Legea nr. 93/1933
pentru organizarea cadastrului funciar și pentru introducerea cărților funduare în Vechiul Regat și Basarabia
prezumat în vigoare
CAROL al II-lea,
Prin gratia lui Dumnezeu și voința Naționala, Rege al României,
La toți de fața și viitori, sănătate:
Adunările legiuitoare au votat și adoptat, iar Noi sanctionam ce urmează:
Partea I Cadastrul funciar și cărțile funduare
Capitolul 1 Dispozițiuni generale
Articolul 1
Se institue regimul cadastral și de carte funduara pentru toate proprietățile funciare.
Articolul 2
Cadastrul funciar cuprinde descrierea tuturor proprietăților funciare și reprezentarea lor topografica pe harti.
Articolul 3
Cartea funduara cuprinde descrierea proprietăților funciare cu arătarea drepturilor reale imobiliare.
Drepturile personale, faptele, sau raporturile juridice în legătură cu bunurile cuprinse în cartea funduara, vor fi înscrise în cartea funduara, numai în cazurile cînd legea prevede expres aceasta înscriere.
Capitolul 2 Organele de aplicare a legii
A. Pentru cadastru
Articolul 4
Lucrările tehnice de cadastru se vor executa de Ministerul Agriculturii și Domeniilor în regie, în întreprindere, sau cum se va găsi mai avantajos pentru Stat, pe bază de caiete de sarcini alcătuite de Direcția Cadastrului și aprobate de Ministru cel mai târziu pînă la finele lunei Ianuarie a fiecărui an.
B. Pentru cartea funduara
Articolul 5
Pentru redactarea și administrarea judiciară a cărților funduare se înființează în măsura necesităților pe lîngă judecătoriile din circumscripțiile Curților de Apel București, Chișinău, Constanta, Craiova, Galați și Iași câte o secțiune de carte funduara condusă de un judecător dintre judecătorii în funcțiune, un director de carte funduara, un ajutor de director de carte funduara și personalul necesar.
Articolul 6
Pe lîngă Ministerul Justiției va funcționa, dela promulgarea legii de fața, un consiliu al cărților funduare format din patru juriști numiți de Ministerul de justiție și un inginer cadastral numit de Ministerul Agriculturii și Domeniilor, cu îndatorirea de a da Ministerului de Justiție avize asupra normelor, directivelor, instrucțiunilor și regulamentelor necesare, desavarsirii lucrărilor de redactare, rectificare și punere în funcțiune a cărților funduare.
Ministerul de Justiție poate angaja și da delegație magistraților pensionari și funcționarilor fosti în serviciul cărților funduare, pentru aplicarea dispozițiunilor cuprinse în articolele dela 39 pînă la 42.
Partea II Cadastru funciar
Capitolul 1 Principii generale
Articolul 7
Scopul cadastrului funciar este:
a) De a procura elementele necesare infiintarii, completării, rectificarii sau reconstituirii cărților funduare și hartilor acestora;
b) De a crea o baza justa pentru stabilirea contributiunilor publice asupra proprietăților funciare.
c) De a facilita executarea lucrărilor de reforma agrară, de colonizare și de comasare a proprietăților;
d) De a da siguranța tranzactiunilor asupra imobilelor și a înlesni creditul funciar;
e) De a cunoaște întinderea și valoarea economică a proprietăților imobiliare ale Statului și particularilor.
Articolul 8
Părțile esențiale ale cadastrului sînt:
a) Hartile cadastrale, planurile și schițele lor;
b) Registrul cadastral;
c) Dosarele pe baza cărora s'au făcut inscripțiunile cadastrale, și
d) Indexele cadastrale.
Articolul 9
Lucrările cadastrale se vor face pe comune.
Fiecare comuna constituie unul sau mai multe teritorii cadastrale.
Se socotește proprietate funciară în înțelesul acestei legi, o parte a suprafeței naturale a solului, care este despartita de părțile invecinate prin o delimitare stabilă și vizibila sau prin hotar de exploatare, diferind de părțile invecinate prin felul de cultura sau folosință.
Fiecare proprietate funciară este desenată geometriceste în cadastrul funciar. Proprietatea funciară astfel desenată se numește parcela și este individualizata prin un număr.
Terenul din cuprinsul aceleași proprietăți, dacă nu depășește 100 mp pentru vii, grădini și terenuri neproductive, sau 800 mp pentru celelalte proprietăți, nu va forma o parcela, ci se va uni la o parcela invecinata a aceluiași posesor cu care are o identitate mai apropiată în ce privește venitul cadastral. Dacă însă acest teren prezintă un interes istoric, sau este grevat deosebit de sarcini, el va forma o parcela distinctă.
Articolul 10
Proprietatea funciară va fi indicată după următoarele ramuri de cultura sau folosință:
A. Imobile cu venit cadastral, adică imobile care principal sînt supuse contributiunilor publice după destinațiunea lor economică, se împart în:
a) Arabile;
b) Faneata;
c) Grădini;
d) Vii;
e) Pășuni;
f) Păduri, zăvoaie (bercuri);
g) Trestis (stufaris);
h) Balti, lacuri naturale și artificiale întrucât nu intră în prevederile punctului B.
B. Imobile fără venit cadastral și anume:
a) Terenuri cladite și curți;
b) Terenuri neproductive, balti, mlastini, lacuri naturale sau artificiale întru cat nu se exploatează economic, sau nu aduc vreun venit prin exploatarea pescuitului sau a turbei.
Articolul 11
Dosarele cadastrului funciar sînt publice.
Funcționarii însărcinați cu păstrarea lor le vor pune la dispozițiunea celor interesați, cari le vor putea cerceta numai în prezenta funcționarului.
