Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 362/1998

pentru aprobarea Strategiei de privatizare a societăților comerciale pentru anul 1998

prezumat în vigoare

Data actului
2 iulie 1998
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 247 din 3 iulie 1998
Citează
18 acte
Structură
5 articole, 1 anexă · 79.606 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul prevederilor

art. 4 alin. (2) lit. a) și b) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 88/1997

privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin

Legea nr. 44/1998 ,

Guvernul României hotărăște:

Articolul 1

Se aprobă Strategia de privatizare a societăților comerciale pentru anul 1998, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Ministerul Privatizării, Ministerul Industriei și Comerțului, Ministerul Agriculturii și Alimentației, Ministerul Comunicațiilor, Ministerul Transporturilor, Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, Ministerul Cercetării și Tehnologiei, Ministerul Turismului și Fondul Proprietății de Stat vor aduce la îndeplinire Strategia de privatizare a societăților comerciale pentru anul 1998.

Articolul 3

Strategiile de privatizare a unor societăți comerciale sau grupe de societăți comerciale între care exista interdependente din punct de vedere tehnologic, economic, financiar, social și al amplasarii teritoriale vor fi aprobate prin ordin al ministrului privatizării.

Articolul 4

Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga

Hotărârea Guvernului nr. 140/1998

pentru aprobarea Strategiei de privatizare a societăților comerciale pentru anul 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 7 aprilie 1998.

Articolul 5

Programul de privatizare a societăților comerciale pentru anul 1998 va fi actualizat în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU
RADU VASILE
Contrasemnează:
Ministrul privatizării,
Sorin Dimitriu
p. Ministrul industriei
și comerțului,
Sorin Potanc,
secretar de stat
Ministrul agriculturii
și alimentației,
Dinu Gavrilescu
Ministrul comunicațiilor,
Sorin Pantis
Ministrul transporturilor,
Traian Basescu
Ministrul apelor, pădurilor
și protecției mediului,
Romica Tomescu
Ministrul cercetării
și tehnologiei,
Horia Ene
Ministrul turismului,
Sorin Frunzaverde
Ministrul finanțelor,
Daniel Daianu
p. Ministrul reformei,
președintele Consiliului
pentru Reforma,
Adrian Ciocanea,
secretar de stat

Anexa 1 STRATEGIA

de privatizare a societăților comerciale pentru anul 1998

Capitolul 1 Obiectivele privatizării

În conformitate cu prevederile din Programul de guvernare 1998-2000, strategia de privatizare pentru anul 1998 își propune realizarea următoarelor obiective:

* accelerarea procesului de privatizare prin aplicarea unor noi metode de vânzare a acțiunilor și a activelor;

* îmbunătățirea calitativă a procesului prin:

- crearea unui mediu concurential;

- dezvoltarea piețelor de capital;

- asigurarea transparenței tranzacțiilor;

- stabilirea prețului conform raportului dintre cerere și oferta;

- protecția mediului înconjurător și a investitorului, în cazul producerii unor pagube datorate activității economice a respectivei societăți comerciale, anterior privatizării.

Aplicarea strategiei și a programului de privatizare este influentata de:

- mărimea și structura pieței financiare;

- atractivitatea și trendul pieței în domeniul în care funcționează societatea comercială care face obiectul privatizării;

- legislația în vigoare;

- politica fiscală, monetara și de credit;

- programele de dezvoltare regionala.

Capitolul 2 Evoluția privatizării în România în anul 1997

2.1. Cadrul legislativ

Privatizarea a fost reglementată în România până la sfârșitul anului 1997 prin trei legi de baza:

*

Legea privatizării societăților comerciale nr. 58/1991 , cu modificările ulterioare;

*

Legea nr. 77/1994

privind asociațiile salariaților și membrilor conducerii societăților comerciale care se privatizează, cu modificările ulterioare;

* Legea nr. 55/1995 pentru accelerarea procesului de privatizare, cu modificările ulterioare.

În cursul anului 1997, cele trei acte normative privind privatizarea au fost modificate și completate prin ordonanțe de urgență ale Guvernului, care au avut drept scop deblocarea și impulsionarea procesului de privatizare. În aplicarea prevederilor acestor acte normative s-au constatat dificultăți cauzate atât de numărul mare de reglementări care vizau același domeniu, cat și de apariția unor dispoziții contradictorii.

În consecința, Guvernul a emis o ordonanța de urgență care să ofere procesului de privatizare un cadru de reglementare unitar și flexibil.

În cursul anului 1997, prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 30/1997 , aprobată și modificată prin

Legea nr. 207/1997 , s-a reglementat procedura de reorganizare a regiilor autonome în societăți comerciale, în vederea privatizării acestora, iar prin

Legea nr. 83/1997 , cu modificările ulterioare, procedura de privatizare a băncilor.

2.2. Instituții implicate în procesul de privatizare

În anul 1997 privatizarea s-a realizat prin următoarele centre de decizie:

- Consiliul pentru Reforma;

- Agenția Naționala pentru Privatizare;

- Fondul Proprietății de Stat;

- Agenția Română de Dezvoltare.

Prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 , aprobată prin

Legea nr. 44/1998 , a fost înființat Ministerul Privatizării, cu rol în elaborarea strategiei de privatizare și control al procesului de privatizare, și a fost reorganizat Fondul Proprietății de Stat, ca fond închis de investiții atipic, cu rolul de a vinde acțiunile deținute de stat la societățile comerciale, în conformitate cu politica aprobată de Guvern.

2.3. Dimensiunea sectorului privat din România

În anul 1997 au fost privatizate 1.163 de societăți comerciale cu un capital social de 2.166 miliarde lei, care se grupează, în funcție de mărimea lor și de metoda de privatizare utilizata, astfel:

Societăți comerciale

Număr

Licitație

Negociere

Bursa de valori

RASDAQ

Mici

952

105

847

0

0

Mijlocii

165

82

78

0

5

Mari

46

4

40

1

1

TOTAL:

1.163

191

965

1

6

În anul 1997 a început procesul de privatizare a celor trei bănci nominalizate de Guvern, respectiv Banc-Post - S.A., Banca Română pentru Dezvoltare - S.A. și Banca Agricolă - S.A. Procesul se derulează în conformitate cu prevederile

Legii nr. 83/1997

pentru privatizarea societăților comerciale bancare la care statul este acționar, cu modificările ulterioare.

Privatizarea societăților comerciale în anul 1997 evidențiază gradul sporit de atractivitate a întreprinderilor mici și mijlocii din următoarele sectoare: agricultura (633), comerț (215), industrie (179), construcții (50), transporturi (41), turism (22), prestări de servicii (17) și învățământ (6).

Pentru un număr de 44 de societăți comerciale s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare a pachetelor de acțiuni, deținute de Fondul Proprietății de Stat, cu investitori străini din Franța, S.U.A., Germania, Austria, Elvetia, Italia, Cipru etc.

Evoluția numerică a societăților comerciale aflate în procedura de dizolvare-lichidare la data de 1 ianuarie 1997 și, respectiv, la data de 31 decembrie 1997 se prezintă astfel:

Numărul societăților comerciale aflate în procedură de dizolvare-lichidare la:

1 ianuarie 1997

31 decembrie 1997

Programul FESAL

-

17

Programul ASAL

-

18

Alte societăți comerciale

24

47

TOTAL:

24

82

Analiza derulării procesului de privatizare în anul 1997 conduce la următoarele aprecieri sintetice:

- cantitative:

* a crescut valoarea capitalului social privatizat de 1,6 ori în anul 1997 față de anul 1996, respectiv capitalul social privatizat în anul 1997 reprezintă 40% din totalul capitalului social privatizat;

* oferta de privatizare a fost aproape dubla față de anul anterior, dar numărul societăților comerciale privatizate nu a crescut proporțional;

* s-a majorat numărul societăților comerciale mari, respectiv ponderea lor în capitalul social privatizat;

* evoluția lunară a numărului contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni ale societăților comerciale mari, încheiate cu investitori străini, deși în creștere semnificativă, a înregistrat diferențe de ritm, datorate, în principal, modificărilor legislative;

* a crescut numărul activelor vândute, soluție benefica atât pentru redresarea societăților comerciale, cat și pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii (840 în anul 1997, 754 în anul 1996, 273 în anul 1995 și 382 în anul 1994);

* au fost constituite 17 societăți comerciale cu capital mixt (capital social, circa 81 miliarde lei, din care, aport de capital străin, 14 milioane dolari S.U.A.);

- calitative:

* a crescut ritmul privatizării în sectoare considerate lipsite de atractivitate, de exemplu industria și agricultura devansand chiar sectoare foarte atractive, cum sunt turismul și comerțul;

* a fost finalizată sau se apropie de finalizare privatizarea unor subsectoare - confecții textile, ambalaje alimentare, prelucrarea maselor plastice, materiale de construcții, ciment, recuperarea și reciclarea materialelor etc.;

* a crescut valoarea contractelor în valută de 30 de ori față de anul 1996;

* au crescut încasările de 1,7 ori în lei și de 25 de ori în valută;

* a crescut volumul investițiilor angajate prin contractele de vânzare-cumpărare de circa doua ori în anul 1997 față de întreaga perioadă 1992-1996.

PRIVATIZAREA SECTORIALA - STADIUL ACTUAL

1. Industrie și comerț

Legislația în vigoare a permis vânzarea contra numerar a acțiunilor și a părților sociale emise de societățile comerciale din domeniul industrial către persoane fizice sau juridice, române sau străine, utilizând, cu precădere, una dintre următoarele metode clasice:

- licitație deschisă sau cu participanți preselectionati;

- negociere directa;

- M.E.B.O.;

- combinatii de metode.

