Decizia nr. 1210/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 16-20 din titlul VII al Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție ridicată din oficiu în Dosarul nr. 8.078/117/2006 al Curții de Apel Cluj - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca inadmisibilă, întrucât motivele de neconstituționalitate privesc aplicarea textului de lege criticat, aspect care excedează competenței instanței de contencios constituțional.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 aprilie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 8.078/117/2006, Curtea de Apel Cluj - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 16-20 din titlul VII al Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. Excepția a fost ridicată din oficiu în apelul formulat atât de reclamantele Juliana Gernard, Ilona Julia Gernard și Maria Gabriela Gernard, cât și de pârâtul Primăria Municipiului Cluj-Napoca împotriva Sentinței civile nr. 351 din 4 mai 2007 a Tribunalului Cluj prin care a fost admisă în parte plângerea formulată de reclamante împotriva dispoziției emise de pârâtă, aceasta din urmă fiind obligată să emită o nouă dispoziție prin care să restituie reclamantelor imobilul situat în Cluj-Napoca, Str. Borzești nr. 7, precum și terenul aferent acestuia, iar pentru apartamentele înstrăinate și terenul aferent acestora să propună măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri, în temeiul titlului VII din

Legea nr. 247/2005 , cu luarea în considerare a despăgubirilor încasate în temeiul

Legii nr. 112/1995 . Prin apelul formulat, reclamantele au solicitat ca instanța să se pronunțe prin hotărâre asupra fondului cererii, respectiv să dispună ea însăși restituirea în natură a apartamentului nevândut și a terenului aferent acestuia. Pârâtul a solicitat schimbarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii, întrucât imobilul nu face obiectul

Legii nr. 10/2001 .

În motivarea excepției de neconstituționalitate instanța arată că, "pentru a soluționa apelul reclamantelor, în sensul de a se pronunța asupra măsurii de restituire în natură a apartamentului, subsolului și terenului solicitate de acestea, trebuie să dispună reactualizarea despăgubirilor și să oblige reclamantele la restituirea acestei sume, așa cum rezultă din dispozițiile

art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 . Pe de altă parte, în ceea ce privește apartamentele vândute și terenul aferent acestora, reclamantele au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent constând în diferența dintre despăgubirile primite în temeiul

Legii nr. 112/1995 , actualizată cu indicele inflației și valoarea de circulație a imobilului, așa cum rezultă din dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol. Astfel, între reclamante și stat, în măsura în care acțiunea lor ar fi fondată, ar exista creanțe reciproce, ce ar trebui compensate în temeiul art. 1143 și următoarele din Codul civil." Însă, arată că, potrivit dispozițiilor

art. 16 alin. (5)-(9) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 , evaluarea imobilelor preluate abuziv de către stat se face de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar hotărârea acesteia se atacă în contencios, așa cum rezultă din prevederile art. 19 și art. 20 din același titlu al actului normativ invocat. Așadar, instanța civilă, deși competentă în continuare să se pronunțe asupra măsurii restituirii în natură a părții rămase nevândute dintr-un imobil, precum și asupra îndreptățirii generale a reclamantelor la măsuri reparatorii, conform dispozițiilor

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 , nu este competentă să se pronunțe asupra valorii imobilului și măsurilor reparatorii prin echivalent, ceea ce impietează asupra soluționării apelului reclamantelor." Mai arată că "din reglementarea cuprinsă în art. 19 și

art. 20 din titlul VII al Legii nr. 247/2005

rezultă că refuzul restituirii în natură se atacă în continuare la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare, iar, în cazul respingerii definitive a cererii de restituire în natură, dosarul se înaintează Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care va stabili apoi, în temeiul art. 16 alin. (3)-(8) -

