Decizia nr. 1616/2009
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 974 din Codul civil
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Antonia Constantin - procuror
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 974 din Codul civil, excepție ridicată de Constantin Vidu în Dosarul nr. 1.855.1/329/2007 al Judecătoriei Turnu-Măgurele.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 4 martie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 1.855.1/329/2007, Judecătoria Turnu-Măgurele a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 974 din Codul civil, excepție ridicată de Constantin Vidu cu ocazia soluționării unei acțiuni având ca obiect partaj judiciar.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia consideră că, prin reglementarea art. 974 din Codul civil, legiuitorul a îngrădit dreptul persoanei la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, deoarece conferă oricărei persoane interesate posibilitatea de a interveni în decizia personală a unui erede în privința dreptului la moștenire. Astfel, dispare principiul disponibilității, efectul imediat fiind, din prisma textului de lege criticat, transformarea dreptului la moștenire în "obligația la moștenire". Totodată, arată că, prin reglementarea cuprinsă în art. 974 din Codul civil, legiuitorul a îngrădit un drept fundamental, permițând unui străin de succesiune să intervină activ în opțiunea succesorală chiar și a unui erede debitor.
Judecătoria Turnu-Măgurele și-a exprimat opinia, în sensul că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 974 din Codul civil, potrivit cărora "Creditorii pot exercita toate drepturile și acțiunile debitorului lor, afară de acelea care îi sunt exclusiv personale."
Prevederile constituționale pretins încălcate de dispozițiile art. 974 din Codul civil sunt cele ale art. 21 alin. (3) ce consacră dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil și ale art. 46 referitoare la dreptul la moștenire.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că textul de lege criticat a mai fost suspus controlului de constituționalitate, prin raportare la prevederile art. 21 din Constituție, prilej cu care a statuat că acesta este constituțional.
În acest sens, prin
Decizia nr. 1.082 din 14 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 18 noiembrie 2008, Curtea a constatat că "dispozițiile art. 974 din Codul civil reglementează un mijloc juridic procedural, și anume acțiunea oblică (denumită în doctrină și indirectă sau subrogatorie) - acea acțiune în justiție pe care creditorul o exercită pentru valorificarea unui drept care aparține debitorului său. Așadar, aceste dispoziții de lege nu contravin accesului liber la justiție, ci, dimpotrivă, dau posibilitatea creditorilor să exercite toate acțiunile debitorului lor, cu excepția celor cu caracter exclusiv personal. Această limitare este firească, având în vedere categoriile acțiunilor exclusiv personale, și anume cele prin care se apără drepturi personale nepatrimoniale sau drepturi patrimoniale, dar a căror exercitare implică o apreciere subiectivă din partea titularului lor."
Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 46 din Constituție, Curtea reține că acest drept nu este un drept exclusiv personal al moștenitorului, în temeiul acestui drept la moștenire, orice persoană poate dobândi pe cale succesorală, în condițiile legii, orice bun, având dreptul de a-și exprima opțiunea la acceptarea sau renunțarea la succesiune. Însă, nici renunțarea expresă sau tacită la moștenire nu înlătură dreptul creditorului de a urmări partea ce i se cuvenea eredelui renunțător, în situația în care renunțarea s-a făcut în paguba acestuia.
În acest sens, sunt și dispozițiile art. 699 din Codul civil, potrivit cărora "Creditorii acelui ce renunță în paguba lor pot să ia autorizația justiției ca să accepte succesiunea pentru debitoarele lor, în locul și rândul său.
Într-acest caz renunțarea este anulată numai în favorul creditorilor și numai până la concurența creanțelor lor. Acceptarea nu se face în folosul eredelui care a renunțat.", acest text transpunând în concret, în materia succesiunilor, principiul general instituit prin art. 974 din Codul civil.
Ca atare, Curtea constată că norma legală criticată nu îngrădește în niciun fel dreptul moștenitorului debitor de a accepta sau renunța la moștenire.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 974 din Codul civil, excepție ridicată de Constantin Vidu în Dosarul nr. 1.855.1/329/2007 al Judecătoriei Turnu-Măgurele.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 26 noiembrie 2009.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.