Analizând procesul de privatizare desfășurat până în prezent, rezultă ca numărul societăților comerciale privatizate în sectorul industrial este redus și neuniform, orientarea capitalului privat fiind preponderenta către sectorul industriei textile, sticlariei, ceramicii fine, cimentului și lemnului, inclusiv către producția de mobilier.

1.1. Sectorul energetic

1.1.1. Energia electrica și termica

În anul 1990, în conformitate cu prevederile

Legii nr. 15/1990 , sectorul energiei electrice și termice a fost organizat în:

* Regia Autonomă de Electricitate "Renel", care are ca obiect de activitate producerea, transportul și distribuția energiei electrice, precum și producerea energiei termice;

* mai multe regii autonome de interes local, având activități legate de producerea, transportul și distribuția energiei termice (dintre care unele, de exemplu R.A.D.E.T., se ocupa, practic, exclusiv de aceste probleme, iar alte regii autonome aveau și alte servicii publice în domeniul lor de activitate);

* mai multe societăți comerciale care prestau activități conexe serviciului energetic (construcții-montaj, reparații etc.).

În perioada 1992-1996 au fost înființate 63 de societăți comerciale prin restructurarea Regiei Autonome de Electricitate "Renel". Aceste societăți comerciale desfășoară activități conexe celei de baza (reparații, proiectare, construcții-montaj etc.). De asemenea, au fost înființate mai multe societăți comerciale aparținând acestui sector ("Cet" Brăila - S.A.; "Enmec" - S.A. Sighetu Marmatiei etc.), în urma acțiunilor de divizare a unor mari societăți comerciale.

În anul 1997 a fost desprinsa din Regia Autonomă de Electricitate "Renel" Filiala Electrocentralei Govora, care s-a transformat în Societatea Comercială "Cet" Govora - S.A. și a fost preluată de Fondul Proprietății de Stat.

Din cele 71 de societăți comerciale din acest sector, 47 sunt privatizate integral, 18 sunt parțial privatizate, iar 6 au acțiuni deținute preponderent de stat, dintre care 4 se afla în negociere pentru privatizare.

1.1.2. Petrol și gaze

Sectorul petrol și gaze cuprinde următoarele societăți naționale și societăți comerciale:

* Societatea Naționala a Petrolului "Petrom" - S.A. București, înființată în conformitate cu

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 49/1997 , aprobată și modificată prin

Legea nr. 70/1998 , prin reorganizarea Regiei Autonome a Petrolului "Petrom" București și fuzionarea prin absorbție a 45 de societăți comerciale cu activitate de prelucrare a țițeiului (2), de transport (2) și de distribuție a produselor petroliere (41);

* Regia Autonomă a Gazelor Naturale "Romgaz" - Medias, al carei program de restructurare este în curs de elaborare;

* 56 de societăți comerciale care desfășoară activități conexe (foraj, sonde de cercetare și de producție, operațiuni speciale, construcții-montaj, execuție și întreținere instalații electrice, transport și reparații material tubular etc.).

Dintre aceste societăți comerciale: 10 sunt privatizate integral, la 8 statul este acționar minoritar, iar la 14 Fondul Proprietății de Stat nu mai este acționar. Restructurarea din acest sector este sprijinita prin Proiectul pentru subsectorul petrolier, finanțat de Banca Internationala pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană de Investiții și de PHARE.

1.2. Sectorul minier

Situația întreprinderilor din sectorul minier este următoarea:

* în baza

Legii nr. 15/1990

s-au constituit 19 societăți comerciale cu profil de prospecțiune, exploatare, cercetare-extracție-prelucrare-comercializare substanțe nemetalifere, imbuteliere ape minerale;

* în perioada 1992-1996, prin acțiuni succesive de restructurare, din cadrul regiilor autonome s-au desprins 49 de societăți comerciale, cu activități conexe (informatica, cercetare, baze de aprovizionare, transporturi, reparații, construcții-montaj; exploatare-prelucrare substanțe nemetalifere etc.), preluate în portofoliul Fondului Proprietății de Stat;

* în anul 1997, în conformitate cu

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 30/1997

privind reorganizarea regiilor autonome, aprobată și modificată prin

Legea nr. 207/1997 , cu modificările ulterioare, unele regii autonome au fost restructurate și transformate în companii/societăți naționale (Compania Naționala a Lignitului Oltenia - Targu Jiu, Societatea Naționala a Carbunelui Ploiesti, Compania Naționala a Metalelor Prețioase și Neferoase "Remin" Baia Mare, Compania Naționala a Uraniului București, Societatea Naționala a Sarii București, Societatea Naționala a Apelor Minerale București);

* sunt în curs de transformare în societăți/companii naționale Regia Autonomă a Huilei Petrosani și Regia Autonomă a Cuprului Deva;

* în anul 1997, o dată cu transformarea unor regii autonome în societăți/companii naționale (menționate anterior), s-au desprins 27 de societăți comerciale cu activități auxiliare (transporturi, construcții-reparații utilaj minier, construcții-montaj în domeniul minier etc.), în curs de preluare de către Fondul Proprietății de Stat.

Stadiul privatizării celor 68 de societăți comerciale aflate în portofoliul Fondului Proprietății de Stat:

* au fost privatizate 13 societăți comerciale (din domeniile: informatica, minier, cercetare-proiectare, extracție-prelucrare-comercializare substanțe nemetalifere și produse rezultate din nisipuri bituminoase, imbuteliere ape minerale, aprovizionare, construcții-montaj, producție și reparații transporturi);

* la 8 societăți comerciale Fondul Proprietății de Stat nu mai deține pachetul majoritar.

1.3. Chimie și petrochimie

Industria chimica și petrochimica cuprinde mai multe sectoare de activitate, a căror situație este evidențiată astfel:

* sectorul de rafinarii și petrochimie - au fost privatizate 4 societăți comerciale, din care 2 societăți mari și 2 societăți mici, dintr-un total de 18 societăți comerciale;

* sectorul de îngrășăminte chimice - au fost privatizate 6 societăți comerciale, din care 5 societăți mari și o societate mica, dintr-un total de 12 societăți comerciale, iar 2 societăți mari se afla în proces de lichidare;

* sectorul de produse chimice anorganice - a fost privatizata o societate comercială din 9 societăți, dovedindu-se un sector mai puțin atractiv;

* sectorul de mase plastice - au fost privatizate 15 societăți comerciale dintr-un total de 18 societăți;

* sectorul de fire și fibre sintetice și artificiale s-a dovedit mai puțin atractiv, nefiind finalizat procesul de privatizate la nici o societate până la sfârșitul anului 1997; se afla în proces de lichidare o societate comercială mare.

1.4. Construcții de mașini

Industria constructoare de mașini include societăți comerciale cu o valoare ridicată a capitalului social, unele cu semnificație strategica în dezvoltarea economică a tarii. Ponderea sectorului privat în aceasta ramura reprezintă 35%, fiind încă sub media pe economie, fapt ce implica o accelerare a procesului în cursul anului 1998.

1.5. Electrotehnica și electronică

Din cele 122 de societăți comerciale cu capital majoritar de stat, 42 au fost privatizate în totalitate. La 3 societăți comerciale, respectiv "Icos" - S.A. Sibiu, "Mefin" - S.A. București și "Ius" - S.A. Brașov, statul a devenit acționar minoritar.

1.6. Bunuri de consum

Societățile comerciale din industria bunurilor de consum, pe forme de proprietate, se prezintă astfel:

Sectorul industrial

Totalul societăților comerciale supuse privatizării

Numărul societăților comerciale privatizate (1993-1997)

Numărul societăților comerciale parțial privatizate

Lemn

180

108

72

Celuloză și hârtie

23

10

13

Sticlă și ceramică fină

43

33

10

Materiale de construcții

90

63

27

Textile și pielărie

355

231

124

Industria alimentară

25

6

19

TOTAL:

716

451

265

1.7. Sectorul producției de apărare

Sectorul producției de apărare cuprinde, în prezent, 77 de societăți comerciale și 3 regii autonome cu 26 de sucursale, grupate astfel:

- Regia Autonomă "Arsenalul Armatei" - 9 sucursale;

- Regia Autonomă "Rami-Dacia" - o sucursala;

- Regia Autonomă pentru Producția de Tehnica Militară "Ratmil" - 16 sucursale;

- societăți comerciale - 77.

2. Agricultura

În prezent, 80% din terenurile agricole sunt în proprietate privată. Cu toate acestea, reforma funciară nu este finalizată, datorită menținerii în trecut a unor restrictii în ceea ce privește circulația libera a terenurilor și fragmentarii suprafeței agricole în terenuri având, în medie, o suprafața de 2,5-3 hectare.

La începutul anului 1997 a fost lansat un program de reforma în acest sector, cu sprijinul Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare, potrivit Acordului ASAL. Măsurile întreprinse includ:

- privatizarea fermelor de stat;

- lichidarea fermelor de porci și de păsări, nerentabile;

- restructurarea întreprinderilor care depozitează sau care au ca obiect de activitate producția de cereale sau de ulei comestibil, în scopul privatizării;

- restructurarea Agenției Naționale a Produselor Agricole - R.A.;

- divizarea și privatizarea întreprinderilor de comercializare a importurilor pentru agricultura;

- eliminarea creditelor directionate, pentru a putea sprijini agricultura într-o maniera transparenta, prin subvenții (au fost eliminate creditele directionate, bugetul de stat prevăzând fonduri pentru sprijinirea agricultorilor);

- liberalizarea prețurilor pentru toate produsele agricole (din luna februarie 1997); liberalizarea exporturilor agricole și reducerea tarifelor pentru importuri (de la 67% la o medie de 24,5%).

