Raportul nr. 92454/2009
privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Național Liberal
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
În conformitate cu prevederile
art. 35 alin. (1)
și ale
art. 36 alin. (1), (5) și (6) din Legea nr. 334/2006
privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările și completările ulterioare, cu Calendarul misiunii de control pe anul 2009, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada septembrie-octombrie s-a efectuat controlul finanțării Partidului Național Liberal, pentru anul 2008.
I. Constatări:
Veniturile Partidului Național Liberal au fost obținute din cotizațiile membrilor de partid în sumă de 9.801.581 lei, donații în sumă de 33.198.234 lei, venituri din dobânzi în sumă de 5.777 lei, venituri din activități specifice în sumă de 864.275 lei și subvenții în sumă de 1.589.365,88 lei.
În urma controlului s-a constatat că nu au fost respectate prevederile
art. 3 alin. (3) ,
art. 4 alin. (3) și (4)
și ale
art. 12 din Legea nr. 334/2006
privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările și completările ulterioare. Astfel conform
art. 41 și 42 din Legea nr. 334/2006 , cu modificările și completările ulterioare, s-a aplicat o amendă de 5.000 lei și s-a dispus virarea la buget a sumei de 25.045 lei.
II. Recomandări:
Organizarea și conducerea contabilității să se desfășoare conform reglementărilor legale în vigoare și să respecte prevederile
Legii nr. 334/2006 , cu modificările și completările ulterioare, și ale
Hotărârii Guvernului nr. 749/2007
pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
privind finanțarea activității partidelor politice și a companiilor electorale, cu modificările ulterioare.
Director general, Gheorghe Onogea București, 12 octombrie 2009. Nr. 92.454/1.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.