Decizia nr. 431/2009
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 247/2005 19 iulie 2005 (prevederi anume) privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente
Are ca temei 1
- Legea nr. 10/2001 8 februarie 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 -…
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Carmen Cătălina Gliga - procuror
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 16 și următoarele din titlul VII al Legii nr. 247/2005
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, în interpretarea obligatorie dată prin
Decizia nr. 52/2007 , pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, excepție ridicată de Gavril Muscă, Irina Nisipescu și Clara-Stela Georgescu în Dosarul nr. 4.655/2/2008 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal răspunde personal autorul Gavril Muscă, asistat de avocatul Valeriu Stoica, pentru ceilalți autori răspunde același apărător, cu delegație la dosar, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că la dosar au fort depuse de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor precizări prin care lasă la aprecierea Curții Constituționale soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Cauza este în stare de judecată.
Apărătorul ales al autorilor excepției solicită admiterea acesteia. Face precizarea că motivele de neconstituționalitate privesc doar prevederile
art. 16 alin. (1) și (2) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 , raportate la dispozițiile constituționale ale art. 16. În continuare, reiterează criticile de neconstituționalitate formulate prin notele scrise depuse la instanța de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 10 decembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 4.655/2/2008, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 16 și următoarele din titlul VII al Legii nr. 247/2005
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, în interpretarea obligatorie dată prin
pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Excepția a fost ridicată de Gavril Muscă, Irina Nisipescu și Clara-Stela Georgescu într-o acțiune în contencios administrativ având ca obiect anularea unor acte emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că atâta timp cât prevederile
art. 16 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 , în unica interpretare dată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție din
Decizia nr. 52/2007 , nu permit persoanelor ale căror măsuri reparatorii prin echivalent au fost stabilite printr-o hotărâre judecătorească să beneficieze de procedura de reevaluare pe care acest text o instituie, sunt neconstituționale. În interpretarea obligatorie a acestei legi, dacă notificarea este soluționată înainte de intrarea ei în vigoare fără să fi fost contestată în termenul legal ori dacă despăgubirile sunt stabilite după acest moment, acestea urmează să fie reevaluate pe baza raportului de evaluare făcut de către un evaluator sau o societate de evaluare Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor urmând să emită titlul de despăgubire. În schimb, potrivit deciziei menționate,
art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005
nu se aplică deciziilor, respectiv dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a
legii, contestate în termenul legal. Arată că Legea nr. 247/2005 , având conținutul stabilit prin
a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, creează o diferență de tratament între persoanele care au formulat notificări atât în funcție de momentul soluționării acestora, cât și în funcție de exercitarea sau neexercitarea căii de atac a contestației împotriva deciziilor, respectiv a dispozițiilor emise în temeiul
Legii nr. 10/2001 . Astfel, diferența de tratament reiese, în primul rând, din aceea că temporizarea momentului soluționării notificării avantajează persoanele ale căror cereri sunt soluționate cu întârziere, întrucât pe piața imobiliară trecerea timpului echivalează cu creșterea valorii de piață a unui imobil, iar, în al doilea rând, pe planul costurilor, persoana îndreptățită a cărei notificare este soluționată mai rapid este dezavantajată, deoarece nu beneficiază de o evaluare gratuită a imobilului în cadrul procedurii prevăzute de titlul VII al
Legii nr. 247/2005 , ci trebuie să suporte sumele necesare pentru întocmirea unui raport de evaluare. Așadar, o persoană care a rămas în pasivitate și nu a exercitat contestație împotriva deciziei, respectiv dispoziției emise de entitatea învestită cu soluționarea notificărilor, este favorizată, prin lege, față de persoana care a înțeles să își exercite drepturile legitime și care a obținut o hotărâre judecătorească irevocabilă anterior intrării în vigoare a
Legii nr. 10/2001 . În fine, arată că diferențele de tratament create prin aplicarea textelor de lege criticate, în interpretarea obligatorie dată de
a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu pot fi justificate prin criterii obiective și raționale.
Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal arată că neconstituționalitatea prevederilor
art. 16 și următoarele din titlul VII al Legii nr. 247/2005 , în interpretarea obligatorie dată prin
Decizia nr. 52/2007 , pronunțată în recursul în interesul legii de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, constituie o problemă de drept și care, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, este obligatorie pentru instanță.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului apreciază că prevederile criticate sunt constituționale. În acest sens, arată că nu se poate reține critica de neconstituționalitate a
art. 16 și următoarele din titlul VII al Legii nr. 247/2005
față de art. 16 din Constituție, întrucât legiuitorul a înțeles să facă distincție între notificările ce erau deja soluționate la data intrării în vigoare a acestei legi, prin consemnarea în cuprinsul unor decizii/dispoziții a sumelor ce urmau să fie acordate ca despăgubire și notificările care nu erau încă soluționate într-o asemenea modalitate, în privința cărora s-a reglementat, în cuprinsul alin. (2), să fie predate Secretariatului Comisiei Centrale, însoțite de documente cu propuneri de acordare a despăgubirilor. Observă, de asemenea, că Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au pronunțat
Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007
prin care s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că prevederile cuprinse în
art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005
privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a
legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 , astfel cum a fost modificată prin
Legea nr. 247/2005 . Constată că, prin interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție,
art. 16 și următoarele din titlul VII al Legii nr. 247/2005
nu au suferit nicio modificare de natură legislativă, ci numai de aplicare a legii. Arată că, în practica sa, Curtea Constituțională a reținut că "asigurarea caracterului unitar al practicii judecătorești este impusă și de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deci inclusiv a autorității judecătorești, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia și aceleiași legi, soluțiile instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii." Totodată, apreciază că, prin criticile de neconstituționalitate invocate, este vizat modul de interpretare și aplicare a legii, aspecte ce excedează controlului de constituționalitate exercitat de către Curtea Constituțională.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Prin încheiere, instanța de judecată a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 16 și următoarele din titlul VII al Legii nr. 247/2005
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, în interpretarea obligatorie dată prin
pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Din notele scrise ale autorului rezultă, însă, că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 16 alin. (1) și (2) din cap. V "Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor" al titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Alin. (2) al art. 16 a fost modificat prin pct. 23 al alin. (1) din articolul unic al titlului I din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2007
pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 29 iunie 2007.
Textele de lege criticate au următorul conținut:
"(1) Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acordă ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) Notificările formulate potrivit prevederilor
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor."
Autorii excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetățenilor și ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiție. Totodată, consideră că prevederile de lege criticate contravin și dispozițiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că titlul VII din
reglementează procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar cap. V al titlului VII, din care fac parte și prevederile de lege criticate, reglementează procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, valorificarea titlurilor de despăgubire, stabilirea algoritmului de atribuire a acțiunilor emise de Fondul Proprietatea și căile de atac împotriva deciziilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Analizând motivele de neconstituționalitate, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
În esență, autorul excepției susține că prevederile
art. 16 din titlul VII al Legii nr. 247/2005
sunt neconstituționale, întrucât nu permit persoanelor ale căror măsuri reparatorii prin echivalent au fost stabilite printr-o hotărâre judecătorească să beneficieze de procedura de reevaluare pe care acest text o instituie. În acest sens, invocă
pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care s-a reținut că "prin notificări soluționate până la data intrării în vigoare a noii legi nu pot fi înțelese decât acele notificări pe baza cărora entitățile învestite au emis decizii sau dispoziții motivate prin care au stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, precum și cuantumul acestora, neatacate în instanță în termenul prevăzut în
art. 24 din Legea nr. 10/2001
(devenit art. 26 după modificare). De aceea, deciziile sau dispozițiile care se aflau pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a noii legi, ca urmare a atacării lor cu contestație, ca și cele care au fost ulterior atacate pe această cale, în termenul prevăzut de lege, nu mai pot fi trimise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ci rămân supuse controlului instanțelor judecătorești, sub aspectul legalității și temeiniciei, atât timp cât acestea au fost învestite cu o cale de atac legal exercitată, în raport cu prevederile
art. 24 (26) din Legea nr. 10/2001 , astfel cum acestea erau în vigoare la data emiterii actului."