Situația privatizării în principalele sectoare ale agriculturii se prezintă astfel:

a) întreprinderi prestatoare de servicii mecanizate de tip "Agromec", "Servagromec", "Agroservice": dintr-un total de 1.682 de astfel de societăți comerciale s-au privatizat 1.032;

b) societățile comerciale de tip "Comcereal", înființate prin reorganizarea Regiei Autonome "Romcereal": dintr-un număr total de 41 s-a privatizat o singura societate comercială, iar pentru 18 societăți comerciale s-a lansat campania de publicitate pentru privatizare;

c) societăți comerciale din sectorul industriei alimentare, băuturilor și tutunului: dintr-un total de 534 au fost privatizate 350;

d) societăți comerciale tip "Avicola", "Comsuin", "Suinprod", care au ca obiect de activitate creșterea și valorificarea porcilor și pasarilor: dintr-un total de 109 au fost privatizate 21, iar 43 de complexe sunt în lichidare potrivit

Legii nr. 31/1990 , republicată, sau

Legii nr. 64/1995 , cu modificările ulterioare;

e) ferme de stat (foste I.A.S.): dintr-un număr total de 490 nici una nu a fost privatizata;

f) societăți comerciale piscicole: dintr-un număr total de 38 nici una nu a fost privatizata.

3. Transporturi

În acest sector s-au parcurs etapele pregătitoare transformarii, după reorganizare, a 17 regii autonome de sub autoritatea Ministerului Transporturilor în companii/societăți naționale sau societăți comerciale pe acțiuni, conform prevederilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 30/1997 , aprobată și modificată prin

Legea nr. 207/1997 , cu modificările și completările ulterioare, și ale Programului de reorganizare a regiilor autonome de sub autoritatea Ministerului Transporturilor.

Societățile comerciale din portofoliul Fondului Proprietății de Stat, din domeniul transporturilor, erau, inițial, în număr de 383 și insumau un capital social de 3.366.997.169 lei. În urma privatizării unui număr de 106 societăți comerciale, reprezentând un capital social de 179.329.756 lei, în portofoliul Fondului Proprietății de Stat a mai rămas un număr de 277 societăți comerciale cu un capital social de 3.187.667.413 lei.

A. Transporturi auto

-----------------

În anul 1997 s-a procedat la restructurarea Regiei Autonome "Administrația Naționala a Drumurilor din România" (A.N.D.), în scopul comercializării serviciilor, astfel încât 8 mari antreprize ale regiei autonome au fost transformate în societăți comerciale.

B. Cai ferate

----------

"Societatea Naționala a Căilor Ferate" (S.N.C.F.R.) este în curs de reorganizare în companie naționala, conform

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 30/1997 , aprobată și modificată prin

Legea nr. 207/1997 , cu modificările și completările ulterioare.

Legea nr. 129/1996 privind transportul pe căile ferate române, completată prin ordonanțele de urgenta ale Guvernului nr. 14/1997 și nr. 40/1997, defineste cadrul legal pentru transportul pe calea ferată și realizează condițiile pentru reechilibrarea financiară a S.N.C.F.R. Legea include prevederi pentru:

- transparenta politicii tarifare, subvențiile tarifare fiind suportate de către bugetul de stat;

- stabilirea unor unități de contabilitate separate, în cadrul S.N.C.F.R., pentru operațiuni și infrastructura.

C. Transporturi aeriene

--------------------

S-au descentralizat serviciile aeroportuare, prin transferarea sub autoritatea consiliilor județene a 13 aeroporturi regionale.

D. Transporturi fluviale

---------------------

S-a elaborat documentația pentru înființarea a 6 societăți comerciale pe acțiuni, prin reorganizarea și divizarea regiilor autonome "Administrația Fluviala a Dunării de Jos" Galați și "Administrația Canalelor Navigabile" Constanta.

4. Turism

În turism, dintr-un total de 272 societăți comerciale, cu un capital social de 1.955.071 milioane lei, până la finele anului 1997 au fost privatizate 113 societăți comerciale, insumand un capital social de 266.985 milioane lei.

Acțiunile aflate în portofoliul Fondului Proprietății de Stat insumeaza, pentru un număr de 159 de societăți comerciale, 806.000 milioane lei, din care: 514.000 milioane lei reprezintă capitalul social al societăților comerciale la care statul mai deține peste 50% din acțiuni, iar 292.000 milioane lei reprezintă capitalul social al societăților la care Fondul Proprietății de Stat deține 40% din acțiuni.

În societățile comerciale în care Fondul Proprietății de Stat este acționar majoritar, unele active sunt administrate direct de către societățile comerciale respective, iar altele se afla în locatie de gestiune. O parte din activele societăților comerciale din turism sunt bunuri imobile pentru care au fost formulate acțiuni în revendicare în justiție de către foștii proprietari sau moștenitorii acestora.

Capitolul 3 Perfecționarea cadrului legislativ și instituțional

1. Perfecționarea cadrului legislativ

Eficientizarea și accelerarea procesului de privatizare se vor asigura și prin actualizarea și completarea cadrului legislativ.

De asemenea, se are în vedere modificarea și a altor prevederi legislative care reglementează domeniile conexe procesului de privatizare, în scopul atragerii investitorilor români și străini.

Totodată se are în vedere compensarea persoanelor fizice sau juridice care au deținut în proprietate întreprinderi, ateliere, unități de comerț, unități farmaceutice și sanitare și altele, cu titluri de valoare (acțiuni și/sau părți sociale).

Compensarea cu titluri de valoare are un caracter excepțional și nu prezintă avantaje economice imediate, întrucât presupune un transfer cu titlu gratuit de titluri financiare, negociabile sau nenegociabile, către persoanele care au suferit un prejudiciu prin actele normative adoptate de autoritățile publice ale statului român în perioada 1948-1949.

Prin lege specială va fi reglementată aceasta compensare cu titluri de valoare, luându-se în considerare situația bunurilor cu destinație comercială naționalizate, valoarea de circulație la data actului de naționalizare, valoarea actuala de circulație a bunurilor, inclusiv investițiile neamortizate.

2. Perfecționarea cadrului instituțional

2.1. Grupul interministerial

Legătură dintre ministerele economice și Ministerul Privatizării se va asigura prin intermediul Grupului interministerial, înființat prin decizie a primului-ministru, care va armoniza și monitoriza politicile sectoriale, restructurarea regiilor autonome și privatizarea societăților comerciale și a companiilor/societăților naționale rezultate.

2.2. Descentralizarea activității Fondului Proprietății de Stat

Activitatea Fondului Proprietății de Stat se va descentraliza, în principal, prin:

- transferul deciziilor referitoare la privatizarea societăților comerciale mici și mijlocii către sucursalele teritoriale ale Fondului Proprietății de Stat;

- mandatarea firmelor de avocatura cu reputație naționala sau internationala, a societăților de valori mobiliare, a agentiilor de brokeraj, a băncilor de investiții, a societăților de investiții financiare și a societăților de administrare a fondurilor de investiții sa negocieze și sa perfecteze contracte de privatizare.

În acest sens, se va acționa, în principal, în următoarele direcții:

a) privatizarea societăților comerciale mari, atractive, prin metode noi de privatizare, respectiv certificate de depozit emise de bănci de investiții pe piața de capital internațional (G.D.R. sau E.D.R.), oferta publică de vânzare, cu sprijinul băncilor de investiții, al societăților de valori mobiliare sau al societăților de administrare a fondurilor de investiții, și prin licitație sau negociere directa;

b) privatizarea societăților comerciale mari, neatractive, prin orice metoda de privatizare, inclusiv pentru oferta publică de vânzare pe piețele de capital organizate;

c) privatizarea societăților comerciale mici și mijlocii, cu prioritate la sucursalele teritoriale ale Fondului Proprietății de Stat, prin negociere directa sau prin licitație, inclusiv pe piețele de capital organizate.

Capitolul 4 Metode și tehnici de privatizare

Vânzarea acțiunilor gestionate de Fondul Proprietății de Stat către persoane fizice și juridice de drept privat, române sau străine, se va face în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Totodată se are în vedere posibilitatea conversiei datoriilor societăților comerciale în acțiuni sau reesalonarea cu acordul creditorilor și posibilitatea conversiei datoriei publice în acțiuni emise de societățile comerciale, în cazul în care statul a emis obligațiuni convertibile.

Vânzarea acțiunilor societăților comerciale către salariații și/sau membrii conducerii acestora se va realiza prin următoarele metode:

* E.S.O.P. (Employee Stock Ownership Plans)

* M.E.B.O. (Management Employee Buy-Out).

Transferul dreptului de proprietate asupra activelor deținute de societățile comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar se face prin vânzare sau prin leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare.

Capitolul 5 Politici de privatizare sectoriale

Privatizarea pe domenii se va efectua, conform obiectivelor fixate în Programul de guvernare 1998-2000, în baza strategiilor de dezvoltare elaborate de către Ministerul Industriei și Comerțului, Ministerul Agriculturii și Alimentației, Ministerul Comunicațiilor, Ministerul Transporturilor, Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, Ministerul Turismului, Ministerul Sănătății și Ministerul Cercetării și Tehnologiei, având ca sistem de referința, în principal, următoarele elemente:

- dezvoltarea infrastructurilor;

- dimensiunea, forta de muncă și situația financiară a unei societăți comerciale;

- mediul concurential și cazuri de poziții de monopol;

- obiectivele de dezvoltare a ramurii;

- ponderea societății comerciale în domeniu, precum și impactul acesteia, pe verticala, în sectorul respectiv;

- gradul de satisfacere a cererii pieței interne și internaționale.

