HG nr. 1420/2008
privind suplimentarea bugetului Cancelariei Primului-Ministru din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2008, pentru Agenția Națională pentru Sport
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al
art. 30 alin.(2) din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă suplimentarea bugetului Cancelariei Primului-Ministru, pentru Agenția Națională pentru Sport, cu suma de 6.500 mii lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2008, la capitolul 67.01 "Cultură, recreere și religie", din care 6.000 mii lei la titlul 51 "Transferuri între unități ale administrației publice", în vederea finanțării cheltuielilor de investiții la patinoarul artificial din Târgu Mureș, și 500 mii lei la titlul 59 "Alte cheltuieli", pentru finanțarea parțială a lucrărilor de reparații capitale la sala de jocuri aflată în folosința gratuită a Federației Române de Baschet.
Articolul 2
Ministerul Economiei și Finanțelor este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Cancelariei Primului-Ministru pe anul 2008.
Articolul 3
Cu sumele rămase neutilizate până la data de 10 decembrie 2008, la propunerea ordonatorului principal de credite, se reîntregește Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2008.
Articolul 4
Cancelaria Primului-Ministru, prin Agenția Națională pentru Sport, răspunde de modul de utilizare a sumei alocate potrivit prezentei hotărâri, în conformitate cu prevederile legale.
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: Șeful Cancelariei Primului-Ministru, Marian Marius Dorin Președintele Agenției Naționale pentru Sport, Octavian Ioan Atanase Bellu Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și locuințelor, Laszlo Borbely Ministrul economiei și finanțelor, Varujan Vosganian București, 4 noiembrie 2008. Nr. 1.420.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.