Ei vor libera copii legalizate dacă petitionarii achită taxele stabilite de Ministerul Agriculturii și Domeniilor.
Capitolul 2 Operațiunile cadastrale
Articolul 12
Operațiunile cadastrale de măsurătoare, necesare realizării cadastrului funciar, se vor face potrivit planului Ministerului Agriculturii și Domeniilor.
Lucrările de geodezie se vor executa conform unui regulament special.
Operațiunile tehnice cadastrale începute nu pot fi întrerupte decât la 15 Decemvrie și reincepute la 1 Martie.
Lucrările de detaliu se vor executa potrivit aprobării Ministerului Agriculturii și Domeniilor, pe baza avizului tehnic al Directiunii Cadastrului, prin orice metoda grafica, numerică, fotogrametrica sau combinate.
Operațiunile de măsurare și cartografiere, se vor face și unde ele exista, se vor rectifica pe baza sistemului metric.
Articolul 13
Pentru executarea lucrărilor tehnice cadastrale, Statul este în drept a folosi, fără despăgubire, orice imobile particulare în scopul asezarii semnalelor de triangulatie, piramidelor geodezice, de poligonare, măsurare și de nivelment.
El poate expropria portiunile de teren necesare asezarii semnalelor geodezice atunci cînd proprietarul terenului s'ar opune la aceasta așezare.
Procedura va fi aceea prevăzută în legea de expropriere pentru cauza de utilitate publică.
Articolul 14
Delegații tehnici cadastrali și ajutorii lor însărcinați cu operațiunile de triangulatie cu construcții de semnale sau de piramide, în operațiunile de măsurătoare, clasificare, revizuire sau de control sînt îndreptățiți a avea acces la imobilele străine și a lua probe din sol necesare pentru analize chimice.
A. Fixarea hotarelor comunale și perimetrarea
Articolul 15
Delimitarea hotarelor comunale se va face potrivit dispozițiunilor prevăzute în legea pentru organizarea administrației locale.
Ministerul Agriculturii și Domeniilor, Direcțiunea Cadastrului, va tine la dispoziția comisiunilor administrative de delimitare comunală, delegații săi, pentru toate referințele și lucrările tehnice necesare.
Articolul 16
Acolo unde hotarele comunale sînt stabilite și necontestate de părți, rămînînd astfel definitive, fie prin necontestarea lucrărilor comisiunilor de delimitare, fie prin epuizarea căilor de atac prevăzute de legile administrative, delegatul cadastrului va executa schita hotarelor, însemnând punctele fixate și va consemna în procesul sau verbal și descrierea lor topografica.
Hotarele comunale vor fi însemnate cu pietre de delimitare, tip cadastral, stabile și vizibile, după care se va proceda la masuratoarea parcelara.
Costul pietrelor de delimitare a hotarelor va fi suportat în mod obligator de comunele interesate la delimitare în măsura intereselor lor.
B. Măsurarea cadastrala
Articolul 17
Inginerul delegat va comunică primăriei cu cel puțin 30 zile înainte începerea operațiunilor tehnice.
Primarul va înștiința prin afișare și prin mijloacele de publicitate obișnuite în comuna pe posesorii terenurilor să se prezinte în persoana sau prin mandatarii lor autorizați pentru a da lămuriri privitoare la identificarea și limitele posesiunilor.
Articolul 18
Înainte de începerea lucrărilor de măsurare parcelara, autoritățile comunale vor trasa și fixa pe teren prin semne vizibile și stabile drumurile de exploatare și drumurile de hotare, iar posesorii proprietăților funciare vor fixa prin semne vizibile limitele posesiunilor lor.
Comunele vor pune la dispoziția delegaților și comisiunilor în mod gratuit birourile necesare, asigurându-le posibilitatea de a lucra.
Articolul 19
Delegatul Directiunii Cadastrului asistat de doi delegați ai primăriei, ascultând pe cei interesați, va proceda la:
a) Identificarea, măsurarea și delimitarea proprietăților funciare, precum și la stabilirea posesiunilor imobiliare din comuna;
b) Constatarea acordului posesorilor invecinati asupra hotarelor terenurilor;
c) Înregistrarea litigiilor de hotare și precizarea portiunilor litigioase în cazul cînd s'ar ivi neintelegeri între posesorii invecinati.
În cazul unor astfel de neintelegeri inginerul cadastral va fixa ambele hotare provizorii a suprafețelor litigioase.
d) Întocmirea planului parcelar cadastral al comunei și indicatorului alfabetic și topografic al posesorilor.
Cetele de moșneni, obștiile sătești, precum și celelalte colectivități de persoane, cari fără a forma o asociațiune cu caracter de persoana juridică sînt de obște cunoscute sub o denumire colectivă, vor fi înscrise în indicatorul alfabetic cu denumirea lor colectivă; tot odată se va alcătui un tablou potrivit hotărîrilor judecătorești și a legilor speciale în vigoare, cu numele persoanelor individuale, care împreună constituesc colectivitatea, notandu-se în dreptul fiecărui devălmaș și partea ce i se cuvine, determinata în fracțiuni, în raport cu întregul.
Acest tablou va fi anexat indicatorului alfabetic din care face parte integrantă.
Dacă persoanele individuale, care constituesc colectivitatea, poseda imobilul în părți divizate, aceasta se va nota de asemenea în tablou;
Despre toate lucrările se vor încheia procese-verbale.
C. Verificarea și receptionarea lucrărilor
Articolul 20
Ministerul Agriculturii și Domeniilor, prin personalul de control, va verifica lucrările tehnice de măsurare, executate de inginerul delegat.
