea nulității cererii de finanțare, mai mult decât suma prevăzută la art. 18 alin. (2).
În condițiile în care suma totală solicitată prin proiectele propuse de către instalatorii validați depășește suma prevăzută la art. 18 alin. (2), Comitetul director al Autorității va proceda, în termenul prevăzut la art. 21 alin. (4), la distribuirea acesteia între instalatorii validați, prin aplicarea unui coeficient de proporționalitate obținut din raportul dintre suma prevăzută la art. 18 alin. (2) și suma solicitată de către fiecare instalator validat.
Articolul 23
Perfectarea și acordarea finanțării
Contractul-cadru pentru finanțare nerambursabilă încheiat între Autoritate și instalatorul validat este prevăzut în anexa nr. 7.
Contractul pentru finanțare este valabil până la data de 12 decembrie a fiecărui an, inclusiv.
Autoritatea și instalatorul stabilesc planificarea temporală a implementării proiectului aprobat și acordarea finanțării.
Finanțarea este utilizată numai după îndeplinirea tuturor condițiilor de intrare în vigoare a contractului pentru finanțare prevăzute în cuprinsul său și numai în termenul de valabilitate al acestuia.
Autoritatea nu acordă plăți în avans, nu efectuează plăți pe baza facturilor proforme emise de către instalatori, nu efectuează plăți pentru facturile reprezentând avansuri în baza convențiilor/înțelegerilor încheiate între instalatori și beneficiari.
Finanțarea acordată de Autoritate se scade de către instalatorul validat din valoarea cheltuielilor eligibile care urmează a fi încasată de la beneficiar.
În factura de achiziție și instalare a sistemului va fi evidențiat prețul de comercializare și instalare a acestuia și, distinct, se va face mențiunea "Suma de ................. lei se suportă de către Administrația Fondului pentru mediu, prin Programul de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală și energie eoliană sau alte sisteme care conduc la îmbunătățirea calității aerului, apei și solului". În cuprinsul facturii, sub rubrica "Total de plată" se înscrie textul "Diferența de plată beneficiar" și se menționează suma rămasă de achitat de către beneficiar.
Decontarea sumei către instalatorul validat se face în baza contractului pentru finanțare și a cererii de tragere, conform modelului prevăzut în anexa nr. 8.
Decontarea sumei către instalatorul validat se face lunar sau trimestrial, prin virament în contul de trezorerie al acestuia, pe baza cererii de tragere prevăzute la alin. (8), care se depune la Autoritate, la care se anexează:
a) lista beneficiarilor și a sistemelor instalate aferente, semnată și ștampilată de către reprezentantul legal al instalatorului validat, care conține datele de identificare a beneficiarilor (persoană fizică: numele și prenumele, codul numeric personal, tipul, seria și numărul actului de identitate, domiciliul/reședința, numărul de telefon; asociație de locatari: denumirea și adresa completă ale asociației, codul de identificare fiscală, numele, prenumele și numărul de telefon ale președintelui asociației, numele, prenumele și numărul de telefon ale persoanei împuternicite; organizație neguvernamentală: denumirea completă, sediul, codul de identificare fiscală, numele, prenumele și numărul de telefon ale reprezentantului legal, numele, prenumele și numărul de telefon ale persoanei împuternicite) și datele de identificare a sistemelor instalate (tip, model, variantă, producător, an fabricație, serie și număr de identificare sau codul, seria și numărul certificatului de garanție, seria și numărul certificatului de calitate și conformitate, adresa la care a fost instalat sistemul, data punerii în funcțiune);
b) facturile emise beneficiarilor, aferente achiziționării și instalării sistemelor, în copie și în original (originalul se restituie);
c) procesele-verbale de recepție a lucrărilor de instalare efectuate, semnate și ștampilate, după caz, de beneficiari, în copie și în original (originalul se restituie).
Documentele menționate la art. 17 rămân spre păstrare și arhivare la instalatorul validat.
Instalatorul validat completează lista beneficiarilor cu datele de identificare ale acestora și datele de identificare ale sistemelor instalate menționate la alin. (9) și răspunde de realitatea datelor înscrise în aceasta; lista se depune la Autoritate, semnată și ștampilată pe fiecare filă de către reprezentantul legal, precum și în format electronic.
Autoritatea poate solicita oricând documentele prevăzute la art. 17 pentru verificarea/confruntarea datelor înscrise în lista beneficiarilor și a sistemelor instalate aferente, prezentată de către instalatorul validat.
Ultima cerere de tragere se depune la Autoritate până la data de 25 noiembrie a fiecărui an, inclusiv.
Până la data de 5 decembrie, Autoritatea analizează documentele prevăzute la alin. (9) lit. a), iar decontarea sumei către instalatorul validat se face până la data de 12 decembrie.
Articolul 24
Termenul de realizare a proiectului
Pentru solicitanții care aplică prin modalitate indirectă, Programul se desfășoară anual, în perioada 5 ianuarie-5 decembrie.
Pentru instalatorul validat, termenul de realizare a proiectului nu poate depăși 11 luni, respectiv data de 5 decembrie a fiecărui an.
Costurile eligibile ale lucrării de instalare neinițiate sau inițiate dar nefinalizate la data de 5 decembrie din culpa instalatorului validat sunt suportate în întregime de către acesta, alături de costurile eligibile de achiziție a sistemului, în proporția în care ar fi fost finanțate de Autoritate.
Articolul 25
Eligibilitatea proiectului și a cheltuielilor
Este eligibil proiectul care prevede înlocuirea sau completarea sistemului clasic de încălzire cu un sistem nou, care utilizează energie solară, energie geotermală sau energie eoliană ori un alt sistem nou, care conduce la îmbunătățirea calității aerului, apei și solului.
Sunt considerate cheltuieli eligibile:
a) costurile privind achiziția sistemului;
b) costurile privind instalarea sistemului, inclusiv manopera aferentă;
c) costurile privind efectuarea verificărilor, probelor și încercărilor, inclusiv manopera aferentă;
d) costurile privind punerea în funcțiune a sistemului, inclusiv manopera aferentă;
e) cheltuielile legate de proiectare, antemăsurători, expertiză/evaluare tehnică, energetică, numai dacă sistemul a fost instalat și recepționat, precum și alte cheltuieli conexe;
f) taxa pe valoarea adăugată.
Nu sunt eligibile:
a) cheltuielile efectuate anterior încheierii contractului pentru finanțare;
b) cheltuielile efectuate în regie proprie;
c) cheltuielile privitoare la emiterea acordurilor, avizelor și autorizațiilor;
d) cheltuielile cu orice fel de amendă sau cheltuielile de judecată generate de lucrările de instalare a sistemului;
e) comisioanele bancare, dobânzile, penalitățile și alte cheltuieli similare;
f) cheltuielile pentru asigurarea utilităților necesare funcționării sistemelor: apă, energie electrică etc.
Capitolul IV Dispoziții finale
Articolul 26
Publicarea informațiilor relevante privind programul (1) Toate datele, informațiile, instrucțiunile, comunicatele și alte documente relevante în legătură cu Programul se publică pe site-ul Autorității, www.afm.ro, la secțiunea "Informații privind Programul de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală și energie eoliană sau alte sisteme care conduc la îmbunătățirea calității aerului, apei și solului".
(2) Singurele informații și instrucțiuni valabile prezentate în mass-media referitoare la Program sunt cele transmise sub formă de comunicate de presă din partea Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile și a Administrației Fondului pentru Mediu.
Articolul 27
Reguli de publicitate
Beneficiarul finanțării care a participat la Programul prin modalitate directă este obligat să inscripționeze sistemul cu sintagma "FINANȚAT DIN FONDUL PENTRU MEDIU".
Orice demers publicitar efectuat de către instalatorul validat cu privire la proiectul propus, în orice formă și în orice mediu, trebuie să specifice că acesta este realizat în cadrul Programului de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală și energie eoliană ori alte sisteme care conduc la îmbunătățirea calității aerului, apei și solului, derulat de Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile și finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu.
Articolul 28
Anexele la ghidul de finanțare
Anexele nr. 1-9 fac parte integrantă din prezentul ghid de finanțare.
Anexa 1 la ghidul de finanțare
Nr. de înregistrare ...../......... Nr. de înregistrare ...../........
(în cazul asociațiilor de locatari (la instalator)
și ONG-urilor)
CERERE DE ÎNSCRIERE A SOLICITANTULUI
Subsemnatul, .........................., posesor al actului de identitate tip........ seria....... nr. ............, eliberat de ........................... la data de .................., C.N.P. ..............................., domiciliat în localitatea ....................., str. .................... nr. ...., bl. ...., sc. ...., et. ...., ap. ...., județul/ sectorul ..........., telefon ................, fax ................, e-mail ....................., în calitate de proprietar/concesionar/locatar al imobilului/unității imobiliare individuale situat/situate la adresa: ...........................................,
solicit,
Asociația de locatari/ONG: ............................, cu sediul în localitatea .........................., str. ................... nr. ......, bl. ....., sc. ......, et. ....., ap. ......, județul/sectorul ..................., telefon ..................., fax .................., e-mail ........................., C.I.F. ...................., cont deschis la .............................., în calitate de proprietar/concesionar/administrator/locatar al imobilului/unității imobiliare individuale situat/situate la adresa: ..................................., reprezentată de ................................, în calitate de reprezentant legal/împuternicit, posesor al actului de identitate tip .................. seria ...... nr. ................, eliberat de ........................ la data de ...................., C.N.P. ........................, domiciliat în localitatea ....................., str. .................... nr. ....., bl. ....., sc. ......, et. ..., ap. ...., județul/sectorul ...................., telefon ....................., fax ..............., e-mail ..................., care se identifică și prin documentul de atestare a calității invocate: ........................................, solicită înscrierea în cadrul Programului de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală și energie eoliană sau alte sisteme care conduc la îmbunătățirea calității aerului, apei și solului la Societatea Comercială ...................................... și eliberarea notei de acceptare de către aceasta, în calitate de instalator validat, în vederea achiziționării și instalării unui sistem de încălzire tip: ......................; model/variantă: .......................; producător: ............................................; având următoarele caracteristici tehnice: ..................................... și compus din:....................................................................... .