Strategiile de privatizare pentru unele societăți comerciale sau grupe de societăți comerciale între care exista interdependente din punct de vedere tehnologic, economic, financiar, social și al amplasarii teritoriale vor fi aprobate prin ordin al ministrului privatizării.

1. Industrie

Vânzarea acțiunilor gestionate de Fondul Proprietății de Stat la societățile comerciale din industrie se va face prin utilizarea, în ordinea preferintei, a următoarelor metode:

- oferta publică de vânzare/G.D.R./E.D.R.;

- licitația cu strigare sau în plic;

- negocierea directa.

Principalele obiective ale privatizării în industrie sunt următoarele:

- privatizarea, cu precădere, a societăților comerciale din sectoarele: metalurgie, construcții de mașini, chimie și petrochimie;

- transformarea regiilor autonome din sectorul energetic în societăți comerciale și privatizarea lor;

- identificarea activelor neutilizabile și vânzarea lor, în cash, în rate ori utilizarea în sistem de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare. În caz de insucces, se vor lua măsuri pentru lichidarea acestora;

- conversia datoriilor societăților comerciale în titluri de valoare.

Privatizarea societăților comerciale din industrie se va face prin luarea, după caz, a următoarelor măsuri:

- păstrarea obiectului de activitate, dacă societatea comercială și-a câștigat sau poate câștiga prin vânzare, prin produsele sau serviciile pe care le realizează, o poziție pe piața interna sau internationala;

- protecția marcilor de fabrica, de comerț sau de serviciu;

- includerea în contractul de vânzare de acțiuni sau de părți sociale a unor obiective de mediu minim acceptate;

- protejarea forței de muncă;

- obligativitatea realizării unor programe investitionale.

A. Sectorul energetic

A.1. Energie electrica și termica

În acest domeniu, accentul va fi pus pe reorganizarea și restructurarea Regiei Autonome de Electricitate "Renel", în primul rând prin transformarea acesteia în societate/companie naționala, cu separarea, în interiorul acesteia, a componentelor functionale (producere, transport-dispecer, distribuție și energie nucleara).

În aceeași etapa vor avea loc desprinderi ale unor centrale electrice de termoficare, de platforma, care vor fi transformate în societăți comerciale destinate privatizării, și va fi demarata privatizarea efectivă a acestora.

În continuare, vor fi transformate componentele transport-dispecer național și energetica nucleara în societăți naționale, iar componentele de producție, respectiv de distribuție, în societăți comerciale, și va fi demarata privatizarea/concesionarea acestora.

Se va înființa Autoritatea de reglementare, cu rol de arbitru pe piața de energie, care va acorda licențe, va aproba tarife și va colabora la finalizarea cadrului legislativ specific (Legea privind dreptul de proprietate publică și regimul juridic al acesteia, Legea concesiunilor, Legea energiei și Legea serviciilor publice). Aceste acțiuni vor permite separarea capitalului public de cel privat, determinarea capitalului social al societăților comerciale rezultate prin reorganizarea Regiei Autonome de Electricitate "Renel", reglementarea relațiilor societăților comerciale care operează cu bunurile publice și prestează servicii publice cu autoritățile.

Totodată va avea loc restructurarea regiilor locale care prestează activități cu specific energetic (producerea, transportul și distribuția energiei termice), transformarea acestora în societăți comerciale și începerea privatizării lor.

Politica de privatizare va avea în vedere caracteristicile specifice ale pieței energiei (simultaneitatea producției și consumului, imposibilitatea stocării, imposibilitatea substitutiei cu alte forme de energie în faza de consum, dependenta tuturor sectoarelor vieții economice și sociale de consumul de energie electrica și termica), alinierea la legislația Uniunii Europene, interconectarea cu sistemele energetice ale acesteia și urmărirea tendințelor înregistrate pe plan mondial.

A.2. Petrol și gaze

În acest domeniu este necesară continuarea activității de restructurare a Societății Naționale a Petrolului "Petrom" - S.A. București prin desprinderea activităților-suport (mecano-energetice, exploatare și întreținere linii și instalații electrice, reparații și întreținere material tubular etc.) din cadrul acesteia, prin înființarea de societăți comerciale ale căror acțiuni vor fi oferite spre vânzare.

Pentru societățile comerciale prestatoare de servicii din sector (forajul sondelor de cercetare și extracție, construcții-montaj, transport, mecano-energetice etc.), vânzarea acțiunilor deținute de Fondul Proprietății de Stat se va face prin negociere directa, pentru atragerea de investitori strategici (mai ales în cazul societăților comerciale cu o poziție semnificativă - unic prestator de servicii și operațiuni speciale) sau prin oferta publică de vânzare, licitație, utilizarea piețelor de capital organizate.

Privatizarea Societății Naționale a Petrolului "Petrom" - S.A. București trebuie precedată de următoarele acțiuni:

* stabilirea unei echivalente a acțiunilor Societății Naționale a Petrolului "Petrom" - S.A. București cu acțiunile subscrise în cadrul Programului de privatizare în masa la societățile care au fuzionat prin absorbție cu Societatea Naționala a Petrolului "Petrom" - S.A. București;

* înființarea de societăți mixte cu parteneri strategici pentru realizarea principalelor proiecte privind retehnologizarea, creșterea factorilor de recuperare, investiții etc.;

* cotarea la Bursa de valori a acțiunilor emise de Societatea Naționala a Petrolului "Petrom" - S.A. București.

Corporatizarea efectivă a Societății Naționale a Petrolului "Petrom" - S.A. București se va încheia în luna iulie 1998. Până la sfârșitul anului se va elabora studiul de fezabilitate pentru privatizarea parțială a societății comerciale.

Regia Autonomă a Gazelor Naturale "Romgaz" Medias va fi, într-o primă etapa, transformata în societate naționala, în interiorul căreia vor fi separate componentele functionale.

Ulterior vor avea loc externalizari și transformări în societăți comerciale ale unor componente, precum și transformarea în societate naționala a sistemului de transport.

Va fi derulata privatizarea/concesionarea societăților comerciale rezultate din actuala structura.

B. Sectorul minier

Se va finaliza acțiunea de reorganizare a regiilor autonome din sector, în conformitate cu

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 30/1997 , aprobată și modificată prin

Legea nr. 207/1997 , cu modificările ulterioare, prin transformarea în societăți/companii naționale a Regiei Autonome a Huilei Petrosani și a Regiei Autonome a Cuprului Deva.

Programul de restructurare a fostelor regii autonome din domeniul mineritului, coordonat de Ministerul Industriei și Comerțului și început în cursul anului 1997, va fi accelerat, principalele obiective urmărite fiind:

* finalizarea studiilor-diagnoze complexe ale fiecărui obiectiv, pentru a se stabili o reală ierarhizare a exploatarilor miniere;

* stabilirea unui program gradual privind conservarea și închiderea exploatarilor miniere nerentabile. Acest program va fi coordonat de Agenția Naționala pentru Dezvoltarea și Implementarea Programelor de Reconstrucție din Zonele Miniere;

* externalizarea exploatarilor miniere eficiente și transformarea lor în societăți comerciale pe acțiuni, în vederea privatizării acestora;

* retehnologizarea exploatarilor, cu condiții geologico-miniere favorabile, în vederea eficientizarii lor;

* stabilirea, în funcție de interesul național, a exploatarilor miniere și a substanțelor minerale utile, pentru care se vor acorda subvenții, urmărindu-se scăderea continua a cuantumului acestora.

Programul de privatizare a fostelor regii autonome din domeniul mineritului va avea în vedere următoarele:

* stabilirea unui program de restructurare-privatizare pentru fiecare societate/companie naționala din domeniul mineritului, care să țină seama de specificul fiecăreia, de caracterul strategic al unora dintre acestea, pentru a se stabili cea mai adecvată metoda de privatizare;

* privatizarea, în prima etapa, a societăților/companiilor naționale cu activitate profitabila, care nu necesita subvenții de la bugetul de stat și pentru care s-ar găsi relativ ușor investitori strategici. În această categorie intra Societatea Naționala a Sarii București, pentru care se va realiza corporatizarea și se va elabora studiul de fezabilitate în vederea privatizării. Se are în vedere și posibilitatea armonizării privatizării Societății Naționale a Sarii București cu cea a societăților comerciale din domeniul chimiei, care sunt beneficiare ale produselor miniere;

* privatizarea, în principal, prin negociere directa cu investitori străini, a minelor, având în vedere capitalurile sociale mari, necesitatea unor investiții substanțiale pentru retehnologizarea și creșterea nivelului de valorificare a materiei prime;

* atragerea de investitori strategici pentru retehnologizarea exploatarilor miniere care pot deveni astfel eficiente.

Referitor la societățile comerciale din domeniul cercetării geologice, la care procesul de privatizare se afla într-un stadiu mai avansat, se va avea în vedere oferirea spre vânzare a unor pachete de acțiuni semnificative unui investitor sau grup de investitori sau, urmând ca salariații să aibă posibilitatea cumpărării de acțiuni prin metoda E.S.O.P sau M.E.B.O. În cadrul acestui domeniu trebuie acordată o atenție specială modului de privatizare a societăților comerciale care, prin specificul activității, au caracter strategic (Societatea Comercială "Prospecțiuni" - S.A. București, Societatea Comercială "Minexfor" - S.A. Deva).

