Decizia nr. 516/2009
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 58^3 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 295/2004 28 iunie 2004 (prevederi anume) privind regimul armelor și al munițiilor
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Simona Ricu - procuror
Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 58^3 alin. (2) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2008
pentru modificarea și completarea
privind regimul armelor și al munițiilor, excepție ridicată de Emilian Ciurar în Dosarul nr. 5.092/30/2008 al Tribunalului Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, apreciind că textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituționale invocate de autorul excepției.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 12 noiembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 5.092/30/2008, Tribunalul Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 58^3 alin. (2) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2008
pentru modificarea și completarea
privind regimul armelor și al munițiilor. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Emilian Ciurar într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ emis de Serviciul arme, explozivi și substanțe toxice din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Timiș.
În motivarea excepției autorul acesteia susține că textul de lege criticat este contrar dispozițiilor constituționale privind neretroactivitatea legii. În acest sens, arată că intervenția unei modificări a legislației nu poate afecta drepturi câștigate și recunoscute. Precizează că i se aduce o atingere și dreptului de proprietate, întrucât
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2008
îi impune să vândă arma neletală, "ca urmare a situației create de către Guvern prin emiterea acestui act".
Tribunalul Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituționale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile
art. 58^3 alin. (2) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2008
pentru modificarea și completarea
privind regimul armelor și al munițiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 17 martie 2008. În realitate, autorul excepției are în vedere prevederile
art. 58^3 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 295/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 30 iunie 2004, care au fost introduse prin art. I pct. 8 din ordonanța amintită. Aceste prevederi de lege au următorul cuprins:
-
Articolul 58
^3 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 295/2004 : "(2) Revocarea dreptului de port și folosire a armelor neletale supuse autorizării se dispune de către organul competent care a acordat acest drept atunci când titularul dreptului se află în una dintre următoarele situații: (...)
b) nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la art. 58 alin. (2) lit. a)."
Articolul 58
alin. (2) lit. a), la care face trimitere textul de lege criticat, prevede că autorizația de procurare a armelor neletale se acordă cetățenilor români și străinilor cu ședere legală în România, care au împlinit vârsta de 18 ani, dacă îndeplinesc, cumulativ cu alte trei condiții, condiția de a nu fi fost condamnate prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru săvârșirea cu intenție a uneia dintre infracțiunile prevăzute de prezenta lege sau la o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 2 ani pentru infracțiuni comise cu intenție.
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine următoarelor dispoziții din Legea fundamentală: art. 15 alin. (2) potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (1) și (2) referitor la garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate privată și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile
art. 58^3 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 295/2004
nu sunt de natură să contravină principiului neretroactivității legii. Textul de lege criticat cuprinde dispoziții referitoare la situațiile în care se dispune revocarea dreptului de port și folosire a armelor neletale supuse autorizării, norma juridică acționând numai pentru viitor. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că, în aceste cazuri, legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul propriu de reglementare". Așadar, instituirea unei noi condiții pe care posesorul unei arme neletale trebuie să o îndeplinească pentru a putea să o poarte și să o folosească nu constituie o nesocotire a principiului constituțional al neretroactivității legii. Aplicarea legii în cadrul litigiului aflat pe rolul instanței în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate implică și rezolvarea conflictului de legi în timp, chestiune care este de competența exclusivă a instanței învestite cu soluționarea acestuia.
Curtea constată că nu poate reține critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 53 din Constituție, deoarece textul constituțional invocat are în vedere restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale; or, dreptul de a purta și de a folosi o armă neletală nu se încadrează în această categorie.
Autorul excepției susține că i se aduce o atingere și dreptului de proprietate, întrucât este obligat să vândă arma neletală, "ca urmare a situației create de către Guvern prin emiterea acestui act". Curtea constată că prevederea de lege criticată nu afectează în niciun fel dreptul de proprietate al acestuia, neimpunând condiția înstrăinării armei, aceasta fiind doar o posibilitate aflată la îndemâna persoanei căreia i se aplică respectiva normă juridică. Chiar în ipoteza în care ar fi afectată prerogativa dispoziției, Curtea constată că o asemenea măsură ar fi în concordanță inclusiv cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, ilustrată prin hotărârile Sporrong și Lonnroth contra Suediei din 1982, Brumărescu contra României din 1999, Djidrovski contra Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei din 2005 și Basoukou contra Greciei din 2005, prin care a statuat că dreptul de proprietate privată nu este un drept absolut, ci poate comporta limitări, în măsura în care acestea sunt apte să asigure un echilibru just între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 58^3 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 295/2004
privind regimul armelor și al munițiilor, excepție ridicată de Emilian Ciurar în Dosarul nr. 5.092/30/2008 al Tribunalului Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 9 aprilie 2009.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Valentina Bărbățeanu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.