HG nr. 1607/2008
privind înscrierea în domeniul public al statului și darea în administrarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, pentru centrele județene aflate în subordinea acesteia, a unor imobile sau a unor părți din acestea, care au trecut în proprietatea publică a statului prin hotărâri ale consiliilor locale municipale, orășenești și comunale, precum și prin Hotărârea Consiliului Județean Prahova nr. 60/2008
prezumat în vigoare
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă înscrierea în domeniul public al statului și darea în administrarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, pentru centrele județene aflate în subordinea acesteia, a unor imobile sau a unor părți din acestea, care au trecut în proprietatea publică a statului prin hotărâri ale consiliilor locale municipale, orășenești și comunale, precum și prin Hotărârea Consiliului Județean Prahova nr. 60/2008, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre
Articolul 2
Predarea-preluarea imobilelor transmise potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Dacian Cioloș p. Ministrul internelor și reformei administrative, Paul Victor Dobre, secretar de stat Ministrul economiei și finanțelor, Varujan Vosganian București, 4 decembrie 2008. Nr. 1.607
Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a unor imobile sau a unor părți din acestea, care au trecut în proprietatea publică a statului prin hotărâri ale consiliilor locale municipale, orășenești și comunale, precum și prin Hotărârea Consiliului Județean Prahova nr. 60/2008 și care se înscriu în domeniul public al statului și se dau în administrarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură pentru centrele județene aflate în subordinea acesteia *Font 7* Nr
crt.
Locul unde
este situat imobilul
care se transmite
Hotărârea Consiliului
Local
Persoana juridică de
la care se transmite
imobilul
Persoana juridică la care
se transmite imobilul
Caracteristicile
tehnice
ale imobilului
ARAD
1.
Comuna Gurahonț,
str. Gelu Rănoiu
nr. 17A,
județul Arad
Hotărârea
Consiliului Local
al Comunei
Gurahonț
nr. 30/30.05.2008
Consiliul Local al
Comunei Gurahonț,
județul Arad
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură,
Centrul Județean Arad
767 mp teren
Înscris în C.F. nr.
703 Gurahonț, nr. top.
138/9/b/1/b/19/2/2/6 -
lotul 2
ARGEȘ
2.
Orașul Costești,
Str. Pieții, județul
Argeș
Hotărârea Consiliului
Local al Orașului
Costești
nr. 18/28.05.2008
Consiliul Local
al Orașului
Costești, județul
Argeș
Ministerul Agriculturii
și Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți
și Intervenție
pentru Agricultură,
Centrul Județean Argeș
507 mp teren
Înscris în C.F.
nr. 8855
3.
Municipiul
Câmpulung, Șos.
Națională nr. 108,
județul Argeș
Hotărârea Consiliului
Local al Municipiului
Câmpulung
nr. 98/26.05.2008
Consiliul Local
al Municipiului
Câmpulung, județul
Argeș
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Argeș
1.000 mp teren
4.
Comuna Vedea, satul
Vedea, județul Argeș
Hotărârea Consiliului
Local al Comunei
Vedea
nr. 21/28.05.2008
Consiliul Local
al Comunei Vedea,
județul Argeș
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Argeș
767 mp teren
BACĂU
5.
Comuna Stănișești,
județul Bacău
Hotărârea Consiliului
Local al Comunei
Stănișești
nr. 15/12.05.2008
Consiliul Local al
Comunei Stănișești,
județul Bacău
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Bacău
700 mp teren
6.
Municipiul Moinești,
str. Eremia
Grigorescu, județul
Bacău
Hotărârea Consiliului
Local al Municipiului
Moinești
nr. 48/10.07.2008
Consiliul Local al
Municipiului
Moinești, județul
Bacău
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Bacău
1.000 mp teren
BISTRIȚA-NĂSĂUD
7.
Comuna Teaca nr.
598, județul
Bistrița-Năsăud
Hotărârea Consiliului
Local al Comunei
Teaca
nr. 18/8.05.2008
Consiliul Local al
Comunei Teaca,
județul
Bistrița-Năsăud
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Bistrița-Năsăud
1.000 mp teren
Înscris în C.F. nr.
