Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 60/2010

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 151/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, ale art. 2 și art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar și a celor ale art. 1, art. 2 și art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008

prezumat în vigoare

Data actului
14 ianuarie 2010
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 138 din 2 martie 2010
Citează
9 acte
Structură
6 articole · 26.714 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. I pct. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 151/2008

pentru modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 15/2008

privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ și a celor ale art. 2 și

art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2009

privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, excepție ridicată de Sindicatul Învățământ Muscel în Dosarul nr. 456/109/2009 al Tribunalului Argeș - Secția civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în dosarele nr. 7.255-7.260D/2009, nr. 7.273-7.296D/2009, nr. 7.377-7.423D/2009 și nr. 7.425-7.434D/2009, având ca obiect excepții de neconstituționalitate parțial identice cu cea ridicată în Dosarul nr. 7.254D/2009.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Din oficiu, Curtea pune în dezbatere problema conexării dosarelor nr. 7.254-7.260D/2009, nr. 7.273-7.296D/2009, nr. 7.377-7.423D/2009 și nr. 7.425-7.434D/2009 înregistrate pe rolul său, având în vedere că obiectul excepțiilor de neconstituționalitate este parțial identic.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condițiile conexării dosarelor.

Reținând identitatea de obiect, în temeiul art. 14 și al

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, Curtea dispune conexarea dosarelor nr. 7.255-7.260D/2009, nr. 7.273-7.296D/2009, nr. 7.377-7.423D/2009 și nr. 7.425-7.434D/2009 la Dosarul nr. 7.254D/2009, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 6, 21, 22 și 27 mai 2009 și 10 și 25 iunie 2009, pronunțate în dosarele nr. 456/109/2009, nr. 457/109/2009, nr. 722/109/2009, nr. 232/109/2009, nr. 747/109/2009, nr. 231/109/2009, nr. 265/109/2009, nr. 740/109/2009, nr. 298/109/2009, nr. 455/109/2009, nr. 439/109/2009, nr. 262/109/2009, nr. 269/109/2009, nr. 251/109/2009, nr. 261/109/2009, nr. 254/109/2009, nr. 258/109/2009, nr. 253/109/2009, nr. 270/109/2009, nr. 233/109/2009, nr. 453/109/2009, nr. 260/109/2009, nr. 266/109/2009, nr. 252/109/2009, nr. 263/109/2009, nr. 730/109/2009, nr. 734/109/2009, nr. 717/109/2009 și nr. 1.066/109/2009, Tribunalul Argeș - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. I pct. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 151/2008

pentru modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 15/2008

privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ și a celor ale

art. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2009

privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar. Excepțiile au fost invocate de Sindicatul Învățământ Muscel, Sindicatul Învățământ Preuniversitar - Curtea de Argeș și de Sindicatul Personalului din Învățământul Preuniversitar din Pitești, județul Argeș, în cauze având ca obiect pretenții bănești.

Prin Încheierea din 9 iulie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 1.145/102/2009 (nr. în format vechi 2.746/2009), Tribunalul Mureș - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. I pct. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 151/2008

pentru modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 15/2008

privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ și a celor ale

art. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2009

privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar. Excepția a fost ridicată de Sindicatul "Spiru Haret" Mureș într-o cauză având ca obiect pretenții bănești.

Prin Încheierea din 24 iunie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 715/109/2009, Tribunalul Argeș - Secția civilă - Completul specializat pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 și

art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 136/2008

privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008, ale art. I pct. 2 și

art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 151/2008

pentru modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 15/2008

privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ și a celor ale

art. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2009

privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar. Excepția a fost invocată de Sindicatul Învățământ Preuniversitar - Curtea de Argeș într-o cauză având ca obiect pretenții bănești.

Prin Încheierea din 9 iunie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 1.363/90/2009, Tribunalul Vâlcea - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. I pct. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 151/2008

pentru modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 15/2008

privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ. Excepția a fost invocată de Sindicatul Personalului din Învățământul Preuniversitar Vâlcea într-o cauză având ca obiect pretenții bănești.

