Decizia nr. 1343/2008
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Decretul nr. 167/1958 21 aprilie 1958 (prevederi anume) privitor la prescripția extinctiva
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Simona Ricu - procuror
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 16 alin. 1 lit. c) din Decretul nr. 167/1958
privitor la prescripția extinctivă, excepție ridicată de Uniunea Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaților București în Dosarul nr. 4.131/299/2006 al Judecătoriei Sectorului 1 București.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, face referire la
Decizia Curții Constituționale nr. 33/2008 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 30 martie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 4.131/299/2006, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 16 alin. 1 lit. c) din Decretul nr. 167/1958
privitor la prescripția extinctivă. Excepția a fost ridicată de Uniunea Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaților București într-o cauză civilă având ca obiect pretenții.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul arată că a formulat o cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu Casa de Ajutor Reciproc Speranța, în temeiul
Ordonanței Guvernului nr. 5/2001
privind procedura somației de plată, aceasta fiind respinsă ca neîntemeiată. Ulterior, a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu aceeași parte, în temeiul art. 969 - 970 și art. 1584 și următoarele din Codul civil, ce face obiectul Dosarului nr. 4.131/299/2006, aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, în care a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 6 alin. 1 lit. c) din Decretul nr. 167/1958
privitor la prescripția extinctivă. În aceasta din urmă cauză, instanța a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei. Având în vedere acest din urmă incident procedural intervenit în cauză, autorul susține că, de vreme ce respingerea primei cereri de chemare în judecată nu constituie un motiv de întrerupere a prescripției, i se încalcă dreptul la apărare, deoarece în procedura somației de plată acesta a fost împiedicat să administreze toate mijloacele de probă permise de lege.
Judecătoria Sectorului 1 București apreciază că dispozițiile constituționale ale art. 24 nu sunt încălcate, întrucât prevederile criticate se referă la sancțiunea civilă a prescripției, pentru lipsa de diligență a creditorului, și nu restrâng în niciun mod posibilitatea părții interesate de a-și face apărarea în proces.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt constituționale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Prin încheierea de sesizare, instanța de judecată a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 16 alin. 1 lit. c) din Decretul nr. 167/1958
privitor la prescripția extinctivă. Curtea, având în vedere motivarea autorului excepției cuprinsă în notele scrise ale acestuia, constată, însă, că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. 16 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958
privitor la prescripția extinctivă, publicat în Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, care are următorul conținut: "Prescripția nu este întreruptă, dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea."
Autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 24 privind dreptul la apărare.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că a mai fost sesizată și în alte cauze cu excepția de neconstituționalitate a
art. 16 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 , cu o motivare similară și prin raportare la prevederile constituționale ale art. 21 și
art. 24. Astfel, prin Deciziile nr. 747 din 26 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.009 din 19 decembrie 2006,
Decizia nr. 967 din 30 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 26 noiembrie 2007, și
Decizia nr. 33 din 15 ianuarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 28 ianuarie 2008, Curtea a statuat că textul de lege criticat este constituțional. Curtea a reținut, în esență, că instituția prescripției extinctive și a condițiilor în care aceasta operează prezintă incontestabile justificări, inclusiv din punctul de vedere al accesului liber la justiție și al dreptului la apărare, asigurând securitatea și stabilitatea raporturilor juridice, precum și diligența titularilor pentru realizarea drepturilor lor, cu consecințe pozitive pentru asigurarea unei mai bune administrări a justiției.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 16 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958
privitor la prescripția extinctivă, excepție ridicată de Uniunea Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaților București în Dosarul nr. 4.131/299/2006 al Judecătoriei Sectorului 1 București.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 9 decembrie 2008.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.