39910 Teaca
Parcela cadastrală
421, 422
8.
Comuna Lechința,
județul
Bistrița-Năsăud
Hotărârea Consiliului
Local al Comunei
Lechința
nr. 16/27.05.2008
Consiliul Local al
Comunei Lechința,
județul
Bistrița-Năsăud
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Bistrița-Năsăud
1.000 mp teren
Înscris în C.F. nr.
2857
Nr. topo 835/1 și
835/2
BIHOR
9.
Municipiul Marghita,
Str. Eroilor f.n.,
județul Bihor
Hotărârea Consiliului
Local al Municipiului
Marghita
nr. 19/24.07.2008
Consiliul Local
al Municipiului
Marghita,
județul Bihor
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Bihor
300 mp teren
Înscris în C.F. nr.
5056
Nr. topo 65/3
10.
Municipiul Beiuș,
str. Târgu Mare
nr. 7, județul Bihor
Hotărârea Consiliului
Local al Municipiului
Beiuș
nr. 41/22.10.2008
Consiliul Local al
Municipiului Beiuș,
județul Bihor
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Bihor
505 mp teren
Înscris în CF nr. 7023
Beiuș, nr. cad. 1116
BOTOȘANI
11.
Comuna Trușești,
DN 29D Trușești-
Ștefănești, județul
Botoșani
Hotărârea Consiliului
Local al Comunei
Trușești
nr. 38/27.05.2008
Consiliul Local al
Comunei Trușești,
județul Botoșani
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Botoșani
1.130 mp teren
Parcela cadastrală
658/1
12.
Municipiul Dorohoi,
str. C.D. Gherea
f.n., județul
Botoșani
Hotărârea Consiliului
Local al Municipiului
Dorohoi
nr. 127/13.05.2008
Consiliul Local al
Municipiului
Dorohoi, județul
Botoșani
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Botoșani
500 mp teren
Parcela cadastrală
2237
13.
Comuna Sulița, DJ
297 Botoșani-
Todireni, județul
Botoșani
Hotărârea Consiliului
Local al Comunei
Sulița
nr. 27/26.05.2008
Consiliul Local
al Comunei Sulița,
județul Botoșani
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Botoșani
500 mp teren
Parcela cadastrală 561
14.
Orașul Flămânzi, DN
29B Botoșani-Iași,
județul Botoșani
Hotărârea Consiliului
Local al Orașului
Flămânzi
nr. 32/29.05.2008
Consiliul Local
al Orașului
Flămânzi, județul
Botoșani
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Botoșani
491 mp teren
Parcela cadastrală 653
BRAȘOV
15.
Municipiul Făgăraș,
Str. Azotului nr. 1,
județul Brașov
Hotărârea Consiliului
Local al Municipiului
Făgăraș
nr. 96/20.05.2008
Consiliul Local al
Municipiului
Făgăraș, județul
Brașov
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Brașov
500 mp teren
Înscris în C.F. nr.
10901
Nr. topo 698/1/692/2
16.
Comuna Tărlungeni,
Str. Zizinului nr.
1, județul Brașov
Hotărârea Consiliului
Local al Comunei
Tărlungeni
nr. 20/14.08.2008
Consiliul Local al
Comunei Tărlungeni,
județul Brașov
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Brașov
500 mp teren
Înscris în C.F. nr.
2196
Nr. topo 1003/14/1/1
BRĂILA
17.
Comuna Cireșu, satul
Cireșu, județul
Brăila
Hotărârea Consiliului
Local al Comunei
Cireșu
nr. 12/29.05.2008
Consiliul Local
al Comunei Cireșu,
județul Brăila
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Brăila
1.000 mp teren
Tarlaua 260
BUZĂU
18.
Comuna Beceni, satul
Gura Dimienii,
județul Buzău
Hotărârea Consiliului
Local al Comunei
Beceni
nr. 23/20.05.2008
Consiliul Local al
Comunei Beceni,
județul Buzău
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Buzău
Suprafața construită
174,36 mp
Suprafață curte =
1.138 mp
19.
Orașul Pogoanele,
județul Buzău
Hotărârea Consiliului
Local al Orașului
Pogoanele
nr. 21/20.05.2008
Consiliul Local al
Orașului Pogoanele,
județul Buzău
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Buzău
1.552,50 mp teren
Cvartalul 23, parcela
3096/1
20.
