Norme · Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private

Normele nr. 3/2009

privind investițiile fondurilor de pensii administrate privat și organizarea activității de investire

prezumat în vigoare

Data actului
28 ianuarie 2009
Emitent
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 82 din 11 februarie 2009
Citează
6 acte
Structură
43 de articole, 5 anexe · 46.363 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul dispozițiilor art. 16, art. 23 lit. f) și ale

art. 24 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2005

privind înființarea, organizarea și funcționarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 313/2005 ,

având în vedere prevederile art. 25 alin. (1) lit. i) și ale

art. 28 alin. (1) lit. e) și alin. (2) lit. f) din Legea nr. 411/2004

privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Lege,

Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, denumită în continuare Comisie, emite prezenta normă.

Capitolul I Dispoziții generale

Articolul 1

Prezenta normă stabilește atribuțiile și obligațiile administratorului de pensii administrate privat cu privire la activitatea de investire, investițiile fondului de pensii administrat privat, procedura de încadrare în grade de risc a fondurilor de pensii administrate privat, precum și decizia de investire, atribuțiile persoanei responsabile cu activitatea de investire a activelor fondurilor de pensii private și autorizarea acesteia.

Articolul 2

(1)

Termenii și expresiile utilizate în prezenta normă au semnificațiile prevăzute la

art. 2 din Lege și în Legea nr. 297/2004

privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare.

(2)

De asemenea, termenii de mai jos au următoarele semnificații:

a) instrumente cu risc scăzut (IRS) - instrumentele cu venit fix, respectiv:

(i) titluri de stat;

(îi) obligațiuni emise de organisme străine neguvernamentale;

(iii) alte instrumente financiare având garanția explicită și integrală a statului;

b) conducători - membrii consiliului de administrație și directorii administratorului ori, după caz, membrii consiliului de supraveghere și ai directoratului;

c) abatere pasivă de la limitele investiționale - depășirea ori scăderea față de limitele investiționale, apărută fără ca administratorul să cumpere sau să vândă instrumentele financiare respective;

d) grup - un grup de entități, format dintr-o societate-mamă, filialele sale și entitățile în care societatea-mamă sau filialele sale dețin o participație, precum și un grup de entități legate între ele printr-o relație, alta decât cea dintre o societate-mamă și o filială, respectiv o relație în următorul sens:

(i) o entitate sau mai multe entități sunt conduse pe o bază unică, în virtutea unui contract încheiat cu acea entitate ori a prevederilor din statutul sau actul constitutiv al acelor entități;

(îi) organele de administrare, de conducere sau de supraveghere ale uneia sau mai multor entități sunt formate din aceleași persoane reprezentând majoritatea decizională, aflate în funcție în cursul exercițiului financiar și până la întocmirea situațiilor financiare consolidate;

e) investment grade - ratingul de performanță acordat emitenților de valori mobiliare de către agențiile de evaluare specializate;

f) persoană relevantă în raport cu administratorul - se înțelege oricare dintre următoarele persoane:

(i) un director, conducător sau echivalent al administratorului;

(îi) un angajat (salariat) al administratorului, precum și orice altă persoană fizică ce își oferă serviciile la dispoziția și sub controlul administratorului și care este implicată în desfășurarea de către administrator a activității de administrare a fondului de pensii;

(iii) persoană fizică/juridică direct implicată în furnizarea serviciilor către administrator în baza unui contract de externalizare;

g) persoană responsabilă cu investirea - persoana cu atribuții de coordonare/conducere a direcției de investiții;

h) private equity - acțiuni la companii private care nu sunt listate pe piețe reglementate;

i) rating - evaluarea făcută de o agenție specializată asupra riscurilor asociate unui emitent, unei obligațiuni sau unui alt titlu de creanță, pe parcursul vieții instrumentului financiar evaluat;

j) societate-mamă - o entitate care se află în una dintre următoarele situații:

(i) are majoritatea drepturilor de vot într-o altă entitate, denumită filială;

(îi) are dreptul de a numi sau de a înlocui majoritatea membrilor organelor de administrare, de conducere sau de supraveghere ale altei entități, denumită filială, și este în același timp acționar/asociat sau membru al acelei entități;

(iii) are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra unei entități, denumită filială, al cărei acționar/asociat sau membru este, în virtutea unui contract încheiat cu acea entitate ori a unor prevederi din actul constitutiv al entității, în cazul în care legislația aplicabilă filialei îi permite acesteia să fie supusă unor astfel de contracte sau prevederi;