Subsemnatul, .............................., în calitate de solicitant,
sau
Subsemnatul, .............................., reprezentant legal/împuternicit al solicitantului ...........................................,
am luat cunoștință de prevederile Ghidului de finanțare a Programului de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală și energie eoliană sau alte sisteme care conduc la îmbunătățirea calității aerului, apei și solului.
Declar pe propria răspundere că, din momentul eliberării notei de acceptare, voi depune toate diligențele necesare îndeplinirii în timp util a condițiilor cerute pentru achiziționarea și instalarea sistemului de încălzire, inclusiv consultarea instalatorului validat în ceea ce privește soluția tehnică optimă care se poate adopta în cadrul proiectului de instalare propus.
Declar pe propria răspundere că nu m-am înscris/asociația sau organizația pe care o reprezint nu s-a înscris la un alt instalator validat, în vederea achiziționării și instalării unui sistem de încălzire pe/în același/aceeași condominiu/imobil/unitate imobiliară individuală.
Data Solicitant,
.............. ..........................................
L.S. (în cazul asociațiilor de locatari
sau ONG-urilor)
Observații:
1. Cererea de înscriere a solicitantului se depune la instalatorul validat, în original, înregistrată, semnată și ștampilată, după caz.
2. În baza celor menționate în cererea de înscriere a solicitantului, instalatorul validat eliberează în aceeași zi nota de acceptare.
Anexa 2 la ghidul de finanțare
Datele de identificare a instalatorului validat
.............................................
Nr. de înregistrare .............../..................................
(se completează la eliberarea notei de acceptare solicitantului)
NOTĂ DE ACCEPTARE
I. Înscrierea și accesul la Programul de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală și energie eoliană sau alte sisteme care conduc la îmbunătățirea calității aerului, apei și solului a solicitantului
Prin prezenta, confirmăm înscrierea și accesul la Programul de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală și energie eoliană sau alte sisteme care conduc la îmbunătățirea calității aerului, apei și solului a solicitantului:
a) domnul/doamna .................................., posesor/posesoare al/a actului de identitate tip ...... seria ....... nr. .............., eliberat de ................................. la data de ....................., C.N.P................................, domiciliat/domiciliată în localitatea ....................................., str. ....................... nr. ......., bl. ..., sc. ...., et. ..., ap. ..., județul/sectorul ...................., telefon ..................., fax ..............., e-mail ......................., în calitate de proprietar/concesionar/locatar al imobilului/unității imobiliare individuale situat/situate la adresa: ....................................,
b) asociația de locatari/ONG: ......................................, cu sediul în localitatea ........................, str. .................. nr. ......, bl. ...., sc. ....., et. ...., ap. ....., județul/sectorul ............, telefon .............., fax .............., e-mail ................., C.I.F. .................., cont deschis la ......................., în calitate de proprietar/concesionar/administrator/locatar al imobilului/unității imobiliare individuale situat/situate la adresa: ......................................, reprezentată de ................................., în calitate de reprezentant legal/împuternicit, posesor al actului de identitate tip ....... seria ....... nr. ............., eliberat de ...................... la data de ....................., C.N.P. ..............................., domiciliat în localitatea .................................., str. ........................ nr. ....., bl. ...., sc. ...., et. ...., ap. ...., județul/sectorul .........., telefon ................., fax ..................., e-mail ........................., care se identifică și prin documentul de atestare a calității invocate: ....................................................................................
II. Condiții de garantare a achiziționării și instalării sistemului
Prin prezenta, garantăm solicitantului prevăzut la pct. I lit. a)/b) achiziționarea sistemului de încălzire tip: ....................; model/variantă: .......................; producător: ...................; caracteristici tehnice: ...........................; compus din: .........................., și instalarea acestuia la adresa propusă, numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
- a prezentat documentele obligatorii;
- locația și amplasamentul propuse de către solicitant permit instalarea sistemului;
- a achitat contribuția proprie.
III. Declarația pe propria răspundere a solicitantului
Subsemnatul, ................................................, în calitate de solicitant/reprezentant legal/împuternicit al solicitantului .................................., am luat cunoștință de prevederile Codului penal privind falsul în declarații și declar pe propria răspundere că nu m-am înscris sau asociația/organizația pe care o reprezint nu s-a înscris la un alt instalator validat, în vederea achiziționării și instalării unui sistem pe/în același/aceeași condominiu, imobil sau unitate imobiliară individuală. Declar că datele înscrise în prezenta notă de acceptare sunt verificate și corespund celor prezentate de mine și am fost informat cu privire la condițiile de garantare a achiziționării și instalării sistemului de încălzire.
Semnătura autorizată a reprezentantului
instalatorului validat Solicitant,
..................................... .............................
L.S. L.S. (în cazul asociațiilor de
locatari sau ONG-urilor)
IV. Îndeplinirea condițiilor de către solicitant
Confirmăm prezentarea integrală a documentelor obligatorii.
Data ......................
Semnătura autorizată a reprezentantului instalatorului validat
...........................
L.S.
Confirmăm că locația și amplasamentul propuse de către solicitant permit instalarea sistemului.
Data .......................
Semnătura autorizată a reprezentantului instalatorului validat
...........................
L.S.
Confirmăm achitarea contribuției proprii în valoare de ................ lei, drept care a fost emis solicitantului documentul fiscal tip ....... seria .... nr. .................... .
Data....................
Am primit documentul
Semnătura autorizată a fiscal indicat mai sus.
reprezentantului instalatorului validat Solicitant,
....................................... .............................
L.S. L.S. (în cazul asociațiilor de
locatari sau ONG-urilor)
V. Mențiuni:
............................................................................
............................................................................
Semnătura autorizată a Am luat cunoștință de mențiuni.
reprezentantului instalatorului validat Solicitant,
.................................. ..............................
L.S. L.S. (în cazul asociațiilor de
locatari sau ONG-urilor)
Observație:
Nota de acceptare se eliberează solicitantului la înscriere, se păstrează de către acesta și este utilizată în relația cu instalatorul validat.
La finalizarea lucrărilor de instalare a sistemului, nota de acceptare este predată instalatorului validat, care o atașează la dosarul beneficiarului.
Anexa 3 la ghidul de finanțare
Datele de identificare
a instalatorului Nr. de înregistrare la Administrația
.................................. Fondului pentru Mediu ....../.......
Nr. de înregistrare ...../........
CERERE DE ÎNSCRIERE A INSTALATORULUI
Denumirea solicitantului (instalatorului) ..................................................................
Forma juridică de organizare ...............................................................................
Nr. de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului ........./........./................., C.I.F....................., cont nr. ............................, deschis la Trezoreria .....................................
Adresa sediului social:
str. ................. nr. ......., bl. ......, sc. ......., et. ......, ap. ......., localitatea ......................, județul/sectorul ......................................., telefon .................., fax ....................., e-mail ..................
Reprezentant legal/împuternicit, .............................., posesor al B.I./C.I./pașaportului seria ....... nr. .............., eliberat/eliberată de..................................., CNP ..............................., domiciliat în ...................................
Solicităm înscrierea în Programul de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală și energie eoliană sau alte sisteme care conduc la îmbunătățirea calității aerului, apei și solului.
Subsemnatul, ......................, în calitate de reprezentant legal al ................................., declar pe propria răspundere, sub sancțiunile aplicate faptei de fals în declarații, următoarele:
a) societatea comercială are obiectul de activitate principal/secundar "............................", cod CAEN ................................;
b) societatea comercială nu este insolvabilă, în stare de reorganizare judiciară sau faliment, în încetare de plăți ori în stare de insolvență, nu are suspendate activitățile economice și nu se află în situații similare;
c) societatea comercială nu face obiectul unei proceduri legale în justiție pentru situațiile prevăzute la lit. a), precum și pentru orice altă situație similară;
d) societatea comercială nu are obligații exigibile de plată la bugetul general consolidat, bugetele locale, Fondul pentru mediu;
e) societatea comercială nu sponsorizează activități cu efect negativ asupra mediului;
f) societatea comercială vinde și instalează sisteme de încălzire care corespund reglementărilor de punere pe piață;
g) societatea comercială își asumă întreaga responsabilitate pentru soluțiile tehnice adoptate;
h) societatea comercială acordă garanție și asigură lucrări de service atât sistemului instalat, cât și lucrărilor de instalare a sistemului, pentru un termen de cel puțin ......... ani de la data instalării;
i) societatea comercială poate instala sisteme de încălzire care utilizează energie solară/energie geotermală/energie eoliană/alte sisteme care conduc la îmbunătățirea calității aerului, apei și solului, în următoarele zone: ........................................................................;
j) nu am furnizat informații false în documentele prezentate.
Subsemnatul îmi asum răspunderea tuturor informațiilor conținute în prezenta cerere și în toate celelalte formulare și documente depuse, inclusiv documentele financiare, garantez că datele furnizate sunt actuale, reale și corecte și declar că am luat cunoștință de prevederile Codului penal privind falsul în declarații.