C. Sectorul producției de apărare

Privatizarea agenților economici din sectorul producției de apărare, în perioada 1998-2000, se va face, în baza hotărârii Consiliului Suprem de Apărare al Tarii, astfel:

* Regia Autonomă "Arsenalul Armatei", Regia Autonomă "Rami-Dacia" și Regia Autonomă "Rasirom" vor rămâne în proprietatea statului;

* agenții economici din cadrul Regiei Autonome pentru Producția de Tehnica Militară "Ratmil" pot fi privatizati parțial;

* ceilalți agenți economici pot fi privatizati în totalitate.

Agenții economici supuși procesului de privatizare au obligația de a păstra capacitatile de producție cuprinse în Inventarul sectorului producției de apărare, în condițiile reglementate prin lege.

D. Bunuri de consum

Accelerarea procesului de privatizare a societăților comerciale din acest domeniu se poate realiza prin:

- divizarea, înainte de privatizare, a societăților comerciale din categoria întreprinderilor mari, cu amplasare geografică raspandita în mai multe localități, și vânzarea acțiunilor acestora prin negociere directa;

- vânzarea prin licitație cu strigare, în cazul societăților comerciale din categoria întreprinderilor mici și mijlocii;

- oferta publică de vânzare, la societățile comerciale care nu se privatizează prin alte metode;

- scoaterea la vânzare pe piața extrabursieră;

- conversia datoriilor societăților comerciale cu datorii mari către diversi creditori;

- vânzarea activelor aflate în conservare;

- declanșarea procedurii de lichidare, potrivit

Legii nr. 31/1990 , republicată, sau a procedurii de faliment, conform

Legii nr. 64/1995 , cu modificările ulterioare, pentru societățile comerciale cu datorii și fără posibilități de redresare, sau conversia datoriilor în acțiuni.

În sectorul celuloza și hârtie se va privatiza cel puțin 20% din capitalul social deținut de Fondul Proprietății de Stat.

Pentru societățile comerciale mari, cu grad redus de atractivitate și care dețin în patrimoniu capacități de producție oprite, fără posibilitatea repornirii, sau investiții în curs de realizare ce nu pot fi finalizate din lipsa de resurse, strategia de privatizare va avea în vedere separarea acestor capacități inactive de capacitatile viabile, ale căror acțiuni se vor oferi la vânzare prin oricare metoda.

În sectorul societăților comerciale cu profil de prefabricate, strategia va avea în vedere vânzarea de active independente sau privatizarea cu posibilitatea schimbării obiectului de activitate.

E. Electrotehnica și electronică

Pentru societățile comerciale din acest sector, privatizarea trebuie initiata cu acele societăți comerciale care au înregistrat rezultate economico-financiare pozitive și care au activitate de export.

Sunt considerate prioritati de privatizare:

- industria de motoare, generatoare și transformatoare, care participa la modernizarea producției și distribuției energetice;

- industria de cabluri și conductoare electrice, care are un rol important în dezvoltarea programului de telecomunicații;

- calculatoare și alte echipamente electrice pentru programul național de informatizare;

- aparatura și instrumente medicale necesare programului de sănătate;

- materiale electrice pentru producția de motoare și vehicule necesare dezvoltării industriei de autoturisme;

- industria de automatizare.

În ceea ce privește privatizarea societăților comerciale cu profil de informatica, aceasta se va face în baza unei strategii specifice, care să asigure cu precădere atragerea de investitori strategici, recunoscuți pe plan mondial, astfel încât să se păstreze obiectul de activitate și să se diversifice sfera serviciilor informatice.

F. Construcții de mașini

Strategia de privatizare a sectorului construcțiilor de mașini comporta doua aspecte:

a) privatizarea societăților comerciale la care statul este principalul acționar;

b) crearea unui sector privat prin, stimularea dezvoltării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii.

În sectoarele: tractoare și mașini agricole, autovehicule, echipament energetic, se are în vedere corelarea strategiei de privatizare cu strategia de restructurare, procesul de privatizare urmând să se desfășoare paralel cu restructurarea tehnologică a acestora.

Pentru anumite societăți comerciale, aflate în procesul de privatizare, se va avea în vedere atragerea de investitori strategici sau păstrarea unui pachet de acțiuni de control.

G. Siderurgie, metalurgie

Privatizarea societăților comerciale din sectorul metalurgic se va realiza prin aplicarea unor metode combinate, justificată de necesitatea efectuării unor investiții semnificative pentru modernizarea și retehnologizarea acestora.

Prin metode combinate, se are în vedere vânzarea de acțiuni prin negociere directa, plasarea de acțiuni prin G.D.R., oferta publică.

Procesul de privatizare pentru societățile comerciale mari se va realiza cu consultanța de specialitate din străinătate.

Programul de privatizare va trebui sa prevadă perioade corespunzătoare, în vederea asigurării calității procesului de privatizare a unor societăți comerciale cu capital social foarte mare.

Având în vedere importanța acestor societăți comerciale în economie, se va analiza oportunitatea păstrării de acțiuni nominative de control.

Întrucât interesul pentru societățile comerciale din sectorul metalurgic este restrâns, urmare și a unei politici de prețuri practicate de regiile autonome pentru livrarea de energie electrica și gaze, se va definitivă strategia de ramura, care va trebui să soluționeze problemele privind nivelul producției, restructurarea și retehnologizarea, precum și reconversia personalului și soluționarea problemelor sociale.

H. Chimie, petrochimie

Prin înființarea Societății Naționale a Petrolului "Petrom" - S.A. București și prin existenta, în afară acesteia, a celor 8 rafinarii independente s-au creat bazele unui mediu concurential real al acestui sector de activitate.

Strategia de privatizare are în vedere următoarele obiective principale:

* creșterea ponderii societăților comerciale mari privatizate în totalul societăților comerciale existente în sector;

* atragerea capitalului străin, inclusiv prin intermedierea vânzării unor societăți comerciale mari de către bănci de investiții pe piața de capital internationala ("Rafo" - S.A. Onesti, "Solventul" - S.A. Timișoara);

* îmbunătățirea managementului societăților comerciale și realizarea unui management performant;

* crearea unor societăți comerciale flexibile și dinamice, adaptabile mediului concurential.

În ramura industriei chimice și petrochimice se va urmări privatizarea a cel puțin 50% din capitalul social rămas de privatizat, prin toate metodele de privatizare prevăzute de lege.

În sectorul de rafinarii și petrochimie se prevede privatizarea rafinariilor mari, cu prioritate a Societății Comerciale "Petromidia" - S.A. Navodari, a rafinariilor mici și a principalelor combinate petrochimice.

În sectorul ingrasamintelor chimice se are în vedere privatizarea integrală a societăților comerciale producătoare și finalizarea procesului de lichidare a doua societăți comerciale.

În sectorul de produse anorganice se are în vedere privatizarea societăților comerciale mari cu consumuri energetice mari, cum sunt: "Chimcomplex" - S.A. Borzesti, "Uzinele Sodice" - S.A. Govora și "Upsom" - S.A. Ocna Mures.

La societățile comerciale strategice: "Conpet" - S.A. Ploiesti, "Oil Terminal" - S.A. Constanta, "Petromidia" - S.A. Constanta, Societatea Naționala a Petrolului "Petrom" - S.A. București și la cele care au capacități pentru producția de apărare se va păstra acțiunea nominativă de control.

2. Agricultura

În acest sector se intenționează să se promoveze dezvoltarea pieței funciare, în special prin aplicarea cadrului legal existent în ceea ce privește proprietatea asupra pământului și stabilirea unui sistem de înregistrare funciară și pregătirea cadastrului.

În paralel se va dezvolta cadrul instituțional. În acest sens, prioritățile includ modernizarea comercializării cerealelor și a capacităților portuare, stabilirea unor categorii de calitate și a unor standarde la nivel internațional, dezvoltarea cercetării agricole, implementarea și aplicarea normelor de control veterinar și fitosanitar, prin extinderea și modernizarea rețelei de laboratoare pentru combaterea dăunătorilor și bolilor din sectorul vegetal și animal, precum și prin dezvoltarea unui sistem de finanțare rurală.

Totodată se vor reface unele sisteme de irigații, alături de transferul gestionării acestora către asociațiile utilizatorilor de apa și de intensificarea politicii de recuperare a costurilor.

Se considera oportuna prevederea finanțării din surse externe a unui proiect de realizare a unei rețele de distribuție a ingrasamintelor chimice, activitate care prezintă o atractivitate deosebită pentru privatizare.

În vederea obținerii suportului financiar pentru proiectele menționate, trebuie îndeplinite următoarele condiții: finalizarea restructurării sectorului de exploatare a lucrărilor de îmbunătățiri funciare, crearea unui cadru instituțional adecvat, definitivarea strategiei în acest sector.

