Decizia nr. 1558/2009

Cu Adresa nr. XXXV/4.045 din 12 octombrie 2009, secretarul general al Senatului a trimis Curții Constituționale sesizarea formulată de grupul parlamentar al Partidului Democrat - Liberal din Senatul României, în temeiul dispozițiilor

art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, pentru constatarea neconstituționalității art. 40 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului.

La sesizare a fost anexată o listă de susținere cuprinzând semnăturile unui număr de 38 de senatori ai acestui grup parlamentar. Aceștia sunt următorii: Igaș Traian Constantin, Nistor Vasile, Bîrlea Gheorghe, Rasaliu Marian Iulian, Alexandru Pereș, Viorel Badea Riceard, Orest Onofrei, Marian Ovidiu, Bădescu Iulian, Mocanu Toader, Hărdău Mihail, Păran Dorin, Dumitru Constantin, Plăcintă Sorina Luminița, Urban Iulian, Tudor Udriștoiu, Dobra Nicolae, David Gheorghe, Ariton Ion, Borza Dorel, Mocanu Alexandru, Filip Petru, Bara Ion, Constantinescu Viorel, Oprea Dumitru, Fodoreanu Sorin, Sbîrciu Ioan, Mutu Gabriel, Staicu Dumitru Florian, Prodan Tiberiu Aurelian, Niță Mihai, Radu F. Alexandru, Secășan Iosif, Rădulescu Șerban, Boagiu Anca-Daniela, Severin Georgică, Jurcan V. Dorel și Panțuru Tudor.

Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. J 5.694 din 13 octombrie 2009 și formează obiectul Dosarului nr. 7.682C/2009.

Obiectul sesizării îl constituie dispozițiile art. 40 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, aprobat prin

Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992 , cu modificările ulterioare, care au următorul cuprins:

"Art. 40. - În caz de paritate de voturi, votul președintelui care conduce lucrările ședinței comune este decisiv.

Președinții celor două Camere își exercită votul după exprimarea voinței tuturor deputaților și senatorilor."

În opinia autorilor sesizării, textele menționate sunt neconstituționale, deoarece domnul senator Mircea-Dan Geoană, în calitate de președinte al ședinței comune a Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului, desfășurată în data de 7 octombrie 2009, a acceptat supunerea la vot a propunerii de a trimite scrisoarea Președintelui României la Comisiile juridice reunite din Camera Deputaților și Senat, iar ulterior a exercitat dreptul său de vot de două ori în scopul adoptării propunerii formulate.

Exercitarea abuzivă a dreptului de a vota de către domnul senator Mircea-Dan Geoană este amplificată de recurgerea nestatutară la această procedură în ședința comună a celor două Birouri permanente. Astfel, potrivit art. 40 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, votul președintelui oricărei Camere este decisiv numai în caz de paritate de voturi și numai în cadrul ședințelor plenare ale Camerelor.

De asemenea, prin

Decizia nr. 45/1994

privind constituționalitatea Regulamentului Camerei Deputaților, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 25 februarie 1994, s-a constatat că art. 114 care dădea rol decisiv votului președintelui Camerei în caz de paritate de voturi contravine dispozițiilor constituționale privind majoritățile cerute pentru adoptarea actelor, dispoziții ce nu fac asemenea delimitări (art. 74 din Constituția nerevizuită, în prezent art. 76 din Constituția revizuită referitor la Adoptarea legilor și a hotărârilor). Cu acel prilej, Curtea a statuat că "singura soluție constituțională rezultând din poziția juridică egală la vot a tuturor deputaților este, în situația parității de voturi, repetarea votului."

În conformitate cu dispozițiile

art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea a fost trimisă președinților celor două Camere, pentru a comunică punctele de vedere ale Birourilor permanente.

Președinții celor două Camere nu au comunicat Curții Constituționale punctele de vedere ale Birourilor permanente.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituționalitate, raportul întocmit de judecătorul raportor, dispozițiile criticate din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, prin raportare la prevederile Constituției României, și dispozițiile

Legii nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, reține următoarele:

Curtea a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. c) din Constituție, precum și celor ale

art. 1, 10, 27 și 28 din Legea nr. 47/1992 , să se pronunțe asupra constituționalității prevederilor criticate din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului.

Obiectul controlului de constituționalitate îl constituie prevederile art. 40 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, aprobat prin

Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 4 martie 1992, cu modificările și completările ulterioare, prevederi potrivit cărora, "În caz de paritate de voturi, votul președintelui care conduce lucrările ședinței comune este decisiv.

Președinții celor două Camere își exercită votul după exprimarea voinței tuturor deputaților și senatorilor."

