Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1109/2008

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 399 alin. 3 și art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă

prezumat în vigoare

Data actului
16 octombrie 2008
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 776 din 19 noiembrie 2008
Citat de
2 acte
Citează
3 acte
Structură
0 articole · 8.604 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 399 alin. 3 și art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială DP Drumuri Publicitare în Dosarul nr. 1.611/338/2007 al Judecătoriei Zărnești.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, considerând că textele legale criticate nu împiedică accesul liber la justiție al persoanelor aflate în situația reglementată de aceste prevederi.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 7 martie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 1.611/338/2007, Judecătoria Zărnești a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 399 alin. 3 și art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială DP Drumuri Publicitare în cauza ce are ca obiect judecarea contestației la executare formulată de autorul excepției.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale în raport cu dispozițiile art. 21 și 24 din Constituție, precum și cu art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Se arată că textul de lege limitează posibilitatea părții de a formula apărări de fond, pe calea contestației la executare, la titlurile executorii care nu au fost emise de o instanță judecătorească. De asemenea, prevederile legale se referă și la hotărârile judecătorești nedefinitive, care nu se bucură de autoritate de lucru judecat. Or, nu poate exista același tratament juridic între hotărârile care se bucură de putere de lucru judecat (definitive sau irevocabile) și hotărârile executorii nedefinitive.

Cu privire la art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, autorul excepției susține că este contrar acelorași dispoziții constituționale, deoarece dispune suspendarea executării, condiționată de depunerea, de către partea care a solicitat suspendarea, a unei cauțiuni. Aceasta creează un evident obstacol în ceea ce privește liberul acces la justiție, precum și dreptul la un proces echitabil.

Judecătoria Zărnești apreciază că excepția este neîntemeiată, deoarece completarea prevederilor legale criticate în sensul dorit de autorul excepției este inadmisibilă.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Se arată că dispozițiile art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă constituie norme de procedură, adoptate de legiuitor în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituție.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 399 alin. 3 și art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care au următorul conținut:

- Art. 399 alin. 3: "În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac."

- Art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă: "Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel."

Autorul excepției susține că prevederile legale criticate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 referitor la dreptul la apărare, precum și ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

Dispozițiile art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă se referă, în exclusivitate, la contestația la executare împotriva unui titlu executoriu care nu a fost emis de o instanță judecătorească. Prevederea că numai în aceste cazuri se pot invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu are la bază tocmai respectarea principiilor constituționale ale accesului la justiție și dreptului la apărare față de persoanele împotriva cărora se exercită executarea silită în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească. Dispozițiile art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă nu prevăd și situația în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu emis de o instanță judecătorească, deoarece, în acest caz, accesul părților la un proces echitabil a fost, în mod evident, asigurat.

În consecință, Curtea reține că nu a fost încălcată niciuna dintre prevederile invocate de autorul excepției.

Asupra criticii având ca obiect dispozițiile art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă, Curtea Constituțională s-a pronunțat în mai multe rânduri, de exemplu, prin

Decizia nr. 226 din 13 martie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 mai 2007, respingând excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea reține că este, de asemenea, neîntemeiată. Astfel, prin

Decizia nr. 949 din 30 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 3 decembrie 2007, s-a statuat că, întrucât plata cauțiunii nu constituie o condiție de admisibilitate a contestației la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea provizorie a executării silite, instituirea acestei obligații nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiție. De asemenea, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.

Soluția pronunțată de Curtea Constituțională prin decizia menționată, precum și considerentele care au stat la baza ei își păstrează valabilitatea și în cauza de față, întrucât nu se invocă elemente noi, de natură a schimba această jurisprudență.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 399 alin. 3 și art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială DP Drumuri Publicitare în Dosarul nr. 1.611/338/2007 al Judecătoriei Zărnești.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 16 octombrie 2008.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.