În vederea realizării reformelor în acest sector Programul de investiții publice pentru perioada 1998-2000 prevede continuarea și finalizarea următoarelor programe, considerate ca fiind prioritare:

* dezvoltarea rurală a unor zone-pilot: montană, colinară și de campie;

* protecția mediului - conservarea resurselor naturale de sol și apa -, exploatarea durabila a fondului funciar agricol;

* refacerea și completarea sistemului de apărare împotriva inundațiilor a populației, localităților și terenurilor din Lunca Dunării, inclusiv a sistemului de monitorizare în scopul asigurării siguranței în exploatare, urmând a se stabili:

* reabilitarea irigatiilor în sistemele viabile;

* modernizarea și redefinirea rețelei de laboratoare specifice agriculturii și industriei alimentare, care deservesc activități de interes public în domeniile: protecția plantelor, fitosanitar, controlul calității semințelor, reproductia și selecția animalelor, sanitar-veterinar, controlul produselor agroalimentare etc.;

* restructurarea distribuției mărfurilor în România, prin crearea sistemului național al piețelor de gros pentru produse hortiviticole, pentru care se va apela la sprijin financiar extern.

Privatizarea societăților comerciale din agricultura are în vedere finalizarea vânzării acțiunilor sau activelor, precum și aplicarea metodelor de conversie a datoriilor în acțiuni pentru societățile comerciale prestatoare de servicii pentru agricultura de tip "Agromec", a celor de creștere a pasarilor și porcilor, a celor din industria alimentara, precum și pentru societățile de tip "Comcereal" și "Cerealcom".

Se va avea în vedere totodată crearea cadrului legislativ pentru privatizarea societăților comerciale care dețin terenuri agricole (foste I.A.S. și altele); vor fi, de asemenea, privatizate și unele activități din domeniul sanitar-veterinar.

Societățile comerciale din sectorul agroalimentar vor fi oferite la privatizare, avându-se în vedere privatizarea cu prioritate a celor atractive.

Pentru rambursarea datoriilor unor societăți comerciale din domeniul agriculturii, industriei alimentare și din comerțul cu cereale se va proceda la vânzarea prin licitație a activelor acestora. Va fi stimulat acest mod de privatizare, prin acordarea de facilități la vânzarea activelor în conservare, a celor nefolosite și a celor care nu afectează activitatea de baza a societății comerciale.

Va fi finalizat, de asemenea, procesul de restructurare a regiilor autonome din agricultura, urmând ca societățile comerciale rezultate să între în procesul de privatizare.

3. Transporturi

În perspectiva integrării în piața interna europeană, România este interesată sa valorifice avantajul situarii sale la intersectia unor importante coridoare de transport europene: Autostrada Nord-Sud; Canalul Rhin-Main-Dunăre, legăturile feroviare, rutiere și maritime cu Asia.

Strategia de dezvoltare a infrastructurii în acest sector urmărește:

- stoparea deteriorării sistemului, prin reabilitarea drumurilor și a mijloacelor de transport;

- încurajarea concurentei dintre sectoarele de transport, pentru îmbunătățirea calității serviciilor și a costurilor, cu o recuperare sporită a costurilor de la beneficiari;

- modernizarea sistemelor de siguranță a navigației pe Dunăre, astfel încât acestea sa devină compatibile cu normele europene;

- modernizarea și dezvoltarea infrastructurii, a echipamentelor și vehiculelor, pentru integrarea graduala în sistemul Uniunii Europene;

- lansarea programelor de autostrăzi și cai ferate, situate pe marile coridoare de transport nord-sud și est-vest;

- dezvoltarea sistemelor de transport combinat;

- stimularea dezvoltării accelerate a transporturilor containerizate de mărfuri;

- creșterea participării sectorului privat în operațiunile și managementul serviciilor de transport;

- stimularea dezvoltării activităților comerciale în zonele libere, deja existente în porturi și aeroporturi;

- atragerea finanțării externe pentru construcția și concesionarea pe termen lung a exploatării de autostrăzi, canale navigabile, dezvoltări portuare și aeroportuare;

- încredințarea unor agenți economici cu capital de stat sau privat, specializați, a unor activități auxiliare obiectului de activitate al regiilor autonome;

- înființarea unor agenți economici, societăți comerciale cu capital inițial de stat, prin desprinderea unor activități din cadrul regiilor autonome.

În sectoarele de infrastructura, caracterizate prin prezenta monopolurilor de stat, se va acționa pentru separarea utilităților publice în segmente care sunt monopoluri naturale și în segmente pentru care concurenta este posibila și se va urmări ca managementul monopolurilor naturale să se realizeze pe principii comerciale, fixându-se obiective financiare și raspunderi clare.

Pentru perioada 1998-2000, Programul de investiții publice în sectorul transporturi prevede realizarea următoarelor obiective considerate ca fiind prioritare:

* reabilitarea și modernizarea căilor ferate române pe traseul coridorului IV;

* realizarea autostrazii de legătură pe coridorul IX;

* lucrări de completare a digului de nord în Portul Constanta-Sud.

În acest context privatizarea societăților comerciale din transporturi va avea în vedere corelarea cu investițiile în infrastructuri, pentru a permite dezvoltarea și realizarea unui grad de compatibilitate cu sistemele de transporturi din Uniunea Europeană.

Privatizarea societăților comerciale din transporturi va fi efectuată, cu precădere, prin vânzarea integrală a pachetului de acțiuni, prin licitație sau prin vânzarea acțiunilor pe piața de capital naționala sau internationala, bursiera sau extrabursieră, după caz. Acțiunile societăților comerciale de reparații și construcții feroviare vor fi vândute pe piețele secundare de capital. Totodată se va proceda la privatizarea societăților comerciale rezultate prin restructurarea Regiei Autonome "Aeroportul București-Baneasa".

În domeniul transportului maritim se vor avea în vedere doua obiective principale privind procesul de restructurare și privatizare a companiilor de navigație. Pe de o parte, menținerea unei capacități de transport maritim cat mai mari, sub operarea companiilor românești, iar pe de altă parte, menținerea unui control al statului numai pentru realizarea nevoilor strategice și de apărare a tarii și pentru valorificarea potențialului porturilor românești.

Restructurarea actualelor trei companii de navigație se va face prin înființarea unei companii naționale de transport maritim, cu nave provenite de la "Navrom", "Petromin" și "Romline", a unei companii specializate în transportul de containere, cu nave provenite de la "Romline", și a unei agenții de personal navigant. Compania naționala urmează a se privatiza ulterior, cu păstrarea acțiunii nominative de control.

Patrimoniul rămas la cele trei companii va fi privatizat în totalitate, în mai multe etape. Inițial se va proceda la transformarea contractelor de închiriere (bare-boat) a navelor în contracte de vânzare, într-un termen de maximum un an. În următoarea etapa se va proceda la divizarea companiilor și la privatizarea societăților comerciale rezultate din aceasta.

Companiile formate prin restructurarea celor trei companii actuale vor putea să-și protejeze navele, prin înființarea unor filiale și transferarea navelor acestor filiale. În acest sens, se va elabora o metodologie care urmează să fie aprobată, prin ordin comun, de către ministerele cu atribuții în acest domeniu.

Pentru protejarea navelor și întărirea poziției pe piața a companiilor nou-formate, a filialelor acestora sau a subsidiarelor, precum și a companiilor private care au preluat nave în procesul de privatizare, va fi adoptat cadrul legal necesar instituirii regimului special pentru activitatea de transport maritim internațional.

4. Comunicații

Dezvoltarea economiei de piața presupune crearea unui sistem de telecomunicații competitiv, în concordanta cu cererea manifestată în acest domeniu.

Ținând seama de existenta, în prezent, a 3 milioane de linii, parțial uzate fizic și tehnic, și de necesitatea largirii rețelei la peste 5 milioane de linii până în anul 2005, România are nevoie de investiții, în următorii 7 ani, de aproape 5-7 miliarde dolari S.U.A., în condițiile în care creșterea economică va depinde în mod critic de modernizarea și de lărgirea rețelei de telecomunicații.

Luând în considerare investițiile foarte mari, necesare pentru îndeplinirea acestor obiective, este esențială participarea sectorului privat, care să permită atât lărgirea sistemelor de operare existente, cat și crearea unui mediu competitiv.

În acest scop, strategia de dezvoltare a sectorului de comunicații consta în:

- privatizarea Societății Naționale de Telecomunicații "Romtelecom" - S.A. și a Regiei Autonome "Radiocomunicatii";

- definirea politicilor de reglementare, pentru a realiza o mai mare transparenta a politicii tarifare, eliminarea progresiva a transsubventiilor și stabilirea reglementărilor pentru licențe;

- înființarea unei agenții de reglementare independenta pentru acest sector.

Guvernul va stabili, de asemenea, fondul de dezvoltare a telecomunicatiilor în zona rurală, pentru a promova sectorul privat în furnizarea de servicii de telecomunicații în aceste zone, pe bază de concesionari.

Pentru a asigura tuturor cetățenilor tarii accesul echitabil și nediscriminatoriu la informație, Programul de investiții publice pe perioada 1998-2000 cuprinde realizarea programelor de modernizare și extindere a statiilor de transmisie radio și TV și programul de diversificare și modernizare a serviciilor poștale.

Privatizarea în acest domeniu va avea în vedere utilizarea ofertei publice, oferindu-se spre vânzare pachete de acțiuni foarte mici, urmând ca salariații să aibă posibilitatea cumpărării acestora în condiții preferențiale.

Pentru prima faza a privatizării Societății Naționale de Telecomunicații "Romtelecom" - S.A. se preconizeaza vânzarea a 35% din acțiuni către un investitor strategic, iar în a doua faza, vânzarea restului de acțiuni prin metode combinate.

Regia Autonomă "Posta Română" se va transforma în companie naționala, iar în vederea privatizării se va proceda la emiterea de G.D.R./E.D.R. și la oferta publică de vânzare. Se preconizeaza ca salariaților sa li se vândă 5% din pachetul de acțiuni.

