Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1272/2008

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 214^1, art. 214^2, art. 214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

prezumat în vigoare

Data actului
25 noiembrie 2008
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 871 din 23 decembrie 2008
Citează
4 acte
Structură
0 articole · 6.196 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 214^1, art. 214^2,

art. 214^3 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, excepție invocată de Societatea Comercială "SDS Company" - S.R.L. în Dosarul nr. 3.271/102/2007 al Tribunalului Mureș - Secția contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca devenită inadmisibilă, arătând că textele de lege criticate au fost abrogate expres ulterior sesizării Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 17 aprilie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 3.271/102/2007, Tribunalul Mureș - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 214^1, art. 214^2,

art. 214^3 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, excepție ridicată de Societatea Comercială "SDS Company" - S.R.L.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că normele criticate încalcă principiul nediscriminării cetățenilor, întrucât, din analiza modului de aplicare a taxei reglementate de acestea, rezultă că taxa este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare, taxa nu mai este percepută. Se mai arată că taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor pe care o instituie prevederile criticate contravine normelor comunitare în materie (art. 90 din Tratatul CE), ceea ce este în contradicție cu dispozițiile constituționale ale art. 148 alin. (2).

Tribunalul Mureș - Secția contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, deoarece dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 25, art. 28 și art. 90 din Tratatul CE, precum și prevederile art. 16 din Constituție.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 214^1-214^3 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003. Aceste dispoziții, care formau capitolul II^1 "Taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule", au fost introduse prin

Legea nr. 343/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 1 august 2006.

Dispozițiile constituționale invocate în motivarea excepției sunt cele cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi și în art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană.

Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată următoarele:

Ulterior sesizării Curții Constituționale prin Încheierea din 17 aprilie 2008 a Tribunalului Mureș - Secția contencios administrativ și fiscal, dispozițiile

art. 214^1-214^3 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal au fost abrogate în mod expres prin

art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008

pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, ordonanță ce a intrat în vigoare la 1 iulie 2008.

Așa fiind și având în vedere dispozițiile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora Curtea se pronunță numai asupra unor dispoziții din legi sau ordonanțe "în vigoare", excepția de neconstituționalitate a devenit inadmisibilă, potrivit art. 29 alin. (6) din aceeași lege.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 214^1, art. 214^2,

art. 214^3 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, excepție invocată de Societatea Comercială "SDS Company" - S.R.L. în Dosarul nr. 3.271/102/2007 al Tribunalului Mureș - Secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 noiembrie 2008.

PREȘEDINTELE
CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.