Comuna Mihăilești,
județul Buzău
Hotărârea Consiliului
Local al Comunei
Mihăilești
nr. 31/27.05.2008
Consiliul Local al
Comunei Mihăilești,
județul Buzău
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Buzău
500 mp teren
Blocul fizic 284,
tarlaua nr. 1, parcela
32
CARAȘ-SEVERIN
21.
Comuna Domașnea,
județul
Caraș-Severin
Hotărârea Consiliului
Local al Comunei
Domașnea
nr. 17/21.05.2008
Consiliul Local
al Comunei
Domașnea, județul
Caraș-Severin
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Caraș-Severin
720 mp teren
Înscris în C.F. nr.
1177/4478 Domașnea
22.
Comuna Bozovici,
județul
Caraș-Severin
Hotărârea Consiliului
Local al Comunei
Bozovici
nr. 19/28.05.2008
Consiliul Local
al Comunei Bozovici,
județul
Caraș-Severin
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Caraș-Severin
1.000 mp teren
Înscris în C.F. nr.
1527
Transmis din C.F. nr.
1092
Bozovici conform act
dezmembrare nr.
1.069/2007
Nr. topo. 1203
23.
Orașul Oravița,
județul
Caraș-Severin
Hotărârea Consiliului
Local al Orașului
Oravița
nr. 51/31.05.2007
Consiliul Local
al Orașului Oravița,
județul
Caraș-Severin
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Caraș-Severin
1.000 mp teren
Înscris în C.F. nr.
211 Oravița
Nr. cad. 915, nr. top
(1987/1-1988-1989/1)/a
CLUJ
24.
Municipiul Gherla,
Str. Codrului nr. 1,
județul Cluj
Hotărârea Consiliului
Local al Municipiului
Gherla
nr. 89/10.07.2008
Consiliul Local al
Municipiului Gherla,
județul Cluj
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Cluj
1.000 mp teren
Înscris în CF 1466
Gherla
Nr. top.
1140/2/12/1/35/1/1/1/2
CONSTANȚA
25.
Comuna Cogealac,
Str. Mare nr. 104 A,
județul Constanța
Hotărârea Consiliului
Local al Comunei
Cogealac
nr. 26/14.05.2008
Consiliul Local
al Comunei Cogealac,
județul Constanța
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Constanța
500 mp teren
26.
Orașul Băneasa,
Str. Trandafirilor
nr. 55, județul
Constanța
Hotărârea Consiliului
Local al Orașului
Băneasa
nr. 29/27.05.2008
Consiliul Local
al Orașului Băneasa,
județul Constanța
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Constanța
1.000 mp teren
27.
Orașul Negru Vodă,
Str. Gladiolelor
nr. 1A, județul
Constanța
Hotărârea Consiliului
Local al Orașului
Negru Vodă
nr. 15/26.02.2008
Consiliul Local al
Orașului Negru Vodă,
județul Constanța
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Constanța
759 mp teren
28.
Orașul Hârșova, str.
Prospectul Dunării,
județul Constanța
Hotărârea Consiliului
Local al Orașului
Hârșova
nr. 127/25.09.2008
Consiliul Local al
Orașului Hârșova,
județul Constanța
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Constanța
1.000 mp teren
COVASNA
29.
Orașul Întorsura
Buzăului,
Str. Rândunelelor,
județul Covasna
Hotărârea Consiliului
Local al Orașului
Întorsura Buzăului
nr. 16/12.05.2008
Consiliul Local al
Orașului Întorsura
Buzăului, județul
Covasna
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Covasna
1.000 mp teren
Înscris în C.F nr.
3979, Buzăul Ardelean
Nr. topo
2363/3/353/2/3;
2363/3/354/1;
2363/3/354/2
30.
Orașul Baraolt,
județul Covasna
Hotărârea Consiliului
Local al Orașului
Baraolt
nr. 43/20.05.2008
Consiliul Local al
Orașului Baraolt,
județul Covasna
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Covasna
525 mp teren
Înscris în C.F nr.