În ceea ce privește restructurarea și privatizarea Regiei Autonome "Radiocomunicatii", Guvernul are în vedere transformarea acesteia într-un nucleu al viitoarei competitii în domeniul telefoniei de baza.

Regia Autonomă "Inspectoratul General al Comunicațiilor" se va transforma în Agenția Naționala de Comunicații.

5. Sectorul bancar și de asigurări

În România operează 42 de bănci, din care 5 bănci comerciale, la care statul deține acțiuni, derulează aproape 70% din creditele comerciale și din depozitele la termen. Obiectivele privatizării sistemului bancar vizează creșterea implicarii băncilor în economia reală, a siguranței și eficientei sistemului bancar, în vederea sprijinirii creșterii economice și a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii. Acțiunile principale care urmăresc îndeplinirea acestor obiective sunt:

- îmbunătățirea și întărirea capacității de reglementare, supraveghere și control al băncilor de către Banca Naționala a României;

- privatizarea băncilor comerciale;

- extinderea și modernizarea rețelei informationale, în scopul dezvoltării și diversificării serviciilor.

Pentru anul 1998, Guvernul intenționează sa privatizeze doua bănci: "Banc Post" - S.A. și Banca Română de Dezvoltare - S.A. Banca Agricolă - S.A. parcurge un program de restructurare în conformitate cu prevederile ordonanțelor de urgenta ale Guvernului nr. 43/1997 și nr. 48/1997, fiind demarat și procesul de privatizare. Banca Română de Comerț Exterior - S.A. și Banca Comercială Română - S.A. se afla în proces de pregătire în vederea privatizării în cursul anului 1999.

În ceea ce privește cele doua societăți de asigurare-reasigurare, la care statul deține acțiuni, acestea vor parcurge un proces de majorare a capitalului social, urmat de privatizare prin oferta publică.

6. Cercetare științifică și dezvoltare tehnologică

Pornind de la aplicarea modelului de dezvoltare economică, bazat pe inovare, în care elementul central cu rol strategic este reprezentat de activitatea de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică (C-D), prioritățile imediate și de perspectiva, în plan național și sectorial, care se vor urmări prin politica în domeniul C-D, vor fi în directa concordanta cu următoarele obiective strategice majore:

- dezvoltarea unei infrastructuri instituționale, cu rol de interfata între cercetare și învățământ, la nivel național și regional;

- creșterea capacității de elaborare și implementare a politicilor în domeniu și corelarea acestora cu celelalte politici guvernamentale;

- stimularea inovarii și promovarea acesteia, crearea de mecanisme și instrumente instituționale și financiare, menite să asigure absorbtia inovarii;

- stimularea implicarii organizațiilor neguvernamentale în implementarea diverselor programe;

- dezvoltarea parteneriatului internațional în domeniu, în special prin participarea la programele europene;

- sporirea ofertei de informații și inițierea unei rețele de informații.

Măsurile principale, prevăzute pentru realizarea obiectivelor în domeniul cercetării sunt:

- dotarea institutelor de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică la nivelul obiectivelor și performantelor urmărite;

- abordarea unor programe de cercetare interdisciplinare, de importanța naționala;

- cooperarea științifică internationala;

- dezvoltarea resurselor umane.

Programul de investiții în domeniul cercetării pentru perioada 1998-2000 necesita o sustinere financiară de 601,4 miliarde lei, din care 122,5 miliarde lei pentru anul 1998, posibilitățile interne prognozate fiind de 29,6 miliarde lei. Pentru a asigură realizarea programelor în acest sector se impune atragerea de surse externe, în completarea necesarului.

Privatizarea în domeniul cercetării-dezvoltării va avea în vedere oferirea spre vânzare a unor pachete de acțiuni semnificative unui investitor sau grup de investitori, urmând ca salariații să aibă posibilitatea cumpărării de acțiuni, prin metoda E.S.O.P. sau M.E.B.O. Va fi luată în considerare și posibilitatea grupării unei societăți comerciale din domeniul cercetării cu o societate comercială cu care întreține raporturi contractuale în domeniul cercetării aplicative sau fundamentale. De asemenea, nu va fi exclusa posibilitatea grupării unor societăți comerciale din domeniul cercetării cu alte societăți comerciale care proiectează înființarea de parcuri tehnologice.

Având în vedere caracterul strategic al activității de cercetare-dezvoltare și condițiile specifice în care se reorganizează acest domeniu, vânzarea acțiunilor societăților comerciale cu profil de cercetare-dezvoltare se va face cu respectarea următoarelor prevederi, care vor fi cuprinse în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni:

- păstrarea în custodia societății comerciale cu profil de cercetare-dezvoltare, care se privatizează, a rezultatelor cercetării, definite prin

Ordonanța Guvernului nr. 58/1997 , realizate de societatea comercială până la data privatizării, din fondurile publice, cu obligația ca, la solicitarea Ministerului Cercetării și Tehnologiei sau a altor solicitanți care au avizul Ministerului Cercetării și Tehnologiei, să fie puse la dispoziție acestora;

- păstrarea profilului de cercetare științifică al societății comerciale pentru o perioadă de minimum 5 ani de la data privatizării.

7. Mediu

Strategia în acest domeniu prevede integrarea cerințelor de mediu în strategiile de dezvoltare, astfel încât proiectele de dezvoltare și de privatizare, indiferent de sector, sa includă componente investitionale obligatorii pentru asigurarea respectării reglementărilor și standardelor de mediu.

Planul național de acțiune pentru protecția mediului prevede obiectivele și măsurile ce trebuie realizate pe termen scurt, mediu și lung în fiecare dintre sectoarele economice și sociale.

Având în vedere ca strategia de dezvoltare a României implica și asigurarea protecției biodiversitatii, Guvernul considera ca eforturile investitionale în procesul de restructurare și retehnologizare trebuie să acopere, concomitent, realizarea cerințelor de mediu, în conformitate cu standardele admise pe plan european, prin achiziționarea tehnologiilor performanțe, precum și reconsiderarea modelelor de producție și de consum, potrivit tendințelor pe plan mondial.

Costul estimat al promovării prioritatilor de mediu este de aproximativ 600 milioane dolari S.U.A., iar pentru implementarea integrală a măsurilor din Planul național de acțiune pentru protecția mediului vor fi necesare resurse substanțiale de la partenerii internationali.

Guvernul este interesat, de asemenea, ca eforturile investitionale, în mod deosebit cele cu aport extern, să fie mai bine corelate și focalizate pe obiective prioritare și de importanța majoră, sub aspect economic, ecologic și de sănătate publică.

Pentru perioada 1998-2000, următoarele proiecte sunt de importanța deosebită, pentru realizarea lor solicitandu-se sprijin financiar extern:

- reconstructia ecologica a unor terenuri din fondul forestier, afectate de poluare industriala, în perimetrele Zlatna și Copsa Mica;

- atenuarea fenomenelor de seceta și de desertificare din sudul Olteniei, prin crearea perdelelor forestiere de protecție pentru ameliorarea condițiilor de mediu;

- alimentarea cu apa pentru Odorhei - Copsa Mica;

- Acumularea Azuga, județul Prahova;

- Acumularea Ogrezeni, județul Giurgiu;

- Canal Siret-Baragan, etapa I, județul Vrancea.

Pentru diminuarea problemelor de mediu, care ar ingreuna privatizarea unor societăți comerciale, se preconizeaza alocarea unor fonduri de la buget pentru proiectele de investiții prevăzute în Programul național de acțiuni pentru protecția mediului.

Pentru a facilita planul investitional, Guvernul intenționează sa restructureze doua regii autonome: Regia Autonomă "Apele Române" și Regia Naționala a Pădurilor.

Restructurarea celor două regii autonome va permite o mai buna reglementare a accesului utilizatorilor la resursele de apa și păduri, o exploatare rațională a apelor și, în limitele posibilităților, a pădurilor, precum și protecția și conservarea acestor resurse, pentru a asigura o dezvoltare durabila a societății.

Regia Autonomă "Apele Române" se va reorganiza, pornind de la necesitatea separarii activităților de reglementare de cele economice, mentinandu-se, totodată, principiul gospodăririi apelor pe bazine hidrografice. Astfel vor fi înființate 11 companii bazinale de gospodărire a apelor, organizate la nivelul bazinelor hidrografice: Prut, Siret, Arges-Vedea, Olt, Jiu, Mures, Somes-Tisa spațiul Banat, Dobrogea-Litoral și Ialomita-Buzau și Crisuri, în coordonarea Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului. Companiile bazinale vor prelua drepturile și obligațiile ce reveneau Regiei Autonome "Apele Române" și filialelor sale teritoriale, în ceea ce privește conservarea, dezvoltarea și protecția resurselor de apa și aplicarea mecanismului economico-financiar în domeniul apelor. Apele aparținând domeniului public, bunurile proprietate publică a statului, reprezentând baraje, diguri, lucrări de regularizare, clădiri, alte lucrări de gospodărire a apelor, cu anexele acestora, inclusiv terenurile aferente, aflate în prezent în administrarea Regiei Autonome "Apele Române", se vor concesiona, de către Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, companiilor bazinale de gospodărire a apelor. Aceste companii vor fi singurele în drept de a incasa, în calitate de unic furnizor, prețul apei brute de suprafața și subterane, prețul agregatelor minerale extrase din albiile minore ale cursurilor de apa, livrate utilizatorilor interni și externi, precum și de a incasa tarifele pentru serviciile de gospodărire a apelor. Dat fiind caracterul lucrărilor de gospodărire, și anume de interes public, finanțarea programului de investiții și de retehnologizare se asigura din surse proprii, credite bancare și, în completare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului.

