Decizia nr. 819/2009
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, excepție ridicată de Gao Jun în Dosarul nr. 2.428/4/2008 al Judecătoriei Sectorului 4 București.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 73D/2009 având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de Guo Xiaodong și Guo Kailun, prin reprezentantul legal Guo Xiaodong, în Dosarul nr. 4.058/4/2008 al aceleiași instanțe.
Și în acest dosar, în urma apelului nominal, se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra faptului că în ambele dosare partea Oficiul Român pentru Imigrări a transmis Curții note scrise prin care solicită respingerea excepției ca neîntemeiată.
Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea.
Curtea, în temeiul art. 14 și al
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 73D/2009 la Dosarul nr. 72D/2009, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
Prin încheierile din 5 decembrie 2008 și 12 decembrie 2008, pronunțate în dosarele nr. 2.428/4/2008 și nr. 4.058/4/2008, Judecătoria Sectorului 4 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România. Excepțiile au fost ridicate de Gao Jun și, respectiv, Guo Xiaodong și Guo Kailun, prin reprezentantul legal Guo Xiaodong, în cauze având ca obiect soluționarea plângerilor formulate de aceștia împotriva hotărârilor Oficiului Român pentru Imigrări de respingere a cererilor de acordare a statutului de refugiat sau a protecției subsidiare.
În motivările excepțiilor de neconstituționalitate, având un conținut similar, se susține, în esență, că textele de lege criticate sunt lipsite de precizie și claritate în ceea ce privește riscul de a fi supus la tratamente sau pedepse inumane ori degradante, ca motiv de acordare a protecției subsidiare, și "permit interpretări eronate cu privire la natura și conținutul pedepselor și tratamentelor inumane ori degradante".
Judecătoria Sectorului 4 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.
Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt în deplină concordanță cu prevederile constituționale și convenționale invocate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, care au următorul conținut:
- Art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 - "Protecția subsidiară:
(1) Protecția subsidiară se poate acorda cetățeanului străin sau apatridului care nu îndeplinește condițiile pentru recunoașterea statutului de refugiat și cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în țara de origine, respectiv în țara în care își avea reședința obișnuită, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), și care nu poate sau, datorită acestui risc, nu dorește protecția acelei țări.
(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înțelege: [... ]
2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante."
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că a mai exercitat controlul de constituționalitate a dispozițiilor
art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 , prin prisma acelorași critici ca și cele formulate în prezentul dosar și prin raportare la aceleași texte constituționale și convenționale. Dintre deciziile pronunțate de Curte, pot fi amintite
Decizia nr. 863 din 10 iulie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 6 august 2008, sau
Decizia nr. 648 din 5 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 971 din 5 decembrie 2006. Întrucât în cauza de față nu au intervenit elemente noi, de natură să conducă la schimbarea acestei jurisprudențe, soluția și argumentele pe care aceasta s-a bazat își păstrează valabilitatea.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, excepție ridicată de Gao Jun în Dosarul nr. 2.428/4/2008 al Judecătoriei Sectorului 4 București și de Guo Xiaodong și Guo Kailun, prin reprezentantul legal Guo Xiaodong, în Dosarul nr. 4.058/4/2008 al aceleiași instanțe.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 26 mai 2009.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Valentina Bărbățeanu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.