Prin încheierile din 1, 22 și 29 aprilie 2009 și 6 și 20 mai 2009, pronunțate în dosarele nr. 1.339/110/2009, nr. 243/110/2009, nr. 682/110/2009, nr. 681/110/2009, nr. 694/110/2009, nr. 815/110/2009, nr. 440/110/2009, nr. 422/110/2009, nr. 425/110/2009, nr. 427/110/2009, nr. 1.341/110/2009, nr. 1.350/110/2009, nr. 434/110/2009, nr. 827/110/2009, nr. 822/110/2009, nr. 420/110/2009, nr. 429/110/2009, nr. 1.342/110/2009, nr. 418/110/2009, nr. 438/110/2009, nr. 841/110/2009, nr. 1.352/110/2009, nr. 679/110/2009, nr. 678/110/2009, nr. 684/110/2009, nr. 833/110/2009, nr. 1.343/110/2009, nr. 240/110/2009, nr. 1.345/110/2009, nr. 1.337/110/2009, nr. 249/110/2009, nr. 252/110/2009, nr. 254/110/2009, nr. 248/110/2009, nr. 1.340/110/2009, nr. 828/110/2009, nr. 832/110/2009, nr. 809/110/2009, nr. 554/110/2009, nr. 259/110/2009, nr. 824/110/2009, nr. 702/110/2009, nr. 707/110/2009, nr. 805/110/2009, nr. 704/110/2009, nr. 688/110/2009 și nr. 227/110/2009, Tribunalul Bacău - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepții de neconstituționalitate a prevederilor

art. I pct. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 151/2008

pentru modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 15/2008

privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ. Excepțiile au fost invocate de Sindicatul Liber din Învățământul Județului Bacău în cauze având ca obiect pretenții bănești.

Prin încheierile din 4, 16 și 18 iunie 2009, pronunțate în dosarele nr. 1.152/102/2009 (nr. în format vechi 2.753/2009), nr. 1.151/102/2009 (nr. în format vechi 2.752/2009), nr. 1.149/102/2009 (nr. în format vechi 2.750/2009), nr. 1.147/102/2009 (nr. în format vechi 2.748/2009), nr. 1.144/102/2009 (nr. în format vechi 2.745/2009), nr. 1.140/102/2009 (nr. în format vechi 2.741/2009), nr. 1.139/102/2009 (nr. în format vechi 2.740/2009), nr. 1.138/102/2009 (nr. în format vechi 2.739/2009) și nr. 1.141/102/2009 (nr. în format vechi 2.742/2009), Tribunalul Mureș - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepții de neconstituționalitate a prevederilor

art. I pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 151/2008

pentru modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 15/2008

privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ și a celor ale

art. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2009

privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar. Excepțiile au fost invocate de Sindicatul "Spiru Haret" Mureș în cauze având ca obiect pretenții bănești.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii susțin, în esență, că, prin adoptarea acestor ordonanțe de urgență, Guvernul refuză să aplice o lege adoptată de Parlament, ceea ce încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (4), precum și ale art. 61 alin. (1). De asemenea, se arată că Guvernul a adoptat ordonanțe de urgență cu încălcarea exigențelor stabilite de art. 115 alin. (4) și (6) din Constituție, întrucât nu a indicat situația extraordinară ce a stat la baza emiterii lor, nu a motivat corespunzător urgența acestor reglementări și a afectat drepturile constituționale ale personalului didactic, și anume dreptul la un nivel de trai decent și protecția socială a muncii. În final, se consideră că au fost încălcate și prevederile art. 102 alin. (1) și (2), precum și ale art. 141 din Constituție, deoarece Guvernul nu a consultat Consiliul Economic și Social atunci când a adoptat aceste ordonanțe de urgență.

Tribunalul Argeș - Secția civilă, în complete diferite, unele apreciază excepțiile de neconstituționalitate ca fiind întemeiate, altele ca fiind neîntemeiate.

Tribunalul Mureș - Secția civilă consideră că prevederile de lege criticate sunt neconstituționale.