Curtea constată, însă, că soluția legislativă de restrângere a sferei de aplicare a procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor reglementate prin titlul VII al
doar pentru notificările formulate potrivit prevederilor
"care nu au fost soluționate până la intrarea în vigoare a legii" ori care au fost soluționate până la data intrării în vigoare a noii legi și pentru care entitățile învestite au emis decizii sau dispoziții motivate prin care au stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, precum și cuantumul acestora, neatacate în instanță în termenul prevăzut în
art. 24 din Legea nr. 10/2001 , este una corectă.
În caz contrar, prevederile criticate ar contraveni principiului constituțional al neretroactivității legii, în măsura în care prin aplicarea noilor reglementări s-ar lipsi de orice efecte juridice, respectiv de puterea lucrului judecat, hotărâri judecătorești irevocabile prin care cuantumul despăgubirilor a fost stabilit ca urmare a contestării dispozițiilor emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor anterior intrării în vigoare a legii. Astfel, legea nouă nu poate, fără a retroactiva, să se aplice și situațiilor litigioase rezolvate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Deși principiul puterii de lucru judecat nu este un principiu constituțional, încălcarea lui printr-o normă legală ar contraveni separației puterilor în stat. În acest sens, Curtea a reținut prin
Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 4 martie 1993, că, în virtutea principiului separației puterilor în stat, Parlamentul nu are competența de a interveni în procesul de realizare a justiției. Astfel, dreptul de a legifera al Parlamentului se exercită numai cu respectarea autorității de lucru judecat și fără a împiedica instanțele judecătorești de a-și exercită atribuțiile prevăzute de art. 124 din Constituție, de realizare a justiției. În același sens, s-a pronunțat Curtea Constituțională și prin
Decizia nr. 1.055 din 9 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 30 octombrie 2008.
De altfel, persoanele îndreptățite ale căror notificări au fost soluționate până la data intrării în vigoare a
prin emiterea de către entitatea învestită de lege a unei decizii sau dispoziții motivate prin care s-a stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, precum și cuantumul acestora, contestate în instanță și soluționate, au beneficiat de toate garanțiile reglementate de legea specială în vigoare, instanța pronunțându-se asupra cuantumului măsurilor reparatorii prin echivalent prin hotărâre definitivă și irevocabilă.
A recunoaște acestor persoane posibilitatea de reevaluare a cuantumului despăgubirilor înseamnă a recunoaște o cale de atac neprevăzută de lege, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 129 din Constituție, potrivit cărora "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". De altfel, constant s-a decis în doctrină și jurisprudență că hotărârea judecătorească este supusă condițiilor de fond și de formă stabilite de legea sub imperiul căreia a fost pronunțată, fără ca legea nouă să se poată aplica acesteia. Așa fiind, și dreptul privind exercitarea căilor de atac este stabilit de legea în vigoare în momentul pronunțării ei.
Totodată, autorul consideră că prevederile de lege criticate contravin și dispozițiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În jurisprudența sa (Raicu împotriva României, 19 octombrie 2006, și Androne împotriva României, 22 decembrie 2004), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că "dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenție, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care enunță supremația dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele ca soluția dată de o manieră definitivă în orice litigiu de către instanțe să nu mai fie repusă în discuție. În baza acestui principiu, niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite supervizarea unei hotărâri definitive și executorii cu singurul scop de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă decizie în privința sa. Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra subiectului respectiv nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză."
În fine, Curtea constată că normele legale criticate nu operează nicio distincție între subiectele de drept supuse incidenței lor, de vreme ce acestea se aplică în mod egal tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 16 alin. (1) și (2) din titlul VII al Legii nr. 247/2005
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție ridicată de Gavril Muscă, Irina Nisipescu și Clara-Stela Georgescu în Dosarul nr. 4.655/2/2008 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 26 martie 2009.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.