(iv) este acționar/asociat sau membru al unei entități și majoritatea membrilor organelor de administrare, de conducere sau de supraveghere ale acelei filiale, aflați în funcție în exercițiul financiar în curs, în exercițiul financiar anterior și până la data la care sunt întocmite situațiile financiare consolidate, au fost numiți numai ca rezultat al exercitării drepturilor sale de vot; această prevedere nu se aplică în cazul în care o altă entitate are față de acea filială drepturile prevăzute la pct. (i), (îi) sau (iii);

(v) este acționar/asociat sau membru al unei entități și controlează singură, în baza unui acord încheiat cu alți acționari/asociați sau membri ai acelei entități, denumită filială, majoritatea drepturilor de vot în acea filială;

(vi) are dreptul de a exercita sau, în opinia autorităților competente, exercită în fapt o influență dominantă ori un control asupra altei entități, denumită filială;

(vii) societatea-mamă împreună cu o altă entitate, denumită filială, sunt conduse pe o bază unică de către societatea-mamă;

k) tranzacție personală - o tranzacție cu un instrument financiar efectuată de către sau în numele unei persoane relevante în raport cu administratorul, în situația în care acea persoană relevantă acționează în afara obiectului activității pe care o desfășoară în acea calitate.

Capitolul II Atribuțiile administratorului cu privire la activitatea de investire

Secțiunea 1 Dispoziții generale

Articolul 3

Administratorul investește activele fondului de pensii administrat privat cu respectarea politicii investiționale autorizate de Comisie, având ca obiectiv maximizarea veniturilor rezultate din investiții, prin investirea prudențială a activelor fondului de pensii, în folosul exclusiv al participanților sau, după caz, al beneficiarilor și în conformitate cu prevederile legale.

Articolul 4

Administratorul are următoarele obligații:

a) să asigure investirea activelor fondurilor de pensii administrate privat cu respectarea limitelor prevăzute de lege și a celor stabilite prin prospectul schemei de pensii;

b) să investească activele fondurilor de pensii administrate privat într-un mod care să asigure securitatea, calitatea, lichiditatea și profitabilitatea activelor fondului de pensii administrat privat;

c) să asigure diversificarea portofoliului fondului de pensii administrat privat, în vederea dispersiei riscului și a menținerii unui grad adecvat de lichiditate. Activele se vor diversifica în mod corespunzător, astfel încât să se evite dependența excesivă de un anumit activ, emitent sau grup de societăți comerciale, precum și concentrări de riscuri pe ansamblul activelor.

Articolul 5

În exercitarea atribuțiilor sale, administratorului îi sunt interzise următoarele:

a) să negocieze și să încheie tranzacții în numele și în contul altor persoane decât fondul de pensii administrat privat pe care îl administrează, cu excepția tranzacțiilor permise de legislația în vigoare;

b) să externalizeze, în sensul transferării de atribuții pe bază de contract sau încredințării executării anumitor obligații către un alt administrator sau către o societate comercială, activitățile prevăzute la art. 57 alin. (1) lit. a), b), c), d), e) și f) din Lege.

Secțiunea 2 Reglementări interne

Articolul 6

Reglementările interne ale administratorului cu privire la activitatea de investire vor fi aprobate de consiliul de administrație/consiliul de supraveghere și se vor referi, fără a se limita la:

a) proceduri referitoare la tranzacțiile în interesul propriu al administratorului sau tranzacțiile personale ale salariaților acestuia;

b) proceduri adecvate care să asigure separarea instrumentelor financiare aparținând fondului de pensii administrat privat de cele aparținând administratorului, precum și de cele ale celorlalte fonduri de pensii facultative administrate de același administrator;

c) proceduri de administrare a riscului, care să includă metode de evaluare a riscurilor investiționale, a riscului de credit, a riscului de piață, riscului de lichiditate, riscului operațional, riscului reputațional etc.;

d) proceduri adecvate care să asigure posibilitatea ca toate operațiunile efectuate de administrator să fie reconstituite, inclusiv în ceea ce privește părțile implicate, timpul și locul unde au fost efectuate, să asigure păstrarea înregistrărilor tranzacțiilor desfășurate, în conformitate cu prevederile

Normei Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 2/2008

privind organizarea activității de arhivă la administratorii de fonduri de pensii private, aprobată prin

Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 3/2008 ;

e) proceduri adecvate care să detalieze competențele și modul în care se administrează activele fondului.

Capitolul III Gestionarea conflictului de interese

Articolul 7

(1)

Administratorul trebuie să ia toate măsurile astfel încât să se asigure că situațiile de conflict de interese între societate, inclusiv conducători, salariați, societatea-mamă, grupul din care administratorul face parte sau orice persoană afiliată ori aflată în mod direct sau indirect în poziție de control față de societate, și fondul de pensii, precum și între combinații ale situațiilor de mai sus sunt identificate și gestionate astfel încât interesele fondului de pensii să nu fie afectate.