Aceasta verificare se va putea face și în etape, înainte de terminarea lucrărilor de măsurare parcelara în măsura în care inginerul și-a terminat lucrările în comuna, sau într'o parte a acesteia.
Articolul 21
După verificarea lucrărilor cadastrale într'o comuna, pe teren, delegatul cadastrului va face cunoscut celor interesați planurile întocmite pentru ca ei să poată cere eventuale rectificari.
D. Registrul cadastral funciar
Articolul 22
După terminarea operațiunilor cadastrale pe teren, delegatul cadastrului va calcula suprafața imobilelor măsurate și va redacta în ordinea numerilor topografice, registrul cadastral funciar.
Acesta va fi redactat pe comune și va fi completat de comisiunea de clasificare prevăzută de art. 29.
Articolul 23
Registrul cadastral funciar va cuprinde în esenta următoarele:
a) Numărul topografic al parcelelor și indicarea părții de hotar în care se afla;
b) Ramura de cultura potrivit indicatiunilor dela art. 10, clasa și îmbunătățirile aflate pe bunurile imobiliare;
c) Suprafața parcelelor în hectare și mp;
d) Venitul net cadastral;
e) Numele și pronumele posesorilor, eventual porecla și domiciliul acestora.
Articolul 24
Un exemplar din registrul cadastral cu anexele lui și cu planul original cadastral se vor păstra în arhiva Directiunei Cadastrului.
Al doilea exemplar împreună cu planul cadastral și cu indicatorul topografic și alfabetic al posesorilor va fi predat judecătoriei pentru redactarea foilor de carte funduara.
Cu aceasta ocaziune vor fi predate judecătoriei și procesele-verbale și schițele referitoare la litigiile privind limitele proprietăților invecinate, constatate cu ocazia masuratoarei.
Al treilea exemplar al registrului cadastral, împreună cu planurile de posesiune și registrul alfabetic al posesorilor, se va preda comisiunii cadastrale pentru clasificarea și evaluarea proprietăților, în vederea completarei.
Capitolul 3 Normele și lucrările cadastrale de clasificare
Articolul 25
În vederea stabilirii venitului cadastral, Ministerul Agriculturii și Domeniilor va fixa pe țara regiuni de evaluare după ce va lua și avizul Camerelor de agricultura.
Regiunile se împart în zone după condițiile solului, climei, legăturilor de comunicație și economice.
În fiecare zona și pentru fiecare ramura de cultura se desemnează terenuri de model pentru determinarea claselor de calitate a parcelelor.
Numărul claselor de calitate în interiorul unei zone nu poate depăși opt clase într'o ramura de cultura.
Fiecare proprietate funciară cu venit cadastral se va ingloba într'o clasa de calitate prin comparatie cu terenurile model.
Articolul 26
Parcelele avînd o suprafața pînă la 5.000 mp vor fi cuprinse într'o singura clasa rezultată din media claselor ce le compun.
Proprietățile temporar ameliorate se vor clasifica la fel cu proprietățile invecinate neameliorate.
Pădurile formate dintr'un singur trup mai mic de 30 ha, se vor considera ca o singura clasa după însușirea solului, densitatea și esenta arborilor aflați în trupul clasificat.
Pădurile formate dintr'un singur trup mai mare de 30 ha, cu diferențe însemnate în valoarea solului, densitatea și esenta arborilor se vor considera ca făcînd parte din mai multe clase de calitate.
Articolul 27
Ministerul Agriculturii și Domeniilor va publică pe regiuni venitul cadastral la clasele de calitate stabilite în zonele de clasificare pentru fiecare ramura de cultura, luînd ca baza venitul mediu al terenului de model.
Venitul cadastral este cîștigul net ce rămîne pentru posesorul imobilului după scăderea cheltuielilor obișnuite în zona de clasificare și necesare culturei solului și producției în sistemul de economie al majorității posesorilor.
La calcularea acestor cheltuieli nu se va lua în considerare situațiunea materială individuală a posesorului și nici sarcinile ce grevează imobilul.
La evaluarea venitului unor asfel de parcele care în întregime sau numai parțial sînt amenajate cu instalatiuni de apărare sau ameliorare mai importante (diguri de apărare contra inundațiilor, instalatiuni de irigatiune sau drenaj, apărări de maluri și iazuri etc.), și care reclama o permanenta cheltuiala de întreținere și funcționare, se va adaoga și aceasta cheltuiala la spesele de exploatare.
Articolul 28
Modificările provizorii făcute ramurilor de cultura pe o parcela nu vor forma obiect de procedura sau modificare cadastrala. Se exceptează numai viile cari, distruse de insecte vătămătoare, boale criptogamice sau alte împrejurări, au fost desființate și destinate vremelnic pentru alta cultura, precum și terenurile distruse de inundații, întru cat li s'ar fi schimbat complet compozitia lor.
Dacă via va fi refăcută, posesorul sau este obligat a declara aceasta la primăria comunală în termen de 60 zile dela data începerii lucrărilor de refacere. Primăria va informa Serviciul cadastral respectiv.
Articolul 29
Ministerul Agriculturii și Domeniilor, Direcțiunea Cadastrului, după terminarea operațiunilor tehnice, va dispune în termen de cel mai târziu doua luni executarea lucrărilor de clasificare pe teren.
Lucrările de clasificare pe teren se vor executa de comisiunea cadastrala de clasificare compusa din:
1. Delegatul cadastrului ca președinte.
2. Primarul (președintele comisiei interimare) sau inlocuitorul sau, împreună cu membrii comitetului agricol local.
3. Notarul comunei ca secretar.
Începerea lucrărilor comisiunii va fi anunțată prin primărie, după formele uzitate în localitate, cu 30 zile înainte.
