Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1321/2008

referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 490 alin. 1 din Codul de procedură penală

prezumat în vigoare

Data actului
2 decembrie 2008
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 873 din 23 decembrie 2008
Citează
4 acte
Structură
0 articole · 12.414 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

  • Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 490 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Kiss Marin Bobi în Dosarul nr. 4.850/211/2008 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18 noiembrie 2008, în prezența reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 2 decembrie 2008.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 26 august 2008, pronunțată în Dosarul nr. 4.850/211/2008, Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 490 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Kiss Marin Bobi.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că normele criticate sunt neconstituționale, deoarece, deși beneficiază de prezumția de nevinovăție, inculpatul minor este obligat la executarea de îndată a sancțiunii penale aplicate de către instanță, indiferent dacă exercită sau nu o cale de atac împotriva hotărârii prin care i s-a aplicat acea sancțiune. În plus, pe parcursul judecării căilor de atac minorul nu poate contesta în niciun fel luarea și/sau punerea de îndată în executare a măsurii educative a internării într-un centru de reeducare, decât o dată cu judecarea fondului cauzei în calea de atac, iar odată pusă de îndată în executare, această măsură nu este supusă vreunui control de legalitate la anumite intervale de timp, similar cu acela prevăzut pentru măsurile preventive, menținându-se de drept. În plus, centrele de reeducare își desfășoară activitatea în temeiul

Decretului nr. 545/1972 , care stabilește condiții de executare a măsurilor educative mult mai severe decât cele prevăzute de

Legea nr. 275/2006 . În sfârșit, se arată că, deși, teoretic, cu privire la minor s-a dispus în cauză punerea de îndată în libertate dacă nu este arestat în altă cauză, acesta va fi efectiv tot privat de libertate în centrul de reeducare, iar dacă exercită o cale de atac împotriva hotărârii puse de îndată în executare, va fi "internat", pe perioade care nu pot depăși 5 zile, într-un centru de deținere aflat în raza de competență a instanței care urmează să soluționeze calea de atac respectivă, dacă în zonă nu există vreun centru de reeducare.

Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată doar în privința încălcării prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1), art. 23 alin. (11) și art. 53 alin. (2). Se arată că normele criticate încalcă egalitatea în drepturi, prezumția de nevinovăție și prevederile constituționale privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, prin aceea că dau posibilitatea instanței de a dispune punerea în executare de îndată a măsurii educative a internării într-un centru de reeducare, înainte ca hotărârea să devină definitivă. Astfel, minorul căruia i s-a aplicat această măsură nu beneficiază de același tratament juridic cu alți inculpați minori cărora li s-a aplicat aceeași măsură educativă, dar pentru care instanța nu dispune executarea de îndată, aceasta realizându-se doar la rămânerea definitivă a hotărârii. Se lasă astfel la aprecierea instanței ca la situații juridice identice să se aplice tratamente juridice diferite. Se încalcă prezumția de nevinovăție, deoarece inculpatul minor, obligat a executa o măsură educativă înainte ca hotărârea să rămână definitivă, este considerat ab initio vinovat, existând posibilitatea ca, prin promovarea căilor de atac, soluția primei instanțe să fie modificată, iar inculpatului să i se fi restrâns nejustificat și discriminatoriu (față de inculpații minori aflați în aceeași situație juridică) dreptul la libertate.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că normele criticate sunt în concordanță cu normele constituționale invocate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 490 alin. 1 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Internarea minorului, care au următorul conținut: "În cazul în care s-a luat față de minor măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, instanța poate dispune, prin aceeași hotărâre, punerea în executare de îndată a măsurii luate. Punerea în executare se face prin trimiterea unei copii de pe hotărâre organului de poliție de la locul unde se află minorul."

Se susține că acest text de lege încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 23 alin. (11) privind prezumția de nevinovăție, ale art. 49 alin. (1) privind protecția copiilor și tinerilor și ale art. 53 alin. (2) privind condițiile restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.

