Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 201/2009

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 403 alin. 1 și art. 399 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă

prezumat în vigoare

Data actului
17 februarie 2009
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 176 din 20 martie 2009
Citează
5 acte
Structură
0 articole · 8.663 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent-șef

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 403 alin. 1 și art. 399 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Unicredit Țiriac Bank" - S.A. din București în Dosarul nr. 14.962/3/2008 al Tribunalului București - Secția a VI-a comercială.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 1 iulie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 14.962/3/2008, Tribunalul București - Secția a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 403 alin. 1 și art. 399 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă.

Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Unicredit Țiriac Bank" - S.A. din București într-o cauză comercială având ca obiect o contestație la executare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textul de lege criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (1) și (3) și art. 24. De asemenea, autorul mai invocă și încălcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Instanța de judecată apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră textul de lege criticat ca fiind constituțional.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 403 alin. 1 și art. 399 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, având următorul cuprins:

- Art. 403 alin. 1: "Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel.";

- Art. 399 alin. 1 și 3: "Împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281^1, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege. [...]

În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanța judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (1), (2) și (3) referitoare la accesul liber la justiție și art. 24 privind dreptul la apărare. De asemenea, autorul mai invocă și încălcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.

În ceea ce privește criticile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea reține că prin

Decizia nr. 540 din 7 iunie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 15 august 2007, a statuat că, întrucât plata cauțiunii nu constituie o condiție de admisibilitate a contestației la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea provizorie a executării silite, instituirea acestei obligații nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiție.

De asemenea, prin

Decizia nr. 365 din 17 aprilie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 22 mai 2007, Curtea a statuat că aceste texte de lege nu contravin prevederilor art. 21 din Constituție. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la

art. 24 din Legea fundamentală, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 8 din 10 ianuarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 17 februarie 2006, că aceste susțineri sunt neîntemeiate, având în vedere, pe de o parte, urgența care impune suspendarea provizorie a executării silite - urgență care nu îngăduie întârzieri generate de exercitarea vreunei căi de atac împotriva încheierii instanței -, iar pe de altă parte, faptul că măsura provizorie dispusă de președintele instanței nu îl prejudiciază pe creditor în valorificarea pretențiilor sale, acesta beneficiind de toate drepturile și garanțiile procedurale.

Referitor la critica dispozițiilor art. 399 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, Curtea reține că acestea, reglementând contestația la executare, sunt destinate să înlăture neregularitățile comise cu prilejul urmăririi silite sau să ofere lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu ce urmează să fie valorificat. În cadrul soluționării contestației, instanța nu poate examina împrejurări ce vizează fondul cauzei și care sunt de natură să repună în discuție hotărâri ce emană de la organe cu activitate jurisdicțională, în fața cărora au avut loc dezbateri contradictorii, părțile având posibilitatea, cu acel prilej, de a invoca apărările de fond necesare. O soluție contrară, sub acest aspect, ar nesocoti principiul autorității de lucru judecat. În acest sens, Curtea s-a pronunțat, cu valoare de principiu, prin mai multe decizii, de exemplu prin

Decizia nr. 454 din 2 decembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 926 din 23 decembrie 2003.

Atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții.

Pentru aceleași argumente, nu poate fi reținută neconstituționalitatea textelor de lege criticate în raport cu dispozițiile art. 21 alin. (1), (2) și (3) și ale art. 24 din Constituție, precum și ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 403 alin. 1 și art. 399 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Unicredit Țiriac Bank" - S.A. din București în Dosarul nr. 14.962/3/2008 al Tribunalului București - Secția a VI-a comercială.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 februarie 2009.

PREȘEDINTELE
CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-șef,
Doina Suliman

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.