În opinia autorilor sesizării, aceste prevederi regulamentare sunt contrare dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 76 referitor la Adoptarea legilor și a hotărârilor.

Examinând sesizarea de neconstituționalitate formulată, Curtea constată că prin sesizare s-au semnalat o serie de neajunsuri referitoare la modalitatea necorespunzătoare a utilizării procedurii de vot în cadrul ședințelor comune ale Birourilor permanente, care urmează procedura prevăzută de art. 8 alin. 2 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului și nicidecum pe cea prevăzută de art. 40 din același regulament. Or, acestea nu reprezintă o problemă de constituționalitate, ci una de aplicare a dispozițiilor regulamentare, a căror încălcare, în funcție de gravitate, este sancționată potrivit

Legii nr. 96/2006

privind Statutul deputaților și senatorilor.

Dincolo de aceste neajunsuri de ordin practic, cu privire la dreptul de vot și procedura de urmat, Curtea Constituțională constată că sesizarea este întemeiată în ceea ce privește prevederile alin. (1) al art. 40 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului și urmează a fi admisă pentru următoarele considerente:

Votul reprezintă manifestarea de voință ce exprimă acordul ori dezacordul unui parlamentar cu privire la luarea unei decizii, care la rândul său este expresia unei voințe majoritare. În cadrul procedurii de vot toți parlamentarii sunt egali, aceștia, în virtutea unui mandat reprezentativ, îndeplinind o demnitate publică prin care reprezintă poporul, fiind deci, potrivit art. 69 alin. (1) din Constituție, în serviciul acestuia. Votul constituie, de altfel, un drept-funcție pus în serviciul altuia, adică a reprezentativității pe care parlamentarul o întruchipează și la care nu poate renunța, după cum nu poate constitui obiect al vreunei tranzacții.

Prin urmare, legile, hotărârile și moțiunile, ca acte ale Parlamentului, se adoptă în prezența majorității membrilor săi, fiind necesar cvorumul legal prevăzut de art. 67 din Constituție. De altfel, potrivit art. 39 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, rezultă că întrunirea cvorumului nu se prezumă și este o condiție a validității votului, motiv pentru care, în cazul în care în sală nu este prezentă majoritatea absolută a parlamentarilor, președintele care conduce ședința comună amână votarea, neputând trece, în virtutea calității sale, peste acest impediment.

Tot așa, Curtea constată că a admite teza votului decisiv a unui parlamentar - fie el și președinte al ședințelor comune - înseamnă a anihila voința altui parlamentar și implicit a grupului de alegători pe care acesta din urmă îl reprezintă, pentru că, așa cum am arătat mai sus, dreptul de vot este personal și egal cu al celorlalți senatori sau deputați și aparține în esență cetățenilor.

De altfel, prin votul său, președintele nu poate dispune hotărâtor, în caz de paritate, asupra adoptării sau nu a unui act, întrucât, potrivit art. 76 din Constituție, legile și hotărârile se adoptă cu votul majorității simple ori absolute, cel ce conduce ședința aparținând la rândul său acestei majorități. Or, tocmai această apartenență este cea care nu legitimează sau, mai bine spus, interzice poziționarea președintelui deasupra ei.

Curtea reține că prin

Decizia nr. 45 din 17 mai 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, a constatat că fosta reglementare prevăzută de dispozițiile art. 114 din Regulamentul Camerei Deputaților, care dădea rol decisiv președintelui Camerei în caz de paritate de voturi, contravine prevederilor constituționale privind majoritățile cerute pentru adoptarea actelor, dispoziții care nu fac o asemenea precizare. Cu acel prilej a statuat că "singura soluție constituțională rezultând din poziția juridică egală la vot a tuturor deputaților este, în situația parității de voturi, repetarea votului."

Cât privește dispozițiile art. 40 alin. 2 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, Curtea constată că acestea sunt constituționale și nu contravin prevederilor invocate, cu atât mai mult cu cât nici autorii sesizării nu au contestat aspectul referitor la momentul în care președinții celor două Camere își exercită votul.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 146 lit. c) și ale art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, precum și al prevederilor art. 11 alin. (1) lit. A.c), art. 27 și

art. 28 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Constată că prevederile art. 40 alin. 1 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, aprobat prin

Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 4 martie 1992, sunt neconstituționale.

2. Constată că prevederile art. 40 alin. 2 din același regulament sunt constituționale.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică președinților celor două Camere ale Parlamentului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 18 noiembrie 2009 și la aceasta au participat: Ioan Vida, președinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader și Augustin Zegrean, judecători.