Astfel, nu se poate reține încălcarea, prin textul de lege criticat, a prevederilor art. 16 din Legea fundamentală, deoarece principiul egalității în fața legii presupune un tratament juridic identic numai în situații egale, situațiile în mod obiectiv diferite justificând un tratament juridic diferit. Dispozițiile art. 490 alin. 1 din Codul de procedură penală dau expresie acestui principiu constituțional, reglementând posibilitatea judecătorului de a decide cu privire la oportunitatea punerii în executare de îndată a măsurii educative a internării într-un centru de reeducare a minorului, în funcție de împrejurările și elementele specifice cauzei, și de situația în care se află minorul față de care se dispune o asemenea măsură educativă. Această situație este determinată și în temeiul referatului de evaluare, a cărui întocmire, potrivit art. 482 din Codul de procedură penală, este obligatorie în cauzele cu infractori minori, referat care are rolul de a furniza organului judiciar date privind persoana minorului și perspectivele de reintegrare socială a acestuia.

Curtea constată că este neîntemeiată și critica privind încălcarea, prin același text de lege, a prezumției de nevinovăție. Astfel, internarea într-un centru de reeducare reprezintă, potrivit dispozițiilor procedural-penale române, o măsură educativă, iar nu o pedeapsă. Distincția este realizată în mod expres de art. 100 alin. 1 teza întâi din Codul penal, potrivit căruia "față de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă". Regimul juridic al pedepselor, respectiv al măsurilor educative, conținutul și rolul lor sunt diferite, în acest sens statuând și Înalta Curte de Casație și Justiție, care a reținut, prin Decizia XXX din 16 aprilie 2007, pronunțată într-un recurs în interesul legii, că, "în timp ce pedepsele, ca sancțiuni penale, prin pronunțatul lor caracter coercitiv-represiv, au o vocație complexă, de constrângere, reeducare și prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, iar măsurile de siguranță, lipsite de caracter represiv propriu-zis, au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii de fapte prevăzute de legea penală, măsurile educative care se pot lua în cazul minorului care a săvârșit o infracțiune vizează, în principal, asigurarea reeducării acestuia". Scopul măsurii internării într-un centru de reeducare îl constituie, potrivit art. 104 din Codul penal, reeducarea minorului, căruia i se asigură posibilitatea de a dobândi învățătura necesară și o pregătire profesională potrivit aptitudinilor sale. Posibilitatea de a se dispune executarea de îndată a acestei măsuri, înainte de a fi epuizate căile de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care a fost adoptată, a fost reglementată de legiuitor tocmai în scopul asigurării unei protecții eficiente a minorului în situația în care instanța de judecată, în baza referatului de evaluare (ce cuprinde date privind: starea fizică și profilul psihologic al minorului, dezvoltarea intelectuală și morală a minorului, mediul familial și social în care a trăit și s-a dezvoltat minorul, factorii care influențează conduita minorului și care au furnizat comportamentul infracțional al acestuia, trecutul infracțional al minorului, comportamentul minorului înainte și după comiterea faptei) și a împrejurărilor concrete ale cauzei, ajunge la convingerea că numai o asemenea măsură ar contribui la reeducarea minorului.

De altfel, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în jurisprudența sa cu privire la existența, în dreptul statelor contractante, a unor dispoziții care reglementează executarea imediată a unor anumite sancțiuni penale. Astfel, în cauza Janosevic contra Suediei din 2002, s-a reținut că, în această situație, statele sunt ținute să nu recurgă la astfel de măsuri de executare decât în limite rezonabile, pentru a se asigura un just echilibru între interesele în cauză. Or, aceste condiții sunt asigurate în cazul normei criticate, care, așa cum s-a arătat, reglementează o măsură educativă, cu rol de protecție, a cărei executare de îndată este apreciată de judecător în funcție de circumstanțele obiective ale fiecărei cauze.

În sfârșit, norma criticată este în acord cu dispozițiile art. 49 din Constituție, deoarece nu afectează regimul special de protecție a copiilor și tinerilor, ci constituie, așa cum s-a arătat, o concretizare a acestui regim special de protecție.

Sunt de asemenea respectate prevederile art. 53 din Legea fundamentală, întrucât măsura internării într-un centru de reeducare, care implică și restrângerea libertății minorului, este reglementată în scopul protejării acestuia, precum și pentru buna desfășurare a instrucției penale. În plus, reglementarea criticată respectă principiul proporționalității, precum și cerința nediscriminării impuse de art. 53 alin. (2) din Legea fundamentală, întrucât executarea de îndată a măsurii în discuție este dispusă cu luarea în considerare a circumstanțelor concrete ale cauzei, așadar numai dacă acestea o impun.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 490 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Kiss Marin Bobi în Dosarul nr. 4.850/211/2008 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 2 decembrie 2008.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.