Circulară · Banca Națională a României

Circulară nr. 26/2009

privind punerea în circulație, în scop numismatic, a unei monede dedicate aniversării a 140 de ani de la inaugurarea primei linii de cale ferată din România: București - Giurgiu

prezumat în vigoare

Data actului
29 iulie 2009
Emitent
Banca Națională a României
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 557 din 11 august 2009
Citează
1 act
Structură
5 articole · 2.738 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Articolul 1

În conformitate cu prevederile

Legii nr. 312/2004

privind Statutul Băncii Naționale a României, Banca Națională a României va pune în circulație, în scop numismatic, începând cu data de 5 august 2009, o monedă din argint dedicată aniversării a 140 de ani de la inaugurarea primei linii de cale ferată din România: București - Giurgiu.

Articolul 2

Caracteristicile monedei din argint sunt următoarele:

- valoare nominală: 10 lei;

- material: argint 999 la mie;

- greutate: 31,103 g;

- formă: rotundă;

- diametru: 37 mm;

- calitate: proof;

- margine: zimțată.

Aversul prezintă în centru locomotiva "Călugăreni" ieșind din Gara Filaret din București, reprezentată într-o imagine de epocă, în dreapta, stema României și anul de emisiune - 2009, iar în stânga, valoarea nominală - 10 LEI; deasupra gării, inscripția "ROMÂNIA".

Reversul prezintă în partea superioară o imagine a Bucureștiului la mijlocul secolului al XIX-lea și inscripția "BUCURESTI"; în centru, reprezentarea primului tren care a circulat între București și Giurgiu; la dreapta, turnul din Giurgiu simbol al orașului și inscripția "GIURGIU", iar sub tren, inscripția: "140 DE ANI DE LA INAUGURAREA LINIEI DE CALE FERATA".

Articolul 3

Monedele, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoțite de broșuri de prezentare a tematicii emisiunii, redactate în limbile română, engleză și franceză. Broșurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naționale a României și casierului central. Monedele vor fi prezentate în cutii adecvate, pe al căror capac este inscripționată sigla BNR, cu folio argintiu.

Articolul 4

Monedele din argint dedicate aniversării a 140 de ani de la inaugurarea primei linii de cale ferată din România: București - Giurgiu au putere circulatorie pe teritoriul României.

Articolul 5

Punerea în circulație, în scop numismatic, a monedelor din argint din emisiunea dedicată aniversării a 140 de ani de la inaugurarea primei linii de cale ferată din România: București - Giurgiu se realizează prin sucursalele București, Cluj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României.

Președintele Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României,
Mugur Constantin Isărescu
București, 29 iulie 2009.
Nr. 26.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.