Decizia nr. 1237/2008
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OG nr. 92/2003 24 decembrie 2003 (prevederi anume) privind Codul de procedură fiscală
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Antonia Constantin - procuror
Claudia Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Lacosin" - S.R.L. din Constanța în Dosarul nr. 7.771/118/2007 al Tribunalului Constanța - Secția comercială, contencios-administrativ și fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantul Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 15 mai 2008, pronunțată în Dosarul nr. 7.771/118/2007, Tribunalul Constanța - Secția comercială, contencios-administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 214 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală.
Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Lacosin" S.R.L. din Constanța într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații împotriva unui act administrativ fiscal, și anume a deciziei de impunere emise în urma efectuării controlului fiscal la sediul autorului excepției.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile
art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
încalcă principiul prezumției de nevinovăție și liberul acces la justiție, prin aceea că impun, ca măsură discreționară, suspendarea unei proceduri administrative doar pentru că în cauză s-a procedat la sesizarea organelor de urmărire penală. Prin urmare, contestatorul este lipsit de garanția liberului acces la justiție pentru simplul motiv că, doar pe baza afirmațiilor din actul de control, sunt sesizate organele de urmărire penală, înainte de finalizarea procedurii de contestare a acestui act administrativ fiscal.
Tribunalul Constanța - Secția comercială, contencios-administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile
art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală sunt constituționale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 214 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007. Din motivarea autorului excepției rezultă, însă, că susținerile de neconstituționalitate formulate vizează, în realitate, doar prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) din ordonanța criticată, astfel că doar asupra acestora urmează a se pronunța Curtea Constituțională. Textul de lege criticat are următorul conținut:
Articolul 214
Suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă: "(1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când:
a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă."
Dispozițiile constituționale invocate în motivarea excepției sunt cele ale art. 21 - Accesul liber la justiție și ale art. 23 alin. (11), care instituie principiul prezumției de nevinovăție.
Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată că aceasta este neîntemeiată, urmând a fi respinsă pentru următoarele argumente:
În opinia autorului excepției, dispozițiile
art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, reglementând cazul de suspendare a contestației pe cale administrativă, datorită sesizării, de către organele fiscale competente, a organelor de urmărire penală cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, încalcă accesul liber la justiție și principiul prezumției de nevinovăție, drepturi garantate de art. 21, respectiv art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală.
Examinând dispozițiile cuprinse în titlul IX al ordonanței criticate - "Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale", precum și cele din capitolul III Dispoziții procedurale, Curtea observă că, potrivit art. 205 alin. (1), contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia. Astfel, chiar dacă decizia sau, după caz, dispoziția pronunțată de organul fiscal competent al cărui act administrativ fiscal este atacat are caracter definitiv în sistemul căilor administrative de atac, dreptul la acțiune în instanță al contribuabilului nu este abolit, cum pretinde autorul excepției, fiind chiar reconfirmat și de art. 215 alin. (2) în ceea ce privește suspendarea executării actului administrativ fiscal.
Textul de lege criticat se referă, așadar, la procedura de soluționare a contestației pe cale administrativă, și nu la cea jurisdicțională, a cărei desfășurare nu este împiedicată sau condiționată de existența celei dintâi, pentru ca accesul liber la justiție să fie încălcat, așa cum susține autorul excepției.
Totodată, cazul de suspendare a procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă, reglementat de
art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , se referă la o situație de excepție, aceea în care organul care a efectuat activitatea de control fiscal sesizează organele de urmărire penală în urma depistării indiciilor asupra săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi pronunțată în procedura administrativă. Este firesc ca, în virtutea principiului "penalul ține în loc civilul", procedura administrativă privind soluționarea contestației formulate împotriva actelor administrative fiscale să fie suspendată fie până la încetarea motivului care a determinat suspendarea, fie la un termen stabilit de organul fiscal competent prin decizia de suspendare. Aceasta, deoarece hotărârea definitivă a instanței penale prin care se soluționează acțiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluționarea contestației, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă. În plus, decizia de suspendare este motivată, iar suspendarea poate fi solicitată o singură dată pe parcursul desfășurării procedurii administrative.
Curtea mai constată că nu se poate reține încălcarea principiului referitor la prezumția de nevinovăție, deoarece sesizarea organelor în drept cu posibila săvârșire a unei infracțiuni nu echivalează cu eludarea garanțiilor specifice acestei prezumții, odată ce instanța de judecată este cea care, în final, se pronunță prin hotărâre judecătorească asupra existenței acelor fapte și a gradului de vinovăție, în cadrul unui proces caracterizat prin oralitate, contradictorialitate și publicitate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Lacosin" - S.R.L. din Constanța în Dosarul nr. 7.771/118/2007 al Tribunalului Constanța - Secția comercială, contencios-administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 18 noiembrie 2008.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Claudia Margareta Krupenschi
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.