Decizia nr. 1701/2009

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și art. 480 din Codul civil, excepție ridicată de Tudor Negulici și Elena Negulici în Dosarul nr. 12.243/300/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală.

La apelul nominal răspund personal autorii excepției, lipsă fiind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Autorii excepției solicită admiterea acesteia, reiterând motivele cuprinse în notele scrise aflate la dosarul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 5.965 din 26 mai 2009, pronunțată în Dosarul nr. 12.243/300/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și art. 480 din Codul civil. Excepția a fost ridicată de Tudor Negulici și Elena Negulici într-o cauză civilă având ca obiect o acțiune în revendicare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, faptul că prevederile criticate nu îndeplinesc condițiile de claritate, precizie, previzibilitate și predictibilitate, consacrate atât în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Rotaru contra României, 2000, și Sunday Times contra Regatului Unit, 1979), cât și în jurisprudența Curții Constituționale, prin

Decizia nr. 61/2007 . Prin urmare, imprevizibilitatea legislației referitoare la domeniul proprietății private constituie, în sine, o încălcare a drepturilor prevăzute de Constituție. Arată că, fără nicio justificare, prin prevederile de lege criticate au fost declarate ca fiind abuzive și preluările de imobile în condițiile legislației în vigoare la data adoptării lor. Totodată, susțin că statul avea obligația de a menține un just echilibru între interesele celor două categorii de proprietari, respectiv foștii proprietari și cumpărătorii de bună-credință ai imobilelor, fără a discrimina vreuna dintre cele două categorii.

De asemenea, consideră că invocarea art. 480 și compararea titlurilor, ca temei legal într-o acțiune în revendicare, după intrarea în vigoare a

Legii nr. 10/2001 , sunt inadmisibile și neconstituționale. Astfel, pierderea proprietății dobândite în baza unui titlu valabil, fără să se constate nevalabilitatea acestuia, echivalează cu o expropriere dincolo de limitele permise de Constituție, fiind încălcate dispozițiile art. 44 din Constituție și ale art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului nu a comunicat punctul său de vedere în legătură cu excepția invocată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, care au următorul conținut:

"Art. 2. - (1) În sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege: [...]

h) orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la

art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare;".

Totodată, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie și art. 480 din Codul civil, care prevede că: "Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege."

În ceea ce privește prevederile

art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001 , autorii excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, ale art. 26 alin. (1) referitoare la viața intimă, familială și privată și ale art. 44 alin. (2) și (3) privind garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate privată. Totodată, consideră că

art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001

contravine și dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

În ceea ce privește prevederile art. 480 din Codul civil, se susține că acestea aduc atingere atât dispozițiilor constituționale ale art. 44 alin. (2) și (3) referitoare la garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate privată, cât și dispozițiilor art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la respectarea bunurilor.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

I. Prevederile

art. 2 alin. (1) h) din Legea nr. 10/2001

au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin

deciziile nr. 1.243 din 6 octombrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 27 octombrie 2009, și nr. 196 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 27 martie 2006, în care Curtea a respins excepția și a reținut că autorii solicită, în fapt, modificarea conținutului normei legale criticate, în sensul adaptării ei la principiile protecției drepturilor omului și libertăților fundamentale, evidențiate în jurisprudența instanței de contencios european a drepturilor omului, aspecte ce excedează competenței instanței de contencios constituțional.

Modificarea conținutului unei norme juridice, cu respectarea condițiilor de claritate, precizie, previzibilitate și predictibilitate, este atributul exclusiv al legiuitorului, în temeiul dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării". Curtea a constatat că dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil nu a fost încălcat, câtă vreme instanța de judecată a examinat în fond cauza dedusă judecății și s-a pronunțat asupra existenței dreptului de proprietate pretins de reclamanți.

Față de susținerile autorului excepției privind jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la respectarea criteriilor de calitate, accesibilitate și previzibilitate a normelor juridice, Curtea a constatat că aceeași instanță europeană a statuat, de exemplu prin hotărârea pronunțată în cauzele Cantoni contra Franței, 1996, și Rekvenyi contra Ungariei, 1999, că previzibilitatea consecințelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naștere la o rigiditate excesivă a reglementării. Astfel, rămâne în sarcina judecătorilor ca, în cadrul actului de justiție pe care îl înfăptuiesc, să decidă cu privire la interpretarea și aplicarea unor norme legale.

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în jurisprudența sa (Dumitru Popescu contra României, 2007, Vermeire contra Belgiei, 1991) faptul că prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale fac parte integrantă din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest aspect implicând obligația pentru judecătorul național de a face aplicarea normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională.

Soluția și considerentele pronunțate în deciziile menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, neexistând temeiuri care să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții.

Celelalte dispoziții constituționale nu au incidență în prezenta cauză.

II. În ceea ce privește prevederile art. 480 din Codul civil, Curtea constată că asupra constituționalității acestora s-a pronunțat prin mai multe decizii, precum

Decizia nr. 873 din 30 noiembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 17 ianuarie 2007,

Decizia nr. 925 din 14 decembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2007,

Decizia nr. 937 din 18 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 21 noiembrie 2007,

Decizia nr. 209 din 28 februarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 6 mai 2008, și

Decizia nr. 323 din 13 martie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 1 aprilie 2008, statuând că sunt constituționale. Curtea a reținut că dispozițiile art. 480 din Codul civil dau definiția legală a proprietății, precizând că dreptul de proprietate este atât un drept absolut, ce rezultă din exercitarea celor 3 atribute ale acestui drept real - usus, fructus și abusus -, cât și un drept exclusiv, din punctul de vedere al titularului care îl poate exercita în mod liber, cu respectarea însă a ordinii publice și a dispozițiilor imperative ale legii. Astfel, textul de lege criticat este în deplină concordanță cu dispozițiile constituționale ale art. 44 alin. (1) teza a doua, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și art. 480 din Codul civil, excepție ridicată de Tudor Negulici și Elena Negulici în Dosarul nr. 12.243/300/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 decembrie 2009.