Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1617/2009

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (3) și art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității

prezumat în vigoare

Data actului
26 noiembrie 2009
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 841 din 7 decembrie 2009
Citează
3 acte
Structură
0 articole · 6.494 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent-șef

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (3) și

art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, excepție ridicată de Paraschiv Usturoi în Dosarul nr. 38.436/3/2008 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal răspunde consilierul juridic Mihai Alexandru Ionescu (cu delegație depusă la dosar), pentru partea Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, care, având în vedere jurisprudența în materie a Curții Constituționale, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 5 mai 2009, pronunțată în Dosarul nr. 38.436/3/2008, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (3) și

art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.

Excepția a fost ridicată de Paraschiv Usturoi cu ocazia soluționării unei acțiuni în contencios administrativ în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 22 alin. (2) și art. 30 alin. (6), deoarece aduc o gravă atingere demnității, onoarei și vieții particulare, lezând dreptul la propria imagine.

Instanța de judecată consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), al

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 11 alin. (3) și

art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 293/2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2008.

Aceste texte de lege au următorul cuprins:

- Art. 11 alin. (3): "La dosarul cauzei se depun copii certificate de pe documentele aflate în arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, documentele originale putând fi consultate la arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.";

- Art. 12: "(1) Hotărârea judecătorească irevocabilă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, și se pune la dispoziția mijloacelor de informare în masă de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

(2) Publicarea se face cu respectarea confidențialității informațiilor privind terțele persoane."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 22 alin. (2), potrivit cărora "Nimeni nu poate fi supus torturii și niciunui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant", și ale art. 30 alin. (6), care arată că "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că textele de lege criticate sunt norme de procedură stabilite de legiuitor în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", și nu pot fi interpretate în sensul că ar conduce la înfrângerea prevederilor constituționale invocate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (3) și

art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, excepție ridicată de Paraschiv Usturoi în Dosarul nr. 38.436/3/2008 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 noiembrie 2009.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-șef,
Doina Suliman
________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.