Neîndeplinirea condițiilor de mai sus ori prezentarea eronată sau falsă a acestor condiții va duce automat la respingerea cererii sau, ulterior, la returnarea integrală a sumei primite ca finanțare nerambursabilă în cadrul Programului menționat mai sus, dacă aceasta a fost acordată.
Subsemnatul autorizez prin prezenta orice instituție, societate comercială, bancă, alte persoane juridice să furnizeze informații reprezentanților autorizați ai Administrației Fondului pentru Mediu cu privire la orice aspect tehnic și financiar în legătură cu activitatea societății pe care o reprezint.
Persoană de contact ............................
Telefon ........................................
În calitate de .................................
Prin semnătura și ștampila sa, solicitantul confirmă că a înțeles și și-a însușit în întregime conținutul cererii.
Reprezentant legal/împuternicit,
Numele și prenumele ............................
Funcția ........................................
Semnătura ......................................
Data ...........................................
L.S.
Decizia Comitetului director al Administrației Fondului pentru Mediu ..................... (VALIDAT/RESPINS)
Președinte,
Numele și prenumele ............................
Semnătura ......................................
Data ...........................................
Anexa 4 la ghidul de finanțare
Datele de identificare a instalatorului Nr. de înregistrare la
...................................... Administrația Fondului pentru
Nr. de înregistrare ....../........... Mediu ........./.............
CERERE DE FINANȚARE
Denumirea solicitantului (instalatorului) ..................................
Forma juridică de organizare ...............................................
Nr. de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului ......../......../..............., C.I.F. .............................., cont nr. ...................... deschis la Trezoreria ........................................
Adresa sediului social:
str. .................................... nr. ......., bl. ......, sc. ......., et. ......, ap. ......., localitatea .................., județul/sectorul ..............., telefon ................., fax ...................., e-mail ..............................
Reprezentant legal/împuternicit, ........................................, posesor al B.I./C.I./pașaportului seria ....... nr. .................., eliberat/eliberată de .................., CNP ..............................., domiciliat în ................................................., solicit finanțarea nerambursabilă cu suma de ............ lei a proiectului "Îmbunătățirea calității aerului, apei și solului prin înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală și energie eoliană ori alte sisteme".
Reprezentant legal/împuternicit,
Numele și prenumele ............................
Funcția ........................................
Semnătura ......................................
Data ...........................................
L.S.
Aprobat de Administrația Fondului pentru Mediu:
Președinte,
Numele și prenumele .............................
Semnătura .......................................
Director economic,
Numele și prenumele .............................
Semnătura .......................................
Director Direcția proiecte,
Numele și prenumele .............................
Semnătura .......................................
Șef serviciu Direcția proiecte,
Numele și prenumele .............................
Semnătura .......................................
Economist/Referent,
Numele și prenumele .............................
Semnătura .......................................
Anexa 5 la ghidul de finanțare
PROIECT
privind îmbunătățirea calității aerului, apei și solului prin
înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire cu
sisteme care utilizează energie solară, energie
geotermală și energie eoliană ori alte sisteme
A. Datele de identificare a societății comerciale (instalatorului):
1. Denumirea completă a societății comerciale .........................................
2. Numărul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului: ........../........../.................
3. Codul de înregistrare fiscală .................................................
4. Forma juridică de organizare...................................................
5. Adresa societății comerciale:
- adresa sediului social: str. ......................... nr. ......., localitatea ................., județul/sectorul .................., telefon ...................., fax ................, e-mail ....................., persoana de contact ........................., telefon ........................;
- adresa sediului operațional: str. ........................ nr. .........., localitatea ....................., județul/sectorul ......................, telefon .................., fax .................., e-mail ................, persoana de contact: ......................, telefon ...................;
- adresele punctelor de lucru care au legătură cu implementarea proiectului: str. ........................... nr. ........., localitatea ................................., județul/sectorul ................................., telefon ............., fax ................, e-mail .................., persoana de contact: ....................., telefon ..............
6. Forma de proprietate:
- forma de proprietate: privată [] publică [];
- procentul: privată .......... %, publică .......... %.
7. Domeniul de activitate al societății comerciale (descrierea activităților - principală și secundară):
Activitatea principală
Cod CAEN
Activitatea secundară
Cod CAEN
1.
2.
3.
8. Cifra de afaceri ..........................
8.1. Cifra totală de afaceri (pe ultimii 3 ani, dacă este cazul, și estimat pe anul curent):
- anul ....................., valoarea ...................... lei;
- anul ....................., valoarea ...................... lei;
- anul ....................., valoarea ...................... lei;
- anul curent .........., valoarea ...................... lei.
8.2. Cifra de afaceri realizată pe piața românească (pe ultimii 3 ani, dacă este cazul, și estimat pe anul curent):
- anul ....................., valoarea ...................... lei;
- anul ....................., valoarea ...................... lei;
- anul ....................., valoarea ...................... lei;
- anul curent .........., valoarea ...................... lei.
9. Profit/Pierderi înregistrat/înregistrate pe piața românească (pe ultimii 3 ani, dacă este cazul, și estimat pe anul curent):
- anul ....................., valoarea ...................... lei;
- anul ....................., valoarea ...................... lei;
- anul ....................., valoarea ...................... lei;
- anul curent .........., valoarea ...................... lei.
10. Total active/pasive:
- anul precedent .................. lei;
- anul curent ........................ lei.
11. Numărul și structura personalului:
Numărul total de salariați ................., din care:
- personal direct productiv ...........................................;
- personal administrativ și alte departamente ..........................;
- personal de conducere .................................................;
- personal care participă la realizarea proiectului ....................
B. Descrierea activității curente a solicitantului:
1. Istoric al activității solicitantului ............................................................
1.1. Descrieți activitatea de bază desfășurată ......................................................
1.2. Descrieți pe scurt activitățile secundare (auxiliare) desfășurate ..............................
2. Produsele/serviciile oferite de solicitant (precizați și aria geografică în care sunt comercializate/prestate): ....................
3. Ponderi ale diferitelor tipuri de activități în cifra de afaceri curentă:
.............................. %;
.............................. %.
4. Autorizații, avize, acorduri, certificate necesare pentru proiect, dacă este cazul:
Nr.
crt.
Denumirea
Data eliberării/
expirării
Instituția emitentă
1.
2.
3.
4.
5. Piața actuală și piața potențială a solicitantului:
Ce procent din piață are firma dumneavoastră? ...................................................
Care este piața-țintă? ..........................................................................
6. Alte informații și/sau documente semnificative pentru funcționarea afacerii și realizarea proiectului: ..............................
C. Prezentarea proiectului și obiectul finanțării:
1. Titlul proiectului: Îmbunătățirea calității aerului, apei și solului prin înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală și energie eoliană ori alte sisteme.
2. Descrierea și localizarea proiectului: [descrieți tema proiectului cu elementele generale și particulare, fazele și etapele acestuia, modul de implementare, grupurile-țintă cărora se adresează, sursa de poluare și eforturile (inclusiv financiare) depuse până acum pentru reducerea poluării) ..................................................................
3. Obiectul finanțării: susținerea din Fondul pentru mediu prin modalitate nerambursabilă (în procent de 90% din cheltuielile eligibile, dar nu mai mult de 25.000 lei pentru un sistem) a proiectelor de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală și energie eoliană ori alte sisteme care conduc la îmbunătățirea calității aerului, apei și solului, beneficiari fiind persoanele fizice, asociațiile de locatari și organizațiile neguvernamentale.
4. Obiectivele și rezultatele estimate la finalizarea proiectului: ....................................
5. Impactul asupra mediului (efecte, rezultate, propagare, modul în care se așteaptă ca implementarea proiectului să contribuie la reducerea poluării și/sau a consumului de material lemnos și combustibili fosili): .........................................................
6. Durata și graficul estimativ de realizare a proiectului propus:
- data anticipată de început: ziua ....... luna ................ anul ............;
- data anticipată de finalizare: ziua ......... luna ................ anul ............ .
Luna
Activitatea propusă în cadrul proiectului (instalarea
unui număr de ........... sisteme de încălzire noi din
sursă regenerabilă)
Luna 1
Luna 2
Luna 3
Luna 4
7. Riscuri ce pot apărea în implementarea proiectului (prezentați riscurile luate în calcul la elaborarea proiectului, dacă este cazul): .................................................................
D. Valoarea proiectului:
Suma totală solicitată de la Administrația Fondului pentru Mediu ............................ lei
(numărul de sisteme de încălzire noi ce se estimează a se comercializa și instala în cadrul proiectului x valoarea medie estimată a sistemului).
E. Alte aspecte relevante cu privire la proiectul propus: ...................................
Numele, prenumele și funcția Numele, prenumele și funcția
reprezentantului legal/împuternicitului responsabilului de proiect
........................................ .........................
Semnătura reprezentantului legal/ Semnătura responsabilului
împuternicitului și ștampila firmei de proiect
...................................... ...........................
Anexa 6 la ghidul de finanțare
FIȘA DE EVALUARE A ELIGIBILITĂȚII INSTALATORULUI
Instalator: .................................................................................
Nr. de înregistrare la Administrația Fondului pentru Mediu a cererii de înscriere: .............
Suma solicitată prin cererea de finanțare: ............. lei
CRITERIUL DE ELIGIBILITATE
ÎNDEPLINIREA CRITERIULUI DE ELIGIBILITATE
A. ELIGIBILITATEA INSTALATORULUI
DA
NU
COMENTARII
A.1.
A depus documentația în cadrul sesiunii de finanțare organizat de Administrația Fondului pentru Mediu, în condițiile prevăzute de ghidul de finanțare.
A.2.
