Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 99/2009

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 15, 21, 24 și 30 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor

prezumat în vigoare

Data actului
20 ianuarie 2009
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 119 din 26 februarie 2009
Citat de
5 acte
Citează
3 acte
Structură
0 articole · 12.404 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • OG nr. 2/2001 12 iulie 2001 (prevederi anume) privind regimul juridic al contravențiilor

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 15, 21, 24 și 30 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, excepție ridicată de Remus Pacsa în Dosarul nr. 255/325/2008 a Judecătoriei Timișoara, cauză ce face obiectul Dosarului nr. 1.811D/2008 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul și în dosarele nr. 1.966D/2008, nr. 2.147D/2008, nr. 2.184D/2008, nr. 2.388D/2008 și nr. 2.389D/2008, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de Constantin Rusu în Dosarul nr. 11.026/325/2008, de Simona Claudia Tamasan în Dosarul nr. 2.371/325/2008, de Corina Marinescu în Dosarul nr. 7.090/325/2008, de Mihai Nicolae în Dosarul nr. 9.164/325/2008 și de Ciprian-Silviu Pogan în Dosarul nr. 1.519/325/2008, toate fiind cauze înregistrate pe rolul Judecătoriei Timișoara.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, văzând identitatea de obiect a acestor cauze, din oficiu pune în discuție problema conexării lor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare a cauzelor.

Curtea, în temeiul art. 14 și al

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 2.389D/2008, nr. 2.388D/2008, nr. 2.184D/2008, nr. 2.147D/2008 și nr. 1.966D/2008 la Dosarul nr. 1.811D/2008, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin Încheierea din 23 iulie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 255/325/2008, încheierile din 11 septembrie 2008, pronunțate în dosarele nr. 11.026/325/2008 și nr. 9.164/325/2008, încheierile din 2 octombrie 2008, pronunțate în dosarele nr. 2.371/325/2008 și nr. 1.519/325/2008 și prin Încheierea din 6 octombrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 7.090/325/2008, Judecătoria Timișoara a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 15, 21, 24 și 30 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor.

Excepțiile au fost ridicate de Remus Pacsa, de Constantin Rusu, de Simona Claudia Tamasan, de Corina Marinescu, de Mihai Nicolae și de Ciprian-Silviu Pogan în cauze de contencios administrativ având ca obiect soluționarea unei plângeri contravenționale.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 15, 21, 24 și 30 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001. Textele de lege criticate au următorul conținut:

- Art. 15: "(1) Contravenția se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori.

(2) Pot fi agenți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului de Interne, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și de alți conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului București, precum și de alte persoane prevăzute în legi speciale.

(3) Ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului de Interne constată contravenții privind: apărarea ordinii publice; circulația pe drumurile publice; regulile generale de comerț; vânzarea, circulația și transportul produselor alimentare și nealimentare, țigărilor și băuturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului."

- Art. 21: "(1) În cazul în care prin actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică și sancțiunea.

(2) Dacă, potrivit actului normativ de stabilire și sancționare a contravenției, agentul constatator nu are dreptul să aplice și sancțiunea, procesul-verbal de constatare se trimite de îndată organului sau persoanei competente să aplice sancțiunea. În acest caz sancțiunea se aplică prin rezoluție scrisă pe procesul-verbal.

(3) Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal."

- Art. 24: "(1) Persoana împuternicită să aplice sancțiunea dispune și confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții. În toate situațiile agentul constatator va descrie în procesul-verbal bunurile supuse confiscării și va lua în privința lor măsurile de conservare sau de valorificare prevăzute de lege, făcând mențiunile corespunzătoare în procesul-verbal.

(2) În cazul în care bunurile nu se găsesc contravenientul este obligat la plata contravalorii lor în lei.

(3) Agentul constatator are obligația să stabilească cine este proprietarul bunurilor confiscate și, dacă acestea aparțin unei alte persoane decât contravenientul, în procesul-verbal se vor menționa, dacă este posibil, datele de identificare a proprietarului sau se vor preciza motivele pentru care identificarea nu a fost posibilă."