Lucrările comisiunii sînt publice.
Cei interesați sînt obligați sa dea acesteia toate lămuririle de care va avea nevoie.
Despre lucrările comisiunii se vor încheia procese verbale în doua exemplare, din care unul se va păstra în arhiva comunală ca document în legătură cu clasificarea proprietăților cadastrale funciare, iar al doilea va fi predat Directiunii Cadastrului.
Articolul 30
Cei nemultumiti cu evaluarea venitului cadastral vor putea face în termen de 30 zile întâmpinare motivată la comisiunea agricolă judeteana de evaluare, formată din inspectorul de evaluare cadastrala ca președinte, din un delegat al Camerei agricole și un delegat al administrației financiare.
Comisiunea apreciind va rectifica erorile de evaluare ținînd seama de clasa de calitate a solului și de zona în care este situat.
Împotriva hotărîrii Comisiei județene cei interesați vor putea face întâmpinare în termen de 30 zile dela comunicarea acelei hotărîri prin organele administrative, la Ministerul Agriculturii și Domeniilor.
Articolul 31
Lucrările de clasificare și identificare cadastrala, rămase definitive, vor fi înaintate - de comisiunea prima - Inspectoratului de evaluare și identificare cadastrala pentru completarea lor cu venitul net cadastral stabilit.
După completarea lor cu venitul net cadastral stabilit, o copie a acestor lucrări va fi înaintată administrației financiare pentru fixarea impozitului agricol, iar alta copie va fi predată primăriei comunale.
Actele originale vor fi păstrate în arhiva Directiunii Cadastrului.
Capitolul 4 Penalități referitoare la cadastru
Articolul 32
Cel care va distruge sau deplasa semnele de delimitare sau de măsurătoare este obligat a restitui Statului, comunelor sau celor interesați cheltuelile făcute cu restabilirea lor.
Infractorul va plati părții civile și daune interese.
Cei ce se vor opune ordinelor date de autoritățile competinte, relativ la lucrările cadastrale se vor pedepsi cu amendă dela 1.000-10.000 lei și deosebit daune interese către Ministerul Agriculturii și Domeniilor.
De asemenea vor putea fi urmăriți și pe cale penală conform codurilor în vigoare.
Articolul 33
Dacă unul sau mai mulți membrii ai comisiunilor prevăzute în legea de fața, fără motiv temeinic nu s'ar prezenta la termenele fixate, zadarnicind sau ingreunand lucrările prin aceasta lipsa, vor fi amendati cu amendă pînă la 200 lei în comunele rurale și pînă la 500 lei în comunele urbane și municipii.
Cheltuielile în plus ivite din cauza amânării lucrărilor comisiunii vor fi suportate de membrul care a lipsit.
Articolul 34
Ofițerii de poliție judiciară, precum și delegații cadastrului vor constata prin procese-verbale, contravențiile la legea de fața, inaintandu-le judecătoriei pentru a hotărî.
Procesele-verbale de contravenție nu pot fi anulate pentru vicii de forma.
În termen de 10 zile libere dela comunicarea hotărîrii se poate face recurs la tribunalul locului unde s'a constatat contravenția. El va fi motivat prin petitiunea de recurs sub pedeapsa de nulitate.
Partea III Cărțile funduare
Capitolul 1 Părțile constitutive a cărților funduare și cuprinsul lor
Articolul 35
Cartea funduara va cuprinde, în afară de titulatura, trei părți:
I. Descriptiunea imobilului și inscripțiunile privitoare la imobil;
II. Inscripțiunile privitoare la proprietate;
III. Inscripțiunile privitoare la sarcini.
Articolul 36
Foaia de carte funduara conține unul sau mai multe corpuri de carte funduara.
Orice imobil care în natura sau cu privire la scopul economic urmărit de proprietar, formează o unitate economică, poate constitui un corp de carte funduara.
Mai multe imobile aparținînd aceluiași proprietar vor putea constitui un singur corp de carte funduara, cînd nu sînt gravate cu sarcini diferite și au puncte comune de hotar.
Același proprietar poate să aibă mai multe imobile înscrise pe diferite foi de carte funduara.
Coproprietatea asupra imobilelor cari fac obiectul unui corp de carte funduara va fi înscrisă în fracțiuni determinate în raport cu întregul. Fiecare fracțiune astfel determinata, formând o proprietate distinctă, va putea fi grevata în mod separat cu sarcini.
Dacă dintr'un registru de mutatiune sau din actele prezentate de părți ar rezultă ca imobilul - obiectul cercetărilor - ar fi proprietatea a doua sau mai multe persoane în fracțiuni determinate în raport cu întregul și întru cat acești coproprietari s'ar găsi totuși în posesiunea unor părți teritoriale distincte, la cererea unanima a coproprietarilor se va forma din parcelele ce sînt în posesia fiecăruia câte un corp de carte funduara, înscriindu-se într'o foaie separată sau adăugându-se, la cerere, la corpul funciar existent pentru aceeași persoana în același registru.
Imobilele asupra cărora exista proprietate individuală pe etaje sau apartamente, vor forma atâtea corpuri de carte funduara câte proprietăți individuale sînt.
Astfel de imobile vor fi înscrise într'o foaie deosebită și nu vor putea fi întrunite cu celelalte proprietăți ale aceluiași proprietar.
Articolul 37
Imobilele cari potrivit normelor de drept civil în vigoare fac parte din domeniul public și servesc la folosință tuturor, se vor înscrie în suplimentul cărții funduare a comunei.