A depus cererea de înscriere în vederea validării în Program, în original, semnată și ștampilată de reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia.
A.2.1.
Cererea de înscriere conține declarația reprezentantului legal al instalatorului, potrivit căreia societatea comercială:
A.2.1.1.
- are obiect de activitate principal sau secundar corespunzător grupei CAEN 432 (cod: 4321, 4322 sau 4329);
A.2.1.2.
- nu este insolvabilă, în stare de reorganizare judiciară sau faliment, în încetare de plăți sau în stare de insolvență, nu are suspendate activitățile economice și nu se află în situații similare; societatea comercială nu face obiectul unei proceduri legale în justiție pentru astfel de situații;
A.2.1.3.
- nu are obligații exigibile de plată la bugetul general consolidat, bugetele locale, Fondul pentru mediu;
A.2.1.4.
- nu sponsorizează activități cu efect negativ asupra mediului;
A.2.1.5.
- comercializează și instalează, în cadrul Programului, sisteme care corespund reglementărilor de punere pe piață;
A.2.1.6.
- își asumă responsabilitatea pentru soluțiile tehnice adoptate în cadrul Programului;
A.2.1.7.
- acordă garanție și asigură lucrări de service atât sistemului instalat, cât și lucrărilor de instalare a sistemului, pentru un termen de cel puțin 3 ani de la data instalării în cadrul Programului;
A.2.1.8.
- poate instala sisteme de încălzire care utilizează energie solară, energie geotermală și energie eoliană sau alte sisteme care conduc la îmbunătățirea calității aerului, apei și solului, în anumite zone geografice.
A.3.
A depus cererea de finanțare, în original, semnată și ștampilată de reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia.
A.3.1.
Suma solicitată prin cererea de finanțare respectă prevederile art. 22 alin. (1) din ghidul de finanțare.
A.4.
A depus, în copie, certificatul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului, împreună cu toate anexele.
A.5.
A depus procura notarială prin care reprezentantul legal al instalatorului împuternicește persoana care îl reprezintă în relația cu Autoritatea, inclusiv la momentul semnării contractului pentru finanțare, dacă este cazul.
A.6.
A depus, în original, certificatul constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului, valabil la data depunerii cererii de înscriere, din care rezultă: datele de identificare, capitalul social, obiectul principal de activitate și activitățile secundare, administratorii, acționarii/asociații, situația juridică.
A.7.
A depus, în original, certificatele de atestare fiscală și certificatul fiscal, valabile la data depunerii cererii de înscriere, care atestă faptul că instalatorul nu are datorii la bugetul general consolidat și la bugetele locale.
A.8.
A depus, în original, certificatul de cazier fiscal, valabil la data depunerii cererii de înscriere.
A.9.
A depus, în original, certificatul de atestare privind obligațiile de plată la Fondul pentru mediu.
A.10.
A depus:
A.10.1.
- formularul de raportare contabilă la încheierea ultimului exercițiu financiar, vizat de organele teritoriale de specialitate ale Ministerului Economiei și Finanțelor, însoțit de raportul administratorilor și al comisiei de cenzori sau raportul de audit, după caz;
A.10.2.
- formularul de raportare contabilă semestrială, vizat de organele teritoriale de specialitate ale Ministerului Economiei și Finanțelor, însoțit de ultima balanță de verificare lunară, aferentă anului în curs.
A.11.
A depus proiectul, în original, semnat și ștampilat de reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia.
B. ELIGIBILITATEA PROIECTULUI
B.1.
Proiectul prevede înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire cu sisteme noi care utilizează energie solară, energie geotermală și energie eoliană sau alte sisteme care conduc la îmbunătățirea calității aerului, apei și solului, încadrându-se în cerințele ghidului de finanțare.
NOTĂ:
În cadrul rubricii "Îndeplinirea criteriului de eligibilitate" se bifeazăă, după caz, cu DA sau NU îndeplinirea/neîndeplinirea criteriului de eligibilitate respectiv și se vor înscrie, după caz, comentariile de rigoare.
Rezultatul evaluării instalatorului:
1. Juridic: acceptat/respins
Numele și prenumele evaluatorului: ....................................... Data: ....... Semnătura: ..........
2. Economic: acceptat/respins
Numele și prenumele evaluatorului: ....................................... Data: ....... Semnătura: ..........
3. Tehnic: acceptat/respins
Numele și prenumele evaluatorului: ....................................... Data: ....... Semnătura: ..........
Comisia de validare propune comitetului director
validarea/invalidarea instalatorului.
Președintele comisiei de validare,
Numele și prenumele: ............................ Data: ........ Semnătura: ............
Observație:
Respingerea cererii de înscriere a instalatorului în etapa evaluării juridice atrage în mod automat invalidarea instalatorului, documentația depusă de către acesta nemaifiind evaluată din punct de vedere economic sau tehnic.
Anexa 7 la ghidul de finanțare
CONTRACT-CADRU
pentru finanțare nerambursabilă
Nr. ......... din ..............
Între:
Părțile contractante
Administrația Fondului pentru Mediu, cu sediul în municipiul București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sectorul 6, cod fiscal 14715650, cont nr. ......................., deschis la Trezoreria Sectorului 6 București, reprezentată legal prin ......................, președinte, în calitate de finanțator, denumită în continuare AFM,
și
Societatea Comercială ................................, cu sediul în ......................., înregistrată la oficiului registrului comerțului sub nr. ..............., C.I.F. ........................., cont nr. ....................., deschis la Trezoreria ............................, reprezentată legal prin domnul/doamna ......................................................................, care împuternicește pe domnul/doamna ......................................, în calitate de instalator, denumită în continuare Beneficiar, a intervenit prezentul contract pentru finanțare nerambursabilă, denumit în continuare contract.
Articolul 1
Obiectul și valoarea contractului
1.1. Prin prezentul contract, AFM acordă Beneficiarului o finanțare nerambursabilă, denumită în continuare finanțare, în vederea susținerii proiectului intitulat "Îmbunătățirea calității aerului, apei și solului prin înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală și energie eoliană ori alte sisteme", denumit în continuare Proiect, din cadrul Programului de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală și energie eoliană sau alte sisteme care conduc la îmbunătățirea calității aerului, apei și solului, denumit în continuare Program, conform Deciziei Comitetului director nr. _..... din ..........................., în temeiul art. 21 și 22 din ghidul de finanțare a Programului, aprobat prin Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1.339/2008.
1.2. Valoarea totală a prezentului contract, respectiv finanțarea este de ................ lei pentru comercializarea și instalarea sistemelor de încălzire noi, care utilizează energie solară, energie geotermală și energie eoliană sau alte sisteme noi care conduc la îmbunătățirea calității aerului, apei și solului în cadrul Programului.
Articolul 2
Durata contractului
Prezentul contract intră în vigoare la data semnării lui de către ambele părți și este valabil până la data de 12 decembrie ......... inclusiv.
Articolul 3
Modalitatea de finanțare
3.1. Finanțarea se face în tranșe lunare/trimestriale, în perioada prevăzută la art. 2 și în conformitate cu graficul de finanțare nerambursabilă prevăzut în anexa la prezentul contract.
3.2. Finanțarea se realizează prin debitarea contului de trezorerie al AFM, pe măsura tragerii sumelor, și prin creditarea contului nr. ............................, deschis la ....................... de către Beneficiar, pe bază de cerere de tragere însoțită în mod obligatoriu de documentele prevăzute la art. 23 alin. (9) din ghidul de finanțare a Programului, aprobat prin Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1.339/2008, în condițiile în care cererea de tragere și documentația aferentă sunt complete și corect întocmite.
3.3. Virarea sumelor din contul AFM în contul Beneficiarului se face în termen de 15 zile de la data depunerii cererii de tragere. Ultima cerere de tragere se depune cel mai târziu la data de 25 noiembrie .............. .
3.4. Suma neutilizată de către Beneficiar la data de 5 decembrie ............ se consideră anulată și rămâne la dispoziția AFM.
3.5. Orice plată excedentară efectuată de către AFM constituie plată necuvenită, iar Beneficiarul are obligația de a restitui sumele necuvenite în termen de 5 zile de la data confirmării de primire a notificării din partea AFM.