4030/b, parcela nr. 2,
Nr. topo. 76/2/2/1/2
31.
Municipiul Târgu
Secuiesc, str. Kanta
nr. 25/A, județul
Covasna
Hotărârea Consiliului
Local al Municipiului
Târgu Secuiesc
nr. 96/12.08.2008
Consiliul Local al
Municipiului Târgu
Secuiesc, județul
Covasna
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Covasna
950 mp teren
Înscris în C.F nr.
1458 Târgu Secuiesc
Nr. topo. 1459/1,
1459/2
DÂMBOVIȚA
32.
Municipiul Moreni,
Str. Petrolului
f.n., județul
Dâmbovița
Hotărârea Consiliului
Local al Municipiului
Moreni
nr. 90/29.09.2008
Consiliul Local al
Municipiului Moreni,
județul Dâmbovița
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Dâmbovița
691 mp teren
DOLJ
33.
Orașul Șegarcea,
Str. Unirii nr. 41,
județul Dolj
Hotărârea Consiliului
Local al Orașului
Șegarcea
nr. 59/29.05.2008
Consiliul Local al
Orașului Șegarcea,
județul Dolj
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Dolj
1.000 mp teren
GALAȚI
34.
Orașul Berești,
Str. Culturii,
județul Galați
Hotărârea Consiliului
Local al Orașului
Berești
nr. 20/22.05.2008
Consiliul Local al
Orașului Berești,
județul Galați
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Galați
1.000 mp teren
Cvartalul 32, parcela
13
35.
Orașul Târgu Bujor,
Str. Pieței, județul
Galați
Hotărârea Consiliului
Local al Orașului
Târgu Bujor
nr. 52/14.05.2008
Consiliul Local al
Orașului Târgu
Bujor, județul
Galați
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Galați
1.000 mp teren
Tarlaua 16, parcela
247
36.
Municipiul Tecuci,
str. Gheorghe
Petrașcu nr. 66-68,
județul Galați
Hotărârea Consiliului
Local al Municipiului
Tecuci
nr. 54/29.05.2008
Consiliul Local al
Municipiului Tecuci,
județul Galați
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Galați
857 mp teren
GORJ
37.
Orașul Turceni,
județul Gorj
Hotărârea Consiliului
Local al Orașului
Turceni
nr. 85/23.05.2008
Consiliul Local
al Orașului Turceni,
județul Gorj
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Gorj
1.000 mp teren
Cc 2275/3
38.
Orașul Novaci,
Str. Gruiului,
județul Gorj
Hotărârea Consiliului
Local al Orașului
Novaci
nr. 20/28.08.2008
Consiliul Local
al Orașului Novaci,
județul Gorj
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Gorj
770 mp teren
HARGHITA
39.
Comuna Sânmartin,
județul Harghita
Hotărârea Consiliului
Local al Comunei
Sânmartin
nr. 18/14.05.2008
Consiliul Local
al Comunei
Sânmartin, județul
Harghita
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Harghita
500 mp teren
Înscris în C.F. nr.
115/N și nr. cad. 226
Sânmartin
40.
Municipiul Toplița,
Str. Sportivilor
f.n., județul
Harghita
Hotărârea Consiliului
Local al Municipiului
Toplița
nr. 68/9.05.2008
Consiliul Local al
Municipiului
Toplița, județul
Harghita
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Harghita
600 mp teren
Înscris în C.F. nr.
7481/H
Nr. topo. 742/1,
817/2/2/1, 818/2/2/1
HUNEDOARA
41.
Comuna Ilia, str.
Ștefan cel Mare,
județul Hunedoara
Hotărârea Consiliului
Local al Comunei Ilia
nr. 24/28.05.2008
Consiliul Local
al Comunei Ilia,
județul Hunedoara
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Hunedoara
600,21 mp teren
Înscris în C.F. nr.
350 Ilia
Nr. topo. (114,
115/1)/2
42.
Orașul Petrila, Str.
Republicii f.n.,
județul Hunedoara
Hotărârea Consiliului
Local al Orașului
Petrila nr.
111/24.07.2008
Consiliul Local
al Orașului Petrila,
județul Hunedoara
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Hunedoara
1.000 mp teren
Înscris în C.F. nr.