- Art. 30: "(1) Dacă persoana împuternicită să aplice sancțiunea apreciază că fapta a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, constituie infracțiune, sesizează organul de urmărire penală competent.

(2) În cazul în care fapta a fost urmărită ca infracțiune și ulterior s-a stabilit de către procuror sau de către instanță că ea ar putea constitui contravenție, actul de sesizare sau de constatare a faptei, împreună cu o copie de pe rezoluția, ordonanța sau, după caz, de pe hotărârea judecătorească, se trimite de îndată organului în drept să constate contravenția, pentru a lua măsurile ce se impun conform legii.

(3) Termenul de 6 luni pentru aplicarea sancțiunii în cazul prevăzut la alin. (2) curge de la data sesizării organului în drept să aplice sancțiunea."

În opinia autorului excepției, textele de lege menționate contravin următoarelor dispoziții din Constituție: art. 20 - Tratele internaționale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 23 - Libertatea individuală, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 124 - Înfăptuirea justiției și art. 126 alin. (6) care garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, cu unele excepții expres prevăzute.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, având un conținut identic, se susține, în esență, că textele de lege criticate sunt contrare normelor constituționale invocate, deoarece, potrivit acestora, sarcina probei revine contravenientului,în calitate de contestator, ceea ce încalcă prezumția de nevinovăție. Organul constatator, pe de altă parte, are largi competențe în privința constatării contravențiilor, stabilirii vinovăției și aplicării sancțiunilor, fiind scutit de orice sarcină a probării acuzațiilor și sancțiunilor îndreptate împotriva contravenientului. Mai mult, în Hotărârea pronunțată în Cauza Anghel împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, și în materie contravențională, contravenienții beneficiază de prezumția de nevinovăție, agentul constatator fiind obligat să facă dovada celor consemnate în procesul-verbal de constatare a contravenției.

Judecătoria Timișoara apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile

art. 15, 21, 24 și 30 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al

Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate au mai fost examinate de instanța de contencios constituțional, prin raportare la aceleași norme fundamentale invocate și în prezenta cauză. Prin

Decizia nr. 69 din 15 ianuarie 2009 , în curs de publicare, Curtea Constituțională a statuat că prevederile

art. 15, 21, 24 și 30 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor sunt constituționale, reținând, în esență, că acestea "nu interzic accesul persoanelor nemulțumite de modul de constatare a contravențiilor și aplicarea sancțiunilor corespunzătoare de a face plângere la instanța de judecată, ori exercitarea dreptului la apărare pe tot parcursul procesului".

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței în materie a Curții, soluția reținută prin decizia amintită, precum și considerentele care au fundamentat-o sunt valabile și în prezenta cauză.

În plus, în acest dosar este invocată și încălcarea prevederilor art. 23 din Constituție, referitoare la libertatea individuală; or, aceste norme sunt aplicabile în materie penală și nu în cea contravențională, astfel că nu sunt incidente în cauză. Cât privește invocarea art. 20 din Legea fundamentală, Curtea constată că aceste norme se referă la aplicarea cu prioritate a tratatelor internaționale privind drepturile omului, la care România este parte. Autorul excepției nu invocă însă astfel de reglementări internaționale pretins încălcate, astfel că această critică nu poate fi reținută.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 15, 21, 24 și 30 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, excepție ridicată de Remus Pacsa în Dosarul nr. 11.026/325/2008, de Constantin Rusu în Dosarul nr. 255/325/2008, de Simona Claudia Tamasan în Dosarul nr. 2.371/325/2008, de Corina Marinescu în Dosarul nr. 7.090/325/2008, de Mihai Nicolae în Dosarul nr. 9.164/325/2008 și de Ciprian-Silviu Pogan în Dosarul nr. 1.519/325/2008, toate fiind cauze înregistrate pe rolul Judecătoriei Timișoara.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 ianuarie 2009.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi
___________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.