art. 18^9 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 , măsurile reparatorii prin echivalent. Așadar, legea națională obligă persoanele ale căror imobile au fost preluate de stat abuziv la parcurgerea unei proceduri în două etape administrative succesive, fiecare urmată de o fază jurisdicțională, ceea ce duce la prelungirea excesivă a procedurii." Astfel, "indivizibilitatea procedurii este evidentă, instanța civilă fiind chemată să constate îndreptățirea (sau neîndreptățirea reclamantelor) la restituirea în natură a unei părți din imobil, ca și la măsuri reparatorii prin echivalent, urmând ca instanța de contencios să cenzureze cuantumul și natura acestor măsuri, după stabilirea lor de către Comisia Centrală." Susține că, "în aceste condiții, durata procedurilor depășește termenul rezonabil." Consideră că "este excesiv să pretinzi unei persoane ca, în exercitarea aceluiași drept, să formuleze două acțiuni distincte în justiție", astfel încât consideră că textele de lege criticate încalcă dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Totodată, susține că se încalcă atât dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1), cât și prevederile art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, relative la interzicerea generală a discriminării. În acest sens, arată că "toate persoanele îndreptățite au formulat notificări în același termen prevăzut de lege, nedepinzând de voința lor nici ordinea în care au fost soluționate, nici durata procedurii." Așadar, consideră că "nu se justifică ca, în cazul persoanelor ale căror notificări au fost soluționate anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 247/2005 , aceasta să fie cenzurată doar de instanța civilă, atât sub aspectul posibilității restituirii în natură, cât și sub aspectul stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent, instanța civilă putând stabili o altă natură și cuantum al măsurilor reparatorii prin echivalent, inclusiv prin acordarea doar a unor sume de bani fără plafonare, și nu a unor titluri de despăgubire, iar, în cazul persoanelor având aceeași îndreptățire, care au depus în același termen notificările, să existe o durată excesivă a procedurii (inclusiv jurisdicționale), precum și o limitare a măsurilor reparatorii, în condițiile caracterului nefuncțional al Fondului Proprietatea."

De asemenea, arată că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, "Fondul Proprietatea" nu este unul funcțional, chiar în condițiile adoptării

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2007

pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, ceea ce înseamnă că, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, statul nu oferă o despăgubire echitabilă. Arată că CEDO, în deciziile "Brețcanu contra României" din 20 decembrie 2007 și "Tudor contra României" din 17 ianuarie 2008, a reținut că aceasta echivalează cu o lipsă prelungită și totală a oricărei indemnizații, reprezentând o încălcare a dreptului la un bun prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Arată că "Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie în recurs în interesul legii, respectiv

Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 , prin care a stabilit că prevederile cuprinse în

art. 16 și următoarele din titlul VII al Legii nr. 247/2005 , privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor sau dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a

legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 . Cu alte cuvinte, pentru dispozițiile emise ulterior intrării în vigoare a

Legii nr. 247/2005 , cum este și cea care face obiectul prezentului litigiu, sunt aplicabile prevederile

art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005 ."

În fine, susține că motivele de neconstituționalitate invocate nu privesc aplicarea și interpretarea legii, situație în care excepția ar fi inadmisibilă, "pentru că ar însemna că, în realitate, Curtea Constituțională nu mai cenzurează constituționalitatea unor texte de lege raportat la dispozițiile art. 20 alin. (2) din Constituție." Arată că art. 20 alin. (2) din Constituție permite instanțelor să aplice direct tratatele în dreptul intern, însă orice decizie a unei instanțe, cu excepția celor pronunțate în baza art. 329 din Codul de procedură civilă, poate rămâne singulară, deși corectă, ceea ce ar conduce la o jurisprudență neunitară și imprevizibilă.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile criticate sunt constituționale. În acest sens, consideră că nu se poate reține critica de neconstituționalitate a

art. 16-20 din titlul VII al Legii nr. 247/2005

față de art. 16 alin. (1) din Constituție și art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenția europeană, întrucât textele legale criticate se aplică uniform pentru toți cei care se află în situația stabilită de ipoteza normei menționate și nu instituie privilegii sau discriminări pe criterii arbitrare. Principiul egalității nu înseamnă uniformitate, astfel încât este constituțional ca o lege să stabilească reguli diferite în raport de persoane care se găsesc în situații deosebite și reguli analoage pentru persoane care se află în situații egale. Observă, de asemenea, că Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secție Unită, a pronunțat

Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007

prin care a admis recursul în interesul legii și a stabilit că "prevederile cuprinse în

art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005 , privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a

legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 , astfel cum a fost modificată prin

Legea nr. 247/2005 ." Cât privește critica de neconstituționalitate a

art. 16-20 din titlul VII al Legii nr. 247/2005

față de art. 20 alin. (2) din Constituție, art. 6 din Convenția europeană, astfel cum a fost valorificat prin art. 21 alin. (3) din Constituție, consideră că aceasta nu poate fi reținută, deoarece art. 19 și art. 20 din titlul VII al legii stabilesc căile de atac în justiție. Astfel, prevederile legale indicate nu îngrădesc posibilitatea părților de a se adresa instanței judecătorești, de a formula apărări, de a propune probe și de a recurge la căile de atac prevăzute de lege, așadar de a se prevala de toate garanțiile procesuale care condiționează dreptul la un proces echitabil. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 16-20 din titlul VII al Legii nr. 247/2005

față de art. 20 alin. (2) din Constituție, art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția europeană, consideră că aceasta nu poate fi reținută, deoarece acordarea despăgubirilor stabilite de textul indicat este în concordanță cu dreptul oricărei persoane la respectarea bunurilor sale.

Totodată, apreciază că prin criticile de neconstituționalitate invocate este vizat modul de interpretare și aplicare a legii, ceea ce excedează controlului de constituționalitate exercitat de către Curtea Constituțională.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 16-20 din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al

Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, modificate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 209/2005

pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul proprietății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.194 din 30 decembrie 2005, și prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2007

pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 29 iunie 2007. Textele de lege criticate fac parte din capitolul V "Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor", capitolul V^1 "Valorificarea titlurilor de despăgubire. Stabilirea algoritmului de atribuire a acțiunilor emise de Fondul Proprietatea" și capitolul VI "Căi de atac în justiție" ale titlului VII al

Legii nr. 247/2005 .

Textele de lege criticate sunt raportate la dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi și ale art. 20 alin. (2) relative la tratatele internaționale privind drepturile omului. Totodată, se invocă și contrarietatea textelor de lege criticate în raport cu dispozițiile art. 6 paragraful (1) privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind protecția proprietății, și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, relative la interzicerea generală a discriminării.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prin textele de lege criticate este reglementată procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea

Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Acestea reglementează procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, valorificarea titlurilor de despăgubire, stabilirea algoritmului de atribuire a acțiunilor emise de Fondul Proprietatea și căile de atac împotriva deciziilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Analizând motivele de neconstituționalitate invocate, Curtea constată, însă, că acestea nu privesc textul de lege criticat, ci aplicarea lui, aspect care, potrivit

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , excedează competenței instanței de contencios constituțional. Curtea Constituțională a statuat în repetate rânduri că nu intră în atribuțiile sale cenzurarea aplicării legii de către instanțele judecătorești, controlul judecătoresc realizându-se exclusiv în cadrul sistemului căilor de atac prevăzut de lege.

De altfel, Curtea reține că, potrivit

Legii nr. 247/2005 , Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este organ al administrației aflat în subordinea Cancelariei Primului-Ministru, iar deciziile acesteia pot fi atacate, în condițiile

Legii nr. 554/2004 , numai la instanța de contencios administrativ, prin aceasta nefiind încălcat dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 16-20 din titlul VII al Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție ridicată din oficiu în Dosarul nr. 8.078/117/2006 al Curții de Apel Cluj - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 noiembrie 2008.