(2)

De asemenea, administratorul se va asigura că nu există un conflict între interesul participantului la fondul de pensii și interesele personale ale unui angajat, atunci când angajatul are interese în calitatea sa de persoană privată.

(3)

În vederea identificării tipurilor de conflict de interese care apar în cursul furnizării serviciilor de administrare a portofoliului fondului de pensii și a serviciilor conexe sau a combinării acestora și a căror existență ar putea prejudicia interesele unui fond, administratorul va lua în considerare, în baza unor criterii minime stabilite la nivelul societății, situația în care o persoană relevantă sau o persoană legată de aceasta în mod direct ori indirect prin control se află în oricare din următoarele situații:

a) administratorul sau acea persoană ar putea obține un câștig financiar ori ar putea evita o pierdere financiară, pe cheltuiala fondului;

b) administratorul sau acea persoană beneficiază de un stimulent financiar ori de un altfel de stimulent pentru a favoriza o societate comercială cu care va încheia un contract de orice tip.

Articolul 8

Administratorul trebuie să dispună măsurile și procedurile necesare pentru a se asigura că sunt respectate:

a) cerința ca personalul direcției de investiții care efectuează activități de analiză financiară și alte persoane relevante să nu se implice în tranzacții personale sau să procedeze la sfătuirea ori determinarea oricăror persoane de a proceda la efectuarea de tranzacții cu instrumentele financiare supuse cercetării sau cu orice instrumente financiare legate de acestea, înainte ca rezultatele cercetării să fie utilizate de fondul de pensii;

b) cerința ca tranzacțiile personale identificate la nivelul administratorului fondului de pensii să fie evidențiate într-un registru care să includă orice aprobare sau interdicție în legătură cu acestea;

c) interdicțiile prevăzute la cap. VII.

Articolul 9

Procedurile întocmite în aplicarea art. 8 lit. b) trebuie să fie astfel concepute încât să asigure în mod distinct următoarele:

a) fiecare persoană relevantă cunoaște restricțiile cu privire la tranzacțiile personale, precum și măsurile stabilite de către administrator cu privire la tranzacțiile personale și la dezvăluirea informațiilor;

b) administratorul este informat de îndată cu privire la orice tranzacție personală la care participă o persoană relevantă, fie în baza unei notificări cu privire la acea tranzacție, fie prin alte proceduri care permit administratorului să identifice asemenea tranzacții.

Capitolul IV Procedura de încadrare în grade de risc a fondurilor de pensii administrate privat

Articolul 10

(1)

Unui fond de pensii administrat privat i se va asocia un grad de risc.

(2)

În funcție de gradul de deținere a instrumentelor cu risc scăzut ca procent (%) din totalul activelor fondului de pensii administrat privat, fondului de pensii administrat privat i se poate asocia unul dintre următoarele grade de risc:

a) grad de risc scăzut al unui fond de pensii administrat privat - total dețineri de IRS din totalul activului fondului: 100%-85%;

b) grad de risc mediu al unui fond de pensii administrat privat - total dețineri de IRS din totalul activului fondului: 85%-65%;

c) grad de risc ridicat al unui fond de pensii administrat privat - total dețineri de IRS din totalul activului fondului: 65%-50%.

Articolul 11

Administratorul fondului de pensii administrat privat are obligația să corecteze, inclusiv prin măsuri active, abaterea de la gradul de risc declarat în prospectul schemei de pensii, în maximum 60 de zile calendaristice de la data depășirii/scăderii pasive peste/sub limitele aferente gradului de risc declarat.

Capitolul V Investițiile fondului de pensii administrat privat

Secțiunea 1 Reguli generale

Articolul 12

Pe toată durata funcționării fondului de pensii administrat privat, administratorul va respecta structura de portofoliu prevăzută în prospectul schemei de pensii autorizat de către Comisie.

Articolul 13

(1)

Administratorul poate investi activele fondului de pensii administrat privat pe următoarele piețe financiare:

a) piața monetară;

b) piața de capital.

(2)

Administratorul poate investi atât pe piața primară, cât și pe piețe secundare reglementate, inclusiv pe piața secundară bancară.