Tribunalul Argeș - Secția civilă - Completul specializat pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, exprimându-și opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate având ca obiect prevederile art. I pct. 2 și

art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 151/2008

și

art. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2009 , apreciază că acestea sunt în deplină concordanță cu dispozițiile constituționale invocate.

Tribunalul Vâlcea - Secția civilă apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.

Tribunalul Bacău - Secția civilă consideră că prin adoptarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 151/2008

se aduce atingere dispozițiilor constituționale ale art. 41, art. 61 alin. (1) și art. 115 alin. (6).

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepțiile de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul acestor excepții de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. I pct. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 151/2008

pentru modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 15/2008

privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 11 noiembrie 2008, ale

art. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2009

privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 30 ianuarie 2009, precum și cele ale

art. 1, 2 și 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 136/2008

privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 31 octombrie 2008, care au următorul cuprins:

-

Articolul I

pct. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 151/2008 :

" Art. I. - Ordonanța Guvernului nr. 15/2008

privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2008, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 221/2008 , cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

[... ]

2. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

«Art. 1. - (1) În cursul anului 2008 salariile de bază ale personalului didactic din învățământ, stabilite potrivit prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 68/2004

privind unele măsuri în domeniul învățământului, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 6/2005 , cu modificările ulterioare, se majorează după cum urmează:

a) pentru funcția de profesor universitar prevăzută în anexa nr. 1.1, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 este următoarea:

- 1 ianuarie - 31 martie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 230,247 lei;

- 1 aprilie - 30 septembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 244,061 lei;

- 1 octombrie - 31 decembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 266,026 lei;

b) coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru funcțiile didactice de predare cu gradul didactic II, definitiv, debutant, cele cu studii de nivel liceal fără pregătire de specialitate și pentru funcțiile didactice auxiliare se majorează cu 10% începând cu data de 1 ianuarie 2008, față de nivelul din 31 decembrie 2007;

c) pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele nr. 1.2, 2 și 3, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 este următoarea:

- 1 ianuarie-31 martie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 259,593 lei;

- 1 aprilie-30 septembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 275,168 lei;

- 1 octombrie-31 decembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 299,933 lei.

(2) Indemnizațiile pentru persoanele care ocupă funcții de conducere specifice, precum și indemnizațiile pentru îndeplinirea unor activități specifice învățământului sunt prevăzute în anexele nr. 4 și 5.»

3. După articolul 1 se introduce un nou articol, articolul 1^1, cu următorul cuprins:

«Art. 1^1. - (1) În cursul anului 2009 salariile de bază ale personalului didactic din învățământ, stabilite potrivit anexelor nr. 1.1, 1.2, 2 și 3, se majorează după cum urmează:

a) pentru perioada 1 ianuarie-28 februarie 2009, coeficienții de multiplicare și valorile coeficientului de multiplicare 1,000 sunt prevăzuți pentru toate funcțiile didactice și didactice auxiliare în anexele nr. 1.1a, 1.2a, 2a și 3a;

b) pentru perioada 1 martie-31 august 2009 se va acorda o treime din creșterea salariilor de bază obținute prin aplicarea coeficienților de multiplicare și a valorilor coeficientului de multiplicare 1,000 prevăzuți pentru toate funcțiile didactice și didactice auxiliare în anexele nr. 1.1b, 1.2b, 2b și 3b;

c) pentru perioada 1 septembrie-31 decembrie 2009, coeficienții de multiplicare și valorile coeficientului de multiplicare 1,000 sunt prevăzuți pentru toate funcțiile didactice și didactice auxiliare în anexele nr. 1.1b, 1.2b, 2b și 3b.