Nu se vor înscrie în cartea funduara:
a) Imobilele căilor ferate ale Statului, precum și ale întreprinderilor de cale ferată pentru utilitate publică;
b) Imobilele supuse regimului minier.
Articolul 38
Înscrierea imobilelor în cartea funduara se va face numai pe baza lucrărilor cadastrale și a planurilor acestora, întemeiate pe masuratoarea oficială a cadastrului.
Capitolul 2 Proiectul registrului de carte funduara
A. Lucrările judecătorului delegat
Articolul 39
După primirea registrului cadastral funciar, a planului cadastral și a indicatoarelor topografice și alfabetice a posesorilor, judecătoria înștiințează Ministerul Justiției, care, dacă s'au făcut și lucrările prevăzute de art. 7, alin. 2, va dispune facerea lucrărilor de alcătuire a cărților funduare pe comune, delegand în acest scop un judecător.
Acolo unde lucrările de măsurătoare cadastrala sînt terminate de mai mulți ani, fără să se fi alcătuit documentele necesare redactarii cărților funduare, Direcțiunea Cadastrului va alcătui lucrările de măsurătoare și va pregati fără întîrziere documentele necesare judecătorului delegat.
Articolul 40
Judecătorul va comunică primăriei comunale cu cel puțin 30 de zile înainte, data începerii lucrărilor, cerând acesteia alcătuirea unui tablou de schimbările intervenite dela alcătuirea actelor cadastrului pînă la zi în posesiunile funciare.
Judecătorul va verifica și identifica terenurile, comparand parcelele din actele cadastrului, cu situațiunea noua de fapt arătată în tabloul primăriei comunale.
El va stabili care parcele de teren pot constitui prin ele insile corpuri de carte funduara, precum și denumirile eventuale cu care un corp de carte funduara e îndeobște cunoscut.
Despre lucrările judecătorului se vor încheia procese-verbale pentru utilizarea lor la redactarea inscripțiunilor referitoare la proprietate.
De asemenea judecătorul va aduna datele necesare din registrele de inscriptiuni și transcripțiuni și din registrele de proprietate, precum și din hotărîrile definitive date în materie de reforma agrară.
Articolul 41
Judecătorul-delegat, asistat de grefier, va stabili:
a) Drepturile în legătură cu posesiunea imobilului, precum și servituțile rurale și urbane ce îl grevează;
b) Drepturile de proprietate, coproprietate, de proprietate individuală, pe etaje sau apartamente, precum și restrangerile privitoare la capacitatea proprietarilor.
Despre cercetările și stabilirile sale, judecătorul va încheia procese-verbale semnate și de cei interesați, invitați pentru aceasta de primăria comunală, prin formele uzitate în comuna.
Judecătorul va numi reprezentanții acelor posesori incapabili, care trebuiesc citați și ai căror reprezentanți legali nu sînt cunoscuți, sau dacă neputându-se infatisa, nu au numit mandatari.
Neinfatisandu-se una din persoanele citate, magistratul care conduce cercetarea, îi va numi un reprezentant, dacă mersul lucrărilor ar necesita aceasta.
Articolul 42
După terminarea cercetărilor și verificărilor, judecătorul-delegat va face inscripțiunile provizorii referitoare la posesiune și la proprietate.
Inscripțiunile referitoare la sarcini se vor face numai pentru servituți rurale sau urbane și pentru sarcinile necontestate de părți. Un exemplar al acestora, împreună cu indicatoarele topografice și alfabetice, cu schite și planul parcelar cadastral, cu procesele-verbale dresate asupra cercetărilor făcute, vor fi depuse la judecătorie, secția Cărții funduare, iar al doilea exemplar la primăria comunală, pentru ca părțile interesate să poată lua act de inscripțiunile făcute.
B. Completarea și rectificarea inscripțiunilor provizorii
Articolul 43
Judecătoria, secțiunea de Carte funduara, primind actele, va invita prin ordonanța inserată în Monitorul Oficial și în Monitorul județului, asemenea prin afișare la sediul primăriilor comunale pe toți cei interesați sa formuleze obiectiunile lor motivate referitoare la inscripțiunile din ele, în termen de 3 luni dela data afișării. Judecătoria apreciind, va prelungi termenul cu încă o luna.
Primăria comunală, prin toate mijloacele de publicitate obișnuite în localitate, va înștiința pe cei interesați de cuprinsul ordonanței judecătoriei.
Articolul 44
După expirarea termenului, judecătorul de carte funduara va proceda la examinarea memoriilor depuse, deplasandu-se în localitate.
Obiectiunile contra exactitatii inscripțiunilor întemeiate pe orice acte publice și particulare pot fi depuse atît la judecătorie, cat și la primărie sau făcute verbal în fața judecătorului. Primăria va transmite de îndată judecătoriei cererile cu toate anexele.
Dacă aceste obiecțiuni se întemeiază pe acte cari nu erau cunoscute cînd s'au făcut primele cercetări, se vor lua măsuri pentru lămurirea desavarsita a inscripțiunilor făcute. Gasindu-se obiectiunile întemeiate, se vor face completările sau rectificările necesare.
Rezultatul cercetărilor ca și hotărîrea luată de magistrat se vor consemna în proces-verbal.
Cu aceasta ocaziune vor fi soluționate de către judecător și litigiile privind limitele proprietăților invecinate, potrivit dreptului comun.
Articolul 45
După terminarea procedurii arătată în articolul precedent, toate actele se vor inainta secțiunii tribunalului de notariat, sau în lipsa, celei desemnate de primul-președinte. Tribunalul va examina dacă s'a procedat legal la cercetări și întru cat va constata lipsuri, va lua dispozițiuni pentru înlăturarea lor și la nevoie va dispune noi cercetări, iar actele aflate în regula se vor inainta judecătoriei pentru redactarea proiectului de carte funduara.