Articolul 14

Activele fondului de pensii vor fi investite în instrumentele financiare prevăzute la art. 25 alin. (1) lit. a)-h) din Lege și de prezenta normă, cu respectarea următoarelor limite maxime pentru fiecare instrument:

a) 20% din activele fondului de pensii vor putea fi investite în instrumente ale pieței monetare, cu respectarea următoarelor sublimite:

(i) conturi în lei sau în valută liber convertibilă la bănci autorizate să funcționeze pe teritoriul României, Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European - 5%;

(îi) depozite în lei sau în valută liber convertibilă la bănci autorizate să funcționeze pe teritoriul României, Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European, pentru o perioadă de până la 180 de zile calendaristice - 20%;

(iii) depozite în lei sau în valută liber convertibilă la bănci autorizate să funcționeze pe teritoriul României, Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European, pentru o perioadă mai mare de 180 de zile calendaristice - 20%;

b) 70% din activele fondului de pensii vor putea fi investite în titluri de stat din România, state membre ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, cu respectarea următoarelor sublimite:

(i) titluri de stat cu scadența mai mică de un an - 50%;

(îi) titluri de stat cu scadența mai mare de un an - 70%;

c) 30% din activele fondului de pensii vor putea fi investite în obligațiuni și alte valori mobiliare emise de autorități ale administrației publice locale din România, state membre ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European;

d) 50% din activele fondului de pensii vor putea fi investite în valori mobiliare tranzacționate pe piețe reglementate din România, state membre ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, cu respectarea următoarelor sublimite:

(i) acțiuni tranzacționate pe piețe reglementate din România - 35%;

(îi) acțiuni tranzacționate pe piețe reglementate din state membre ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, altele decât România - 35%;

(iii) obligațiuni corporatiste ale emitenților din România - 30%;

(iv) obligațiuni corporatiste ale emitenților din state membre ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, altele decât România, care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 17 - 30%;

e) 15% din activele fondului de pensii vor putea fi investite în titluri de stat emise de state terțe, indiferent de termenul până la maturitate, cu respectarea următoarelor sublimite:

(i) titluri de stat din S.U.A., Canada, Japonia -15%;

(îi) titluri de stat din alte state terțe care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 17 - 5%;

f) 10% din activele fondului de pensii vor putea fi investite în obligațiuni și alte valori mobiliare emise de autorități ale administrației publice locale din state terțe, cu respectarea următoarelor sublimite:

(i) obligațiuni și alte valori mobiliare emise de autorități ale administrației publice locale din S.U.A., Canada, Japonia - 10%;

(îi) obligațiuni și alte valori mobiliare emise de autorități ale administrației publice locale din state terțe care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 17 - 5%;

g) 5% din activele fondului de pensii vor putea fi investite în obligațiuni emise de organisme străine neguvernamentale, altele decât cele menționate la lit. j), tranzacționate pe piețe reglementate care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 17;

h) 5% din activele fondului de pensii vor putea fi investite în titluri de participare emise de organisme de plasament colectiv în valori mobiliare din România, state membre ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European și din state terțe;

i) 2% din activele fondului de pensii vor putea fi investite în private equity la companii din România, state membre ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European;

j) 15% din activele fondului de pensii vor putea fi investite în obligațiuni emise de Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană de Investiții, tranzacționate pe piețe reglementate care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 17;

k) 3% din activele fondului de pensii vor putea fi investite în mărfuri și derivate pe mărfuri precum: țiței și derivați ai acestuia, bumbac, cafea, grâu, cupru, aluminiu, zinc, metale prețioase, tranzacționate pe burse reglementate și specializate din Uniunea Europeană și S.U.A.

Articolul 15

(1)

Administratorul poate investi într-un singur emitent sau în fiecare categorie de active ale acestuia, fără a depăși în total 5%, precum și în activele unui grup de emitenți și persoanele afiliate acestora, fără a depăși în total 10%.

(2)

Limitele prevăzute la alin. (1) se referă la toate tipurile de investiții permise de lege și de prezenta normă, inclusiv conturi și depozite bancare, cu excepția titlurilor de stat.

Secțiunea 2 Reguli speciale

Articolul 16

Administratorul va urmări investirea în acțiuni tranzacționate ale emitenților care îndeplinesc cel puțin condițiile de admitere la categoria a 2-a a Bursei de Valori București.

Articolul 17

Administratorul poate investi numai în acele obligațiuni sau alte titluri de creanță din state aparținând Uniunii Europene sau Spațiului Economic European ori statelor terțe, cu excepția României, care au primit din partea agențiilor de rating internaționale calificativul "investment grade".

Articolul 18

În cazul în care în procesul de investire sunt depășite în mod pasiv limitele prevăzute la art. 14 și 15, în maximum 30 de zile calendaristice de la data depășirii limitei, administratorul fondului de pensii administrat privat are obligația să corecteze, inclusiv prin măsuri active, abaterea de la limitele investiționale prevăzute de legislația în vigoare și în prospectul schemei de pensii private.

Articolul 19

Administratorii pot proteja portofoliul de investiții al fondului de pensii administrat privat împotriva riscului valutar și a riscului de dobândă, prin instrumente financiare specifice.