3848 Petrila
Nr. topo.
32/52/2/5/1/e/16
IAȘI
43.
Comuna Răducăneni,
județul Iași
Hotărârea Consiliului
Local al Comunei
Răducăneni
nr. 34/22.05.2008
Consiliul Local al
Comunei Răducăneni,
județul Iași
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Iași
755 mp teren
Tarlaua 101;
Parcela 3146 - Cc
44.
Municipiul Pașcani,
Str. Gării nr. 42C,
județul Iași
Hotărârea Consiliului
Local al Municipiului
Pașcani
nr. 74/27.05.2008
Consiliul Local
al Municipiului
Pașcani, județul
Iași
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Iași
1,000 mp teren
Tarlaua 79;
parcela 3181
45.
Comuna Grajduri,
județul Iași
Hotărârea Consiliului
Local al Comunei
Grajduri
nr. 22/21.05.2008
Consiliul Local al
Comunei Grajduri,
județul Iași
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Iași
2.650 mp teren
Tarlaua 43;
parcela CC-1047 din
1048 (Ps)
46.
Orașul Buftea, Aleea
Școlii nr. 2-4,
județul Ilfov
Hotărârea Consiliului
Local al Orașului
Buftea
nr. 20/31.07.2008
Consiliul Local al
Orașului Buftea,
județul Ilfov
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Ilfov
600 mp teren
MARAMUREȘ
47.
Orașul Ulmeni,
județul Maramureș
Hotărârea Consiliului
Local al Orașului
Ulmeni
nr. 18/13.05.2008
Consiliul Local al
Orașului Ulmeni,
județul Maramureș
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Maramureș
1.612 mp teren
Înscris în C.F. nr.
233
Nr. topo. 509/a/4/3
48.
Comuna Ocna
Șugatag, str. Dragoș
Vodă nr. 9A, județul
Maramureș
Hotărârea Consiliului
Local al Comunei
Ocna Șugatag
nr. 29/20.05.2008
Consiliul Local al
Comunei Ocna
Șugatag, județul
Maramureș
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Maramureș
1.064 mp teren
Număr cadastral 3679
Înscris în C.F. nr.
1124
Nr. topo 218/2/1 și
219/1
NEAMȚ
49.
Orașul Roznov,
Str. Tineretului,
județul Neamț
Hotărârea Consiliului
Local al Orașului
Roznov
nr. 30/7.05.2008
Consiliul Local al
Orașului Roznov,
județul Neamț
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Neamț
620 mp teren
CCI nr. 972
50.
Comuna Moldoveni,
județul Neamț
Hotărârea Consiliului
Local al Comunei
Moldoveni
nr. 19/7.05.2008
Consiliul Local al
Comunei Moldoveni,
județul Neamț
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Neamț
1.500 mp teren
Sola 23,
parcela 423/2
51.
Orașul Bicaz,
județul Neamț
Hotărârea Consiliului
Local al Orașului
Bicaz nr.
40/15.05.2008
Consiliul Local al
Orașului Bicaz,
județul Neamț
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Neamț
500 mp teren
Situat în locul
denumit "Punct piață"
52.
Municipiul Roman,
str. Victor Hugo nr.
13, județul Neamț
Hotărârea Consiliului
Local al Municipiului
Roman
nr. 64/16.05.2008
Consiliul Local al
Municipiului Roman,
județul Neamț
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Neamț
417 mp teren
PRAHOVA
53.
Orașul Vălenii de
Munte, bd. Nicolae
Iorga nr. 158-160,
județul Prahova
Hotărârea Consiliului
Județean Prahova
nr. 60/30.05.2008
Consiliul Județean
Prahova
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Prahova
Suprafața construită =
96,28 mp
Suprafața utilă =
71,83 mp
Teren aferent 330 mp
54.
Municipiul Ploiești,
Bd. Independenței
nr. 12, județul
Prahova
Hotărârea Consiliului
Județean Prahova
nr. 60/30.05.2008
Consiliul Județean
Prahova
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Prahova
Suprafața construită =
834 mp
Suprafața desfășurată
= 834 mp
Teren aferent =
615,53 mp
55.
