Decizia din 20 martie 1975
pentru amendarea Convenției privind înființarea Institutului Universitar European după aderarea noilor state membre
prezumat în vigoare
Consiliul superior,
având în vedere Convenția privind înființarea Institutului Universitar European, denumită în continuare Convenția, și, în special, art. 32 paragraful 2,
ținând cont de faptul că Regatul Danemarcei, Irlanda și, respectiv, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord au depozitat instrumentele de aderare la Guvernul Republicii Italiene conform art. 32 paragraful 1 din Convenție,
ținând cont de faptul că, în conformitate cu art. 32 paragraful 2 din Convenție, aderarea intră în vigoare la data la care Consiliul superior a realizat amendamentele necesare la Convenție,
ținând cont de faptul că aceste amendamente trebuie realizate în consecință,
acționând în acord cu reprezentanții Regatului Danemarcei, Irlandei și ai Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord,
a hotărât următoarele:
Articolul 1
Se fac următoarele amendamente la Convenție:
1. Textul articolului 6 paragraful 7 este înlocuit cu următorul text:
"7. În cazul deciziilor care necesită o majoritate calificată, voturile vor avea următoarea pondere:
Belgia 5
Danemarca 3
Franța 10
Germania 10
Irlanda 3
Italia 10
Luxemburg 2
Olanda 5
Marea Britanie 10
Deciziile sunt adoptate dacă înregistrează minimum 41 de voturi pentru și au aprobarea a cel puțin 6 guverne."
2. Textul articolului 19 paragraful 1 este înlocuit cu următorul text:
"1. Contribuțiile financiare ale statelor contractante pentru acoperirea cheltuielilor prevăzute în bugetul Institutului sunt determinate pe următoarea scală:
Belgia 6,04%
Danemarca 2,47%
Franța 21,16%
Germania 21,16%
Irlanda 0,62%
Italia 21,16%
Luxemburg 0,19%
Olanda 6,04%
Marea Britanie 21,16%"
3. Textul articolului 27 paragraful 1 este înlocuit cu următorul text:
"1. Limbile oficiale ale Institutului sunt daneza, olandeza, engleza, franceza, germana și italiana."
4. Textul articolului 35 este înlocuit cu următorul text:
a) Sunt adăugate următoarele paragrafe:
"2. Prin excepție de la paragraful 1, această convenție nu se aplică teritoriilor suverane din Cipru ale Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord; de asemenea, nu se aplică Insulei Channel și Insulei Man, decât în cazul în care Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord declară la momentul aderării la această convenție sau ulterior că această convenție se aplică unuia sau mai multor astfel de teritorii.
3. Prin excepție de la paragraful 1, această convenție nu se aplică Insulelor Feroe. Guvernul Regatului Danemarcei poate notifica printr-o declarație depozitată la Guvernul Republicii Italiene, până cel târziu la data de 31 decembrie 1975, care trebuie să trimită o copie certificată fiecăruia dintre statele contractante, faptul că această convenție se aplică și acestor insule."
b) Fostul paragraf 2 devine paragraful 4.
5. Următorul text se adaugă la articolul 38:
"Textele în limbile engleză, daneză și irlandeză ale acestei convenții, care apar în anexa la decizia Consiliului superior, prin care se specifică amendamentele considerate necesare pentru aderarea Regatului Danemarcei, Irlandei și Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, sunt autentice în condițiile stabilite în textele originale mai sus menționate, iar Guvernul Republicii Italiene va transmite o copie legalizată fiecăruia dintre guvernele celorlalte state contractante."
Articolul 2
Aderarea Regatului Danemarcei, Irlandei și Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord intră în vigoare la data semnării acestei decizii.
De la această dată, textele Convenției în limbile daneză, engleză și irlandeză anexate la această decizie trebuie să fie autentice, ca și cele în limbile olandeză, franceză, germană și italiană.
Articolul 3
Decizia a fost elaborată în limbile daneză, olandeză, engleză, franceză, germană, irlandeză și italiană, toate cele 7 texte fiind autentice.
Articolul 4
Președintele Consiliului superior va notifica această decizie guvernelor statelor contractante și ale statelor care au depozitat instrumentul de aderare, conform articolului 32 din Convenție.
Încheiată la Florența la 20 martie 1975.
Pentru Consiliul superior,
M. Deloz,
președinte
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.