HG nr. 29/2010
pentru modificarea și completarea art. 3 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă"
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- HG nr. 717/2009 17 iunie 2009 (prevederi anume) privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă"
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul I
Articolul 3 din anexa nr. 1 la
Hotărârea Guvernului nr. 717/2009
privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 18 iunie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. După alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
"(2^1) Pentru achiziționarea locuințelor pentru care au fost încheiate sau vor fi încheiate antecontracte de vânzare-cumpărare în formă autentică sau sub semnătură privată cu dată certă până la 15 februarie 2010 inclusiv, pot fi emise garanții în condițiile normelor de implementare a programului "Prima casă" în vigoare, cu încadrarea în limita diferenței rămase neutilizate din plafonul alocat pentru anul 2009. Darea de dată certă se face potrivit legii."
2. Alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(3) Sumele necesare acordării garanțiilor în temeiul promisiunilor de garantare emise de FNGCIMM, în numele și în contul statului, potrivit cap. VI, se asigură potrivit prevederilor alin. (2^1), până la expirarea termenului de valabilitate prevăzut la art. 5 lit. p)."
Articolul II
Pentru garanțiile care urmează a fi acordate în baza promisiunilor de garantare emise până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, rămân valabile antecontractele de vânzare-cumpărare încheiate la data emiterii promisiunilor de garantare."
PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: ─────────────── Ministrul finanțelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Ministrul economiei, comerțului și mediului de afaceri, Adriean Videanu București, 6 ianuarie 2010. Nr. 29. _________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.