Capitolul VI Decizia de investire, atribuțiile persoanei responsabile cu investirea și autorizarea acesteia

Secțiunea 1 Decizia de investire și atribuțiile persoanei responsabile cu investirea

Articolul 20

Decizia de investire se va lua cu respectarea politicii investiționale, a limitelor de investire prevăzute de prospectul schemei de pensii private autorizat de către Comisie și a reglementărilor în vigoare.

Articolul 21

În vederea gestionării operațiunilor zilnice ale fondului de pensii, administratorul va avea în structura sa organizatorică o direcție de investiții organizată în mod distinct, responsabilă cu analiza oportunităților investiționale și plasarea activelor în conformitate cu strategia stabilită de conducătorii administratorului, după caz.

Articolul 22

Persoana responsabilă cu investirea va avea cel puțin următoarele atribuții în domeniul său de activitate:

a) să organizeze activitatea direcției de investiții;

b) să asigure investirea activelor, cu respectarea limitelor prevăzute de lege și a celor stabilite prin prospectul schemei de pensii;

c) să asigure diversificarea portofoliului fondului de pensii administrat privat în vederea dispersiei riscului și a menținerii unui grad adecvat de lichiditate;

d) să efectueze analize prealabile investirii asupra riscului de investiție și a costurilor implicate;

e) să asigure dezvoltarea de politici și proceduri adecvate privind analiza oportunităților investiționale și a plasării activelor;

f) să asigure respectarea reglementărilor prudențiale;

g) să asigure informarea consiliului de administrație/ consiliului de supraveghere asupra problemelor și evoluțiilor semnificative care ar putea influența profilul de risc al fondului de pensii administrat privat;

h) să stabilească sisteme de raportare detaliate și oportune către consiliul de administrație și/sau consiliul de supraveghere, după caz, care să permită acestora să efectueze o evaluare corectă a activității desfășurate.

Secțiunea 2 Autorizarea persoanei responsabile cu investirea

Articolul 23

Persoana responsabilă cu activitatea de investire își desfășoară activitatea în baza deciziei de autorizare emise de Comisie.

Articolul 24

Comisia autorizează persoana responsabilă cu investirea, dacă aceasta îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

a) să aibă încheiat un contract de muncă cu normă întreagă sau un contract de mandat cu societatea administrator de pensii și să desfășoare activități de investire numai în cadrul acelei societăți;

b) să fie absolventă a unei instituții de învățământ superior de lungă durată;

c) să aibă experiență profesională de cel puțin 3 ani în domeniul financiar-bancar/administrării de investiții;

d) să nu fi fost condamnată pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, precum și alte infracțiuni de natură economică;

e) să nu fi fost sancționată de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, Banca Națională a României sau de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor cu interzicerea desfășurării de activități pe piețele supravegheate de acestea ori de către o autoritate de supraveghere din domeniul financiar-bancar din străinătate sau să se fi aflat în altă situație care, prin aspectele relevate, ar putea avea efecte negative asupra imaginii administratorului la care persoana în cauză va activa ca persoană responsabilă cu investirea în cadrul direcției de investiții;

f) să nu fie membră în consiliul de administrație/conducător, angajat sau să aibă orice relație contractuală, directă ori indirectă, cu un alt administrator al unui fond de pensii administrat privat, cu instituția de credit care îndeplinește funcția de depozitar al fondului de pensii administrat de către administratorul la care acesta este angajat, cu o societate de servicii de investiții financiare cu care administratorul la care persoana este angajată se află în relație contractuală.

Articolul 25

Administratorul transmite Comisiei cererea de autorizare a persoanei responsabile cu investirea din cadrul instituției sale, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, împreună cu următoarele documente:

a) copie de pe actul de identitate al persoanei care urmează a fi numită persoană responsabilă cu investirea, a cărei conformitate cu originalul va fi certificată de posesorul actului de identitate;

b) curriculum vitae întocmit conform modelului prevăzut în anexa nr. 2;

c) copie de pe actul care atestă că are studii superioare de lungă durată, absolvite cu examen de licență sau de diplomă, după caz;

d) copie de pe contractul de muncă sau contractul de mandat, după caz;

e) chestionarul al cărui model este prevăzut în anexa nr. 3, completat și semnat de această persoană;

f) declarație pe propria răspundere, din care să rezulte că persoana în cauză nu se află în vreuna dintre situațiile de incompatibilitate prevăzute de Lege;

g) certificatul de cazier judiciar și certificatul de cazier fiscal;

h) declarația nr. 1 și declarația nr. 2, prevăzute în anexele nr. 4 și 5.

