Procedură · Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

Procedura din 7 mai 2009

de supraveghere, în domeniul de activitate al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, a aplicării în plan intern a sancțiunilor internaționale obligatorii pentru România

prezumat în vigoare

Data actului
7 mai 2009
Emitent
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 315 din 12 mai 2009
Citează
1 act
Structură
7 articole · 7.487 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Articolul 1

(1)

În sensul prezentei proceduri, autoritatea competentă în domeniul aplicării sancțiunilor internaționale privind restricții de transport obligatorii pentru România este Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, denumit în continuare minister, prin unitățile aflate în coordonarea, subordinea sau sub autoritatea acestuia, denumite în continuare unități.

(2)

Coordonarea supravegherii, în domeniul de activitate al ministerului, a aplicării sancțiunilor internaționale privind restricții de transport se realizează prin Direcția generală afaceri europene și relații internaționale, denumită în continuare DGAERI, în colaborare și cu sprijinul direcțiilor de transport din cadrul ministerului și, în funcție de specificul sancțiunii internaționale, cu celelalte direcții sau compartimente.

(3)

În situația în care în procesul de coordonare a supravegherii, în domeniul de activitate al ministerului, a aplicării sancțiunilor internaționale privind restricții de transport obligatorii pentru România apar probleme care necesită o analiză și interpretare juridică, DGAERI va solicita punctul de vedere al Direcției generale juridice și resurse umane.

(4)

În vederea realizării unei coordonări prompte și eficiente a aplicării sancțiunilor internaționale prevăzute la alin. (1), DGAERI va asigura comunicarea, colaborarea și schimbul de informații cu Ministerul Afacerilor Externe, cu autorități sau instituții competente din România și din alte state, precum și cu Consiliul Uniunii Europene și/sau alte organisme internaționale.

Articolul 2

(1)

DGAERI va urmări adoptarea și intrarea în vigoare a actelor prevăzute la

art. 1 și 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 202/2008

privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, prin care se instituie/implementează sancțiuni internaționale privind restricții de transport, obligatorii pentru România, prin consultarea periodică a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, a Monitorului Oficial al României, precum și pe orice altă cale oficială de informare.

(2)

După identificarea actelor prevăzute la alin. (1), DGAERI va anunța de îndată Direcția informare publică și comunicare în legătură cu instituirea sancțiunilor internaționale privind restricții de transport, în vederea asigurării publicității acestora pe pagina de internet a ministerului.

(3)

Concomitent, în funcție de specificul sancțiunii internaționale, DGAERI va elabora o notă în care va menționa actul prin care a fost instituită/implementată sancțiunea internațională, va identifica restricțiile de transport pe care acesta le prevede, precum și ramura de transport în care acestea sunt aplicabile, cu referire la capitolul și articolul unde acestea se regăsesc și va prezenta propunerea privind direcția/direcțiile de transport din cadrul ministerului care trebuie informată/informate în legătură cu instituirea restricției/restricțiilor de transport respective.

(4)

Nota va fi însoțită de o copie a actului care instituie/implementează sancțiunea internațională și, după caz, de documentul oficial prin care ministerul a fost informat în legătură cu adoptarea sancțiunii sau va conține referiri privind Monitorul/Jurnalul Oficial în care acesta a fost publicat.

(5)

Nota va fi înaintată spre aprobare reprezentantului ministerului desemnat ca membru în Consiliul interinstituțional înființat prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 202/2008

și apoi va fi transmisă, în copie, direcțiilor de transport menționate în aceasta.

Articolul 3

(1)

După primirea notei aprobate conform art. 2 alin. (5), direcția/direcțiile de transport o va/vor transmite de îndată, împreună cu toate documentele care o însoțesc, unităților competente din domeniul de activitate pe care îl coordonează, pentru a lua măsurile necesare asigurării punerii în aplicare a sancțiunii internaționale, în conformitate cu atribuțiile legale care le revin și cu respectarea normelor/procedurilor interne aprobate conform art. 3 din ordin.

(2)

Unitățile vor solicita avizul sau aprobarea ministerului în situațiile în care, în vederea punerii în aplicare a unei sancțiuni internaționale, este necesară exercitarea anumitor competențe pentru care actele normative care le reglementează activitatea sau alte dispoziții legale incidente impun obținerea avizului/aprobării respectiv/respective.

(3)

În cazul în care, pentru facilitarea aplicării sancțiunilor internaționale în domeniul propriu de activitate, unitățile consideră necesară promovarea unor acte normative de modificare/completare a legislației existente, acestea vor înainta ministerului propuneri în acest sens. Propunerile vor urma procedura de inițiere, elaborare, avizare și aprobare a actelor normative, prevăzută de legislația în vigoare.

Articolul 4

(1)

Unitățile vor comunică direcției de transport coordonatoare din cadrul ministerului măsurile dispuse în vederea asigurării punerii în aplicare a sancțiunii internaționale respective, precum și informații privind constatarea unor încălcări ale acestora, cazuri aflate în curs de soluționare și orice alte dificultăți de aplicare.

(2)

Pe baza comunicărilor primite de la unități, direcția/direcțiile de transport informează DGAERI, precum și pe reprezentantul ministerului desemnat ca membru în Consiliul interinstituțional în legătură cu modul în care sunt aplicate, în domeniul lor de competență, sancțiunile internaționale privind restricții de transport.

Articolul 5

(1)

DGAERI centralizează și gestionează informațiile primite de la direcțiile de transport într-o bază de date privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale privind restricții de transport din domeniul de activitate al ministerului.

(2)

Baza de date va cuprinde mențiuni referitoare cel puțin la actul prin care a fost instituită sancțiunea internațională, tipul sancțiunii, direcțiile către care a fost direcționat actul, unitățile care au fost informate, măsurile dispuse de acestea.

Articolul 6

Semestrial sau ori de câte ori este nevoie DGAERI va informa Ministerul Afacerilor Externe despre modul în care sunt aplicate sancțiunile internaționale în domeniul de competență al ministerului, despre încălcări ale acestora și cazuri aflate în curs de soluționare, precum și despre orice alte dificultăți de aplicare, conform informațiilor centralizate de la direcțiile de transport.

Articolul 7

În procesul de luare a deciziilor privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, în situațiile în care apar dificultăți în interpretarea sau aplicarea actelor care instituie sancțiuni internaționale, direcțiile din cadrul ministerului, precum și unitățile, prin direcțiile de transport, pot solicita, cu acordul reprezentantului ministerului desemnat ca membru în Consiliul interinstituțional, avizul consultativ al Consiliului interinstituțional.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.