HG nr. 322/2009
privind aprobarea stemei orașului Piatra-Olt, județul Olt
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al
art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992
privind stema țării și sigiliul statului,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Se aprobă stema orașului Piatra-Olt, județul Olt, prevăzută în anexa nr. 1.
Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei sunt prevăzute în anexa nr. 2.
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: ─────────────── Viceprim-ministru, ministrul administrației și internelor, Dan Nica București, 18 martie 2009. Nr. 322.
Anexa 1
Anexa 2 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei orașului Piatra-Olt,
județul Olt
Descrierea stemei
Potrivit anexei nr. 1, stema orașului Piatra-Olt se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat de un brâu undat, de argint.
În câmp albastru, în partea superioară, se află cinci spice de grâu dispuse în pal; în partea inferioară, în câmp albastru, se află o stâncă de argint.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu trei turnuri crenelate.
Semnificațiile elementelor însumate
Brâul undat reprezintă râul Olt care străbate zona.
Cele cinci spice de grâu semnifică cele cinci sate din componența localității și ocupația de bază a locuitorilor, agricultura.
Stânca reprezintă denumirea localității.
Coroana murală cu trei turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de oraș.
___________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.