Orașul Urlați,
Str. 30 Decembrie,
județul Prahova
Hotărârea Consiliului
Local al Orașului
Urlați nr.
56/22.05.2008
Consiliul Local al
Orașului Urlați,
județul Prahova
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Prahova
700 mp teren
56.
Municipiul Câmpina,
Str. Petrolistului
f.n., județul
Prahova
Hotărârea Consiliului
Local al Municipiului
Câmpina
nr. 89/22.05.2008
Consiliul Local al
Municipiului Câmpina
județul Prahova
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Prahova
600 mp teren
SĂLAJ
57.
Comuna Ileanda,
județul Sălaj
Hotărârea Consiliului
Local al Comunei
Ileanda
nr. 16/28.05.2008
Consiliul Local al
Comunei Ileanda,
județul Sălaj
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Sălaj
700 mp teren
intravilan Situat în
locul denumit "Grădina
morii"
58.
Orașul Șimleu
Silvaniei, str.
Nicolae Bălcescu,
județul Sălaj
Hotărârea Consiliului
Local al Orașului
Șimleu Silvaniei
nr. 64/22.05.2008
Consiliul Local al
Orașului Șimleu
Silvaniei, județul
Sălaj
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Sălaj
1.000 mp teren
Nr. top. 358/1/1/c
SATU MARE
59.
Comuna Turț, județul
Satu Mare
Hotărârea Consiliului
Local al Comunei Turț
nr. 18/29.04.2008
Consiliul Local al
Comunei Turț,
județul Satu Mare
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Satu Mare
1.000 mp teren
Înscris în C.F. nr.
3394
Nr. topo 1189/3
SUCEAVA
60.
Municipiul Câmpulung
Moldovenesc, str.
Ștefan cel Mare,
județul Suceava
Hotărârea Consiliului
Local al Municipiului
Câmpulung Moldovenesc
nr. 90/16.05.2008
Consiliul Local al
Municipiului
Câmpulung
Moldovenesc, județul
Suceava
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Suceava
2.000 mp teren
Înscris în C.F. nr.
482
Nr. topo. 2685/1468
61.
Municipiul Vatra
Dornei, Str.
Oborului nr. 11,
județul Suceava
Hotărârea Consiliului
Local al Municipiului
Vatra Dornei
nr. 127/28.08.2008
Consiliul Local al
Municipiului Vatra
Dornei, județul
Suceava
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Suceava
500 mp teren
TELEORMAN
62.
Municipiul Turnu
Măgurele, Str.
Chimiei nr. 21,
județul Teleorman
Hotărârea Consiliului
Local al Municipiului
Turnu Măgurele
nr. 99/23.05.2008
Consiliul Local al
Municipiului Turnu
Măgurele, județul
Teleorman
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Teleorman
980 mp teren
63.
Municipiul Roșiori
de Vede, str. Sf.
Teodor f.n.,
județul Teleorman
Hotărârea Consiliului
Local al Municipiului
Roșiori de Vede
nr. 76/31.05.2008
Consiliul Local al
Municipiului Roșiori
de Vede, județul
Teleorman
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Teleorman
780 mp teren
64.
Orașul Videle, str.
Florilor nr. 46,
județul Teleorman
Hotărârea Consiliului
Local al Orașului
Videle nr.
23/22.08.2008
Consiliul Local al
Orașului Videle,
județul Teleorman
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Teleorman
520 mp teren
TIMIȘ
65.
Orașul Recaș,
județul Timiș
Hotărârea Consiliului
Local al Orașului
Recaș
nr. 75/27.05.2008
Consiliul Local al
Orașului Recaș,
județul Timiș
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Timiș
1.000 mp teren
Înscris în C.F. nr.
4693 Recaș
Nr. cadastral
2470-2471/13/35/1
66.
Orașul Sânnicolau
Mare, str. Miron
Costin nr. 4,
județul Timiș
Hotărârea Consiliului
Local al Orașului
Sânnicolau Mare
nr. 31/15.05.2008
Consiliul Local al
Orașului Sânnicolau
Mare, județul Timiș
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Timiș
1.000 mp teren
Înscris în C.F. nr.
8299
Nr. top.
12665-2973/1/d
67.