Regia Naționala a Pădurilor se va restructura, în mai multe etape, ultima, după finalizarea aplicării

Legii fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, se va realiza acțiunea de privatizare a unor activități care nu sunt legate de lucrările silvotehnice specifice gospodăririi durabile a pădurilor (ateliere de impletituri, fazanerii, pastravarii, centre de prelucrare și valorificare a fructelor de padure și a ciupercilor comestibile, activitatea de valorificare a vânatului).

8. Comerț

Privatizarea societăților comerciale din domeniul comerțului va continua prin aplicarea combinata a vânzării de acțiuni cu vânzarea de active.

Societățile comerciale cu capital social mai mare de 18 miliarde lei se vor privatiza prin negociere directa, indiferent de mărimea pachetului de acțiuni deținut de Fondul Proprietății de Stat la aceste societăți.

Având în vedere caracterul social al activității desfășurate de societățile comerciale din domeniul comerțului cu carte și cu produse de papetarie (librarii), acestea se vor privatiza, cu prioritate, prin negociere directa cu asociațiile salariaților și membrii conducerii din aceste societăți, prin vânzarea de active cu prioritate către locatari sau asociați sau transformarea contractelor de închiriere, locatie de gestiune sau asociere în participațiune, în leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare.

În situația în care unele active ale societăților comerciale nu sunt în administrare directa, Fondul Proprietății de Stat va analiza opțiunile exprimate de cei care folosesc activele și va decide vânzarea acestora către locatari sau asociați ori încheierea unui contract de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare.

Privatizarea societăților comerciale farmaceutice se va realiza prin aplicarea combinata a vânzării de acțiuni cu vânzarea de active. Vânzarea pachetului de acțiuni se va realiza prin metoda negocierii directe. Vânzarea activelor - farmacii se va efectua cu prioritate către locatarii care le administrează în prezent, în baza unor contracte de închiriere, de locatie de gestiune sau de asociere în participațiune.

În contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni sau de active, precum și în contractele de leasing imobiliar cu clauza ferma de cumpărare pentru societățile comerciale din domeniul comerțului cu carte și cu produse de papetarie (librarii) și pentru societățile comerciale farmaceutice, se vor include clauze privind menținerea profilului de activitate.

9. Turism

Privatizarea societăților comerciale din turism se va realiza prin metode combinate, în funcție de mărimea și potențialul acestora, structura actionariatului, modul de administrare a activelor, specificul activității, existenta bunurilor naționalizate, urmărindu-se atragerea de investitori strategici, recunoscuți pe plan internațional.

În acest scop, se va avea în vedere aplicarea următoarelor măsuri:

1. Pentru societăți comerciale din turism la care Fondul Proprietății de Stat deține peste 50% din capitalul social:

a) societăți comerciale mici (capital social până la 2,5 miliarde lei):

* vânzarea acțiunilor, prin licitație sau negociere directa. În caz de insucces, se vor oferi spre vânzare active;

* vânzarea către locatar sau asociat, după caz, fără licitație sau încheierea unui contract de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare, pentru societățile comerciale cu contracte de locatie, închiriere sau asociere în participațiune. Dacă nu se concretizează nici una dintre aceste variante, Fondul Proprietății de Stat va oferi spre vânzare, prin licitație, acțiunile sau activele societății comerciale respective;

b) societăți comerciale mijlocii (capital social de la 2,5 până la 18 miliarde lei):

* vânzarea acțiunilor, prin licitație, cu respectarea condițiilor de publicitate, în conformitate cu prevederile legale. În caz de insucces, se va declansa divizarea societății comerciale în cauza, pe structura unui activ sau grupuri de active, urmând să fie oferite la vânzare ori să se constituie societăți mixte pe structura activelor (lanturi hoteliere);

* transformarea contractelor de locatie a gestiunii, închiriere, asociere în participațiune în contracte de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare;

c) societăți comerciale mari (capital social peste 18 miliarde lei):

* vânzarea acțiunilor prin negociere directa. În caz de insucces, se va declansa divizarea societății în cauza, pe structura unui activ sau grupuri de active, urmând a fi oferite la vânzare;

* transformarea contractelor de locatie a gestiunii, de închiriere, asociere în participațiune în contracte de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare. Dacă sistemul nu este fezabil, se va proceda la vânzarea prin licitație a acțiunilor sau a activelor societăților comerciale respective.

La societățile comerciale mari și mijlocii, care dețin în patrimoniu active (hoteluri și restaurante), în orașele mari sau pe litoral, se poate declansa procedura de divizare pe structura unui activ sau a unor grupuri de active, înainte de inițierea vânzării acțiunilor acestor societăți comerciale.

2. Pentru societățile comerciale la care Fondul Proprietății de Stat deține sub 50% din capitalul social se va proceda la vânzare prin oferta publică, negociere directa sau licitație, după caz.

3. Situații speciale:

a) societățile comerciale cu profil balneoclimateric, care funcționează în stațiunile balneare, se vor privatiza prin vânzarea întregului pachet de acțiuni deținut de Fondul Proprietății de Stat, indiferent de mărimea acestuia, prin negociere directa, în vederea valorificării factorilor terapeutici naturali și menținerii integrității stațiunilor balneoclimaterice;

b) societățile comerciale care dețin în patrimoniu cabane de creasta vor oferi aceste active spre vânzare, prin negociere directa, sau vor încheia contracte de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare, care vor conține prevederi contractuale privind menținerea profilului de activitate. Lista activelor - cabane de creasta se va stabili de către Fondul Proprietății de Stat și Ministerul Turismului.

10. Administrație publică locală (societăți comerciale înființate în baza deciziilor consiliilor locale și județene)

Apartenența sau neapartenenta activelor societăților comerciale la Patrimoniul național și muzeistic trebuie să fie reglementată cu claritate prin acte normative, pentru corectarea capitalului social, urmând ca activele ce nu aparțin Patrimoniului național și muzeistic să se poată privatiza prin licitație cu strigare, negociere directa sau prin vânzare pe piețele de capital organizate.

Se va delimita domeniul public în cazul societăților comerciale care dețin terenuri agricole și al societăților comerciale care dețin rețele edilitare (foste întreprinderi de gospodărie oraseneasca sau comunală - I.G.O., I.G.C.) și apoi se vor privatiza prin licitație cu strigare sau prin vânzare pe piețele de capital organizate.

În vederea privatizării societăților comerciale care exploatează zăcăminte naturale, se va urgenta apariția legii concesiunilor.

11. Sănătate

În ceea ce privește strategia de privatizare, vor fi avute în vedere modalități referitoare la furnizorii de servicii, la modalitatea de organizare și de finanțare.

11.1. Privatizarea la nivelul furnizorilor de servicii medicale

Aceasta se referă la:

a) schimbarea statutului proprietății unităților medicale (cabinete, dispensare, spitale), care se poate realiza doar după apariția legii proprietății publice, care să reglementeze natura patrimoniului de stat, închirierea sau concesionarea unităților medicale, inclusiv a spitalelor; acest lucru este posibil și în cadrul legislativ existent, însă necesita o procedură specială;

b) desfășurarea de activități medicale private în unități publice este posibila și în actualul cadru legislativ, urmând a fi facilitata de alte acte normative propuse de către Ministerul Sănătății; ca prima etapa, se preconizeaza privatizarea la nivelul unor secții și servicii medicale (laborator, radiologie);

c) privatizarea la nivelul serviciilor de întreținere (spalatorie, cantina, întreținere/reparații) este reglementată prin

Hotărârea Guvernului nr. 266/1997 , fiind însă puțin dezvoltata din motive ce țin atât de alte prevederi legislative ce o limitează, cat și de slabă dezvoltare a sectorului privat în acest domeniu; este prima etapa în domeniul privatizării;

d) dotarea cu echipamente și aparatura medicală, prin operațiuni de leasing;

e) privatizarea serviciilor de salvare medicală aeriană.

11.2. Privatizarea la nivelul finanțării

Aceasta se referă la posibilitatea data de Legea asigurărilor sociale de sănătate, legea leasingului și de prevederile contractului-cadru de atragere de noi resurse financiare rezultate din:

a) coplati pentru anumite servicii medicale;

b) plati de tarife;

c) obținerea de fonduri din asigurările private suplimentare;

d) apariția plăților deductibile (în special în procesul compensării medicamentelor);

e) finanțare combinata a operațiunilor de leasing (stat-privat).

În plus, sunt propuse în strategia de reforma a Ministerului Sănătății o serie de alte măsuri aflate în diferite stadii de legiferare, care pot duce la sporirea fondurilor private în sistemul sanitar, precum:

a) crearea de facilități fiscale pentru companiile plătitoare de asigurări suplimentare de sănătate;

b) diminuarea fiscalitatii prin scutirea sau diminuarea impozitului cu sume proporționale cu cele cheltuite pentru plata de bunuri și servicii medicale.

11.3. Privatizarea activității de management în sistemul de sănătate

Aceasta se poate realiza prin posibilitatea legală de a contracta servicii specifice atât de către spitale, cat și de către fondurile de asigurări (management privat al unităților și fondurilor publice), fiind propusă de altfel în legislația promovata de către Ministerul Sănătății introducerea pe scara larga a contractului de management pentru conducerea unităților sanitare și a caselor de asigurări sociale de sănătate.

----------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.