Articolul 4
Obligațiile părților
4.1. Beneficiarul se obligă:
a) să utilizeze finanțarea numai în scopul și în condițiile în care a fost acordată;
b) să asigure executarea Proiectului cu diligența necesară și eficiență, în conformitate cu prezentul contract, precum și cu legislația în vigoare și cu standardele de mediu aplicabile;
c) să fie singurul răspunzător în fața AFM pentru implementarea Proiectului;
d) să asigure înregistrarea în evidența contabilă a tuturor documentelor privind operațiunile aferente prezentului contract, precum și arhivarea acestora, conform reglementărilor contabile în vigoare;
e) să plătească toate taxele, impozitele și contribuțiile pe care le datorează potrivit reglementărilor legale și în termenele prevăzute de acestea;
f) să permită reprezentanților AFM accesul la sediile sale și la amplasamentele Proiectului pentru inspectarea activităților ce se realizează din finanțarea acordată și examinarea registrelor și a evidențelor contabile, a altor documente relevante în legătură cu derularea Proiectului;
g) să nu sponsorizeze activități cu impact negativ asupra mediului, pe întreaga perioadă de valabilitate a prezentului contract;
h) să informeze AFM și să prezinte documentele corespunzătoare în cazul în care survin modificări cu privire la actele constitutive și/sau la informațiile furnizate cu ocazia prezentării cererii de finanțare ori pe parcursul derulării prezentului contract, în termen de maximum 10 zile de la producerea respectivei modificări;
i) să informeze AFM în cazul în care va fi supus unei proceduri de reorganizare judiciară ori faliment, executare silită sau oricărei alte proceduri similare;
j) în îndeplinirea prezentului contract, să nu prezinte date, informații sau înscrisuri false, eronate ori incomplete;
k) să furnizeze, în maximum 5 zile lucrătoare de la notificarea AFM, orice informații suplimentare considerate necesare pentru îndeplinirea prezentului contract;
l) să specifice, în cazul oricărui demers publicitar efectuat în legătură cu Proiectul, în orice formă și în orice mediu, că acesta este realizat în cadrul Programului derulat de Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile și finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu;
m) să comercializeze și să instaleze sisteme de încălzire care corespund reglementărilor de punere pe piață;
n) să acorde garanție și să asigure lucrări de service atât sistemului instalat, cât și lucrărilor de instalare a sistemului, pentru un termen de cel puțin 3 ani de la data instalării;
o) să pună la dispoziția solicitanților toate informațiile privind caracteristicile tehnice și modul de funcționare a sistemelor comercializate și instalate;
p) să pună la dispoziția solicitanților o linie telefonică accesibilă sau de tip info-line la care aceștia pot obține informații cu privire la Proiect;
q) să justifice în scris solicitantului motivele de fapt și de drept care stau la baza refuzului de a-i elibera notă de acceptare sau, dacă i-a eliberat notă de acceptare, motivele de fapt și de drept care stau la baza refuzului de a comercializa și instala sistemul de încălzire;
r) să ceară solicitantului, dacă este cazul, să dețină avize, acorduri, autorizații și alte documente necesare executării lucrărilor de instalare a sistemelor de încălzire și să se asigure de existența și valabilitatea acestora.
4.2. AFM se obligă:
a) să asigure finanțarea Proiectului în condițiile menționate în prezentul contract, în limita fondurilor disponibile alocate Programului prin bugetul anual propriu de venituri și cheltuieli;
b) să pună la dispoziția Beneficiarului informațiile legate de finanțare.
Articolul 5
Răspunderea contractuală
5.1. Nerespectarea de către Beneficiar a oricăreia dintre obligațiile/clauzele asumate prin prezentul contract constituie caz de culpă.
5.2. Constituie caz de culpă și următoarele fapte ale Beneficiarului:
a) comite nereguli de ordin financiar în legătură cu Proiectul, stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă;
b) împotriva Beneficiarului a fost demarată procedura de reorganizare judiciară ori faliment, executare silită sau orice altă procedură asemănătoare;
c) situația economico-financiară a Beneficiarului nu mai asigură condiții de realizare a Proiectului.
5.3. Beneficiarul își asumă integral răspunderea pentru prejudiciile cauzate terților din culpa sa pe parcursul derulării prezentului contract, AFM fiind degrevată în totalitate de orice responsabilitate.
5.4. Beneficiarul își asumă integral răspunderea pentru sistemele de încălzire comercializate, precum și pentru soluțiile tehnice adoptate în legătură cu Proiectul.
5.5. Beneficiarul își asumă integral răspunderea pentru efectuarea lucrărilor de instalare a sistemelor de încălzire în lipsa acordurilor, avizelor, autorizațiilor și a altor documente necesare.
5.6. Beneficiarul își asumă integral răspunderea pentru refuzul de a elibera notă de acceptare solicitantului sau pentru refuzul de a comercializa și instala sistemul de încălzire solicitantului căruia i-a fost eliberată notă de acceptare.
5.7. Beneficiarul își asumă integral răspunderea pentru nerespectarea prevederilor legale cu privire la protecția muncii personalului însărcinat cu implementarea Proiectului.
5.8. Beneficiarul suportă taxele, comisioanele, cheltuielile profesionale și orice alte cheltuieli ocazionate de pregătirea, încheierea, executarea, punerea în aplicare și finalizarea prezentului contract și a tuturor documentelor și activităților aferente.
5.9. Beneficiarul rămâne direct răspunzător pentru toate consecințele financiare directe sau indirecte antrenate de încetarea contractului înainte de termen din culpa sau la inițiativa sa.
5.10. Orice caz de culpă și orice disfuncționalitate apărute pe parcursul derulării prezentului contract vor fi notificate Beneficiarului de către AFM, în maximum 5 zile de la constatare. Dacă deficiențele menționate nu sunt înlăturate în termen de maximum 15 zile de la data notificării, AFM are dreptul de a lua următoarele măsuri:
a) sistarea temporară a utilizării finanțării, până la remedierea cauzelor care au dus la sistare;
b) sistarea definitivă a finanțării și rezilierea unilaterală a prezentului contract, cu recuperarea sumelor virate către Beneficiar, în condițiile Codului de procedură fiscală/procedură civilă.
Articolul 6
Încetarea contractului
Prezentul contract încetează:
6.1. de drept:
a) la data prevăzută în acesta;
b) la data intervenției unui act de autoritate;
c) la apariția unor circumstanțe care nu au putut fi prevăzute la data încheierii acestuia și care conduc la modificarea clauzelor contractuale în asemenea măsură încât îndeplinirea prezentului contract ar fi contrară AFM și interesului public; acest fapt va fi notificat Beneficiarului în termen de 10 zile de la momentul apariției unor astfel de circumstanțe sau de la momentul în care AFM a luat cunoștință de apariția unor astfel de circumstanțe;
6.2. la inițiativa Beneficiarului, prin renunțare, cu un preaviz scris de maximum 30 de zile, în cazul imposibilității obiective a acestuia de a realiza Proiectul;
6.3. prin reziliere, la inițiativa AFM, în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligațiilor contractuale asumate de către Beneficiar; în acest caz, Beneficiarul este obligat la plata de daune-interese, în cuantum egal cu suma trasă din finanțare, la care se adaugă foloase nerealizate la nivelul ratei dobânzii Băncii Naționale a României; în situația în care încetarea prezentului contract intervine înainte de termenul stabilit pentru prima tragere, Beneficiarul nu este obligat la plata de daune-interese.
Articolul 7
Forța majoră și cazul fortuit
7.1. Prin forță majoră și/sau caz fortuit se înțelege un eveniment independent de voința părților, imprevizibil și insurmontabil, intervenit după încheierea prezentului contract și care împiedică părțile să își execute, total sau parțial, obligațiile contractuale.
7.2. Partea care invocă forța majoră are următoarele obligații:
a) să notifice cealaltă parte în termen de 5 zile de la data apariției;
b) să transmită, în termen de cel mult 30 de zile de la data producerii evenimentului considerat a fi caz de forță majoră, certificatul de forță majoră emis de autoritatea competentă;
c) să comunice data încetării în termen de 5 zile de la încetare;
d) să ia orice măsuri care îi stau la dispoziție în vederea limitării consecințelor.
7.3. Dacă nu se procedează la anunțare, în condițiile și termenele prevăzute, partea care o invocă va suporta toate daunele provocate celeilalte părți prin lipsa notificării.
7.4. Îndeplinirea prezentului contract va fi suspendată în perioada de acțiune a forței majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părților până la apariția acesteia.
7.5. Forța majoră, comunicată și dovedită în condițiile pct. 7.2, exonerează de răspundere partea care o invocă.
7.6. Dacă forța majoră și/sau consecințele acesteia durează sau se estimează ca va/vor dura mai mult de 3 luni, părțile se obligă să negocieze cu bună-credință în vederea identificării soluției celei mai bune:
a) încetarea prezentului contract, fară ca vreuna dintre părți să poată pretinde celeilalte daune-interese;
b) modificarea contractului.
7.7. Prevederile de mai sus se aplică și în caz fortuit.
Articolul 8
Cesiunea
Prezentul contract, precum și toate drepturile și obligațiile decurgând din acesta nu pot face obiectul niciunei cesiuni totale sau parțiale.
Articolul 9
Litigii
9.1. Orice diferend rezultat din interpretarea și/sau executarea prezentului contract se va rezolva, pe cât posibil, pe cale amiabilă.
9.2. În cazul în care o soluție amiabilă nu este posibilă, litigiul se supune spre soluționare instanțelor judecătorești competente în a căror rază teritorială își are sediul AFM.
Articolul 10
Dispoziții finale
10.1. Beneficiarul este de acord ca AFM să publice date privind rezultatele implementării Proiectului.
10.2. Orice notificare în baza prezentului contract se face în scris, la următoarele adrese:
Pentru AFM: municipiul București, Splaiul Independenței nr. 294, Corp A, sectorul 6;
Pentru Beneficiar: .......................................
În cazul în care Beneficiarul dorește să fie notificat la o altă adresă sau și-a schimbat adresa, aceasta va fi comunicată în scris la AFM.
Notificările făcute Beneficiarului la adresa menționată în cuprinsul prezentului alineat sau la o altă adresă, comunicată ulterior, se consideră a fi aduse la cunoștința acestuia.
Sub condiția ca acestea să fie confirmate ulterior, notificările se pot transmite și prin fax la următoarele numerele telefonice:
- pentru AFM: .............:
- pentru Beneficiar: ................. .
10.3. Prezentul contract constituie titlu executoriu potrivit
art. 13 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005
privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 105/2006 , cu modificările și completările ulterioare, fiind întocmit, interpretat și executat conform legislației române și guvernat de aceasta.
10.4. Prin semnarea prezentului contract, inclusiv în caz de semnare prin procură, noi, reprezentanții legali ai Beneficiarului, am luat cunoștință de prevederile Codului penal privind falsul în declarații.
