Decizia nr. 303/2009

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen Cătălina Gliga - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială Pic - S.A. din Pitești în Dosarul nr. 3.292/113/2007 al Curții de Apel Galați - Secția comercială, maritimă și fluvială.

La apelul nominal se prezintă partea Societatea Comercială Sentor Group Trade - S.R.L. din Brăila, prin avocat Larisa Șomfălean, lipsind autorul excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Apărătorul părții prezente solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că, în esență, critica vizează formalismul excesiv al textului de lege criticat, însă este de competența exclusivă a legiuitorului de a stabili modalitățile de exercitare a drepturilor procesuale ale părților, respectiv a căilor de atac.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate, invocând argumentele care au stat la baza adoptării

Deciziei Curții Constituționale nr. 737 din 24 iunie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 25 iulie 2008.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 22 octombrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 3.292/113/2007, Curtea de Apel Galați - Secția comercială, maritimă și fluvială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială Pic - S.A. din Pitești.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată că, prin dispozițiile art. 126 alin. (2 ) și art. 129 din Constituție, se reglementează folosirea căilor de atac de către părțile interesate, competența soluționării lor aparținând instanțelor de judecată. Aceste texte constituționale dau eficiență principiilor de apărare a drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanei și garantează dreptul la apărare. Exercitarea acestor drepturi nu poate fi îngrădită decât în limitele și cu respectarea normelor privind drepturile și libertățile fundamentale. Așa fiind, exercitarea căii de atac a apelului nu poate fi sancționată cu nulitatea absolută pe motiv că apelul s-a depus la o altă instanță decât cea a cărei hotărâre se atacă, sancțiunea prevăzută de art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă fiind exagerată și consacrând un formalism rigid care contravine principiilor prevăzute de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Curtea de Apel Galați - Secția comercială, maritimă și fluvială apreciază că prevederile art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin care se sancționează cu nulitatea absolută depunerea apelului la altă instanță decât cea a cărei hotărâre se atacă, sunt neconstituționale pentru aceleași motive care au stat la baza

Deciziei Curții Constituționale nr. 737/2008 , prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 302 din Codul de procedură civilă în partea care prevede "sub sancțiunea nulității".

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă, text de lege care are următorul conținut: "Apelul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21, art. 24, art. 126 alin. (2) și art. 129. De asemenea, sunt invocate și prevederile art. 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că formula redacțională a acestuia este identică, sub aspectul sancțiunii nedepunerii apelului la instanța a cărei hotărâre se atacă, cu cea a art. 302 din Codul de procedură civilă. Or, cu privire la constituționalitatea acestor din urmă prevederi Curtea s-a pronunțat prin

Decizia nr. 737 din 24 iunie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 25 iulie 2008, constatând că sintagma "sub sancțiunea nulității" este neconstituțională.

Pentru a adopta această decizie, Curtea a reținut că, "în conformitate cu dispozițiile art. 129 și ale art. 126 alin. (2) din Constituția României, republicată, exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite prin lege. Din aceste prevederi constituționale rezultă că legiuitorul are libertatea de a stabili cazurile și condițiile în care părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac.

Curtea constată totodată că libertatea legiuitorului de a stabili condițiile de exercitare a căilor de atac și procedura de judecată nu este absolută, limitele libertății de reglementare fiind determinate și în aceste cazuri de obligativitatea respectării normelor și principiilor privind drepturile și libertățile fundamentale și a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală și prin actele juridice internaționale la care România este parte.

În acest sens, Curtea reține că, potrivit art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României, republicată, orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept.

În reglementarea exercitării accesului la justiție, legiuitorul are posibilitatea să impună anumite condiții de formă, ținând de natura și de exigențele administrării justiției, fără însă ca aceste condiționări să aducă atingere substanței dreptului sau să îl lipsească de efectivitate.

În lumina acestor considerente, Curtea Constituțională constată că prevederea cuprinsă în art. 302 din Codul de procedură civilă, prin care se sancționează cu nulitate absolută depunerea recursului la altă instanță decât aceea a cărei hotărâre se atacă, apare ca un formalism inacceptabil de rigid, de natură să afecteze grav efectivitatea exercitării căii de atac și să restrângă nejustificat accesul liber la justiție.

Sancțiunea este cu atât mai nejustificată cu cât eroarea depunerii recursului la însăși instanța competentă să judece recursul ori la altă instanță decât aceea a cărei hotărâre se atacă este imputabilă nu numai recurentului, ci și magistratului sau funcționarului care primește cererea de recurs greșit îndreptată, deși are posibilitatea să-l îndrume pe cel în cauză în sensul prevăzut de lege.

În sensul celor arătate, Curtea reține că aplicarea principiilor constituționale privind accesul liber la justiție și folosirea căilor de atac impune ca toate cererile greșit îndreptate să fie transmise jurisdicției competente să le soluționeze.

Pe de altă parte, în sistemul Codului de procedură civilă recursul este conceput ca o cale extraordinară de atac, altfel spus, ca un ultim nivel de jurisdicție în care părțile în litigiu își pot apăra drepturile lor subiective, înlăturând efectele hotărârilor pronunțate în condițiile cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 din Codul de procedură civilă. Instituirea sancțiunii nulității pentru neîndeplinirea cerinței prevăzute de textul analizat - de cele mai multe ori din eroare, din ignoranță sau din alte motive, neimputabile recurentului - îl lipsește pe acesta, fără o justificare rezonabilă, de posibilitatea de a se examina, pe calea recursului, susținerile sale întemeiate privind modul eronat, eventual abuziv, prin care s-a soluționat, prin hotărârea atacată, litigiul în care este parte".

Întrucât argumentele care au fundamentat adoptarea deciziei sus-menționate sunt aplicabile, prin analogie, și în speța de față, Curtea va admite critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Comercială Pic - S.A. din Pitești în Dosarul nr. 3.292/113/2007 al Curții de Apel Galați - Secția comercială, maritimă și fluvială și constată că dispozițiile art. 288 alin. 2 teza finală, "sub sancțiunea nulității", din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Pronunțată în ședința publică din data de 3 martie 2009.