Articolul 26

Comisia analizează și hotărăște cu privire la eliberarea deciziei de autorizare a persoanei responsabile cu investirea în termen de 30 de zile calendaristice de la înregistrarea dosarului complet al solicitantului.

Articolul 27

(1)

Orice solicitare a Comisiei privind informațiile suplimentare sau de modificare a documentelor prezentate inițial întrerupe termenul prevăzut la art. 26, un nou termen începând să curgă de la data depunerii respectivelor informații sau modificări, depunere care nu poate fi făcută mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data solicitării Comisiei, sub sancțiunea respingerii cererii.

(2)

În situația în care documentele depuse sunt incomplete, ilizibile sau se constată depunerea acestora într-o formă necorespunzătoare, precum și lipsa unor documente, acestea sunt returnate solicitantului spre completare sau înlocuire, după caz.

Articolul 28

Decizia de autorizare se comunică administratorului în termen de 5 zile calendaristice de la data adoptării acesteia.

Articolul 29

Orice modificare a documentelor sau a condițiilor pe baza cărora s-a eliberat decizia de autorizare a persoanei responsabile cu investirea va fi supusă autorizării Comisiei.

Secțiunea 3 Respingerea cererii de autorizare a persoanei responsabile cu investirea din cadrul societății administrator de pensii private

Articolul 30

(1)

Neîndeplinirea uneia dintre condițiile prevăzute în prezenta normă duce la respingerea cererii de autorizare a persoanei responsabile cu investirea din cadrul societății administrator de pensii private.

(2)

Decizia de respingere, scrisă și motivată, se comunică administratorului în termen de 5 zile calendaristice de la adoptarea acesteia.

(3)

Decizia de respingere poate fi contestată în termen de maximum 30 de zile de la data comunicării ei, în conformitate cu legislația în vigoare.

Articolul 31

O nouă cerere de autorizare poate fi adresată Comisiei numai dacă au fost remediate deficiențele care au constituit motivele de respingere a cererii inițiale.

Secțiunea 4 Retragerea autorizației persoanei responsabile cu investirea din cadrul societății administrator de pensii private

Articolul 32

Comisia poate retrage autorizația persoanei responsabile cu investirea din cadrul societății administrator de pensii private în următoarele condiții:

a) dacă decizia de autorizare a fost obținută pe baza unor informații sau documente false ori care au indus în eroare;

b) în situația în care nu mai sunt îndeplinite condițiile avute în vedere la autorizare;

c) la cererea administratorului;

d) ca sancțiune.

Articolul 33

(1)

Decizia de retragere, scrisă și motivată, se comunică administratorului în termen de 5 zile calendaristice de la adoptarea acesteia.

(2)

Decizia de retragere poate fi contestată în termen de maximum 30 de zile de la data comunicării ei, în conformitate cu legislația în vigoare.

Articolul 34

Administratorul are obligația să solicite Comisiei retragerea autorizației persoanei responsabile cu investirea cel târziu la data încetării sau schimbării raporturilor de muncă sau a mandatului.

Articolul 35

Înlocuirea persoanei responsabile cu investirea din cadrul administratorilor de pensii private se va face în termen de 45 de zile de la data menționată la art. 34 și va fi notificată imediat Comisiei, urmând să se parcurgă etapele pentru obținerea deciziei de autorizare a persoanei nou-numite în această funcție.

Capitolul VII Interdicții privind investițiile

Articolul 36

Administratorii nu pot investi activele fondului de pensii pe care îl administrează în:

a) instrumente financiare tranzacționate pe alte piețe decât pe piețe reglementate, cu excepția celor de pe piața secundară bancară;

b) operațiuni de vânzare în lipsă sau de împrumut cu valori mobiliare admise la tranzacționare;

c) instrumente financiare emise de către societatea-mamă a administratorului, grupul din care administratorul face parte, precum și de către orice altă persoană afiliată sau aflată în mod direct sau indirect în poziție de control față de societate;

d) orice alte active care nu pot fi identificate sau a căror evaluare este incertă.

Articolul 37

(1)

Administratorului, analiștilor financiari și persoanelor relevante implicate în producerea cercetării pentru investiții le este interzis să accepte stimulente de la persoanele având un interes material legat de subiectul cercetării pentru investiții.

(2)

Administratorul, analiștii financiari și alte persoane relevante implicate în producerea cercetării pentru investiții nu trebuie să promită emitenților asigurarea unei cercetări favorabile.

Capitolul VIII Dispoziții finale

Articolul 38

(1)

În termen de 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei norme, administratorul are obligația să finalizeze reorganizarea internă a activității sale în conformitate cu prevederile prezentei norme, inclusiv prin autorizarea persoanei responsabile cu investirea.

