HG nr. 1436/2008
privind aprobarea stemei comunei Slătioara, județul Vâlcea
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al
art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992
privind stema țării și sigiliul statului,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Se aprobă stema comunei Slătioara, județul Vâlcea, prevăzută în anexa nr. 1.
Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei sunt prevăzute în anexa nr. 2.
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: p. Ministrul internelor și reformei administrative, Liviu Radu, secretar de stat București, 12 noiembrie 2008. Nr. 1.436.
Anexa 1
Anexa 2 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Slătioara, județul Vâlcea
Descrierea stemei
Potrivit anexei nr. 1, stema comunei Slătioara se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, scartelat.
În cartierul 1, pe fond albastru, se află un pom dezrădăcinat de aur.
În cartierul 2, pe fond roșu, se află un potecaș de aur, înfățișat ca un bărbat călare pe un cal în mers.
În cartierul 3, pe fond roșu, se află un urcior de argint.
În cartierul 4, pe fond albastru, se află trei stânci de argint, sub formă de piramide, cea din mijloc mai înaltă.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificațiile elementelor însumate
Pomul de aur reprezintă bogăția pomicolă a zonei.
Potecașul amintește de cei care cutreierau potecile înguste să apere zona.
Urciorul simbolizează ocupația tradițională a locuitorilor - olăritul.
Stâncile, sub formă de piramide, delimitează zona.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.