Orașul Jimbolia,
str. Spre Nord,
județul Timiș
Hotărârea Consiliului
Local al Orașului
Jimbolia
nr. 146/15.05.2008
Consiliul Local al
Orașului Jimbolia,
județul Timiș
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Timiș
600 mp teren
Înscris în C.F. nr.
3218 Jimbolia,
Nr. topo. 262/1/1
68.
Orașul Făget,
județul Timiș
Hotărârea Consiliului
Local al Orașului
Făget nr.
37/12.05.2008
Consiliul Local al
Orașului Făget,
județul Timiș
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Timiș
1.330 mp teren
Parcela 1898
intravilan
69.
Municipiul Lugoj,
Str. Timișoarei nr.
124, județul Timiș
Hotărârea Consiliului
Local al
Municipiului Lugoj
nr. 13/37.07.2008
Consiliul Local al
Municipiului Lugoj,
județul Timiș
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Timiș
1.000 mp teren
Înscris în CF nr.
10588 L.R.
Nr. top. 9031
TULCEA
70.
Comuna Baia,
Str. Republicii,
județul Tulcea
Hotărârea Consiliului
Local al Comunei Baia
nr. 21/19.05.2008
Consiliul Local al
Comunei Baia,
județul Tulcea
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Tulcea
1.000 mp teren
Tarlaua T5,
parcela Cc 112
71.
Comuna Horia,
județul Tulcea
Hotărârea Consiliului
Local al Comunei
Horia nr.
8/17.07.2008
Consiliul Local al
Comunei Horia,
județul Tulcea
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Tulcea
580 mp teren
Tarlaua 19,
parcela 565
72.
Comuna Topolog,
județul Tulcea
Hotărârea Consiliului
Local al Comunei
Topolog
nr. 15/15.05.2008
Consiliul Local al
Comunei Topolog,
județul Tulcea
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Tulcea
1.000 mp teren
Tarlaua 12,
parcela 344-345
VASLUI
73.
Orașul Negrești,
str. Ion Creangă nr.
2, județul Vaslui
Hotărârea Consiliului
Local al Orașului
Negrești
nr. 48/19.05.2008
Consiliul Local al
Orașului Negrești,
județul Vaslui
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Vaslui
600 mp teren
74.
Orașul Murgeni,
str. Emil Juvara,
județul Vaslui
Hotărârea Consiliului
Local al Orașului
Murgeni
nr. 20/18.05.2007
Consiliul Local al
Orașului Murgeni,
județul Vaslui
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Vaslui
770 mp teren
VÂLCEA
75.
Orașul Brezoi, Str.
Unirii - Piața
alimentară, județul
Vâlcea
Hotărârea Consiliului
Local al Orașului
Brezoi
nr. 51/14.05.2008
Consiliul Local al
Orașului Brezoi,
județul Vâlcea
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Vâlcea
530,41 mp teren
76.
Orașul Bălcești,
județul Vâlcea
Hotărârea Consiliului
Local al Orașului
Bălcești
nr. 28/29.05.2008
Consiliul Local al
Orașului Bălcești,
județul Vâlcea
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Vâlcea
829,49 mp teren
Tarlaua 24,
parcela 697/1
77.
Orașul Horezu,
județul Vâlcea
Hotărârea Consiliului
Local al Orașului
Horezu
nr. 31/12.05.2008
Consiliul Local al
Orașului Horezu,
județul Vâlcea
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Vâlcea
240 mp teren
VRANCEA
78.
Satul Vidra, comuna
Vidra, județul
Vrancea
Hotărârea Consiliului
Local al Comunei
Vidra nr.
13/8.06.2007
Consiliul Local al
Comunei Vidra,
județul Vrancea
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Vrancea
540 mp teren
Tarlaua 26,
parcela 826%Cc
79.
Comuna Vulturu,
județul Vrancea
Hotărârea Consiliului
Local al Comunei
Vulturu
nr. 11/6.05.2008
Consiliul Local al
Comunei Vulturu,
județul Vrancea
Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale -
Agenția de Plăți și
Intervenție pentru
Agricultură, Centrul
Județean Vrancea
576 mp teren
Tarlaua 33,
parcela 1845 Cc
----------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.