OUG nr. 230/2008
pentru modificarea unor acte normative în domeniul pensiilor din sistemul public, pensiilor de stat și al celor de serviciu
respins
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Respins prin 1
- Legea nr. 208/2009 2 iunie 2009 privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 230/2008 pentru modificarea uno…
Decizii de neconstituționalitate 1
- Decizia nr. 82/2009 15 ianuarie 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a G…
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
Luând în considerare actuala situație financiară care reclamă constrângeri de ordin bugetar, o reducere a cheltuielilor publice de personal și impune adoptarea de urgență a unor dispoziții în temeiul cărora pensionarii pentru limită de vârstă, precum și cei ai instituțiilor din sistemul justiției, de apărare, ordine publică și siguranță națională să nu poată cumula pensia cu veniturile obținute dintr-o funcție remunerată de la bugetul de stat,
având în vedere necesitatea corelării dispozițiilor legale care reglementează regimul general al cumulului pensiilor pentru limită de vârstă cu veniturile obținute dintr-o activitate profesională cu cele care stabilesc regimurile speciale ale pensiilor de stat și de serviciu,
ținând cont de faptul că neadoptarea măsurilor propuse poate conduce la dificultăți în aplicarea altor măsuri de atenuare a crizei economice și financiare asumate în Programul de guvernare 2009-2012,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Articolul I
privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 92 alineatul (1), după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:
"g) beneficiarul unei pensii pentru limită de vârstă realizează venituri din exercitarea unei funcții remunerate în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială."
2. Articolul 94 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 94. - (1) Pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective:
a) copiii urmași, orfani de ambii părinți, pe perioada școlarizării, până la vârstele prevăzute la art. 66 lit. a) și b);
b) nevăzătorii;
c) pensionarii de invaliditate de gradul III.
(2) Beneficiarii pensiei de urmaș pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, dacă veniturile brute lunare realizate nu depășesc o pătrime din salariul mediu brut lunar pe economie, stabilit conform art. 5 alin. (3).
(3) Pensionarii pentru limită de vârstă pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective, cu excepția celor obținute din exercitarea unor funcții remunerate în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială. În perioada încadrării pe funcții remunerate în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială, plata pensiei pentru limită de vârstă se suspendă."
Articolul II
privind pensiile militare de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 14 octombrie 2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 26, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Persoanele prevăzute la alin. (1), cu excepția celor aflate în situațiile prevăzute la art. 59 alin. (1) lit. g), pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective."
2. La articolul 59 alineatul (1), după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:
"g) pensionarul realizează venituri din exercitarea unei funcții remunerate în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială."
3. La articolul 59, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) Persoana care beneficiază de pensie de serviciu și optează pentru exercitarea unei funcții remunerate în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială, restituie instituției publice din cadrul căreia s-a pensionat, în termen de până la 30 de zile de la data încadrării, ajutorul primit conform
art. 31 alin. (1), (2) și (2^1) din Legea nr. 138/1999
privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, cu modificările și completările ulterioare, sau plata compensatorie prevăzută la
art. 7 teza a 2-a din Ordonanța Guvernului nr. 7/1998
privind unele măsuri de protecție socială a personalului militar și civil care se vor aplica în perioada restructurării marilor unități, unităților și formațiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naționale, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 37/2001 , cu modificările ulterioare, precum și cele prevăzute de
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/1999
privind unele măsuri de protecție socială a cadrelor militare și a salariaților civili, care se vor aplica în perioada restructurării aparatului central, comandamentelor de armă, inspectoratelor generale, marilor unități, unităților și a formațiunilor din compunerea Ministerului de Interne, aprobată prin
Legea nr. 267/2001 , după caz."
Articolul III
privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 31 mai 2004, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 26, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective, cu excepția celor obținute din exercitarea unor funcții remunerate în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială."
2. La articolul 26, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) și (4), cu următorul cuprins:
"(3) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1), în perioada încadrării pe funcții remunerate în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială, plata pensiei de serviciu se suspendă.
(4) Persoana care beneficiază de pensie de serviciu și optează pentru exercitarea unei funcții remunerate în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială, restituie instituției publice din cadrul căreia s-a pensionat, în termen de până la 30 de zile de la data suspendării plății pensiei, ajutorul primit conform
art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003
privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 353/2003 , cu modificările și completările ulterioare."
Articolul IV
privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 83, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Judecătorii și procurorii care au fost eliberați din funcție prin pensionare pot cumula pensia de serviciu cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective, cu excepția celor obținute din exercitarea unor funcții remunerate în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială."
2. La articolul 83, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) și (5), cu următorul cuprins:
"(4) În situația prevăzută la alin. (3), plata pensiei de serviciu se suspendă până la încetarea reîncadrării.
(5) În termen de 30 de zile de la data suspendării plății pensiei de serviciu în condițiile alin. (4), judecătorii și procurorii pensionari sunt obligați să restituie instituției din cadrul căreia s-au pensionat indemnizația prevăzută la art. 81."
3. La articolul 83^1, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(3) Beneficiarii pensiei de serviciu prevăzute la alin. (1) nu pot cumula pensia de serviciu cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective, până la vârsta de 60 de ani. După această vârstă devin aplicabile prevederile art. 83 alin. (2)."
Articolul V
privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.197 din 14 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 68^3, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea care beneficiază de pensie de serviciu poate cumula pensia de serviciu cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective, cu excepția celor obținute din exercitarea unor funcții remunerate în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială, Reîncadrarea în funcția de personal auxiliar de specialitate se face în condițiile alin. (3), până la împlinirea vârstei de 65 de ani."
2. La articolul 68^3, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (2^1) și (2^2), cu următorul cuprins:
"(2^1) În situația prevăzută la alin. (2), plata pensiei de serviciu se suspendă până la încetarea reîncadrării.
(2^2) În termen de 30 de zile de la data suspendării plății pensiei de serviciu în condițiile alin. (2^1), pensionarii sunt obligați să restituie instituției din cadrul căreia s-au pensionat indemnizația prevăzută la art. 69 alin. (1)."
3. La articolul 68^4, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(3) Beneficiarii pensiei de serviciu prevăzute la alin. (1) nu pot cumula pensia de serviciu cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective, până la vârsta de 60 de ani. După această vârstă devin aplicabile prevederile art. 68^3 alin. (2)."
Articolul VI
Pe perioada încadrării pe funcții remunerate în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială, plata pensiei stabilite în temeiul actelor normative cu caracter special, indiferent de categoria acesteia, se suspendă.
Dispozițiile art. VII se aplică în mod corespunzător.
Articolul VII
Persoanele care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cumulează pensia cu venituri obținute din exercitarea unor funcții remunerate în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială, au obligația de a opta între suspendarea plății pensiei și încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
În termen de 30 de zile de la data suspendării plății pensiei, în condițiile alin. (1), persoanele care cumulează pensia cu venituri obținute din exercitarea unor funcții remunerate în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială, sunt obligate să restituie ajutoarele, plățile compensatorii sau alte drepturi primite la data pensionării.
PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul muncii, familiei și protecției sociale, Marian Sârbu p. Ministrul justiției și libertăților cetățenești, Zsuzsanna Peter, secretar de stat Ministrul apărării naționale, Mihai Stănișoară Ministrul administrației și internelor, Gabriel Oprea Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Pogea București, 30 decembrie 2008. Nr. 230.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.