Raportul nr. 92170/2009
privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul România Mare
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
În conformitate cu prevederile
art. 35 alin. (1)
și ale
art. 36 alin. (1), (5) și (6) din Legea nr. 334/2006
privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările și completările ulterioare, cu Calendarul misiunii de control pe anul 2009, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada septembrie-octombrie s-a efectuat controlul finanțării Partidului România Mare, pentru anul 2008.
I. Constatări:
Veniturile Partidului România Mare au fost obținute din cotizațiile membrilor de partid în sumă de 2.500 lei, donații persoane fizice în sumă de 53.345 lei, alte venituri provenite din dobânzi și altele în sumă de 35.783 lei.
II. Recomandări:
Echipa de control a recomandat Partidului România Mare ca sursele de venituri să fie evidențiate în contabilitate, respectându-se principiile contabile și în același timp prevederile Normelor metodologice de aplicare a
privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 749/2007 , cu modificările ulterioare.
Director general, Gheorghe Onogea București, 5 octombrie 2009. Nr. 92.170/1.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.