10.5. Anexa, pe care Beneficiarul declară că o cunoaște și o acceptă, face parte integrantă din prezentul contract.
10.6. Prezentul contract, inclusiv anexa la acesta, poate fi modificat și/sau completat numai cu acordul părților, prin act adițional.
10.7. Prin excepție de la pct. 10.6, nu este necesară întocmirea unui act adițional pentru modificările din coloana nr. 4 "Data programată" și coloana nr. 5 "Suma" din anexa la prezentul contract, dacă acestea nu implică și modificarea duratei de realizare a Proiectului sau modificarea valorii totale a Proiectului.
10.8. Sumele neutilizate la tragerile programate se vor reporta la tragerile ulterioare. Solicitarea privind decalarea datei programate de depunere a cererii de tragere și/sau modificarea sumei de tras se transmite în scris, cu cel puțin două zile înaintea momentului la care se dorește ca această modificare să între în vigoare.
10.9. Prezentul contract s-a semnat la data de ...................., la sediul AFM, în 4 exemplare, toate având valoare juridică egală, dintre care 3 exemplare pentru AFM și un exemplar pentru Beneficiar.
Administrația Fondului pentru Mediu Beneficiar,
Președinte, Societatea Comercială
............................... .............................
Director economic, Prin reprezentant legal/împuternicit
.............................. .............................
Director proiecte,
.............................
Consilier juridic,
.............................
Anexa la Contractul pentru finanțare nerambursabilă nr. ....../.............
GRAFIC
de finanțare nerambursabilă
Nr.
Eșalonarea finanțării
Sold la
Acordări
Sold la
crt.
începutul
sfârșitul
Obser-
Anul
Luna
perioadei
Data
Suma
perioadei
vații
programată
0
1
2
3
4
5
6
7
Administrația Fondului pentru Mediu
Beneficiar,
Președinte,
Societatea Comercială
...............................
.............................
Director economic,
Prin reprezentant legal/împuternicit
..............................
.............................
Director proiecte,
.............................
Consilier juridic,
.............................
Întocmit
Referent de specialitate,
.......................................
(numai exemplarele care rămân la AFM)
Anexa 8 la ghidul de finanțare
Datele de identificare a instalatorului validat Nr. de înregistrare la
........................................... Administrația Fondului
Nr. de înregistrare ........./............. pentru Mediu ....../.....
CERERE DE TRAGERE
Denumirea solicitantului (instalator validat) ........................................
Forma juridică de organizare .........................................................
Nr. de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului ........................, C.I.F. ......................, cont nr. .........................., deschis la Trezoreria .................................. .
Adresa sediului social:
str. ........................ nr. ....., bl. ..., sc. ...., et. ...., ap. ...., localitatea ......................., județul/sectorul ..............., telefon ..................., fax ...................., e-mail ......................
Reprezentant legal/împuternicit .............................., posesor al B.I./C.I./pașaportului seria ..... nr. ........., eliberat/eliberată de .................., CNP ............................, domiciliat în .................................., în baza Contractului pentru finanțare nerambursabilă nr. ....../..............., vă rog să aprobați prezenta cerere de tragere pentru suma de ............... lei din finanțarea nerambursabilă contractată.
Prezenta cerere este însoțită de:
a) lista beneficiarilor și a sistemelor instalate aferente, semnată și ștampilată de către reprezentantul legal al instalatorului validat, care conține datele de identificare a beneficiarilor (persoană fizică: numele și prenumele, codul numeric personal, tipul, seria și numărul actului de identitate, domiciliul/reședința, numărul de telefon; asociație de locatari: denumirea și adresa completă ale asociației, codul de identificare fiscală, numele, prenumele și numărul de telefon ale președintelui asociației, numele, prenumele și numărul de telefon ale persoanei împuternicite; organizație neguvernamentală: denumirea completă, sediul, codul de identificare fiscală, numele, prenumele și numărul de telefon ale reprezentantului legal, numele, prenumele și numărul de telefon ale persoanei împuternicite) și datele de identificare a sistemelor instalate (tip, model, variantă, producător, an fabricație, serie și număr de identificare sau cod, seria și numărul certificatului de garanție, seria și numărul certificatului de calitate și conformitate, adresa la care a fost instalat sistemul, data punerii în funcțiune);
b) lista prevăzută la lit. a), în format electronic;
c) facturile emise beneficiarilor, aferente achiziționării și instalării sistemelor, în copie și în original;
d) procesele-verbale de recepție a lucrărilor de instalare efectuate, semnate și ștampilate, după caz, de beneficiari, în copie și în original.
Subsemnatul îmi asum răspunderea tuturor informațiilor conținute în prezenta cerere, în lista persoanelor fizice beneficiare și a sistemelor de încălzire instalate, inclusiv documentele financiare și procesele-verbale de recepție a lucrărilor. Garantez că datele furnizate sunt actuale, reale și corecte și declar că am luat cunoștință de prevederile Codului penal privind falsul în declarații.
Reprezentant legal/împuternicit,
Numele și prenumele ........................................
Funcția ....................................................
Semnătura ..................................................
Data .......................................................
L.S.
Aprobat de Administrația Fondului pentru Mediu:
Președinte,
Numele și prenumele .......................................
Semnătura .................................................
Director economic,
Numele și prenumele .......................................
Semnătura .................................................
Director Direcția proiecte,
Numele și prenumele .......................................
Semnătura .................................................
Șef serviciu (Direcția proiecte),
Numele și prenumele .......................................
Semnătura .................................................
Economist/Referent,
Numele și prenumele .......................................
Semnătura .................................................
Anexa 9 la ghidul de finanțare
CONTRACT-CADRU PENTRU FINANȚARE NERAMBURSABILĂ
Nr. ........ din .................
Între:
Administrația Fondului pentru Mediu, cu sediul în municipiul București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sectorul 6, cod fiscal 14715650, cont nr. ................, deschis la Trezoreria Sectorului 6 București, reprezentată legal prin ............., - președinte, în calitate de finanțator, denumită în continuare AFM,
și
......................................, cu sediul în ..........................., înregistrată la oficiul registrului comerțului ............... sub nr. ..............., C.I.F. ..................., cont nr. ........................, deschis la ............................, reprezentată legal prin ...................... - ......................, în calitate de beneficiar, denumită în continuare Beneficiar,
a intervenit următorul contract:
Articolul 1
Obiectul contractului
1. AFM acordă beneficiarului o finanțare nerambursabilă, denumită în continuare finanțare, în valoare de ... lei, reprezentând ...% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, pentru implementarea proiectului intitulat ..., denumit în continuare Proiect, conform Hotărârii Comitetul de avizare nr. ... din ............................... .
2. Valoarea totală a cheltuielilor eligibile este de .............. lei.
3. În toate cazurile, finanțarea se limitează doar la valoarea totală a cheltuielilor eligibile.
4. Cheltuielile Proiectului sunt considerate eligibile dacă sunt îndeplinite următoarele criterii generale:
a) sunt necesare pentru realizarea Proiectului, sunt în conformitate cu principiile unui management financiar corespunzător, respectiv utilizarea eficientă a banilor și realizarea unui raport optim cost-beneficiu;
b) sunt realizate după semnarea contractului de finanțare și pe perioada de execuție a proiectului;
c) sunt efectiv realizate, înregistrate în contabilitatea Beneficiarului, sunt identificabile, verificabile și pot fi dovedite prin documente originale.
5. Orice plată excedentară efectuată de către AFM constituie plată necuvenită, iar Beneficiarul are obligația de a restitui sumele necuvenite în termen de 5 zile de la data confirmării de primire a notificării din partea AFM.
6. Finanțarea acordată Beneficiarului din Fondul pentru mediu prin prezentul contract constituie ajutor de stat și este acordată în baza Hotărârii Comitetului de avizare nr. ...din ...../ Dispoziției președintelui AFM nr. ... din ... pentru aprobarea "Proiectului ...".
Beneficiarul acceptă finanțarea și se angajează să desfășoare Proiectul pe propria răspundere.
Articolul 2
Destinația finanțării
1. Finanțarea este acordată pentru realizarea Proiectului, Beneficiarul obligându-se s-o utilizeze integral și numai pentru acest scop, conform cheltuielilor eligibile prevăzute în anexa nr. 1.
Articolul 3
Durata contractului și perioada de utilizare a finanțării
1. Prezentul contract intră în vigoare la data semnării lui de către ambele părți și își încetează valabilitatea în 5 ani/3 ani în cazul IMM-urilor de la data depunerii la AFM a Raportului de finalizare.
2. Durata de realizare a Proiectului este de ... luni de la data intrării în vigoare a prezentului contract.
3. Suma neutilizată la finalul execuției Proiectului se consideră anulată și finanțarea se diminuează în mod corespunzător.
Articolul 4
Modalitatea de plată
1. Utilizarea finanțării de către Beneficiar se poate face numai după îndeplinirea de către acesta a tuturor condițiilor prevăzute în prezentul contract, inclusiv constituirea în favoarea AFM a garanției prevăzute la art. 5.
2. Beneficiarul va utiliza finanțarea în mai multe tranșe, în conformitate cu graficul de finanțare nerambursabilă prevăzut în anexa nr. 2.
3. Debitarea contului AFM se face în termen de 15 zile de la data întocmirii Notei de control.
4. Utilizarea se efectuează prin debitarea contului de trezorerie al AFM, pe măsura tragerii sumelor, și prin creditarea contului nr. ... deschis de către Beneficiar la ..., numai pe bază de cerere de tragere, conform modelului prevăzut în anexa nr. .....*1), însoțită de documentele justificative prevăzute în anexa nr. ........*2), în condițiile în care cererea de tragere și documentația aferentă sunt complete și corect întocmite.