Capitolul 3 Declararea proiectelor drept cărți funduare legale
Articolul 46
Proiectele cărții funduare vor fi înaintate comisiunii de control de pe lîngă tribunal, dacă le va găsi alcătuite potrivit dispozițiunilor legii de fața, a regulamentelor și instrucțiunilor le va declara prin ordonanța prezidentiala, publicată în Monitorul Oficial și afișată la sediul primăriei comunale și a judecătoriei de ocol drept cărți funduare legale și va dispune începerea procedurii de rectificare.
Articolul 47
Ordonanța Tribunalului va arata teritoriul pentru care s'au întocmit cărțile funduare, circumscripțiile judecătorești, locul unde cărțile funduare vor putea fi examinate de cei interesați și data dela care acestea sînt declarate cărți funduare legale.
Ordonanța va mai face cunoscut ca începînd dela ziua arătată, drepturile de proprietate, de ipoteca sau alte drepturi reale asupra imobilelor înscrise în cartea funduara nu se pot dobândi, margini, transfera asupra altor persoane sau desfiinta decât numai prin înscrierea în noul registru de proprietate.
Ordonanța va mai conține somatiunea de a face declarațiunile arătate în articolul următor; va indica instanța la care se vor depune declarațiunile și va fixa termenul-care nu va fi mai lung de zece luni nici mai scurt de 4 luni-indicandu-se precis ziua în care termenul expira; va arata ca nerespectarea termenului va avea ca urmare legală pierderea dreptului de a valorifica pretentiunile supuse declaratiunii față de tertele persoane care au dobîndit cu buna credința drepturi reale pe baza inscripțiunilor făcute în noile cărți funduare și rămase necontestate.
Articolul 48
Vor fi somate a face declarațiuni:
a) Toate persoanele care, avînd un drept cîștigat înainte de ziua inaugurarii cărților funduare, ar pretinde o modificare a inscriptiunii privitoare la raportul de proprietate sau posesiune, indiferent dacă acea modificare ar trebui să se facă prin dezlipire, alipire sau transcriere, prin schimbarea caracterizarii imobilelor sau în alt mod;
b) Toate persoanele care au dobîndit înainte de ziua inaugurarii cărților funduare drepturi de ipoteca, de servitute sau alte drepturi reale, asupra imobilelor înscrise în registru, întru cat aceste drepturi nefiind înscrise cu ocaziunea infiintarii noilor registre, vor putea să fie înscrise ca "sarcini vechi".
Obligațiunea de a face declarațiunea subzistă și în cazul cînd dreptul supus declaratiunii este invederat în registru proprietății sau într'un registru de transcripțiuni sau inscriptiuni, în registrul foilor dotale sau de urmărire, sau într'o deciziune, sentinta sau alta hotărîre judecătorească, sau dacă partea a introdus la o instanța o cerere privitoare la acest drept.
Ordonanța va trebui sa menționeze expres aceasta din urma dispozițiune.
Articolul 49
Declarațiunea facuta conform cu dispozițiunea art. 48, litera a, va fi menționată în cartea funduara.
Dacă nu s'a făcut dovada ca s'a pornit proces asupra obiectului declarațiunilor se va ordonă dezbatere din oficiu, atît cu persoanele contra cărora s'a făcut declarațiunea, cat și cu persoanele care conform cu conținutul cărții funduare au un interes juridic în cauza.
Articolul 50
Aceasta desbatere se va putea ordonă pentru lămurirea cauzei și la fața locului, dacă nu se va ajunge la un acord, părțile care au cerut modificarea inscriptiunii vor fi indrumate la proces, acordându-li-se pentru introducerea acțiunii un termen potrivit.
Dacă părțile vor ajunge la un acord, modificarea inscriptiunii se va trece în cartea funduara.
Articolul 51
Mențiunea declaratiunii va fi radiată dacă partea a pierdut termenul acordat pentru introducerea acțiunii sau dacă acțiunea introdusă a fost definitiv respinsă.
Articolul 52
Au valoarea unei inscriptiuni funciare toate inscripțiunile existente la data inaugurarii cărților funduare, dacă nu s'a declarat în termenul fixat de ordonanța nici o pretentiune contrară inscriptiunii, sau s'a pierdut termenul acordat pentru introducerea acțiunii, sau dacă acțiunea introdusă a fost definitiv respinsă.
Articolul 53
Declarațiunea facuta conform cu dispozițiunea art. 48 litera b trebuie să arate rangul dreptului pretins, precum și corpul de carte funduara asupra căruia trebuie să se facă inscriptiunea, indicând și numărul foaiei cărții funduare.
În declarațiune se va mai arata temeiul pe care se sprijină dreptul și rangul pretins; documentele doveditoare se vor prezenta sau se vor arata unde sînt depuse sau înscrise.
Articolul 54
Drepturile declarate ca sarcini, în conformitate cu dispozițiunile art. 53, vor fi înscrise cu arătarea rangului pretins asupra corpului funciar respectiv, sub inscriptiunea "sarcini vechi".
Articolul 55
După expirarea termenului fixat în prima ordonanța, pentru declarațiunea drepturilor ca sarcini, Tribunalul va publică o a doua ordonanța.
Aceasta va arata de asemenea teritoriul peste care se întinde cartea funduara și pentru care, în urma ordonanței întâia, s'a făcut și completat inscriptiunea sarcinilor vechi și va soma pe toți acei care prin existenta sau rangul unei inscriptiuni s'ar crede vătămați în drepturile lor, să facă contestația înăuntrul termenului fixat în ordonanța, adăugându-se ca în caz contrar inscripțiunile vor avea valoare de inscriptiuni funciare.
