Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1122/2008

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. 1 lit. a) teza întâi și art. 71 din Codul penal

prezumat în vigoare

Data actului
16 octombrie 2008
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 772 din 18 noiembrie 2008
Citat de
1 act
Citează
5 acte
Structură
0 articole · 8.050 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României

Are ca temei 1

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. 1 lit. a) teza întâi și art. 71 din Codul penal, excepție invocată de Dumitru Damian în Dosarul nr. 9.483/233/2006 al Curții de Apel Galați - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 1.290D/2008, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, invocată de Sorin-Adrian Negrău în Dosarul nr. 287/838/2007 al Curții de Apel Galați - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 1.289D/2008 și nr. 1.290 D/2008 este identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, deliberând, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 1.290D/2008 la Dosarul nr. 1.289 D/2008, care a fost primul înregistrat.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca inadmisibilă, având în vedere Decizia nr. LXXIV (74) din 5 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin încheierile din 25 aprilie 2008, pronunțate în dosarele nr. 9.483/233/2006 și, respectiv, nr. 287/838/2007, Curtea de Apel Galați - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. 1 lit. a) teza întâi și art. 71 din Codul penal, excepție invocată de Dumitru Damian și, respectiv, Sorin Adrian Negrău în dosarele menționate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, asemănătoare în dosarele conexate, se susține, în esență, că restrângerea dreptului de a vota nu este necesară într-o societate democratică și orice persoană, chiar dacă a fost condamnată, trebuie să aibă în continuare posibilitatea de a-și exprima opțiunile electorale.

Curtea de Apel Galați - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât "aplicarea ca pedeapsă a restrângerii dreptului de a vota poate apărea ca fiind necesară într-o societate democratică, iar această restrângere nu se aplică în mod discriminatoriu, ci în conformitate cu regulile și principiile stabilite de Codul penal".

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului, invocând și jurisprudența Curții Constituționale în materie, consideră că textele de lege criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îi constituie dispozițiile art. 64 alin. 1 lit. a) teza întâi și art. 71 din Codul penal, având următorul cuprins:

- Art. 64 alin. 1 lit. a): "Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora din următoarele drepturi:

a) dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice;";

- Art. 71: "Pedeapsa accesorie constă în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64.

Condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a)-c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

Interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. d) și e) se aplică ținându-se seama de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de împrejurările cauzei, de persoana infractorului și de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă.

Pe durata amânării sau a întreruperii executării pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii, condamnatul poate să își exercite drepturile părintești și dreptul de a fi tutore sau curator, în afară de cazul în care aceste drepturi au fost anume interzise condamnatului prin hotărârea de condamnare.

Pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii sau a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepselor accesorii."

Dispozițiile constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității textelor de lege criticate, față de o motivare asemănătoare și prin raportare la aceleași prevederi constituționale. În acest sens sunt, de exemplu,

Decizia nr. 735 din 24 iunie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 25 iulie 2008, și

Decizia nr. 184 din 14 iunie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 28 august 2001, prin care Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 și art. 71, respectiv art. 71 alin. 1 din Codul penal, criticate în raport cu aceleași dispoziții constituționale. De asemenea, prin

Decizia nr. 438 din 15 aprilie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 8 mai 2008, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. 1 lit. a) teza întâi din Codul penal, pentru considerentele acolo arătate.

Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția pronunțată anterior, precum și considerentele care o fundamentează, își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. 1 lit. a) teza întâi și art. 71 din Codul penal, excepție invocată de Dumitru Damian și, respectiv, Sorin Adrian Negrău în dosarele nr. 9.483/233/2006 și nr. 287/838/2007 ale Curții de Apel Galați - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 16 octombrie 2008.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.