-------
*1) Cererea de tragere corespunde modelelor prevăzute în Manualul de operare al Fondului pentru mediu, astfel că anexa va fi adaptată în funcție de beneficiarul finanțării.
*2) Documentele justificative sunt prevăzute în Manualul de operare al Fondului pentru mediu, astfel că anexa va fi adaptată în funcție de beneficiarul finanțării.
5. Cheltuielile bancare (comisioanele bancare, diferențe de curs valutar etc.) nu constituie cheltuieli eligibile.
6. Valoarea acordată Beneficiarului se calculează prin aplicarea, la cheltuielile eligibile aferente fiecărei trageri, a procentului aprobat.
Articolul 5
Garantarea finanțării
1. Toate obligațiile Beneficiarului rezultate din prezentul contract, precum și cheltuielile de orice fel legate de recuperarea finanțării în cazul nerespectării clauzelor acestuia, a dobânzilor, a dobânzilor penalizatoare, a cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor de executare silită, și a altor cheltuieli, după caz, sunt garantate cu bilet la ordin, în alb, cu clauza "fără protest", emis de către Beneficiar și avalizat de către administratori/acționari/asociați sau bancă.
2. Biletul la ordin se depune la AFM în original, înainte de efectuarea oricărei trageri din finanțare.
Articolul 6
Obligațiile beneficiarului
Beneficiarul se obligă:
1. să folosească finanțarea numai în scopul și în condițiile în care a fost acordată;
2. să asigure contribuția proprie pentru realizarea Proiectului;
3. să reînnoiască, la cererea AFM, biletul la ordin prevăzut la art. 5 pe perioada de valabilitate a prezentului contract de finanțare;
4. să asigure executarea Proiectului cu diligența necesară și eficiență, în conformitate cu prezentul contract, precum și cu legislația în vigoare și standardele de mediu aplicabile;
5. să respecte prevederile legislației în vigoare privind achizițiile publice, pentru achiziționarea de bunuri, servicii sau lucrări din finanțarea acordată din Fondul pentru mediu;
6. să furnizeze AFM documentația privind procedura de atribuire a contractelor de achiziții publice, inclusiv contractele, până la data depunerii cererii de tragere din finanțare;
7. să fie singurul răspunzător în fața AFM pentru implementarea Proiectului;
8. să asigure înregistrarea în evidența contabilă a tuturor documentelor privind operațiunile aferente prezentului contract, precum și arhivarea acestora, conform reglementărilor contabile în vigoare;
9. să furnizeze AFM copii ale situațiilor sale financiare trimestriale/semestriale și anuale, inclusiv balanțele lunare de verificare aferente acestora, și să transmită AFM orice altă informație sau documente relevante pentru prezentul contract, solicitate în mod rezonabil de către aceasta, în termen de maximum 7 zile de la cerere;
10. să plătească toate taxele, impozitele și contribuțiile pe care le datorează potrivit reglementărilor legale; în acest sens va depune la fiecare tragere certificat de atestare fiscală și, trimestrial, certificat fiscal;
11. să introducă în gestiunea proprie bunurile de natura activelor imobilizate corporale achiziționate în baza acestui contract, să le inscripționeze cu sintagma "Finanțat din fondul pentru mediu", să le utilizeze și să le conserve cu diligențele unui bun proprietar și să nu le înstrăineze timp de 5 ani/3 ani în cazul IMM-urilor de la data finalizării Proiectului;
12. să nu vândă, să nu cesioneze, să nu închirieze sau să nu disponibilizeze active din patrimoniul propriu, legate de Proiect, în alt scop decât pentru înlocuirea celor existente cu noi active de valoare cel puțin egală cu cele existente;
13. să întocmească și să remită AFM, în termen de 30 de zile de la acordarea de către AFM a ultimei cereri de tragere, un raport de finalizare detaliat privind realizarea activităților;
14. să întocmească și să remită AFM din 6 în 6 luni, în perioada de monitorizare de 5 ani/3 ani în cazul IMM-urilor, un raport referitor la derularea activității ulterior finalizării Proiectului;
15. să permită reprezentanților AFM accesul la sediile sale și la amplasamentul Proiectului pentru inspectarea activităților ce se realizează din finanțarea acordată și examinarea registrelor și a evidențelor contabile, legate de Proiect;
16. să permită personalului AFM să controleze modul în care Beneficiarul îndeplinește obiectivele Proiectului, prin monitorizare continuă timp de 5 ani/3 ani în cazul IMM-urilor, pe baza rapoartelor bianuale transmise de către Beneficiar;
17. să nu sponsorizeze/să nu finanțeze activități cu impact negativ asupra mediului, pe perioada de valabilitate a prezentului contract;
18. să notifice AFM și să prezinte documentele corespunzătoare în termen de 7 zile de la apariția următoarelor evenimente:
a) modificări cu privire la actele constitutive și/sau la informațiile furnizate AFM cu ocazia prezentării cererii de finanțare sau pe parcursul derulării prezentului contract;
b) în cazul în care va fi supus unei proceduri de reorganizare judiciară sau faliment, executare silită sau oricărei alte proceduri asemănătoare;
c) orice intenție de fuziune, divizare sau reducere a capitalului social;
19. să suporte toate taxele, comisioanele, cheltuielile profesionale și orice alte cheltuieli ocazionate de pregătirea, încheierea, executarea, punerea în aplicare și terminarea prezentului contract și a tuturor documentelor și activităților aferente;
20. să notifice AFM cu privire la orice alocație nerambursabilă pe care o primește până la încetarea prezentului contract de finanțare.
Articolul 7
Obligațiile AFM
AFM se obligă:
1. să asigure finanțarea Proiectului în condițiile menționate în prezentul contract, în limita fondurilor disponibile alocate pentru categoria de proiecte din care face parte, cuprinse în bugetele anuale ale acesteia;
2. să urmărească îndeplinirea etapelor prevăzute în prezentul contract;
3. să verifice, prin inspecție la fața locului, dacă tot ceea ce a declarat Beneficiarul este conform cu realitatea, înainte de aprobarea cererii de tragere;
4. să pună la dispoziția Beneficiarului informațiile legate de finanțare;
5. să întocmească Nota de control în termen de 15 zile de la data depunerii cererii de tragere.
Articolul 8
Cazuri de culpă
1. Nerespectarea de către Beneficiar a oricăreia din obligațiile sale asumate prin prezentul contract constituie caz de culpă.
2. Constituie caz de culpă și următoarele fapte ale Beneficiarului:
a) face declarații false sau incomplete pentru a obține finanțarea prevăzută în contract sau furnizează rapoarte ce nu reprezintă realitatea;
b) comite nereguli de ordin financiar sau acte de corupție în legătură cu Proiectul, stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă;
c) împotriva Beneficiarului a fost demarată procedura de reorganizare judiciară sau faliment, executare silită sau orice altă procedură asemănătoare;
d) situația economico-financiară a Beneficiarului nu mai asigură condiții de realizarea a Proiectului.
3. AFM va notifica Beneficiarul în maximum 5 zile de la constatarea unui caz de culpă și în cazul în care deficiențele menționate în notificare nu sunt înlăturate în maximum 30 de zile de la data notificării, AFM are dreptul să ia următoarele măsuri, fără întârziere și fără nicio altă formalitate prealabilă:
a) sistarea temporară a utilizării finanțării până la remedierea cauzelor care au dus la sistare;
b) sistarea definitivă și rezilierea unilaterală, fără nici o altă formalitate prealabilă, a prezentului contract, cu recuperarea sumelor virate către Beneficiar, în condițiile Codului de procedură fiscală.
Articolul 9
Încetarea contractului
1. Prezentul contract încetează de drept:
a) la data prevăzută în acesta;
b) în cazul imposibilității obiective a Beneficiarului de a realiza Proiectul, prin renunțare, cu un preaviz scris de maximum 30 de zile;
c) la data intervenției unui act de autoritate;
d) la apariția unor circumstanțe care nu au putut fi prevăzute la data încheierii prezentului contract și care pot conduce la modificarea clauzelor contractuale în așa măsură încât îndeplinirea contractului ar fi contrară instituției și interesului public; acest fapt va fi notificat Beneficiarului în termen de 10 zile de la momentul apariției unor astfel de circumstanțe sau de la momentul în care AFM a avut cunoștință de apariția unor astfel de circumstanțe.
2. Prezentul contract încetează prin reziliere, la inițiativa AFM, în următoarele condiții:
a) Beneficiarul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin prezentul contract;
b) Beneficiarul este în procedura de reorganizare judiciară sau faliment, executare silită sau orice altă procedură asemănătoare
c) în situația intervenirii unuia dintre cazurile de culpă prevăzute la art. 8 pct. 2.
3. În caz de reziliere, Beneficiarul este obligat la plata de daune-interese, în cuantum egal cu suma trasă din finanțare, la care se adaugă dobânda percepută de AFM pentru finanțările rambursabile, calculată începând cu prima tragere și în procentul valabil la acea dată.
4. Sumele datorate de către Beneficiar în baza pct. 3 vor fi recuperate inclusiv prin executarea garanției constituite în favoarea AFM.
5. Beneficiarul rămâne direct răspunzător pentru toate consecințele financiare directe sau indirecte antrenate de încetarea prezentului contract înainte de termen din culpa sau la inițiativa sa (inclusiv majorări de întârziere, conform legii fiscale aplicabile creanțelor bugetare).
6. În cazul în care încetarea prezentului contract intervine înainte de termenul stabilit pentru prima tragere, Beneficiarul nu este obligat la plata de daune-interese.