Termenul nu va fi mai scurt de 3 luni, nici mai lung de 6 luni. În ordonanța se va indica precis după calendar ultima zi a termenului.
Articolul 56
Contestația facuta în contra inscriptiunii unui drept ca sarcina sau în contra rangului se va menționa în cartea funduara.
Dacă nu s'a făcut dovada ca s'a pornit proces asupra obiectului contestației, se va ordonă desbaterea din oficiu atît cu persoanele în contra cărora s'a îndreptat contestația, cat și cu persoanele cari, conform cu conținutul cărții funduare, au un interes juridic în cauza.
Ajungând părțile în cursul desbaterii la un acord asupra unei modificări a inscriptiunii, aceasta modificare va fi înscrisă în cartea funduara. Dacă însă părțile nu vor putea sa ajungă la un acord, instanța va hotărî care dintre părți, ale carei pretențiuni au rămas contestate, va fi indrumata la proces, fixându-i-se în acest scop un termen care se va socoti din ziua în care hotărîrea a rămas definitivă.
Articolul 57
Dacă făcându-se contestație, partea însăși în favoarea căreia s'a făcut inscriptiunea, fiind indrumata la proces, n'a pornit procesul în termenul fixat sau a pierdut procesul prin sentinta definitivă, inscriptiunea se radiază sau se rectifica, precum existenta însăși, sau numai rangul dreptului, a fost contestat. Dacă adversarul fiind indrumat la proces n'a pornit procesul în termenul fixat, sau a pierdut procesul prin sentinta definitivă, va fi radiată mențiunea contestației, iar inscriptiunea va câștiga valoarea unei inscriptiuni funciare.
Articolul 58
Au valoarea unei inscriptiuni funciare și inscripțiunile cari au fost făcute în urma unei declarațiuni, dacă înăuntrul termenului fixat prin ordonanța nu s'a făcut în contra lor nicio contestație, sau în caz de contestație și îndrumare la proces, partea a pierdut termenul pentru introducerea acțiunii sau a fost respinsă printr'o hotărîre definitivă.
Articolul 59
În procedura de rectificare a cărților funduare, căile de atac în contra hotărîrilor judecătorești se regulează după dreptul comun.
Articolul 60
Ordonanțele prevăzute în dispozițiunile de mai sus se vor publică din oficiu de câte trei ori, fiecare, la intervale de cel puțin o luna, atît în Monitorul Oficial, cat și în doua sau mai multe din cele mai răspândite ziare din circumscripția Curții de Apel și se vor afișa și anunta prin mijloacele obișnuite în comunele pentru cari conform cu textul ordonanțelor s'au înființat noile cărți funduare.
În afară de publicarea ordonanțelor, se va avea grija ca părțile interesate să fie și în alt mod lamurite asupra importantei procedurii de rectificare. Se vor lua în deosebi măsurile prevăzute de legi pentru apărarea drepturilor minorilor, precum și celor puși sub interdicție sau asistați de un Consiliu judiciar.
Articolul 61
Declarațiunile și contestațiunile introduse după expirarea termenului fixat în ordonanța se vor respinge din oficiu.
Articolul 62
În procesele la care partea a fost indrumata în baza dispozițiunilor de mai sus, competința instanțelor se regulează după dreptul comun.
Articolul 63
Dacă asupra unui imobil sau unui drept real ce grevează acel imobil se eliberează un extras din cartea funduara, într'un timp cînd procedura de rectificare cu privire la acel imobil nu e încă terminată, aceasta împrejurare se va arata în extrasul liberat.
Articolul 64
După determinarea procedurii oranduita prin articolele de mai sus, coalele cari aparțin aceleiași cărți funduare vor fi prevăzute cu numerele de ordine și legate în volum.
Paginile fiecărui volum vor fi numerotate, numărul lor va fi indicat pe prima pagina și adeverit de șeful instanței, cu iscalitura lui proprie și aplicarea sigiliului oficiului.
Arhiva
Articolul 65
Dosarele privitoare la înființarea cărților fundure se vor păstra în arhiva instanței competența pentru ținerea acestor registre.
Pe lîngă fiecare carte funduara se vor păstra și planurile funciare pentru demonstrarea situației și configurației parcelelor. De asemenea se vor tine indice asupra parcelelor și proprietarilor.
Actele și documentele pe baza cărora s'a făcut vreo inscriptiune în cartea funduara se vor păstra în copie legalizată la dosarul cartei funduare în care s'a trecut inscriptiunea.
Procedura pentru completarea sau reconstituirea cărților funduare
Articolul 66
Dispozițiunile procedurii pentru înființarea cărților funduare se vor aplica prin analogie și în cazul cînd o carte funduara urmează să fie completată prin înscrierea unui imobil, care nu e încă înscris în niciun registru, precum și în cazul cînd o carte funduara sau o parte urmează să fie reconstituita, dacă s'a distrus sau a devenit inutilizabila.
Capitolul 4 Dispozițiuni pentru Ardeal, Banat și Bucovina
Articolul 67
Institutiunile de cadastru existente în Ardeal, Banat și Bucovina vor fi coordonate, supunându-le acelorași norme și aceluiași regim, cu respectarea dispozițiunilor din articolele 72 și 75.
Prin reambularea întregului teritoriu al acestor provincii, se va revizui, completa și întru cat va fi necesar, se va restabili rețeaua de triangulatie; se vor revizui lucrările de identificare a tuturor terenurilor așezate pe teritoriul amintit și se vor înscrie în cadastru schimbările observate în configuratiunea, întinderea și cultura terenurilor, precum și persoana posesorilor lor.
