HG nr. 267/1998
privind împuternicirea Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului de a solicita date referitoare la situația imobilelor cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului
prezumat în vigoare
Guvernul României hotărăște:
Articolul 1
Se împuternicește Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului de a solicita date referitoare la situația imobilelor cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului prin actele normative prevăzute în Normele metodologice privind aplicarea
pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 20/1996 , republicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 18 februarie 1997.
Articolul 2
Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului va determina, până la data de 30 iunie 1998, pe baza datelor prezentate de consiliile județene și de Consiliul General al Municipiului București, situația locuințelor vândute, retrocedate foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, precum și a celor rămase în administrarea unităților specializate ale consiliilor locale și închiriate în condițiile legii.
Articolul 3
Datele necesare vor fi prezentate Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului de către consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București, în termenul fixat prin ordinul ministrului lucrărilor publice și amenajării teritoriului, conform unei machete stabilite și aprobate de acesta.
Consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București vor lua măsurile corespunzătoare pentru prezentarea în termen a datelor solicitate, în vederea constituirii unei evidente a acestor locuințe.
PRIM-MINISTRU RADU VASILE Contrasemnează: p. Ministrul lucrărilor publice și amenajării teritoriului, Laszlo Borbely, secretar de stat Secretar de stat, șeful Departamentului pentru Administrație Publică Locală, Vlad Rosca
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.