Decizia nr. 1070/2009

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2007

privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Lusito Consulting" - S.R.L din București în Dosarul nr. 13.474/300/2008 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției, apreciind că adoptarea ordonanței criticate a fost realizată cu respectarea exigențelor constituționale specifice.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 4 februarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 13.474/300/2008, Judecătoria Sectorului 2 București Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2007

privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea Comercială "Lusito Consulting" - S.R.L din București într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de emitere a unei ordonanțe de plată.

În motivarea excepției, autorul acesteia arată, în esență, că prevederile ordonanței criticate stabilesc o procedură "atât de simplificată, încât, practic, obligă instanța să se pronunțe exclusiv pe baza unor înscrisuri (...)", fără să țină seama de eventuala existență a unor alte litigii între părți și "fără să îi fie permisă o minimă verificare a veridicității înscrisurilor deduse judecății". Susține că sunt nesocotite dispozițiile art. 53 din Constituție, întrucât, în cadrul acestei proceduri, cel acționat în judecată nu poate administra nicio probă în favoarea sa, cu excepția înscrisurilor, fiind astfel lipsit de exercițiul drepturilor procesuale. Mai arată că, în opinia sa, ordonanța a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituție, întrucât nu era vorba despre o reală situație de urgență, în condițiile în care exista deja

Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată, care transpunea mult mai fidel textul Directivei 2000/35/CE. În acest sens, susține că actuala ordonanță contravine, de exemplu, prevederilor art. 5 din textul legislativ comunitar.

Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2007

sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2007

privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2007, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 118/2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 2 iunie 2008.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin următoarelor dispoziții din Constituție: art. 21 alin. (3) care garantează dreptul părților la un proces echitabil, art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 115 alin. (4) potrivit căruia Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, pentru motivele ce se vor arăta în continuare, sunt neîntemeiate criticile referitoare la încălcarea dispozițiilor constituționale care garantează dreptul la un proces echitabil, precum și susținerile autorului excepției potrivit cărora prevederile ordonanței de urgență criticate lipsesc debitorul de posibilitatea exercitării drepturilor procesuale, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 53 din Constituție.

Astfel, Curtea observă că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

reglementează procedura recuperării pe cale judecătorească exclusiv a acelor creanțe care izvorăsc din contracte comerciale și care sunt, în același timp, certe, lichide și exigibile. În acest scop, la cererea privind creanța de plată a prețului, creditorul trebuie să anexeze, potrivit art. 6 alin. (2) din ordonanță, înscrisurile ce atestă cuantumul sumei datorate, precum și orice alte înscrisuri doveditoare ale acesteia. Potrivit art. 9, debitorul poate contesta creanța prin întâmpinare, instanța urmând să verifice dacă această contestație este întemeiată, iar art. 10 alin. (1) prevede că, în cazul în care, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declarațiilor părților, precum și a celorlalte probe administrate, constată că cererea este întemeiată, instanța emite o ordonanță de plată, în care se precizează suma și termenul de plată. Conform art. 13 alin. (1), împotriva ordonanței de plată debitorul poate formula cerere în anulare, în termen de 10 zile de la data comunicării acesteia. Din toate aceste texte de lege rezultă în mod evident că procedura ce face obiectul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2007

se desfășoară într-un cadru procesual menit să asigure toate garanțiile ce caracterizează un proces echitabil, iar debitorul are la îndemână suficiente mijloace procedurale pentru a-și apăra interesele.

De altfel, Curtea a mai examinat constituționalitatea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2007

sub aspectul pretinsei încălcări a dispozițiilor

art. 21 alin. (3) din Constituție. Prin Decizia nr. 992 din 7 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 18 noiembrie 2008, Curtea a constatat că ordonanța are în vedere necesitatea soluționării cu operativitate a litigiilor comerciale și că, în sine, aceasta nu cuprinde dispoziții contrare dreptului părților la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, instituie toate garanțiile procedurale pentru ca atât creditorul, cât și debitorul să beneficieze de acesta.

În ceea ce privește critica prin raportare la dispozițiile art. 115 alin. (4) din Constituție, Curtea constată, de asemenea, că nu este întemeiată. Îndeplinirea obligației asumate de România față de statele membre ale Uniunii Europene constând în transpunerea, până la momentul aderării, a tuturor directivelor comunitare în vigoare la data semnării Tratatului de aderare poate fi considerată o situație extraordinară a cărei reglementare nu mai poate fi amânată, ținând cont de faptul că, astfel cum se precizează în preambulul ordonanței, aceasta transpune în legislația națională prevederile Directivei 2000/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 iunie 2000 privind combaterea întârzierii plăților în tranzacțiile comerciale. Nu poate fi reținută susținerea autorului excepției potrivit căreia nu era necesară emiterea ordonanței de urgență criticate întrucât deja exista în domeniu o reglementare suficientă, respectiv

Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată. Sub acest aspect, Curtea observă că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007 , transpunând directiva europeană amintită și vizând numai obligațiile rezultate din contracte comerciale, are ca scop îmbunătățirea funcționării pieței interne a Uniunii Europene. De aceea, astfel cum cere chiar directiva transpusă, domeniul de aplicare al

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2007

este limitat la plăți efectuate ca remunerație pentru tranzacții comerciale și nu reglementează tranzacțiile cu consumatorii ori dobânda pentru alte plăți, care pot fi supuse prevederilor

Ordonanței Guvernului nr. 5/2001 .

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2007

privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Lusito Consulting" - S.R.L din București în Dosarul nr. 13.474/300/2008 al Judecătoriei Sectorului 2 București Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 septembrie 2009.