Decizia nr. 1019/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 244^1 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Silviu Văduva în Dosarul nr. 9.705/105/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală.

La apelul nominal răspunde autorul excepției, prin avocatul P. Acsinte, și partea Mihai Dumitru, prin avocatul D. Rădescu, lipsind părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepției susține admiterea criticilor formulate și constatarea neconstituționalității dispozițiilor care exceptează de la exercițiul căii de atac a recursului încheierea prin care se dispune suspendarea judecării procesului, pronunțată în stadiul procesual al recursului.

Partea Mihai Dumitru, prin avocat D. Rădescu, arată că excepția de neconstituționalitate, așa cum a fost formulată în scris de autorul său, este inadmisibilă, întrucât ceea ce se cere Curții Constituționale este constatarea "nelegalității" textului de lege criticat, iar nu "neconstituționalitatea" sa. Pe fond, excepția este neîntemeiată, dispozițiile art. 244^1 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură civilă fiind în deplină concordanță cu prevederile constituționale invocate de autor.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, critica vizând completarea și modificarea textului de lege supus controlului, operațiune ce excedează competenței Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 9 mai 2008, pronunțată în Dosarul nr. 9.705/105/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 244^1 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Silviu Văduva.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată că, în formularea actuală, art. 244^1 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură civilă creează o inegalitate între cetățenii ce pot exercita un drept procesual, în anumite faze ale procesului civil, și cei care nu pot uza de acest drept în faze procesuale ulterioare. Astfel, dacă la fond sau în apel există posibilitatea promovării recursului împotriva încheierii de suspendare, în stadiul procesual al recursului această posibilitate nu mai există. Mai mult, atitudinea subiectivă a judecătorului, care este chemat a se pronunța asupra înrâuririi pe care o are începerea urmăririi penale pentru o infracțiune asupra soluționării procesului pendinte, poate crea o inegalitate între partea care, cu rea-credință, își exercită în mod abuziv drepturile procesuale și cea care respectă cadrul legal de exercitare a acestora. Or, dispozițiile art. 244^1 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură civilă îngrădesc dreptul părții de a se apăra împotriva acestor abuzuri și creează premisele arbitrariului în situația suspendării cauzei aflate în faza recursului, în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă.

Dispozițiile legale criticate, în opinia autorului, încalcă și prevederile art. 123 alin. (2) din Constituție, întrucât nu se mai poate vorbi de unicitatea actului de justiție atâta vreme cât se creează o situație distinctă între cei care pot ataca cu recurs încheierile de suspendare și cei care nu pot uza de această cale de atac.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală apreciază că dispozițiile art. 244^1 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură civilă nu încalcă principiul egalității în drepturi a cetățenilor sau cel al liberului acces la justiție. Măsura suspendării are un temei rezonabil, constând în existența cercetărilor penale într-o cauză despre care s-a considerat că ar avea înrâurire asupra litigiului de fond. Această măsură nu întrerupe decât temporar cursul judecății, fiind dispusă până la finalizarea cercetărilor penale într-o cauză determinată.

Pe de altă parte, nu se poate susține nici că textul menționat ar conține dispoziții discriminatorii, deoarece tratamentul diferit instituit pentru încheierile de suspendare pronunțate în recurs și cele pronunțate în etapele procesuale anterioare își are justificarea obiectivă, rațională, în faptul că nu se poate admite ca, împotriva încheierii prin care se rezolvă un incident procedural, să existe o cale de atac pe care legea nu o prevede cu privire la hotărârea prin care se soluționează fondul procesului, cu care încheierea face corp comun și care este irevocabilă.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că excepția este neîntemeiată, arătând că dispozițiile legale criticate nu aduc atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii, întrucât acestea se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situația reglementată de ipoteza normei juridice. Liberul acces la justiție, pretins a fi încălcat de autorul excepției, nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege. Competența de judecată și procedura sunt stabilite de legiuitor, care poate prevedea reguli deosebite, dar care să asigure părții interesate posibilitatea de a ajunge în fața instanțelor judecătorești.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 244^1 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură civilă, cu următorul conținut: "Asupra suspendării judecării procesului, instanța se va pronunța prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepția celor pronunțate în recurs."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii, ale art. 21 alin. (1)-(3) referitoare la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, soluționat într-un termen rezonabil, precum și ale art. 124 alin. (2) cu privire la unicitatea justiției.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în situația în care începerea urmăririi penale pentru o infracțiune ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra cursului judecății, suspendarea vizează o chestiune prejudicială de a cărei soluționare ar putea depinde și hotărârea ce se va pronunța în cauza dedusă judecății.

Curtea constată că suspendarea cauzei într-o astfel de ipoteză este de natură să preîntâmpine situațiile în care instanțele judecătorești ar pronunța hotărâri contradictorii, cu efecte nedorite asupra stabilității raporturilor juridice existente între părți. Pe de altă parte, având posibilitatea de a aprecia oportunitatea suspendării cursului judecății, instanța este chemată să cenzureze toate acele cazuri care ar putea constitui pretext pentru tergiversarea judecății. Prin urmare, lăsarea măsurii suspendării la aprecierea judecătorului, atunci când dezlegarea pricinii depinde de soluția pronunțată într-un proces penal, este menită să-i permită acestuia să-și exercite rolul activ, sancționând eventualele tentative de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, incontestabil mai eficient decât în situația în care suspendarea ar avea caracter imperativ.

Sub acest aspect, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual - nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.

În ceea ce privește critica referitoare la imposibilitatea atacării cu recurs, în mod separat, a încheierii prin care se dispune suspendarea judecății cauzei aflate în faza recursului, Curtea constată că, potrivit art. 282 alin. 2 și art. 299 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură civilă, împotriva încheierii susceptibile de a fi atacată separat poate fi exercitată aceeași cale de atac precum împotriva hotărârii pronunțate pe fondul cauzei. Împrejurarea că încheierea prin care se dispune suspendarea judecării procesului este pronunțată în faza procesuală a recursului justifică pe deplin opțiunea legiuitorului în sensul exceptării ei de la posibilitatea exercitării căii de atac prevăzute de lege pentru celelalte situații. Astfel, întrucât stadiul procesual este recursul, hotărârea care soluționează cauza are caracter irevocabil. Prin urmare, încheierea prin care se dispune suspendarea judecății își însușește acest caracter tocmai pentru că, pregătind pronunțarea hotărârii finale, ea urmează soarta acesteia din urmă. O atare soluție împiedică prelungirea excesivă a duratei procesului și contribuie la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.

De altfel, asupra constituționalității prevederilor art. 244^1 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură civilă, Curtea s-a mai pronunțat, de exemplu, prin

Decizia nr. 630 din 29 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie, considerentele deciziei amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 244^1 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Silviu Văduva în Dosarul nr. 9.705/105/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 octombrie 2008.