(2)

Persoanele autorizate/avizate de Comisie în vederea desfășurării activității de investiții în cadrul unui administrator de pensii private până la intrarea în vigoare a prezentei norme nu trebuie să reia procedura de autorizare.

Articolul 39

Termenele prevăzute de prezenta normă care expiră într-o zi de sărbătoare legală sau într-o zi nelucrătoare se vor prelungi până la sfârșitul următoarei zile lucrătoare.

Articolul 41

Nerespectarea dispozițiilor cuprinse în prezenta normă se sancționează în conformitate cu prevederile legislației în vigoare, respectiv art.16, art. 81 alin. (1) lit. c), art. 140 alin. (1), art. 141 alin. (1) lit. g), alin. (2), (3), (4), (6), (7), (9), (10) din Lege.

Articolul 42

Prezenta normă intră în vigoare la data de 1 mai 2009.

Articolul 43

Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta normă.

Anexa 1 la normă

Pagina 1/1

DATE DE IDENTIFICARE ALE SOCIETĂȚII

CERERE PENTRU AUTORIZAREA PERSOANEI

RESPONSABILE CU INVESTIREA

Subsemnatul(a)

............................/(numele și prenumele)..........................,

în calitate de reprezentant legal al administratorului

........................../(denumirea societății de administrare)...........,

având sediul social: ...../(localitatea, strada și numărul).................,

........................../(județul, codul poștal)..........................,

solicit autorizarea persoanei responsabile cu investirea, respectiv a dnei,

dlui ...................../(numele și prenumele persoanei)................. .

Date de contact ale persoanei responsabile cu investirea:

Numărul de telefon: ......................... Numărul de fax: ...............

Adresa de poștă electronică .................................................

Prezenta cerere este însoțită de un număr de ............ ....... documente,

totalizând un număr de ............ file.

Semnătura reprezentantului legal: ...........................................

Data: ................................

FALSE DECLARAȚII SAU OMISIUNI INTENȚIONATE ALE UNOR FAPTE

POT CONSTITUI ÎNCĂLCĂRI ALE LEGII PENALE

Anexa 2 la normă

Curriculum vitae

Informații personale

Nume/Prenume

Numele și prenumele

Adresa

Numărul imobilului, numele străzii, codul poștal, localitatea, țara

Telefon

Fix:

Mobil:

Fax

E-mail

Cetățenia

Data nașterii

Sex

Experiența profesională

Perioada

Menționați pe rând fiecare experiența profesională relevantă, începând cu cea mai recentă dintre acestea.

Funcția sau postul ocupat

Principalele activități și responsabilități

Numele și adresa angajatorului

Tipul activității sau sectorul de activitate

Educație și formare

Perioada

Menționați pe rând fiecare formă de învățământ și program de formare profesională urmat, începând cu cel mai recent.

Calificarea/diploma obținută

Domenii principale studiate/competențe dobândite

Numele și tipul instituției de învățământ

Nivelul de clasificare a formei de învățământ

Aptitudini și competențe personale

Limba maternă

Precizați limba maternă

Limba(i) străină(e) cunoscută/e

Autoevaluare

Înțeles

Vorbit

Scris

Abilități de ascultare

Abilități de citire

Interacțiune

Exprimare

Limba

Limba

Competențe și cunoștințe de utilizare a calculatorului

Descrieți competențele și indicați contextul în care au fost dobândite.

Alte competențe și aptitudini

Descrieți competențele și indicați contextul în care au fost dobândite.

Informații suplimentare

Indicați alte informații utile care nu au fost menționate anterior, de exemplu: persoane de contact, referințe etc.

Anexa 3 la normă

CHESTIONAR

pentru persoana responsabilă cu activitatea

de investire a activelor din cadrul societății

administrator de pensii private

Acest chestionar va fi completat de către persoana propusă ca persoană responsabilă cu investirea din cadrul societății administrator de pensii private. Chestionarul se întocmește potrivit acestui model; este obligatoriu a se răspunde la toate întrebările. Nu sunt acceptate chestionarele semnate prin reprezentare.

1. Denumirea și adresa societății administrator de pensii administrate privat pentru care se comunică informațiile:

................................................................................................................

2. Identitatea persoanei care urmează a fi numită persoană responsabilă cu investirea din cadrul societății administrator de pensii private (numele și prenumele, CNP, seria și numărul actului de identitate, emitentul și data emiterii acestuia, data și locul nașterii, cetățenia și domiciliul).

................................................................................................................

3. Funcția pe care o exercitați în cadrul societății. Se va prezenta și o scurtă descriere a atribuțiilor și responsabilităților aferente.

................................................................................................................

