Decizia nr. 815/2009
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 24/2008 5 martie 2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Simona Ricu - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent-șef
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008
privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, excepție ridicată de Avram Dumitru în Dosarul nr. 18.931/3/CA/2008 al Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal se prezintă, pentru partea Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, consilierul juridic Mihai Alexandru Ionescu, cu delegație depusă la dosar. Lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Partea prezentă solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, sens în care face referire la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudența în materie a Curții Constituționale, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 21 octombrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 18.931/3/CA/2008, Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008
privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.
Excepția a fost ridicată de pârâtul Avram Dumitru într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect o acțiune în constatare în contradictoriu cu reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul excepției susține că ordonanța de urgență criticată contravine prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4), art. 15, art. 16, art. 21, art. 24, art. 26, art. 29 și
art. 37, deoarece a preluat aproape integral dispozițiile Legii nr. 187/1999 , declarată neconstituțională prin
Instanța de judecată apreciază că dispozițiile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008
contravin prevederilor constituționale invocate, "în măsura în care limitează posibilitatea persoanei de a propune probe, de a cunoaște elementele probatorii (toate documentele) în baza cărora Colegiul C.N.S.A.S. aprobă sau infirmă nota de constatare întocmită de direcția de specialitate și încalcă, astfel, accesul la justiție."
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituțional.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008
privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 293/2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2008.
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) - principiul separației și echilibrului puterilor, art. 15 - Universalitatea, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 26 - Viața intimă, familială și privată, art. 29 - Libertatea conștiinței și art. 37 - Dreptul de a fi ales.
Analizând critica de neconstituționalitate, Curtea reține că preambulul
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008
definește scopul reglementării ca fiind "continuarea, într-un mecanism nou, a procesului de devoalare a activităților exercitate de regimul comunist", care a exercitat, în special prin intermediul Securității, "o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, a drepturilor și a libertăților lor fundamentale". Aceasta îndreptățește accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, prin consemnarea publică a abuzurilor, și contribuie la o mai bună înțelegere a prezentului și la o proiectare adecvată a viitorului societății românești.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008
operează, pe de o parte, o modificare substanțială a regimului juridic aplicabil persoanelor constatate ca fiind "lucrătoare ale Securității" față de
Legea nr. 187/1999 , declarată neconstituțională prin
Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 6 februarie 2008, iar pe de altă parte, o reconfigurare a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca autoritate administrativă autonomă, lipsită de atribuții jurisdicționale, ale cărei acte privind accesul la dosar și deconspirarea Securității să fie supuse controlului instanțelor de judecată.
Astfel, reglementarea anterioară nu a urmărit doar deconspirarea persoanelor care au participat la activitatea de poliție politică comunistă, ci a promovat răspunderea juridică și politică a acestora, cu scopul îndepărtării lor din anumite funcții și al împiedicării lor de a candida pentru alegerea sau numirea în acele funcții. Mai mult, așa cum a reținut Curtea Constituțională prin decizia menționată, legea crea premisele unei forme de răspundere morală și juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații, fără vinovăție și fără existența unei fapte de încălcare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În condițiile în care acțiunea în constatarea calității de lucrător al Securității este introdusă la o instanță de judecată, a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs, dispozițiile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008
nu sunt de natură a încălca dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, părțile având, deopotrivă, posibilitatea de a uza de garanțiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-și susține poziția asupra problemelor de fapt și de drept.
Mai mult, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 1169 din Codul civil, "Cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească", este asigurat echilibrul procesual al părților în litigiu, dându-se totodată expresie principiului aflării adevărului, statuat de art. 129 alin. 5 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia: "Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc."
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008
privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, excepție ridicată de Avram Dumitru în Dosarul nr. 18.931/3/CA/2008 al Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 19 mai 2009.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent-șef, Doina Suliman
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.