Decizia nr. 1649/2009
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 145^1 alin. 2 din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent-șef
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 145^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție invocată de Florentin Scalețchi în Dosarul nr. 1.421/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.
La apelul nominal este prezent autorul excepției, asistat de domnul avocat Daniel Caraman, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Având cuvântul, avocatul autorului excepției solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. Arată că textul de lege criticat reglementează o limitare a libertății individuale incompatibilă cu dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul că nu se stabilește în niciun mod o durată efectivă în timp a măsurii de restrângere a libertății de circulație. Se solicită să se constate că este neconstituțională interpretarea dată de instanțe atunci când nu stabilesc durata măsurii preventive.
Autorul excepției, având cuvântul, arată că situația sa este aceeași de 3 ani, fiind împiedicat să participe la conferințe internaționale în condițiile în care statutul său presupune participarea. Arată că, din punctul de vedere supus analizei, învinuitul și inculpatul ar trebui să fie tratați la fel, adică să fie stabilită durata măsurii dispusă de instanță.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, precizează mai întâi că, în susținerile orale, se insistă asupra carenței textului legal, solicitându-se Curții Constituționale fie o decizie interpretativă, fie neutralizantă, în sensul că textul de lege este constituțional în măsura în care din interpretarea acestuia nu se înțelege că măsura pe care o consacră nu durează sine die. Apreciază că această chestiune privește însă interpretarea și aplicarea legii. Se mai arată că asupra constituționalității aceluiași text de lege Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, de exemplu prin
deciziile nr. 442/2006
și nr. 352/2004, ale căror considerente își mențin valabilitatea.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Decizia nr. 1.210 din 1 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 1.421/1/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 145^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție invocată de Florentin Scalețchi.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că în actuala reglementare obligațiile pe care instanța le stabilește în sarcina inculpatului sunt neconstituționale. Astfel, în cazul unei persoane față de care s-a luat măsura obligării de a nu părăsi țara, instituirea acelorași îndatoriri pe care le are și inculpatul obligat de a nu părăsi localitatea încalcă dreptul la liberă circulație consfințit de art. 25 din Constituție și de art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și de art. 23 și art. 26 din Constituție, restrângând nejustificat libertatea individuală și dreptul la viață intimă, familială și privată, garantate de aceste articole. Se mai arată că, pentru ca dreptul la liberă circulație să poată fi restrâns, este obligatoriu ca norma care prevede aceasta să fie clară și neinterpretabilă. Or, norma criticată încalcă principiile CEDO, deoarece nu este precisă și suficient de clară, astfel încât este inaccesibilă justițiabilului și, de multe ori, chiar juristului.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, referindu-se și la jurisprudența Curții Constituționale în materie. Arată că măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara reprezintă o restrângere a exercițiului dreptului la liberă circulație, în deplină concordanță cu prevederile art. 53 din Constituție, și se impune pentru desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituțional, invocând și considerentele care au fundamentat
deciziile Curții Constituționale nr. 442/2006 , nr. 713/2007 și nr. 420/2009.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 145^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Dispozițiile art. 145 se aplică în mod corespunzător și în cazul obligării de a nu părăsi țara."
Articolul 145
din același cod reglementează măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Se susține că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 23 - Libertatea individuală, ale art. 25 - Libera circulație, ale art. 26 - Viața intimă, familială și privată, ale art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, cu referire la art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și la art. 18 din aceeași convenție.
Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că motivarea autorului acesteia vizează, în realitate, o problemă de interpretare a legii, respectiv a modului în care instanțele de judecată interpretează și aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 145 din Codul de procedură penală, în cazul "obligării de a nu părăsi țara", solicitând, în cadrul unor critici care pun în discuție claritatea reglementării, să se constate că este neconstituțională interpretarea dată de instanțe atunci când nu stabilesc durata acestei măsuri. Or, atât aspectele privind interpretarea și aplicarea legii, cât și cele privind eventuala omisiune de reglementare, în sensul că norma criticată nu prevede, în faza judecății, o durată maximă a măsurii obligării de a nu părăsi țara, nu intră în competența Curții Constituționale, care, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , se pronunță "numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". Interpretarea și aplicarea legii în cauzele deduse judecății intră în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a celorlalte instanțe judecătorești stabilite de lege, prin intermediul cărora, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituție, se realizează justiția, iar competența de legiferare revine Parlamentului, care, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituție, este "unica autoritate legiuitoare a țării".
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 145^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție invocată de Florentin Scalețchi în Dosarul nr. 1.421/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 decembrie 2009.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent-șef, Marieta Safta
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.