4. Comunicați orice informații suplimentare care ar putea fi considerate relevante pentru aprecierea calificării, experienței profesionale și a onorabilității dumneavoastră.

................................................................................................................

5. Ați fost sau sunteți acționar semnificativ (care deține cel puțin 10% din capitalul social sau din drepturile de vot) ori asociat într-o societate comercială? În această eventualitate, precizați denumirea societății comerciale și nivelul participației dumneavoastră.

................................................................................................................

6. Ați exercitat activități pentru care, potrivit dispozițiilor legale aplicabile, era prevăzută obligativitatea obținerii unei aprobări de la o autoritate de reglementare, supraveghere și/sau control din domeniul financiar-bancar din România sau din străinătate?

................................................................................................................

7. Ați avut, dumneavoastră sau societățile la care ați exercitat responsabilități de conducere și/sau de administrare ori la care ați fost acționar semnificativ ori asociat, dificultăți financiare majore sau v-ați aflat dumneavoastră ori respectivele entități în alte situații care să fi condus la proceduri judiciare sau extrajudiciare, finalizate ori aflate în curs de desfășurare? Dacă da, faceți orice precizare utilă.

................................................................................................................

8. Autoritățile însărcinate cu supravegherea în domeniul financiar-bancar din România sau din străinătate v-au refuzat vreo autorizație ori v-au aplicat vreo sancțiune dumneavoastră personal? Dar vreuneia dintre entitățile la care ați exercitat responsabilități de conducere și/sau de administrare ori la care ați fost acționar semnificativ ori asociat? Dacă da, dați detalii, indiferent dacă între timp a intervenit reabilitarea (se vor indica: autoritatea care a dispus sancționarea, fapta sancționată, sancțiunea și data aplicării sancțiunii).

................................................................................................................

9. Sunteți angajat sau aveți o relație contractuală cu o altă societate de administrare a investițiilor, societate de asigurare, societate de servicii de investiții financiare sau instituție de credit care îndeplinește funcția de depozitar? Dacă da, faceți orice precizare utilă.

................................................................................................................

10. Sunteți angajat sau aveți o relație contractuală cu o altă societate de administrare de pensii private? Dacă da, faceți orice precizare utilă.

................................................................................................................

Semnătura .....................

Data .............................

FALSE DECLARAȚII SAU OMISIUNI INTENȚIONATE ALE

UNOR FAPTE POT CONSTITUI ÎNCĂLCĂRI ALE LEGII PENALE

Anexa 4 la normă

DECLARAȚIA Nr. 1

privind afilierea

Declarația se întocmește potrivit acestui model. Nu sunt acceptate declarațiile semnate prin reprezentare.

Subsemnatul, ................................................., cu domiciliul în ..............................., posesor al actului de identitate tip ....., seria ..... nr. .............., eliberat de ............................... la data de ........................, valabil până la data de ......................., CNP ............................, în calitate de reprezentant al direcției de investiții al administratorului ..............................., declar prin prezenta că am/nu am calitatea de persoană afiliată, în raport cu o persoană fizică sau juridică, așa cum este definită la

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 411/2004

privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Relații de afiliere:

Nr.

crt.

Denumirea

societății/numele

și prenumele

persoanei fizice

Statul rezident al

societății în care

sunt deținute acțiuni

Participarea la capitalul

social al

societății/drepturile de

vot(%)

Semnătura .........................

Data ..............................

Anexa 5 la normă

DECLARAȚIA Nr. 2

privind deținerile reprezentând cel puțin

5% din capitalul social sau din drepturile

de vot ale unei societăți

Declarația se întocmește potrivit acestui model. Nu sunt acceptate declarațiile semnate prin reprezentare.

Subsemnatul, ............................................., cu domiciliul în ....................................., posesor al actului de identitate tip ......, seria ...... nr. ............, eliberat de ............................... la data de ...................., valabil până la data de ..............., CNP .........................., în calitate de reprezentant al direcției de investiții al administratorului .................................................., declar prin prezenta că am/nu am dețineri care reprezintă cel puțin 5% din capitalul social sau din drepturile de vot.

Dețineri individuale:

Nr.

crt

Numele și prenumele

persoanei fizice/

Denumirea societății

cu care declarantul

se află în relații

de afiliere

Felul afilierii, conform

art. 2 alin. (2) din Legea

nr. 411/2004 privind

fondurile de pensii

administrate privat,

republicată, cu

modificările și

completările ulterioare

Participarea la capitalul

social al

societății/drepturile

de vot (%)

Semnătura .........................

Data ..............................

FALSE DECLARAȚII SAU OMISIUNI INTENȚIONATE

ALE UNOR FAPTE POT CONSTITUI ÎNCĂLCĂRI ALE LEGII PENALE

-----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.