Decizia nr. 876/2009
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 101 alin. (4) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 215/2001 23 aprilie 2001 (prevederi anume) administrației publice locale
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 101 alin. (4) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 , excepție ridicată de Constantin Simirad, Constantin Adăscăliței și Victor Chirilă în Dosarul nr. 7.168/99/2008 al Curții de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că sporul pentru vechimea în muncă nu este un drept fundamental, astfel că legiuitorul poate să dispună asupra acordării sale în funcție de situațiile obiective avute în vedere.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 27 ianuarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 7.168/99/2008, Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 101 alin. (4) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 . Excepția a fost ridicată de Constantin Simirad, Constantin Adăscăliței și Victor Chirilă cu prilejul soluționării unei acțiuni civile având ca obiect drepturi bănești.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin că dispozițiile
art. 101 alin. (4) din Legea nr. 215/2001
sunt contrare principiului egalității în drepturi a cetățenilor. În acest sens arată că potrivit prevederilor
art. 16 alin. (3) din Codul muncii , persoanele care prestează o muncă în temeiul unui contract individual de muncă dobândesc vechime în muncă. Acordarea vechimii în muncă este prevăzută și de
art. 101 alin. (5) din Legea nr. 215/2001
pe durata mandatului președintelui și vicepreședinților consiliului județean. În aceste condiții, faptul că aceștia nu beneficiază de sporul pentru vechime în muncă, ce decurge în mod firesc din vechimea în muncă dobândită, reprezintă o discriminare a persoanelor care ocupă aceste funcții, în raport cu celelalte categorii socio-profesionale care beneficiază de acest spor.
Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. Astfel, arată că, prin prisma atribuțiilor și a procedurii de lucru, președinții și vicepreședinții consiliilor județene sunt plasați într-o situație diferită de cea a personalului care beneficiază de spor de vechime. În domeniul salarizării persoanelor care ocupă o funcție publică sau o funcție de demnitate publică, statul are un drept larg de apreciere, el fiind cel care, prin organele sale, stabilește atât sfera de competență a organelor administrației publice centrale și locale, cât și remunerarea activității desfășurate la nivelul fiecărei structuri din cadrul administrației publice, un rol esențial avându-l locul și importanța funcției în ierarhia organelor administrației publice.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale, sens în care amintește faptul că, prin
Decizia nr. 207/2009 , Curtea Constituțională a statuat în sensul că legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda și chiar anula.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 101 alin. (4) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, dispoziții potrivit cărora, "Pe durata mandatului, președintele și vicepreședinții consiliului județean primesc o indemnizație lunară, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcțiilor de președinte, respectiv de vicepreședinte al consiliului județean, care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Președintele și vicepreședinții consiliului județean nu beneficiază de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege".
Autorii excepției consideră că acest text de lege este contrar prevederilor
art. 16 alin. (1) din Constituție
referitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorii excepției își fundamentează motivarea plecând de la o premisă falsă, anume aceea că vechimea în muncă, ce se acordă salariaților conform
art. 16 alin. (3) din Codul muncii
și de care beneficiază și președinții și vicepreședinții consiliilor județene, se confundă cu dreptul la sporul pentru vechimea în muncă. Or, potrivit prevederilor din
mai sus amintite, vechimea în muncă reprezintă perioada în care o persoană a prestat munca în temeiul unui contract individual de muncă. De asemenea, atât
Codul muncii , cât și alte legi stabilesc și alte perioade ce sunt luate în calcul la stabilirea vechimii în muncă.
Deținerea unei anumite vechimi în muncă deschide posibilitatea obținerii anumitor drepturi specifice raporturilor de muncă, așa cum este dreptul de a ocupa anumite funcții ori dreptul de a fi avansat. De asemenea, vechimea în muncă, acordată potrivit dispozițiilor legale, este avută în vedere și la acordarea unor drepturi bănești, așa cum este sporul pentru vechimea în muncă. Cele două noțiuni, însă, nu se confundă.
În ceea ce privește faptul că anumite categorii de salariați beneficiază de sporul de vechime în muncă, în timp ce pentru alte categorii socio-profesionale un asemenea spor nu este acordat, Curtea apreciază că sunt relevante cele statuate prin
Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, în care s-a arătat că "sporurile, premiile și alte stimulente, acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula".
Pentru considerentele expuse, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A. d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 101 alin. (4) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 , excepție ridicată de Constantin Simirad, Constantin Adăscăliței și Victor Chirilă în Dosarul nr. 7.168/99/2008 al Curții de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 iunie 2009.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.