(2) Indemnizațiile pentru persoanele care ocupă funcții de conducere specifice, precum și indemnizațiile pentru îndeplinirea unor activități specifice învățământului pentru anul 2009 sunt cele prevăzute în anexele nr. 4 și 5.»";

-

Articolul 2

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2009 :

"Art. 2. - La articolul 1^1 alineatul (1), literele a) și b) din

Ordonanța Guvernului nr. 15/2008

privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și în anul 2009 personalului din învățământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 82 din 30 ianuarie 2008, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 221/2008 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și vor avea următorul cuprins:

«a) pentru perioada 1 ianuarie-31 martie 2009, coeficienții de multiplicare și valorile coeficientului de multiplicare 1,000 sunt prevăzuți pentru toate funcțiile didactice și didactice auxiliare în anexele nr. 1.1a, 1.2a, 2a și 3a;

b) pentru perioada 1 aprilie-31 august 2009 se va acorda o treime din creșterea salariilor de bază obținute prin aplicarea coeficienților de multiplicare și a valorilor coeficientului de multiplicare 1,000 prevăzuți pentru toate funcțiile didactice și didactice auxiliare în anexele nr. 1.1b, 1.2b, 2b și 3b;»";

-

Articolul 1

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 136/2008 :

"Art. 1. - În perioada octombrie-decembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a salariilor personalului didactic din învățământ se stabilește după cum urmează:

a) 266,026 lei pentru funcția prevăzută la

art. 1 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2008

privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 221/2008 ;

b) 299,933 lei pentru funcțiile didactice prevăzute la

art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2008 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 221/2008 .";

-

Articolul 2

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 136/2008 :

"Art. 2. - Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a salariilor personalului didactic din învățământ, stabilită prin

Legea nr. 221/2008

pentru aprobarea

Ordonanței Guvernului nr. 15/2008

privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, se va aplica începând cu plata drepturilor salariale aferente lunii aprilie 2009, în condițiile prevăzute de legea unitară de salarizare a personalului din sectorul bugetar și ținând seama de gradul de îndeplinire a criteriilor de performanță, de creșterea competitivității și calității actului de învățământ. [...]";

-

Articolul 4

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 136/2008 :

"Art. 4. - Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă următoarele prevederi din

Ordonanța Guvernului nr. 15/2008

privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2008, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 221/2008 :

- liniuța a 3-a de la art. 1 alin. (1) lit. a);

- liniuța a 3-a de la art. 1 alin. (1) lit. c);

- referirile la «valoarea coeficientului de multiplicare 1,000» pentru perioada «octombrie-decembrie 2008» din cadrul anexelor nr. 1.1, 1.2, 2 și 3."

Autorii excepției susțin că prevederile legale criticate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (4) și (5) privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat și obligativitatea respectării supremației Constituției și a legilor, ale art. 20 alin. (1) referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 41 alin. (2) privind dreptul salariaților la măsuri de protecție socială, ale art. 61 alin. (1) referitoare la rolul Parlamentului, ale art. 102 alin. (1) și (2) privind rolul Guvernului, ale art. 111 alin. (1) referitoare la informarea Parlamentului, ale art. 115 alin. (4) și (6) privind condițiile de adoptare a ordonanțelor de urgență, precum și ale art. 141 care se referă la Consiliul Economic și Social.

Examinând excepțiile de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

I. Prevederile

art. I pct. 2 și 3 ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 151/2008

și

art. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2009

au fost declarate neconstituționale prin

Decizia Curții Constituționale nr. 989 din 30 iunie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 31 iulie 2009. În lipsa unei intervenții legislative a Guvernului sau Parlamentului în termenul de 45 de zile, cât timp reglementarea legală în cauză a fost suspendată de drept, aceasta și-a încetat efectele în temeiul art. 147 alin. (1) din Constituție. În aceste condiții, în baza

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , excepțiile de neconstituționalitate ridicate urmează a fi respinse ca devenite inadmisibile.