Articolul 68
Schimbările observate în configuratiunea, întinderea și cultura terenurilor, precum și în persoana posesorilor, vor fi comunicate instanțelor de carte funduara competența, care vor proceda la rectificarea cărților funduare conform legilor în vigoare pe teritoriul respectiv.
Articolul 69
Dacă s'ar constata ca o carte funduara în întregime sau pentru o parte însemnată a ei este cu totul obscura din cauza multiplelor schimbări ivite fie în cuprinsul imobilelor, fie în persoana proprietarilor, sau pentru orice alta cauza, Ministerul Justiției, în urma raportului documentat al instanței funduare și după avizul prealabil al tribunalului competent, va putea sa ordone chiar o noua înființare a cărții funduare a comunei, în întregime sau în parte, aplicându-se în acest caz dispozițiunile legii de fața.
Partea IV Venituri
Articolul 70
Cheltuielile necesare lucrărilor de realizare a Cadastrului funciar și de alcătuire a cărților funduare se vor acoperi din următoarele taxe anuale asupra venitului net impozabil a imobilelor și anume:
a) De 1% pentru livezile cu pomi și vii; de 0,5% pentru terenurile arabile și faneata; de 0,3% pentru pasune, și de 0,5% asupra valorii locative a imobilelor orasanesti cladite. Clădirile noi nu sînt scutite de plată acestei taxe;
b) Din taxele încasate după lucrările extraordinare a personalului Ministerului Agriculturii și Domeniilor, Direcțiunea Cadastrului;
c) Din amenzile încasate pentru infracțiunile în legătură cu lucrările cadastrale.
Stabilirea taxelor pe venitul impozabil și pe valoarea locativă a imobilelor cladite se va face de către primăriile comunale, iar încasarea lor de perceptiile Statului în conformitate cu dispozițiunile legii pentru încasarea veniturilor publice.
Partea V Dispozițiuni finale și tranzitorii
Articolul 71
De la data publicării legii de fața, în afară de Ministerul Agriculturii și Domeniilor, nicio autoritate nu este în drept a da dispozițiuni cu caracter tehnic referitoare la completarea, rectificarea, reambularea, etc. lucrărilor cadastrale.
Articolul 72
Lucrările cadastrale existente în tinuturile unite din fosta Monarhie Austro-Ungara rămîn în vigoare pînă cînd acestea vor putea fi revizuite, reambulate și rectificate conform principiilor stabilite prin legea de fața.
Articolul 73
Lucrările tehnice de măsurătoare, parcelare, comasare și în general orice lucrări în legătură cu aplicarea legilor de reforma agrară, de regulare a proprietății în Dobrogea-Noua și Basarabia, se vor executa odată cu lucrările tehnice cadastrale prevăzute în legea de fața.
Articolul 74
Actualii antreprenori ai Directiunii Cadastrului, autorizați pentru lucrări de topometrie, avînd la baza cel puțin bacalaureatul sau studii echivalente conform dispozițiilor prevăzute în legile învățămîntului secundar, precum și acei care sînt autorizați de cel puțin 10 ani pentru aceste lucrări, pot fi antreprenori pentru lucrările de geodezie și cadastru numai după trecerea unui examen în specialitatea pentru care nu au fost autorizați pînă în prezent, organizat de Direcțiunea Cadastrului, cu un program analitic aprobat de Ministerul de Agricultura și Domenii.
Pentru lucrările de cadastru pot fi autorizați și antreprenorii și absolvenții scoalelor de topometrie S. I-a și S. II-a, inginerii hotarnici cari au lucrat pînă în prezent lucrări de reforma agrară timp de cinci ani.
Articolul 75
Pe măsura ce lucrările de măsurătoare geodezica și parcelara sînt complet terminate, toate legile și regulamentele contrarii prezentei legi sînt și rămîn abrogate.
Legile și regulamentele din tinuturile unite, referitoare la cărțile funduare, rămîn în vigoare pînă la revizuirea și unificarea lor și a dreptului imobiliar potrivit art. 137 din Constituție.
Articolul 76
Sînt scutite de timbre toate actele și memoriile necesare părților pentru confecționarea cărților funduare pînă la data declarării acestora ca registre legale de proprietate, precum și actele în legătură cu procedura cadastrala pînă la definitivarea lucrărilor.
Articolul 77
Regulamente de aplicare vor desvolta în mod amănunțit principiile legii de fața, stabilind și normele privitoare la evidenta cadastrului funciar, la rectificarea și verificarea lui periodică, precum și dispozițiunile privitoare la coordonarea cărților funduare cu cadastrul.
Articolul 78
Legea de fața intră în vigoare dela data publicării ei în Monitorul Oficial.
Această lege s'a votat de Adunarea Deputaților în ședința dela 8 Aprilie anul 1933 și s-a adoptat cu majoritate de una suta șase voturi, contra șase.
Vicepreședinte, VIRGIL GROSSU (L. S. A. D.). Secretar, N. S. Rusanescu Această lege s'a votat de Senat în ședința dela 11 Aprilie anul 1933 și s'a adoptat cu majoritate de optzeci și șase voturi, contra cinci. Președinte, N. COSTACHESCU (L. S. S.). Secretar, I. Eftimie Promulgăm această lege și ordonăm ca ea să fie investită cu sigiliul Statului și publicată în Monitorul Oficial. Data în București, la 13 Aprilie 1933. (L. S. ST.). CAROL Ministrul agriculturii și domeniilor, Dr. Voicu Nitescu Ministrul justiției, Mihai Popovici
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.