Articolul 10
Forța majoră și cazul fortuit
1. Prin forță majoră și/sau caz fortuit se înțelege un eveniment independent de voința părților, imprevizibil și insurmontabil, intervenit după încheierea prezentului contract și care împiedică părțile să își execute, total sau parțial, obligațiile contractuale.
2. Partea care invocă forța majoră are următoarele obligații:
a) să o notifice celeilalte părți în termen de 5 zile de la data apariției;
b) să transmită, în termen de cel mult 30 de zile de la data producerii evenimentului considerat a fi caz de forță majoră, certificatul de forță majoră emis de autoritatea competentă;
c) să comunice data încetării în termen de 5 zile de la încetare;
d) să ia orice măsuri care îi stau la dispoziție în vederea limitării consecințelor.
3. Dacă nu se procedează la anunțare, în condițiile și termenele prevăzute, partea care o invocă va suporta toate daunele provocate celeilalte părți prin lipsa notificării.
4. Îndeplinirea prezentului contract va fi suspendată în perioada de acțiune a forței majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părților până la apariția acesteia.
5. Forța majoră, comunicată și dovedită în condițiile art. 10 pct. 2, exonerează de răspundere partea care o invocă.
6. Dacă forța majoră și/sau consecințele acesteia durează sau se estimează că va/vor dura mai mult de 3 luni, părțile se obligă să negocieze cu bună-credință în vederea identificării soluției celei mai bune:
a) încetarea prezentului contract, fară ca vreuna dintre părți să poată pretinde celeilalte daune-interese;
b) modificarea prezentului contract.
Prevederile de mai sus se aplică și în caz fortuit.
Articolul 11
Alte clauze
1. Beneficiarul își asumă integral răspunderea pentru prejudiciile cauzate terților din culpa sa pe parcursul derulării Proiectului, AFM fiind degrevată integral de orice responsabilitate.
2. Beneficiarul își asumă integral răspunderea pentru respectarea prevederilor legale cu privire la protecția muncii personalului însărcinat cu implementarea Proiectului.
3. În nicio circumstanță și din niciun motiv AFM nu poate fi trasă la răspundere și obligată la plata de daune-interese pe durata desfășurării Proiectului și ca urmare AFM nu va accepta nicio cerere de despăgubire sau plăți suplimentare.
4. În cazul în care realizarea Proiectului generează costuri suplimentare, aceste costuri vor fi acoperite pe cheltuiala Beneficiarului.
5. Prezentul contract în integralitatea sa, precum și toate drepturile și obligațiile decurgând din acesta nu pot face obiectul cesiunii; în caz de imposibilitate, neimputabilă Beneficiarului, de a executa prevederile contractuale, activitatea poate fi preluată de succesorii săi în drepturi, cu aprobarea prealabilă a AFM.
6. Beneficiarul va adopta o conduită adecvată prin care va evita conflictul de interese și va informa imediat AFM despre orice situație care dă naștere sau este posibil să dea naștere unui astfel de conflict.
7. AFM și Beneficiarul se angajează să păstreze confidențialitatea documentelor și informațiilor legate de derularea prezentului contract, informațiile putând fi furnizate numai autorităților competente, în condițiile legii, sau unor terțe părți numai cu acordul părților prezentului contract.
8. Drepturile de proprietate intelectuală rezultate în urma implementării Proiectului, precum și alte documente legate de Proiect vor rămâne în patrimoniul Beneficiarului, care, la solicitarea AFM, va acorda acesteia dreptul de a utiliza gratuit și după cum consideră necesar informația cuprinsă în rapoartele Proiectului, precum și rezultatele obținute, oricare ar fi forma acestora.
9. Beneficiarul are obligația de a despăgubi din surse proprii AFM pentru toate cheltuielile efectuate împotriva oricăror reclamații și acțiuni în justiție, ce rezultă din încălcarea unor drepturi de proprietate intelectuală (brevete de invenție, mărci înregistrate, desene sau modele industriale, drepturi de autor) legate de activitățile necesare implementării Proiectului, și daune-interese, costuri, taxe și alte cheltuieli de orice natură, aferente violării dreptului de proprietate intelectuală.
10. Beneficiarul este de acord ca AFM să publice date privind rezultatele implementării Proiectului.
11. Beneficiarul se obligă ca, în orice notă, raport, material publicat, conferințe și seminarii cu privire la Proiect, să specifice că acesta a beneficiat de finanțare din Fondul pentru mediu.
12. În cazul modificării/revocării schemei de finanțare/deciziei de minimis, în baza căreia s-a incheiat prezentul contract, și al obligării Beneficiarului la rambursarea finanțării acordate (dacă este cazul), acesta este singurul răspunzător și va proceda imediat la restituirea finanțării, în condițiile legislației în vigoare cu privire la rambursarea ajutorului de stat. În această situație AFM nu poate fi obligată, sub nicio formă, la plata de dauneinterese.
13. Neexercitarea de către AFM a oricărui drept prevăzut în prezentul contract nu constituie o renunțare la acesta, iar AFM va putea uza de acel drept oricând, până la stingerea tuturor obligațiilor Beneficiarului față de aceasta.
14. În situația rectificării bugetului de venituri și cheltuieli anual al AFM, finanțarea se diminuează/sistează temporar, cu posibilitatea de prelungire a duratei prezentului contract/încetează.
15. În cazul în care, referitor la prezentul contract, apar modificări ale legislației aplicabile, părțile au obligația să depună toate diligențele, conform noilor reglementări, astfel încât să nu se abată de la obligațiile stabilite în cuprinsul acestuia.
Articolul 12
Jurisdicție
1. Orice neînțelegere rezultând din interpretarea și/sau executarea prezentului contract se va rezolva, pe cât posibil, pe cale amiabilă.
2. În cazul în care o soluție amiabilă nu este posibilă, litigiul se supune spre soluționare instanței judecătorești de drept comun în a cărei rază teritorială își are sediul AFM.
Articolul 13
Notificări
1. Orice notificare sau solicitare în baza prezentului contract se va face în scris, la următoarele adrese:
Pentru AFM: București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sectorul 6;
Pentru Beneficiar: ...
2. În cazul în care Beneficiarul dorește să fie notificat la o altă adresă sau și-a schimbat adresa, aceasta va fi comunicată în scris la AFM.
3. Notificările făcute Beneficiarului la adresele menționate la pct. 1 sau 2 se consideră a fi aduse la cunoștința acestuia.
4. Notificările se pot transmite și pe fax, la numărul ... pentru AFM și numărul ... pentru Beneficiar, cu condiția să fie confirmate ulterior.
Articolul 14
Amendamente
1. Prezentul contract și anexele la acesta pot fi modificate și/sau completate numai cu acordul parților, consemnat într-un act adițional.
2. Cererea de modificare a prezentului contract va fi adresată AFM cu minimum 10 zile înaintea datei la care se dorește să opereze modificarea, cu excepția cazurilor bine întemeiate și justificate de către Beneficiar.
3. Prin excepție de la pct. 1, nu este necesară întocmirea unui act adițional pentru modificările din coloana nr. 1 din anexa nr. 2 ("Data depunerii cererii de tragere"), dacă acestea nu implică și modificarea duratei de realizare a Proiectului. În acest caz, sumele neutilizate la tragerile programate se vor reporta la tragerile ulterioare.
4. Cererea privind decalarea datei de depunere a cererii de tragere în condițiile prevăzute la pct. 3 se transmite cu cel puțin două zile înaintea momentului la care se dorește ca această modificare să între în vigoare.
Articolul 15
Dispoziții finale
1. Prezentul contract este titlu executoriu potrivit
art. 13 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005
privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 105/2006 , cu modificările și completările ulterioare, fiind întocmit, interpretat și executat conform legislației române și guvernat de aceasta.
2. Prin semnarea prezentului contract, inclusiv în caz de semnare prin procură, noi, reprezentanții legali ai Beneficiarului, am luat la cunoștință de prevederile Codului penal privind falsul în declarații.
3. Anexele ..., pe care Beneficiarul declară că le cunoaște și le acceptă, fac parte integrantă din prezentul contract.
4. Prezentul contract s-a semnat la data de ... la sediul AFM, în 4 exemplare, toate având valoare juridică egală, din care 3 exemplare pentru AFM și un exemplar pentru Beneficiar.
Administrația Fondului pentru Mediu Beneficiar,
Președinte, ......................
................................... ......................
Director economic, Prin reprezentant legal/împuternicit
................................... ......................
Director proiecte,
...................................
Consilier juridic,
...................................
Anexa 1 la Contractul pentru finanțare
nerambursabilă nr. .../...
CAPITOLE ȘI SUBCAPITOLE DE CHELTUIELI ELIGIBILE
Capitole și subcapitole de cheltuieli eligibile
Administrația Fondului pentru Mediu
Beneficiar,
Președinte,
......................
...................................
......................
Director economic,
Prin reprezentant legal/împuternicit
...................................
......................
Director proiecte,
...................................
Consilier juridic,
...................................
Întocmit
Referent de specialitate,
......................................
(numai exemplarele care rămân la AFM)
Anexa 2 la Contractul pentru finanțare
nerambursabilă nr. ......./...........
GRAFICUL DE FINANȚARE NERAMBURSABILĂ
Nr.
crt.
Data depunerii cererii de tragere
Suma
0
1
2
1
2
TOTAL:
x
Administrația Fondului pentru Mediu
Beneficiar,
Președinte,
......................
...................................
......................
Director economic,
Prin reprezentant legal/împuternicit
...................................
......................
Director proiecte,
...................................
Consilier juridic,
...................................
Întocmit
Referent de specialitate,
.................................
(numai exemplarele care rămân la AFM)
-------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.