II. Prin

Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 2 decembrie 2008, Curtea a declarat neconstituționale prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 136/2008 . În aceste condiții, având în vedere prevederile

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

potrivit cărora nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară, Curtea constată că în cauză operează un motiv de inadmisibilitate, în temeiul alin. (6) din același articol, astfel încât excepția de neconstituționalitate având ca obiect prevederile

art. 1, 2 și 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 136/2008

privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenite inadmisibile, excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor

art. I pct. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 151/2008

pentru modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 15/2008

privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ și a celor ale art. 2 și

art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2009

privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, excepții ridicate de Sindicatul Învățământ Muscel, Sindicatul Învățământ Preuniversitar - Curtea de Argeș și de Sindicatul Personalului din Învățământul Preuniversitar din Pitești, județul Argeș, în dosarele nr. 456/109/2009, nr. 457/109/2009, nr. 722/109/2009, nr. 232/109/2009, nr. 747/109/2009, nr. 231/109/2009, nr. 265/109/2009, nr. 740/109/2009, nr. 298/109/2009, nr. 455/109/2009, nr. 439/109/2009, nr. 262/109/2009, nr. 269/109/2009, nr. 251/109/2009, nr. 261/109/2009, nr. 254/109/2009, nr. 258/109/2009, nr. 253/109/2009, nr. 270/109/2009, nr. 233/109/2009, nr. 453/109/2009, nr. 260/109/2009, nr. 266/109/2009, nr. 252/109/2009, nr. 263/109/2009, nr. 730/109/2009, nr. 734/109/2009, nr. 717/109/2009 și nr. 1.066/109/2009 ale Tribunalului Argeș - Secția civilă, de Sindicatul "Spiru Haret" Mureș în Dosarul nr. 1.145/102/2009 (nr. în format vechi 2.746/2009) al Tribunalului Mureș - Secția civilă, de Sindicatul Personalului din Învățământul Preuniversitar Vâlcea în Dosarul nr. 1.363/90/2009 al Tribunalului Vâlcea - Secția civilă, de Sindicatul Liber din Învățământul Județului Bacău în dosarele nr. 1.339/110/2009, nr. 243/110/2009, nr. 682/110/2009, nr. 681/110/2009, nr. 694/110/2009, nr. 815/110/2009, nr. 440/110/2009, nr. 422/110/2009, nr. 425/110/2009, nr. 427/110/2009, nr. 1.341/110/2009, nr. 1.350/110/2009, nr. 434/110/2009, nr. 827/110/2009, nr. 822/110/2009, nr. 420/110/2009, nr. 429/110/2009, nr. 1.342/110/2009, nr. 418/110/2009, nr. 438/110/2009, nr. 841/110/2009, nr. 1.352/110/2009, nr. 679/110/2009, nr. 678/110/2009, nr. 684/110/2009, nr. 833/110/2009, nr. 1.343/110/2009, nr. 240/110/2009, nr. 1.345/110/2009, nr. 1.337/110/2009, nr. 249/110/2009, nr. 252/110/2009, nr. 254/110/2009, nr. 248/110/2009, nr. 1.340/110/2009, nr. 828/110/2009, nr. 832/110/2009, nr. 809/110/2009, nr. 554/110/2009, nr. 259/110/2009, nr. 824/110/2009, nr. 702/110/2009, nr. 707/110/2009, nr. 805/110/2009, nr. 704/110/2009, nr. 688/110/2009 și nr. 227/110/2009 ale Tribunalului Bacău - Secția civilă, de Sindicatul "Spiru Haret" Mureș în dosarele nr. 1.152/102/2009 (nr. în format vechi 2.753/2009), nr. 1.151/102/2009 (nr. în format vechi 2.752/2009), nr. 1.149/102/2009 (nr. în format vechi 2.750/2009), nr. 1.147/102/2009 (nr. în format vechi 2.748/2009), nr. 1.144/102/2009 (nr. în format vechi 2.745/2009), nr. 1.140/102/2009 (nr. în format vechi 2.741/2009), nr. 1.139/102/2009 (nr. în format vechi 2.740/2009), nr. 1.138/102/2009 (nr. în format vechi 2.739/2009) și nr. 1.141/102/2009 (nr. în format vechi 2.742/2009) ale Tribunalului Mureș - Secția civilă.

2. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 și

art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 136/2008

privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008, excepție ridicată de Sindicatul Învățământ Preuniversitar - Curtea de Argeș în Dosarul nr. 715/109/2009 al Tribunalului Argeș - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 ianuarie 2010.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.